DECIZIE Nr. 3
din 15 ianuarie 2007
cu privire la aplicarea
dispozitiilor art. 40 alin. (2) cu referire la art. 124 din Legea nr. 272/2004
referitor la competenta materiala de solutionare, in prima instanta, a cererii
de instituire a tutelei copilului minor.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 732 din 30 octombrie 2007
Dosarele nr. 28/2005 şi nr. 28/2006
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25
lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a
întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în
Dosarul nr. 28/2006, cu privire la aplicarea dispozitiilor
art. 40 alin. (2) cu referire la art. 124 din Legea nr. 272/2004 referitor la
competenta materiala de solutionare, in prima instanta, a cererii de instituire
a tutelei copilului minor.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenţi 87 de judecători
din totalul de 117 în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de
procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învederat că există o strânsă
legătură între acest recurs în interesul legii şi recursul în interesul legii
ce formează obiectul Dosarului nr. 28/2005 declarat de Colegiul de conducere al
Curţii de Apel Bucureşti, care se referă tot la competenţa materială de
soluţionare, în primă instanţă, a cererii de instituire a tutelei copilului
minor, cerând în concluzie să fie întrunite cele două dosare în vederea
soluţionării lor deodată.
Secţiile Unite, ţinând seama că între cele două
recursuri în interesul legii, prin care se solicită stabilirea instanţei
competente să judece în primă instanţă cererea de instituire a tutelei
copilului minor, există o strânsă legătură, în temeiul art. 164 din Codul de
procedură civilă, dispune întrunirea acestora şi judecarea lor deodată.
In continuare, s-a dat cuvântul procurorului, care a
susţinut recursul în interesul legii, declarat de procurorul general şi,
implicit, a celui formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel
Bucureşti, punând concluzii pentru admiterea acestora în scopul de a se stabili
că instanţa competentă să soluţioneze în primă instanţă cererea privind măsura
de protecţie alternativă, a tutelei copilului minor, revine tribunalului.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursurilor în interesul legii
menţionate, constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti, s-a constatat că
nu există un punct de vedere unitar cu privire la instanţa competentă să
soluţioneze, în primă instanţă, cererile privind măsura de protecţie
alternativă a tutelei copilului minor.
Astfel, unele instanţe, invocând dispoziţiile art. 124
alin. (1) din Legea nr. 274/2004, potrivit cărora tribunalul are competenţă
generală de a soluţiona în primă instanţă cererile de stabilire a tuturor
măsurilor de protecţie a copilului reglementate de această lege, s-au pronunţat
în sensul că se impune ca şi cererile privind măsura de protecţie alternativă a
tutelei copilului să revină tot în competenţa de judecată, în primă instanţă, a
tribunalului.
In motivarea punctului de vedere menţionat s-a arătat
că, deşi competenţa de judecată a tribunalului în primă instanţă ar părea
limitată, prin art. 124 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, la cauzele privind
stabilirea măsurilor de protecţie specială reglementate în cuprinsul acestei
legi, dispoziţiile de ansamblu ale art. 124-131 impun interpretarea că tot
tribunalului îi revine şi competenţa de soluţionare în primă instanţă a
cererilor referitoare la măsura de protecţie alternativă a tutelei copilului.
S-a relevat că o competenţă de soluţionare a tutelei
diferită de aceea prevăzută pentru celelalte măsuri de protecţie alternativă a
copilului ar încălca principiul instituit prin art. 6 lit. I) din Legea nr. 272/2004, care impune
„interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în
corelaţie cu ansamblul
reglementărilor din această materie", astfel că scopul legii respective nu
ar mai putea fi realizat.
In fine, s-a învederat că, în condiţiile accentuării
tendinţei legiuitorului de a instituţionaliza specializarea instanţelor, în
care sens prin Legea nr. 304/2004 s-a creat posibilitatea înfiinţării de
tribunale specializate pentru minori şi familie, ar fi de neconceput ca tocmai
măsura instituirii tutelei să treacă în competenţa de soluţionare a unei
instanţe de grad inferior şi să fie sustrasă, astfel, competenţei speciale
fireşti.
Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că
soluţionarea, în primă instanţă, a cererii de instituire a tutelei copilului
minor revine în competenţa de soluţionare a judecătoriei, fiind aplicabile, în
această privinţă, dispoziţiile art. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, iar
nu dispoziţiile cu caracter special cuprinse în art. 124 alin. (1) din Legea
nr. 272/2004.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
In adevăr, potrivit art. 124 din Legea nr. 272/2004, „Cauzele
prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială
sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului", iar „Dacă
domiciliul copilului nu este cunoscut, competenţa revine tribunalului în a
cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul".
In raport cu acest conţinut explicit al dispoziţiilor
menţionate, rezultă, deci, că numai pentru cauzele care se regăsesc în
cuprinsul normelor de reglementare din Legea nr. 272/2004 s-a prevăzut
competenţa de soluţionare a tribunalului de la domiciliul copilului şi,
respectiv, a celui în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul.
Cum o atare competenţă, fiind ratione materiae, este de ordine
publică, înseamnă că soluţionarea oricărei cereri care se referă la instituirea
măsurilor de protecţie specială ce privesc copilul trebuie să aibă loc în
condiţiile respectării necondiţionate a dispoziţiilor referitoare la instanţele
cărora legea le-a dat plenitudine de competenţă, respectiv judecătorii.
Faţă de aceste cerinţe de ordine publică, a căror
nerespectare atrage nulitatea hotărârii ce s-ar pronunţa, se impune să se
verifice dacă şi cererile privind măsura de protecţie alternativă a tutelei
copilului fac parte din măsurile de protecţie specială reglementate prin dispoziţiile
Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Or, din examinarea prevederilor Legii nr. 272/2004 se
constată că, între măsurile de protecţie specială a copilului, reglementate
prin această lege, nu se regăseşte şi aceea a tutelei copilului.
In acest sens, este de observat că prin art. 55 din
Legea nr. 272/2004 s-a prevăzut că „măsurile de protecţie specială a
copilului", la care se referă această lege, sunt: „plasamentul",
„plasamentul în regim de urgenţă" şi „supravegherea specializată".
Mai mult, reglementând în continuare cine poate
beneficia de măsurile de protecţie specială enunţate, modalitatea concretă de
realizare a fiecăreia, precum şi alte forme de asigurare a protecţiei
copilului, dispoziţiile Legii nr. 272/2004 nu conţin nicio referire la măsura
de protecţie alternativă a tutelei copilului.
Ca urmare, din moment ce reglementarea dată prin Legea
nr. 272/2004 nu se referă şi la măsura de protecţie alternativă a tutelei copilului, se impune să fie
considerate de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului şi,
respectiv, a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit
copilul, în accepţiunea pevederilor art. 124 din această lege, numai acele
cauze care privesc măsurile de protecţie specială a copilului strict
determinate în cuprinsul art. 55.
De altfel, această interpretare este singura ce poate
fi primită şi pentru că art. 57 din lege, prevăzând, restrictiv, că „Părinţii,
precum şi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul să atace în
instanţă măsurile de protecţie specială instituite de prezenta lege,
beneficiind de asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii", exprimă,
de asemenea, voinţa explicită a legiuitorului de a preciza că reglementarea în
discuţie priveşte în mod exclusiv măsurile de protecţie specială a copilului ce
fac obiectul definiţiei date în cuprinsul art. 55.
Aşa fiind, competenţa materială de soluţionare, în
primă instanţă, a cererilor privind măsura de protecţie alternativă a tutelei
copilului nu poate fi decât aceea din dreptul comun, care, potrivit art. 1 pct.
1 din Codul de procedură civilă, revine judecătoriei.
In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 329
alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în
interesul legii şi a se stabili că, în raport cu dispoziţiile art. 124 alin.
(1) din Legea nr. 272/2004, competenţa de soluţionare, în primă instanţă, a
cererilor privind măsura de protecţie alternativă a tutelei copilului revine
judecătoriei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursurile în interesul legii declarate de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti.
In aplicarea dispoziţiilor art. 124 alin. (1) din Legea
nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, stabilesc:
Competenţa de soluţionare, în primă instanţă, a
cererilor privind măsura de protecţie alternativă a tutelei copilului revine
judecătoriei.
Obligatorie, pentru instanţe, potrivit art. 329 alin. 3
din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie
2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei