Ghid Nr.0 din 31.01.2011a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional ACT EMIS DE: Ministerul Mediului si Padurilor ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 105 din 10 februarie 2011
Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1Rolul Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional
(1) Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, denumit în continuare ghid, constituie un suport informativ, având rolul de a furniza informaţii esenţiale privind derularea Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, denumit în continuare program.
(2) Ghidul conţine dispoziţii privind:a)sursa de finanţare, suma prevăzută şi durata de aplicare a programului; b)cuantumul şi condiţiile de acordare a primei de casare; c)categoriile de persoane eligibile şi criteriile de eligibilitate; d)participarea persoanelor eligibile în cadrul programului. Articolul 2Definiţii şi acronime
(1) În sensul prezentului ghid, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:a)Autoritatea - Administraţia Fondului pentru Mediu; b)autoturism - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M1, conceput şi construit pentru transportul de pasageri şi care are, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune; c)autoutilitară uşoară - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă N1, conceput şi construit pentru transportul de mărfuri, având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone; d)autospecială uşoară - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M1 ori N1, destinat transportului de pasageri sau de mărfuri şi care îndeplineşte o funcţie specifică ce necesită adaptări ale caroseriei şi/sau echipamente speciale, având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone; e)autovehicul nou - orice autoturism, autoutilitară uşoară sau autospecială uşoară care nu a fost înmatriculat/înmatriculată niciodată; f)autovehicul uzat - orice autoturism, autoutilitară uşoară sau autospecială uşoară înmatriculat/înmatriculată în România, având o vechime mai mare sau egală cu 10 ani de la anul fabricaţiei, care conţine cumulativ următoarele componente esenţiale: motorul, transmisia, trenul de rulare, caroseria, şasiul, precum şi echipamentele electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitivul catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie; g)colector - persoană juridică română, operator economic autorizat să desfăşoare activităţi de colectare a vehiculelor scoase din uz, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare; h)colector validat - colectorul al cărui dosar de validare a fost aprobat de Autoritate; i)criterii de eligibilitate - cerinţe, norme sau principii care trebuie îndeplinite cumulativ; j)documente aferente tichetului valoric - documentele care însoţesc, cumulativ şi în mod obligatoriu, tichetul valoric în vederea achiziţionării autovehiculului nou: certificat de înmatriculare a autovehiculului uzat, în copie legalizată, certificat de distrugere a autovehiculului uzat, în copie legalizată, şi certificat de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat, în original; k)persoană eligibilă - persoana fizică, persoana juridică sau operatorul economic fără personalitate juridică, care îndeplineşte criteriile de eligibilitate; l)proprietar - persoana fizică având domiciliul sau reşedinţa în România, care deţine în proprietate, indiferent de data dobândirii acestui drept, un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său, ori, după caz, moştenitorii săi; persoana juridică română, care deţine în proprietate, indiferent de data dobândirii acestui drept, un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său; operatorul economic fără personalitate juridică, cu sediul profesional în România, care deţine în proprietate, indiferent de data dobândirii acestui drept, un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său; m)proprietar acceptat - proprietarul persoană juridică sau proprietarul operator economic fără personalitate juridică, al cărui dosar de acceptare a fost aprobat de Autoritate; n)proprietar înscris - orice proprietar care a obţinut de la producătorul validat nota de înscriere; o)prima de casare - parte din preţul de achiziţie a unui autovehicul nou, susţinută prin modalitate nerambursabilă din Fondul pentru mediu şi exprimată printr-un tichet valoric; p)producător - persoană juridică română, operator economic producător de autovehicule sau importator autorizat de autovehicule noi ori reprezentant autorizat al acestora; q)producător validat - producătorul al cărui dosar de validare a fost aprobat de Autoritate; r)sesiune de înscriere - perioadă de timp determinată, în interiorul căreia: colectorul poate depune la Autoritate dosarul de validare; producătorul poate depune la Autoritate dosarul de validare; proprietarul, persoană juridică sau operator economic fără personalitate juridică, poate depune la Autoritate dosarul de acceptare; s)tichet valoric - documentul a cărui valoare nominală reprezintă echivalentul primei de casare; t)utilizarea tichetului valoric - depunerea tichetului valoric la un producător validat până cel mai târziu la data înscrisă în cuprinsul său, în scopul achiziţionării unui autovehicul nou.
(2) În cuprinsul prezentului ghid sunt utilizate următoarele acronime:a)A - autoturism; b)AU - autoutilitară uşoară; c)ASU - autospecială uşoară. Articolul 3Obiectul, scopul şi obiectivele programului
(1) Obiectul programului îl reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu, acordată sub forma primei de casare, pentru achiziţionarea autovehiculelor noi, mai puţin poluante, în schimbul predării spre casare a autovehiculelor uzate.
(2) Scopul programului îl constituie îmbunătăţirea calităţii mediului prin înnoirea Parcului auto naţional.
(3) Programul vizează atingerea următoarelor obiective de protecţie a mediului de interes general:a)diminuarea efectelor poluării aerului asupra mediului şi sănătăţii populaţiei, cauzate de emisiile de gaze de eşapament de la autovehiculele uzate; b)diminuarea efectelor poluării solului şi apei cauzate de scurgerile de substanţe periculoase de la autovehiculele uzate; c)prevenirea generării deşeurilor şi atingerea obiectivelor privind recuperarea şi valorificarea deşeurilor provenite de la vehiculele scoase din uz.
(4) Nu intră sub incidenţa prevederilor prezentului ghid:a)autovehiculul uzat a cărui primă înmatriculare în România a avut loc ulterior datei de 31 decembrie 2006; b)autovehiculul uzat, cu număr de înmatriculare şi/sau certificat de înmatriculare modele/model vechi, radiat de drept prin efectul prevederilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2005 pentru stabilirea unor măsuri privind vehiculele rutiere înmatriculate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 432/2006. Articolul 4Caracterul programului şi aria geografică de aplicare Programul are caracter anual şi se aplică la nivel naţional. Articolul 5Sursa de finanţare şi suma prevăzută pentru derularea programului
(1) Finanţarea Programului se realizează din veniturile Fondului pentru mediu.
(2) Programul se derulează în limita fondurilor prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii. Articolul 6Prima de casare
(1) Cuantumul primei de casare este de 3.800 lei.
(2) Prima de casare este exprimată printr-un tichet cu valoare nominală, denumit tichet valoric. Modelul tichetului valoric este prevăzut în anexa nr. 1.
(3) Tichetul valoric se tipăreşte de către Autoritate prin Compania Naţională „Imprimeria Naţională“ - S.A. Caracteristicile tichetului valoric şi condiţiile de tipărire şi de livrare se stabilesc prin contractul încheiat între Autoritate şi Compania Naţională „Imprimeria Naţională“ - S.A.
(4) Stabilirea necesarului de tichete valorice, costurile generate cu tipărirea şi livrarea acestora, precum şi urmărirea mişcării stocurilor de tichete valorice tipărite, distribuite, eliberate şi decontate sunt în sarcina Autorităţii.
(5) Pentru un autovehicul uzat, predat spre casare, se eliberează un singur tichet valoric.
(6) Pentru achiziţionarea unui autovehicul nou se pot utiliza unul, două sau cel mult 3 tichete valorice.
(7) Se pot achiziţiona mai multe autovehicule noi, în condiţiile stipulate la alin. (6).
(8) Valoarea nominală a tichetului valoric/tichetelor valorice se scade de către producătorul validat din preţul de comercializare al autovehiculului nou, diferenţa fiind asigurată de către proprietarul beneficiar din surse financiare proprii şi/sau surse financiare complementare: credite bancare sau finanţare în baza unui contract de leasing financiar.
(9) Acordarea primelor de casare operatorilor economici se face în baza schemei intitulate „Ajutor de minimis pentru Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional“, denumită în continuare schemă de minimis, instituită în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratat ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 379 din 28 decembrie 2006.
(10) Schema de minimis se aprobă prin dispoziţie a preşedintelui Autorităţii. ARTICOLUL 7 Condiţii de acordare a primei de casare
(1) Beneficiază de prima de casare proprietarul persoană fizică, care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:a)a predat colectorului validat autovehiculul uzat, obţinând certificatul de distrugere; b)a radiat din evidenţa circulaţiei autovehiculul uzat, obţinând certificatul de radiere; c)a prezentat colectorului validat care a eliberat certificatul de distrugere dovada radierii din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat, obţinând tichetul valoric; d)s-a înscris la un producător validat în vederea achiziţionării autovehiculului nou, în baza tichetului valoric şi a documentelor aferente, obţinând nota de înscriere; e)a achiziţionat autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere.
(2) Beneficiază de prima de casare persoana fizică cu domiciliul sau reşedinţa în România, care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:a)a dobândit tichetul valoric şi documentele aferente de la un proprietar, persoană fizică; b)s-a înscris la un producător validat în vederea achiziţionării autovehiculului nou, în baza tichetului valoric şi a documentelor aferente dobândite potrivit lit. a), obţinând nota de înscriere; c)a achiziţionat autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere.
(3) Beneficiază de prima de casare proprietarul persoană juridică română sau proprietarul operator economic fără personalitate juridică, cu sediul profesional în România, care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:a)i-a fost aprobat dosarul de acceptare şi este inclus pe lista proprietarilor acceptaţi, publicată pe pagina de internet a Autorităţii; b)a predat colectorului validat autovehiculul uzat, obţinând certificatul de distrugere şi tichetul valoric; c)a radiat din evidenţa circulaţiei autovehiculul uzat, obţinând certificatul de radiere; d)s-a înscris la un producător validat în vederea achiziţionării autovehiculului nou, în baza tichetului valoric şi a documentelor aferente, obţinând nota de înscriere; e)a achiziţionat autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere.
(4) De la momentul dobândirii tichetului valoric însoţit de documentele aferente, persoana fizică prevăzută la alin. (2) se substituie proprietarului persoană fizică definit la art. 2 alin. (1) lit. l), fiind asimilată acestuia.
(5) Proprietarul prevăzut la alin. (3) şi căruia i-a fost aprobat dosarul de acceptare nu are dreptul:a)să înstrăineze tichetul valoric obţinut în urma casării autovehiculului uzat; b)să dobândească tichet valoric de la oricare altă persoană fizică sau juridică.
(6) Utilizarea tichetului valoric se face până cel mai târziu la data înscrisă în cuprinsul său.
(7) Neutilizarea tichetului valoric până la data înscrisă în cuprinsul său atrage decăderea proprietarului din dreptul de a beneficia de prima de casare. Capitolul IICategoriile de persoane eligibile şi criteriile de eligibilitate Articolul 8Colectorul Este eligibil pentru a participa în cadrul programului colectorul care îndeplineşte, cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate: a)este operator economic cu personalitate juridică română, legal constituit, şi desfăşoară activităţi economice pe teritoriul României; b)are ca obiect de activitate: colectarea şi tratarea vehiculelor scoase din uz; colectarea vehiculelor scoase din uz, tratarea acestora realizându-se în baza unui contract încheiat cu un operator economic cu personalitate juridică română având ca obiect de activitate colectarea şi/sau tratarea vehiculelor scoase din uz; c)deţine autorizaţiile/acordurile/avizele necesare desfăşurării activităţii şi emite certificate de distrugere a vehiculelor scoase din uz; d)se află inclus în lista operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, actualizată periodic de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului; e)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; f)nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală, precum şi cu fapte care privesc disciplina financiară; g)reprezentantul legal nu este înregistrat cu fapte pedepsite de legislaţia penală; h)nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, administrare specială, nu are suspendate ori restricţionate activităţile economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; i)nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit. h), precum şi pentru orice altă situaţie similară; j)în cadrul sesiunii precedente a programului, a respectat în integralitate prevederile ghidului şi nu a încălcat clauzele stipulate prin actele juridice încheiate cu Autoritatea. Articolul 9Producătorul Este eligibil pentru a participa în cadrul programului producătorul care îndeplineşte, cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate: a)este operator economic cu personalitate juridică română, legal constituit, şi desfăşoară activităţi economice pe teritoriul României; b)are ca obiect de activitate producţia de autovehicule şi/sau comercializarea de autovehicule noi; c)deţine autorizaţiile/acordurile/avizele necesare desfăşurării activităţii; d)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; e)nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală, precum şi cu fapte care privesc disciplina financiară; f)are deschis sau intenţionează să deschidă la Trezoreria Statului contul 50.70.24 „Disponibil din sume alocate din Fondul pentru mediu reprezentând finanţare sau cofinanţare nerambursabilă a proiectelor pentru protecţia mediului“; g)nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, administrare specială, nu are suspendate ori restricţionate activităţile economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; h)nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit. g), precum şi pentru orice altă situaţie similară; i)nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului; j)în cadrul sesiunii precedente a programului, a respectat în integralitate prevederile ghidului şi nu a încălcat clauzele stipulate prin actele juridice încheiate cu Autoritatea. Articolul 10Proprietarul
(1) Este eligibilă pentru a participa în cadrul programului persoana fizică care îndeplineşte, cumulativ, următoarele criterii:
a)deţine calitatea de proprietar, conform definiţiei aplicabile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. l);
b)intenţionează să obţină tichetul valoric de la un colector validat, în vederea achiziţionării unui autovehicul nou prin program sau în vederea înstrăinării acestuia împreună cu documentele aferente către o altă persoană fizică având domiciliul sau reşedinţa în România; c)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare.
(2) Este eligibilă pentru a participa în cadrul programului persoana fizică care îndeplineşte, cumulativ, următoarele criterii:a)are domiciliul sau reşedinţa în România; b)intenţionează să dobândească de la proprietarul prevăzut la alin. (1) tichetul valoric şi documentele aferente în vederea achiziţionării unui autovehicul nou prin program.
(3) Sub rezerva îndeplinirii cumulative a criteriilor de eligibilitate generale şi a criteriilor de eligibilitate specifice, sunt eligibile pentru a participa în cadrul Programului următoarele categorii de persoane juridice române:a)unitatea administrativ-teritorială; b)unitatea sau instituţia de învăţământ de stat sau privată acreditată; c)instituţia publică, inclusiv institutul de cercetare-dezvoltare înfiinţat ca instituţie publică; d)organizaţia neguvernamentală; e)unitatea aparţinând unui cult religios recunoscut în România; f)operatorul economic, inclusiv institutul de cercetare-dezvoltare care îşi desfăşoară activitatea în regim economic.
(4) Sub rezerva îndeplinirii cumulative a criteriilor de eligibilitate generale şi a criteriilor de eligibilitate specifice, pot participa în cadrul Programului următoarele categorii de operatori economici fără personalitate juridică, cu sediul profesional în România:a)persoana fizică autorizată; b)întreprinderea individuală; c)întreprinderea familială.
(5) Persoana juridică prevăzută la alin. (3) şi operatorul economic fără personalitate juridică prevăzut la alin. (4) trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate generale:
a)deţin calitatea de proprietar, conform definiţiilor aplicabile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. l);
b)sunt înfiinţaţi şi au activitate de cel puţin un an la data depunerii dosarului de acceptare; c)acţionează în nume propriu; d)au îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; e)nu sunt înregistraţi cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală, precum şi cu fapte care privesc disciplina financiară; f)după caz, nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, desfiinţare, închidere, inclusiv închidere operaţională, nu se află sub administrare specială, nu au suspendate ori restricţionate activităţile, inclusiv cele economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; g)nu fac obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit. f), precum şi pentru orice altă situaţie similară; h)nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului; i)nu au obţinut şi nu sunt pe cale să obţină finanţare pentru achiziţionarea unuia sau mai multor autovehicule noi şi/sau second-hand prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare; j)deţin resurse financiare stabile.
(6) Operatorul economic, cu sau fără personalitate juridică, precum şi institutul de cercetare-dezvoltare care îşi desfăşoară activitatea în regim economic trebuie să îndeplinească şi următoarele criterii de eligibilitate specifice:a)sunt legal constituiţi şi desfăşoară activităţi economice pe teritoriul României; b)reprezentantul legal nu este înregistrat cu fapte pedepsite de legislaţia penală; c)nu sunt consideraţi „întreprindere în dificultate“ potrivit cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei Europene - Linii directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea firmelor în dificultate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 244 din 1 octombrie 2004; d)nu activează în unul dintre sectoarele prevăzute în cuprinsul art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006; e)nu au fost şi nu sunt subiectul unei proceduri de recuperare a unui ajutor de stat declarat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună, ca urmare a unei decizii a Consiliului Concurenţei sau a Comisiei Europene, ori, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată; f)valoarea totală a ajutoarelor de minimis de care au beneficiat, pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia depun dosar de acceptare în program), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în baza schemei de minimis, nu depăşeşte echivalentul în lei, la data depunerii dosarului de acceptare, a 200.000 euro (sau 100.000 euro, dacă activează în sectorul transporturilor rutiere); g)nu au ca obiect de activitate comercializarea, inclusiv în sistem leasing, şi/sau exportul de autovehicule. Capitolul IIIParticiparea în cadrul programului Secţiunea 1Colectorul Articolul 11Sesiunea de înscriere în vederea validării
(1) Anual, Autoritatea poate organiza una sau mai multe sesiuni de înscriere în vederea validării colectorilor.
(2) Perioada de organizare a sesiunii de înscriere se aprobă prin dispoziţie a preşedintelui Autorităţii.
(3) Dispoziţia prevăzută la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii, cu cel puţin 5 zile înainte de data deschiderii sesiunii de înscriere.
(4) Colectorul care întruneşte, cumulativ, criteriile de eligibilitate poate depune dosarul de validare în cadrul sesiunii de înscriere a colectorilor. Articolul 12Conţinutul dosarului de validare Dosarul de validare a colectorului trebuie să cuprindă următoarele documente: a)cererea de validare a colectorului, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, în original, semnată şi ştampilată pe fiecare pagină de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; b)actul de împuternicire, în original, pentru cazul în care cererea de validare a colectorului este semnată de către o persoană împuternicită; poate fi depusă procura notarială sau orice document administrativ emis de către reprezentantul legal în acest sens, cu respectarea prevederilor legale; c)actul de identitate al reprezentantului legal, în copie; d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie; e)certificatul constatator emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social colectorul, în original, aflat în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare şi în care să fie menţionate: atributele de identificare a colectorului, codul unic de înregistrare, reprezentanţii legali, domeniul de activitate principal şi domeniile de activitate secundare, situaţia juridică, precum şi sediile secundare şi punctele de lucru; f)certificatul de înregistrare fiscală, în copie; g)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau copie legalizată; h)certificatul de cazier judiciar al reprezentantului legal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau copie legalizată; i)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau copie legalizată; j)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul social colectorul, precum şi, după caz, certificatul de atestare fiscală emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială funcţionează punctul/punctele de lucru menţionat/menţionate în cererea de validare, aflate în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau copii legalizate; k)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau copie legalizată; l)autorizaţia de mediu emisă de către agenţia pentru protecţia mediului competentă teritorial, valabilă la data depunerii dosarului de validare, în copie, pentru fiecare punct de lucru menţionat în cererea de validare; m)în cazul colectorului care desfăşoară activităţi de colectare şi tratare, avizul de funcţionare emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Administraţiei şi Internelor, valabil la data depunerii dosarului de validare, în copie, pentru fiecare punct de lucru la care se realizează tratarea şi care este menţionat în cererea de validare; n)în cazul colectorului care desfăşoară activităţi de colectare şi tratare, autorizaţia tehnică emisă de către Regia Autonomă „Registrul Auto Român“, valabilă la data depunerii dosarului de validare, în copie, pentru fiecare punct de lucru la care se realizează tratarea şi care este menţionat în cererea de validare; o)în cazul colectorului care desfăşoară doar activităţi de colectare, contractul în baza căruia se asigură tratarea vehiculelor scoase din uz, valabil la data depunerii dosarului de validare, în copie. Articolul 13Depunerea dosarului de validare
(1) Dosarul de validare se depune legat, paginat şi opisat, într-un singur exemplar, în plic sigilat, la registratura Autorităţii.
(2) Plicul conţinând dosarul de validare poate fi transmis prin orice mijloc care asigură confirmarea recepţionării acestuia de către Autoritate în interiorul perioadei sesiunii de înscriere.
(3) Plicul conţinând dosarul de validare va avea înscrise, în mod obligatoriu, următoarele informaţii:a)denumirea completă şi adresa sediului social; b)titlul: „Dosar de validare în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul.....“ - colector; c)perioada de organizare a sesiunii de înscriere.
(4) La data recepţionării plicului conţinând dosarul de validare, acesta primeşte de la registratura Autorităţii un număr unic de înregistrare, în ordinea sosirii. Articolul 14Validarea
(1) Validarea are loc în urma analizei cuprinsului documentelor conţinute în dosarul de validare, efectuată de o comisie de analiză, denumită în continuare comisia de validare.
(2) Comisia de validare se constituie prin dispoziţie a preşedintelui Autorităţii.
(3) Comisia de validare verifică îndeplinirea criteriilor de eligibilitate şi completează fişa de evaluare a eligibilităţii colectorului, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3.
(4) Comisia de validare poate solicita colectorului orice document, clarificare şi/sau informaţie, dacă pe parcursul analizei se constată necesitatea furnizării acestuia/acesteia/acestora.
(5) Atrag respingerea dosarului de validare:a)nerespectarea, în cadrul sesiunii precedente a programului, a prevederilor ghidului şi/sau încălcarea clauzelor stipulate prin actele juridice încheiate cu Autoritatea (conform referatului transmis de către Direcţia implementare proiecte din cadrul Autorităţii); b)documentele care sunt ilizibile sau care conţin ştersături ori modificări, precum şi cele incomplete sau care conţin date şi informaţii neconforme cu realitatea; c)lipsa unui document, prezentarea acestuia sub o altă formă decât cea solicitată sau neprezentarea la termenul stabilit ori ieşirea sa din perioada de valabilitate, precum şi constatarea de neconcordanţe în cuprinsul documentelor prezentate; d)neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate, precum şi constatarea existenţei unei situaţii care poate afecta desfăşurarea activităţilor colectorului în cadrul programului; e)netransmiterea în termen de 5 zile lucrătoare a documentelor, clarificărilor şi/sau informaţiilor solicitate de către comisia de validare potrivit alin. (4).
(6) Sub condiţia îndeplinirii şi a celorlalte criterii, colectorul poate fi validat în situaţia în care, din două sau mai multe puncte de lucru menţionate în cererea de validare, cel puţin unul corespunde criteriilor de eligibilitate.
(7) Comisia de validare înaintează Comitetului director al Autorităţii centralizatoarele cuprinzând:a)colectorii propuşi spre validare cu punctele de lucru care au îndeplinit criteriile de eligibilitate; b)colectorii respinşi în urma analizei, cu indicarea motivelor respingerii.
(8) Comitetul director avizează şi propune spre aprobare Comitetului de avizare al Autorităţii centralizatorul cuprinzând colectorii propuşi spre validare cu punctele de lucru care au îndeplinit criteriile de eligibilitate. Comitetul director analizează şi aprobă centralizatorul conţinând colectorii respinşi de comisia de validare.
(9) Comitetul de avizare aprobă validarea colectorilor în baza propunerii Comitetului director.
(10) Lista colectorilor respinşi se publică pe pagina de internet a Autorităţii. Articolul 15Protocolul de distribuire a tichetelor valorice
(1) Protocolul de distribuire a tichetelor valorice, denumit în continuare protocol, reprezintă actul juridic în baza căruia Autoritatea distribuie tichete valorice colectorului validat, iar acesta le eliberează proprietarilor care predau spre casare autovehicule uzate.
(2) Colectorul validat încheie cu Autoritatea câte un protocol pentru fiecare punct de lucru care a îndeplinit criteriile de eligibilitate.
(3) Prin protocol se stabilesc:a)modalităţile, condiţiile şi termenele de distribuire, eliberare şi restituire a tichetelor valorice destinate utilizării în cadrul programului; b)perioada şi condiţiile în care se desfăşoară regularizarea stocului de tichete valorice distribuite; c)drepturile şi obligaţiile Autorităţii, precum şi drepturile şi obligaţiile colectorului validat.
(4) Modelul protocolului este prevăzut în anexa nr. 4.
(5) Până la momentul perfectării protocolului, Autoritatea are dreptul să modifice şi/sau să completeze modelul protocolului, ulterior, orice modificare şi/sau completare realizându-se prin încheierea de act adiţional, cu acordul ambelor părţi.
(6) Protocolul se redactează în două exemplare, ambele având valoare juridică egală, câte un exemplar pentru fiecare parte.
(7) Protocolul intră în vigoare la data semnării sale de către ambele părţi şi este valabil până la data de 12 decembrie inclusiv a anului de desfăşurare a programului.
(8) Se consideră renunţare la calitatea de colector validat neprezentarea colectorului pentru semnarea protocolului într-un termen de maximum 10 zile de la data stabilită şi comunicată acestuia de către Autoritate.
(9) Din partea colectorului validat, protocolul se semnează de către reprezentantul său legal ori de către persoana împuternicită în mod expres prin procură notarială prezentată în original.
(10) Colectorul validat prezintă până cel mai târziu la data încheierii protocolului cu Autoritatea originalele documentelor depuse în copie la dosar, pentru ca acestea din urmă să fie certificate „conform cu originalul“ de către personalul Autorităţii.
(11) Lista colectorilor validaţi care au încheiat protocoale cu Autoritatea se publică pe pagina de internet a Autorităţii. Articolul 16Distribuirea tichetelor valorice
(1) Autoritatea repartizează tichetele valorice pe judeţe şi municipiul Bucureşti, în funcţie de numărul de locuitori al acestora.
(2) Distribuirea tichetelor valorice se efectuează de către Autoritate în limita stocului repartizat fiecărui judeţ şi municipiului Bucureşti.
(3) În vederea distribuirii tichetelor valorice, Autoritatea stabileşte programarea colectorilor validaţi pe judeţe şi municipiul Bucureşti.
(4) Programarea prevăzută la alin. (3) se publică pe pagina de internet a Autorităţii.
(5) Distribuirea tichetelor valorice se face numai la data programată, pe baza prezentării de către colectorul validat a următoarelor documente:a)actul de identitate al reprezentantului legal sau, după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în original şi copie (originalul se restituie); b)procura notarială, în original, în cazul persoanei împuternicite; c)cererea de distribuire a tichetelor valorice, în original, modelul cererii de distribuire a tichetelor valorice este prevăzut în anexa nr. 5; d)lista tichetelor valorice eliberate, în original, pe suport hârtie, semnată şi ştampilată pe fiecare filă de către reprezentantul legal sau de către persoana împuternicită; e)lista prevăzută la lit. d), pe suport electronic.
(6) Lista tichetelor valorice eliberate conţine următoarele rubrici:a)atributele de identificare a colectorului validat: denumirea, numărul de înregistrare în registrul comerţului, codul de identificare fiscală, adresa sediului social, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de e-mail; denumirea punctului de lucru, codul de identificare fiscală (dacă este cazul), adresa, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de e-mail; b)date privind proprietarul: numele şi prenumele/denumirea, codul numeric personal/codul de identificare fiscală, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de e-mail; c)date privind autovehiculul uzat: categoria (A, AU, ASU), marca şi modelul, anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România, numărul de înmatriculare, numărul de identificare, seria motorului, capacitatea cilindrică a motorului, masa proprie, numărul certificatului de înmatriculare, seria cărţii de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există; d)date privind certificatul de distrugere, certificatul de radiere şi tichetul valoric: seria/numărul şi data eliberării certificatului de distrugere; seria/numărul, data şi emitentul certificatului de radiere; seria, numărul şi data eliberării tichetului valoric; e)numele, prenumele şi semnătura reprezentantului legal/persoanei împuternicite, data întocmirii.
(7) Lista tichetelor valorice eliberate proprietarilor persoane fizice se prezintă separat de lista tichetelor valorice eliberate proprietarilor persoane juridice şi proprietarilor operatori economici fără personalitate juridică.
(8) Documentele prevăzute la alin. (5) lit. d) şi e) nu se prezintă la depunerea primei cereri de distribuire a tichetelor valorice.
(9) Colectorul poate depune, succesiv, noi cereri de distribuire a tichetelor valorice, în condiţiile stabilite la alin. (5) şi numai dacă a eliberat către proprietari toate tichetele valorice distribuite de către Autoritate în baza cererii de distribuire anterioare.
(10) Distribuirea tichetelor valorice se concretizează prin încheierea procesului-verbal de distribuire a tichetelor valorice, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 6.
(11) Sunt interzise transferul şi/sau schimbul de tichete valorice, distribuite de către Autoritate, între colectori, precum şi transferul şi/ori schimbul de tichete valorice între punctele de lucru aparţinând aceluiaşi colector, fără acordul prealabil al Autorităţii. Articolul 17Regularizarea stocului de tichete valorice distribuite
(1) Regularizarea stocului de tichete valorice distribuite se desfăşoară în perioada stabilită de către Autoritate şi prevăzută în cuprinsul protocolului. Autoritatea poate stabili mai multe perioade în care pot avea loc regularizări ale stocului de tichete valorice distribuite.
(2) Regularizarea stocului de tichete valorice distribuite constă în:a)restituirea tichetelor valorice neeliberate, în situaţia în care colectorul validat nu a eliberat până la data stabilită prin protocol toate tichetele valorice care i-au fost distribuite de către Autoritate; b)excluderea din program a colectorului validat aflat în situaţia prevăzută la lit. a); în acest caz, tichetele valorice eliberate până la data stabilită prin protocol rămân valabile; c)redistribuirea tichetelor valorice restituite către colectorul validat care a eliberat până la data stabilită prin protocol toate tichetele valorice distribuite de către Autoritate. Articolul 18Restituirea tichetelor valorice neeliberate
(1) Colectorul validat restituie tichetele valorice în următoarele cazuri:a)nu a eliberat toate tichetele valorice până la data stabilită prin protocol pentru regularizarea stocului de tichete valorice distribuite; b)a completat eronat şi/sau a deteriorat tichetul valoric; c)nu mai îndeplineşte condiţiile legale de funcţionare, se află în procedură de insolvenţă sau faliment, se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, se află sub administrare specială, i-au fost suspendate ori restricţionate activităţile economice sau se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; d)face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit. c), precum şi pentru orice altă situaţie similară; e)la iniţiativa sa; f)la solicitarea Autorităţii, în termen de 5 zile de la solicitare; g)la finalizarea programului.
(2) Restituirea tichetelor valorice se concretizează prin încheierea procesului-verbal de restituire a tichetelor valorice, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 7.
(3) În toate cazurile de restituire a tichetelor valorice, colectorul validat prezintă Autorităţii documentele prevăzute la art. 16 alin. (5), cu excepţia cererii de distribuire a tichetelor valorice. Articolul 19Eliberarea certificatelor de distrugere şi a tichetelor valorice
(1) În cadrul programului, colectorul validat eliberează certificatele de distrugere şi tichetele valorice numai în perioada prevăzută în cuprinsul protocolului.
(2) Colectorul validat completează şi eliberează tichetul valoric proprietarului persoană fizică numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:a)colectorul validat a preluat în custodie autovehiculul uzat şi a încheiat cu proprietarul un proces-verbal de custodie; b)colectorul validat a rezervat un tichet valoric pentru proprietarul al cărui autovehicul uzat a fost preluat în custodie; c)colectorul validat a întocmit lista tichetelor valorice rezervate în ziua respectivă şi a transmis-o în aceeaşi zi, pe cale electronică, Autorităţii; d)Autoritatea a transmis colectorului validat, pe cale electronică, confirmarea privind corectitudinea şi realitatea datelor vizând proprietarul şi autovehiculul uzat cuprinse în lista prevăzută la lit. c), după verificarea acestora; e)colectorul validat a eliberat proprietarului certificatul de distrugere a autovehiculului uzat, în urma confirmării de către Autoritate a corectitudinii şi realităţii datelor vizând proprietarul şi autovehiculul uzat; f)proprietarul care a obţinut certificatul de distrugere în condiţiile prevăzute la lit. e) prezintă colectorului validat certificatul de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat.
(3) Lista tichetelor valorice rezervate proprietarilor persoane fizice cuprinde următoarele rubrici:a)atributele de identificare a colectorului validat: denumirea, numărul de înregistrare în registrul comerţului; codul de identificare fiscală, adresa sediului social, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de e-mail; denumirea punctului de lucru, codul de identificare fiscală (dacă este cazul), adresa, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de e-mail; b)date privind proprietarul: numele şi prenumele, codul numeric personal, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de e-mail; c)date privind autovehiculul uzat: categoria (A, AU, ASU), marca şi modelul; anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România, numărul de înmatriculare, numărul de identificare, seria motorului, capacitatea cilindrică a motorului, masa proprie, numărul certificatului de înmatriculare, seria cărţii de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există; d)date privind procesul-verbal de custodie: numărul şi data încheierii; e)date vizând certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, eliberat de autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa proprietarul: numărul de înregistrare şi emitentul; f)seria şi numărul tichetului valoric rezervat; g)numele şi prenumele persoanei care a întocmit lista, data întocmirii.
(4) Transmiterea către Autoritate a listei tichetelor valorice rezervate proprietarilor persoane fizice nu exonerează colectorul de răspunderea care îi revine în ceea ce priveşte verificarea autenticităţii şi conţinutului documentelor prezentate, a stării şi a datelor de identificare a autovehiculului uzat preluat în custodie, precum şi a identităţii şi calităţii persoanei care îl predă.
(5) Determină anularea rezervării tichetului valoric:a)infirmarea de către Autoritate a corectitudinii şi realităţii datelor vizând proprietarul şi/sau autovehiculul uzat; b)neprezentarea proprietarului la colectorul validat în vederea eliberării certificatului de distrugere, în urma confirmării de către Autoritate a corectitudinii şi realităţii datelor vizând proprietarul şi/sau autovehiculul uzat; c)neprezentarea de către proprietar a certificatului de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat.
(6) În situaţiile prevăzute la alin. (5) colectorul validat procedează la rezervarea tichetului valoric pe numele altui proprietar persoană fizică, căruia i-a fost preluat în custodie autovehiculul uzat.
(7) Completarea şi eliberarea tichetului valoric proprietarului persoană juridică sau proprietarului operator economic fără personalitate juridică se efectuează numai după verificarea includerii acestuia în lista proprietarilor acceptaţi, în limita sumei care i-a fost aprobată şi doar cu acordul Autorităţii.
(8) Eliberarea tichetului valoric către proprietarul persoană juridică sau operator economic fără personalitate juridică se face odată cu emiterea certificatului de distrugere şi în aceeaşi zi în care autovehiculul uzat a fost predat spre casare.
(9) Certificatul de distrugere se eliberează conform prevederilor Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor, al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 87/527/411/2005 privind aprobarea modelului şi a condiţiilor de emitere a certificatului de distrugere la preluarea vehiculelor scoase din uz.
(10) Pentru un autovehicul uzat predat spre casare se eliberează un singur certificat de distrugere şi un singur tichet valoric.
(11) Tichetul valoric se eliberează completat corect şi integral, fără ştersături şi nedeteriorat.
(12) Colectorul validat răspunde de corectitudinea şi realitatea datelor înscrise în cuprinsul certificatului de distrugere şi al tichetului valoric eliberat proprietarului.
(13) La data eliberării certificatului de distrugere, colectorul validat achită proprietarului, la preţul de piaţă valabil la data respectivă, contravaloarea deşeurilor feroase şi neferoase conţinute de autovehiculul uzat predat şi emite în acest sens documente justificative.
(14) Preluarea în custodie a autovehiculului uzat, eliberarea certificatului de distrugere, precum şi rezervarea şi eliberarea tichetului valoric nu pot fi condiţionate de achitarea unor sume de bani sau de efectuarea de alte prestaţii de către proprietar. Articolul 20Registrul de evidenţă a tichetelor valorice eliberate
(1) Colectorul validat întocmeşte, foloseşte şi păstrează, legate şi paginate, două registre de evidenţă a tichetelor valorice eliberate:a)un registru pentru evidenţa tichetelor valorice eliberate proprietarilor persoane fizice; b)un registru pentru evidenţa tichetelor valorice eliberate proprietarilor persoane juridice şi proprietarilor operatori economici fără personalitate juridică.
(2) Registrul de evidenţă a tichetelor valorice eliberate conţine următoarele rubrici:a)numărul curent; b)numele şi prenumele/denumirea proprietarului; c)adresa de domiciliu/reşedinţă sau adresa sediului/sediului social/sediului profesional al proprietarului, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de e-mail; d)actul de identitate al proprietarului: tip, serie, număr şi emitent; actul de identificare al proprietarului (actul de înfiinţare, certificatul de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, certificatul de înregistrare în registrul comerţului etc.); e)codul numeric personal/codul de identificare fiscală al/a proprietarului; f)datele de identificare a reprezentatului legal sau a persoanei împuternicite/desemnate/delegate, în cazul proprietarului persoană juridică (numele şi prenumele, codul numeric personal, actul de identitate: tip, serie, număr şi emitent); g)categoria (A, AU, ASU), marca şi modelul autovehiculului uzat; h)numărul de înmatriculare, anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România a autovehiculului uzat; i)numărul de identificare şi seria motorului autovehiculului uzat; j)capacitatea cilindrică a motorului autovehiculului uzat; k)masa proprie a autovehiculului uzat; l)numărul certificatului de înmatriculare a autovehiculului uzat; m)seria cărţii de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există; n)numărul de înregistrare şi emitentul certificatului de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, în cazul proprietarului persoană fizică; o)date privind alte documente prezentate de către proprietar (după caz, certificat de moştenitor, decizie emisă de autoritatea tutelară, certificat de căsătorie, act administrativ care atestă schimbarea/modificarea numelui şi/sau prenumelui, document care atestă schimbarea/modificarea adresei de domiciliu ori de reşedinţă, procură notarială de împuternicire sau act de desemnare/delegare etc.); p)seria/numărul şi data eliberării certificatului de distrugere a autovehiculului uzat; q)seria/numărul, data eliberării şi emitentul certificatului de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat; r)seria, numărul şi data eliberării tichetului valoric; s)semnătura proprietarului/reprezentatului legal sau a persoanei împuternicite/desemnate/delegate; t)numele, prenumele şi semnătura persoanei care completează datele în registrul de evidenţă; u)observaţii.
(3) Colectorul validat răspunde de corectitudinea şi realitatea datelor înscrise în cuprinsul registrului de evidenţă a tichetelor valorice eliberate.
(4) Registrul de evidenţă a tichetelor valorice eliberate se întocmeşte anual şi se păstrează cel puţin 60 de luni de la data de 12 decembrie a anului de desfăşurare a programului.
(5) Autoritatea poate solicita oricând pe parcursul derulării programului, precum şi în termen de 60 de luni de la data de 12 decembrie a anului de desfăşurare a programului registrul de evidenţă a tichetelor valorice eliberate proprietarilor, precum şi orice alt document care se ataşează acestuia. Secţiunea a 2-aProducătorul Articolul 21Sesiunea de înscriere în vederea validării
(1) Anual, Autoritatea poate organiza una sau mai multe sesiuni de înscriere în vederea validării producătorilor.
(2) Perioada de organizare a sesiunii de înscriere se aprobă prin dispoziţie a preşedintelui Autorităţii.
(3) Dispoziţia prevăzută la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii, cu cel puţin 5 zile înainte de data deschiderii sesiunii de înscriere.
(4) Producătorul care întruneşte, cumulativ, criteriile de eligibilitate poate depune dosarul de validare în cadrul sesiunii de înscriere a producătorilor. Articolul 22Conţinutul dosarului de validare Dosarul de validare a producătorului trebuie să cuprindă următoarele documente: a)cererea de validare a producătorului, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8, în original, semnată şi ştampilată pe fiecare pagină de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; b)actul de împuternicire, în original, pentru cazul în care cererea de validare a producătorului este semnată de către o persoană împuternicită; poate fi depusă procura notarială sau orice document administrativ emis de către reprezentantul legal în acest sens, cu respectarea prevederilor legale; c)actul de identitate a reprezentantului legal, în copie; d)după caz, actul de identitate a persoanei împuternicite, în copie; e)certificatul constatator emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social producătorul, în original, aflat în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare şi în care să fie menţionate: atributele de identificare a producătorului, codul unic de înregistrare, reprezentanţii legali, domeniul de activitate principal şi domeniile de activitate secundare, situaţia juridică, precum şi sediile secundare şi punctele de lucru; f)certificatul de înregistrare fiscală, în copie; g)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau în copie legalizată; h)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau în copie legalizată; i)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul social producătorul, precum şi, după caz, certificatul de atestare fiscală emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială funcţionează punctul/punctele de lucru menţionat/menţionate în cererea de validare, aflate în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau copii legalizate; j)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau în copie legalizată; k)actul doveditor al calităţii de importator sau de reprezentant autorizat al producătorului/importatorului de autovehicule noi, în copie; l)documentul doveditor al deschiderii contului 50.70.24 „Disponibil din sume alocate din Fondul pentru mediu reprezentând finanţare sau cofinanţare nerambursabilă a proiectelor pentru protecţia mediului“, în copie; prin excepţie, acest document poate fi prezentat cel mai târziu la data perfectării contractului, în original şi copie. Articolul 23Depunerea dosarului de validare
(1) Dosarul de validare se depune legat, paginat şi opisat, într-un singur exemplar, în plic sigilat, la registratura Autorităţii.
(2) Plicul conţinând dosarul de validare poate fi transmis prin orice mijloc care asigură confirmarea recepţionării acestuia de către Autoritate în interiorul perioadei sesiunii de înscriere.
(3) Plicul conţinând dosarul de validare va avea înscrise, în mod obligatoriu, următoarele informaţii:a)denumirea completă şi adresa sediului social; b)titlul: „Dosar de validare în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul........ “ - producător; c)perioada de organizare a sesiunii de înscriere.
(4) La data recepţionării plicului conţinând dosarul de validare, acesta primeşte de la registratura Autorităţii un număr unic de înregistrare, în ordinea sosirii. Articolul 24Validarea
(1) Validarea are loc în urma analizei cuprinsului documentelor conţinute în dosarul de validare, efectuată de o comisie de analiză, denumită în continuare comisia.
(2) Comisia se constituie prin dispoziţie a preşedintelui Autorităţii.
(3) Comisia verifică îndeplinirea criteriilor de eligibilitate şi completează fişa de evaluare a eligibilităţii producătorului, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 9.
(4) Comisia poate solicita producătorului orice document, clarificare şi/sau informaţie, dacă pe parcursul analizei se constată necesitatea furnizării acestuia/acesteia/acestora.
(5) Atrag respingerea dosarului de validare:a)nerespectarea, în cadrul sesiunii precedente a programului, a prevederilor ghidului şi/sau încălcarea clauzelor stipulate prin actele juridice încheiate cu Autoritatea (conform referatului transmis de către Direcţia implementare proiecte din cadrul Autorităţii); b)documentele care sunt ilizibile sau care conţin ştersături ori modificări, precum şi cele incomplete sau care conţin date şi informaţii neconforme cu realitatea; c)lipsa unui document, prezentarea acestuia sub o altă formă decât cea solicitată sau neprezentarea la termenul stabilit ori ieşirea sa din perioada de valabilitate, precum şi constatarea de neconcordanţe în cuprinsul documentelor prezentate; d)neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate, precum şi constatarea existenţei unei situaţii care poate afecta desfăşurarea activităţilor producătorului în cadrul programului; e)netransmiterea în termen de 5 zile lucrătoare a documentelor, clarificărilor şi/sau informaţiilor solicitate de către comisie, potrivit alin. (4).
(6) Comisia înaintează Comitetului director al Autorităţii centralizatoarele cuprinzând producătorii propuşi spre validare şi producătorii respinşi în urma analizei, cu indicarea motivelor respingerii.
(7) Comitetul director avizează şi propune spre aprobare Comitetului de avizare al Autorităţii centralizatorul cuprinzând producătorii propuşi spre validare. Comitetul director analizează şi aprobă centralizatorul conţinând producătorii respinşi de comisie.
(8) Comitetul de avizare aprobă validarea producătorilor în baza propunerii Comitetului director.
(9) Lista producătorilor respinşi se publică pe pagina de internet a Autorităţii. Articolul 25Contractul de finanţare nerambursabilă
(1) Contractul de finanţare nerambursabilă, denumit în continuare contract, reprezintă actul juridic încheiat între Autoritate şi producătorul validat, în temeiul căruia se asigură decontarea contravalorii tichetelor valorice utilizate de către proprietari în cadrul programului.
(2) Prin contract se stabilesc:a)marca de autovehicul nou comercializat prin program; b)data depunerii documentelor necesare decontării; c)drepturile şi obligaţiile Autorităţii, precum şi drepturile şi obligaţiile producătorului validat.
(3) Modelul contractului este prevăzut în anexa nr. 10.
(4) Până la momentul perfectării contractului, Autoritatea are dreptul să modifice şi/sau să completeze modelul de contract, ulterior, orice modificare şi/sau completare realizându-se prin încheierea de act adiţional, cu acordul ambelor părţi.
(5) Contractul se redactează în două exemplare, ambele având valoare juridică egală, câte un exemplar pentru fiecare parte.
(6) Contractul intră în vigoare la data semnării acestuia de către ambele părţi şi este valabil până la data de 12 decembrie inclusiv a anului de desfăşurare a programului.
(7) Se consideră renunţare la calitatea de producător validat neprezentarea producătorului pentru semnarea contractului întrun termen de maximum 10 zile de la data stabilită şi comunicată acestuia de către Autoritate.
(8) Din partea producătorului validat, contractul se semnează de către reprezentantul său legal ori de către persoana împuternicită în mod expres prin procură notarială, prezentată în original.
(9) Producătorul validat prezintă până cel mai târziu la data încheierii contractului cu Autoritatea originalele documentelor depuse în copie la dosar, pentru ca acestea din urmă să fie certificate „conform cu originalul“ de către personalul Autorităţii.
(10) Lista producătorilor validaţi care au încheiat contracte cu Autoritatea se publică pe pagina de internet a Autorităţii. Articolul 26Verificarea autenticităţii tichetelor valorice
(1) După perfectarea contractului, producătorul validat înscrie proprietarii şi depune la Autoritate tichetele valorice şi lista proprietarilor înscrişi, în original.
(2) Lista proprietarilor înscrişi se prezintă pe suport hârtie, semnată şi ştampilată pe fiecare filă de către reprezentantul legal sau de către persoana împuternicită, precum şi în format electronic. Lista proprietarilor înscrişi conţine date de identificare privind:a)producătorul validat: denumirea, numărul de înregistrare în registrul comerţului, codul de identificare fiscală, adresa sediului social, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de email; b)proprietarul înscris: numele şi prenumele, codul numeric personal, tipul, seria şi numărul actului de identitate, adresa de domiciliu/reşedinţă, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de e-mail; denumirea, numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului/tribunal/judecătorie, după caz, codul de identificare fiscală, adresa sediului/sediului social/sediului profesional, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de email; c)autovehiculul uzat: categoria (A, AU, ASU), marca, numărul de înmatriculare, numărul de identificare, seria motorului, anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România, numărul certificatului de înmatriculare, seria/numărul certificatului de distrugere, seria/numărul certificatului de radiere din evidenţa circulaţiei; d)tichetul valoric: seria, numărul, data eliberării şi denumirea colectorului validat care l-a eliberat.
(3) Autoritatea verifică autenticitatea tichetelor valorice depuse de către producătorul validat şi transmite acestuia, pe cale electronică, lista tichetelor valorice declarate autentice.
(4) Tichetele valorice rămân spre păstrare şi arhivare la Autoritate.
(5) Lista proprietarilor înscrişi, persoane fizice, se prezintă separat de lista proprietarilor înscrişi persoane juridice sau operatori economici fără personalitate juridică.
(6) Responsabilitatea corectitudinii şi realităţii datelor şi/sau informaţiilor înscrise în lista proprietarilor înscrişi aparţine în integralitate producătorului validat. Articolul 27Decontarea tichetului valoric
(1) Decontarea contravalorii tichetului valoric se face lunar, prin virament în contul de trezorerie al producătorului validat, în baza contractului încheiat între acesta şi Autoritate şi a cererii de decontare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 11.
(2) Cererea de decontare se depune la Autoritate la data stabilită prin contract. La cererea de decontare se anexează următoarele documente:a)lista proprietarilor beneficiari, în original, pe suport hârtie, semnată şi ştampilată pe fiecare filă de către reprezentantul legal sau de către persoana împuternicită; b)lista prevăzută la lit. a), pe suport electronic; c)facturile emise proprietarilor beneficiari, aferente achiziţionării autovehiculelor noi, în original şi în copii; după certificarea copiilor „conform cu originalul“ de către personalul Autorităţii, facturile prezentate în original se restituie producătorului validat; d)declaraţia pe propria răspundere, în formă autentificată de notarul public, prin care proprietarul beneficiar îşi exprimă în mod explicit opţiunea de a achiziţiona autovehiculul nou la sfârşitul perioadei de leasing, în cazul finanţării în baza unui contract de leasing financiar; e)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii cererii de decontare, în original sau în copie legalizată; f)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul social producătorul, precum şi certificatul de atestare fiscală emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială funcţionează punctul de lucru prin care sunt comercializate autovehicule noi în cadrul programului, aflate în termen de valabilitate la data depunerii cererii de decontare, în original sau în copii legalizate; g)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii cererii de decontare, în original sau în copie legalizată.
(3) Lista proprietarilor beneficiari conţine datele de identificare cuprinse în lista prevăzută la art. 26 alin. (2), la care se adaugă:a)seria, numărul şi data facturii emise proprietarului beneficiar; b)denumirea societăţii de leasing, numărul şi data perfectării contractului, precum şi perioada de leasing prevăzută în cuprinsul acestuia, în cazul finanţării în baza unui contract de leasing financiar; c)indicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti, după caz, în a cărui rază administrativ-teritorială producătorul validat şi proprietarul beneficiar au perfectat vânzarea-cumpărarea autovehiculului nou; d)indicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti, după caz, în a cărui rază administrativ-teritorială îşi are domiciliul ori reşedinţa proprietarul beneficiar.
(4) Producătorul validat completează lista proprietarilor beneficiari, înscriindu-i pe aceştia în ordinea stabilită în lista proprietarilor înscrişi prevăzută la art. 26 alin. (2).
(5) Lista proprietarilor beneficiari persoane fizice se prezintă separat de lista proprietarilor beneficiari persoane juridice sau operatori economici fără personalitate juridică.
(6) Responsabilitatea corectitudinii şi realităţii datelor şi/sau a informaţiilor înscrise în documentele depuse aparţine în integralitate producătorului validat.
(7) După verificarea corectitudinii şi realităţii datelor şi/sau a informaţiilor înscrise în documentele depuse, Autoritatea procedează la decontare sau comunică producătorului validat motivul pentru care nu poate fi efectuată decontarea.
(8) Cu excepţia facturilor depuse în original, documentele prezentate de către producătorul validat rămân în păstrarea Autorităţii.
(9) Ultima cerere de decontare se depune până cel mai târziu la data de 25 noiembrie, iar decontarea se efectuează până cel mai târziu la data de 12 decembrie a anului de desfăşurare a programului. Secţiunea a 3-aProprietarul persoană fizică Articolul 28Predarea în custodie şi casarea autovehiculului uzat
(1) După publicarea pe pagina de internet a Autorităţii a listei colectorilor validaţi care au încheiat protocol cu Autoritatea, proprietarul care întruneşte criteriile prevăzute la art. 10 alin. (1) se poate prezenta la oricare colector validat în vederea predării autovehiculului uzat în custodia acestuia.
(2) În vederea predării autovehiculului uzat în custodie, proprietarul prezintă colectorului validat următoarele documente:a)actul care îi atestă identitatea, precum şi domiciliul sau reşedinţa în România, eliberat de către autorităţile române, în termen de valabilitate, în original şi în copie; b)certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat, în original şi în copie legalizată; c)cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, în original şi în copie legalizată; d)actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, în original, pentru cazul în care din certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, nu rezultă anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România şi/sau categoria autovehiculului uzat; e)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, eliberat de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa proprietarul şi este înregistrat fiscal autovehiculul uzat, în original.
(3) În cazul unor situaţii particulare, în afara documentelor prevăzute la alin. (2), proprietarul prezintă colectorului validat următoarele documente, după caz:a)certificatul de moştenitor, în original şi în copie legalizată; atunci când certificatul de moştenitor atestă existenţa mai multor moştenitori, este necesară prezentarea unei procuri notariale, în original, prin care persoana care predă în custodie autovehiculul uzat este expres mandatată să acţioneze şi să încheie acte juridice în cadrul programului, în numele, pe seama şi în interesul tuturor comoştenitorilor, în vederea: predării în custodia colectorului validat a autovehiculului uzat, casării autovehiculului uzat, radierii autovehiculului uzat din evidenţa circulaţiei, obţinerii tichetului valoric şi, după caz, înscrierii la un producător validat şi achiziţionării autovehiculului nou sau înstrăinării (valorificării) tichetului valoric către o altă persoană fizică cu domiciliul ori reşedinţa în România; b)decizia emisă de către autoritatea tutelară competentă teritorial, în original şi în copie legalizată, în cazul moştenitorului/comoştenitorului minor, din care să rezulte că reprezentantul legal al minorului (părinte sau tutore) este expres mandatat să acţioneze şi să încheie acte juridice în cadrul programului, în numele, pe seama şi în interesul minorului, în vederea: predării în custodia colectorului validat a autovehiculului uzat, casării autovehiculului uzat, radierii autovehiculului uzat din evidenţa circulaţiei, obţinerii tichetului valoric şi, după caz, înscrierii la un producător validat şi achiziţionării autovehiculului nou sau înstrăinării (valorificării) tichetului valoric către o altă persoană fizică cu domiciliul ori reşedinţa în România; c)decizia emisă de către autoritatea tutelară competentă teritorial, în original şi în copie legalizată, în cazul persoanei puse sub interdicţie sau al persoanei asupra căreia a fost instituită curatela potrivit prevederilor legale în vigoare, din care să rezulte că tutorele ori curatorul este expres mandatat să acţioneze şi să încheie acte juridice în cadrul programului, în numele, pe seama şi în interesul persoanei ocrotite, în vederea: predării în custodia colectorului validat a autovehiculului uzat, casării autovehiculului uzat, radierii autovehiculului uzat din evidenţa circulaţiei, obţinerii tichetului valoric şi, după caz, înscrierii la un producător validat şi achiziţionării autovehiculului nou sau înstrăinării (valorificării) tichetului valoric către o altă persoană fizică cu domiciliul ori reşedinţa în România; d)certificatul de căsătorie sau actul administrativ eliberat de către autoritatea competentă, care atestă schimbarea/modificareanumelui şi/sau a prenumelui, în original şi în copie legalizată; e)documentul care atestă schimbarea/modificarea adresei de domiciliu sau de reşedinţă, eliberat de către autoritatea competentă, în situaţia în care adresa de domiciliu ori de reşedinţă înscrisă în actul de identitate diferă de adresa înscrisă în certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există; f)procura notarială, prin care proprietarul mandatează o altă persoană, ca în numele, pe seama şi în interesul său să predea în custodia colectorului autovehiculul uzat, să caseze autovehiculul uzat, să radieze autovehiculul uzat din evidenţa circulaţiei şi să obţină tichetul valoric şi, după caz, să se înscrie la un producător validat pentru achiziţionarea autovehiculul nou ori să înstrăineze (valorifice) tichetul valoric către o altă persoană fizică cu domiciliul ori reşedinţa în România.
(4) Colectorul validat preia în custodie autovehiculul uzat, numai după verificarea şi constatarea:a)existenţei cumulative a componentelor esenţiale ale autovehiculului uzat: motorul, transmisia, trenul de rulare, caroseria, şasiul, precum şi echipamentele electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitivul catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie; b)îndeplinirii condiţiei de vechime, în baza anului de fabricaţie înscris în certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, sau în baza anului de fabricaţie înscris în actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, coroborat cu caracterul alfanumeric corespunzător, conţinut în numărul de identificare a autovehiculului uzat; c)îndeplinirii condiţiei vizând prima înmatriculare în România, în baza menţiunilor cuprinse în certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, sau în baza menţiunilor din actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial; d)încadrării autovehiculului uzat în una dintre categoriile A, AU, ASU, potrivit menţiunilor cuprinse în certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, sau în baza menţiunilor din documentul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial; e)autenticităţii documentelor prezentate; f)coroborării şi corelării datelor cuprinse în documentele prezentate în ceea ce vizează identitatea proprietarului, precum şi a corespondenţei dintre datele cuprinse în documente şi seriile/numerele de identificare înscrise pe elementele/componentele autovehiculului uzat; g)neînregistrării de către proprietar a obligaţiilor restante la bugetul local.
(5) Preluarea în custodie a autovehiculului uzat se concretizează prin încheierea, în două exemplare, ambele în original, a procesului-verbal de custodie: un exemplar pentru proprietar şi un exemplar pentru colectorul validat.
(6) Documentele prezentate în original se restituie proprietarului, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2) lit. d) şi e).
(7) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d) şi e), exemplarul procesului-verbal de custodie aparţinând colectorului validat, precum şi documentele prezentate de către proprietar în copii legalizate rămân în păstrarea colectorului validat care, ulterior eliberării tichetului valoric, le ataşează la registrul de evidenţă a tichetelor valorice eliberate proprietarilor persoane fizice, documentele urmând acelaşi regim cu acesta.
(8) În urma confruntării înscrisurilor, documentele prezentate în copie de către proprietar se certifică „conform cu originalul“ şi rămân în păstrarea colectorului validat. Ulterior eliberării tichetului valoric, copiile documentelor astfel certificate se ataşează la registrul de evidenţă a tichetelor valorice eliberate proprietarilor persoane fizice, urmând acelaşi regim cu acesta.
(9) După confirmarea de către Autoritate, pe cale electronică, a corectitudinii şi realităţii datelor vizând proprietarul şi autovehiculul uzat predat în custodie, colectorul validat comunică proprietarului data la care acesta trebuie să se prezinte în vederea eliberării certificatului de distrugere.
(10) Colectorul validat achită proprietarului, care se prezintă la data comunicată potrivit alin. (9), contravaloarea deşeurilor feroase şi neferoase conţinute de autovehiculul uzat şi eliberează certificatul de distrugere. Autovehiculul uzat pentru care a fost eliberat certificat de distrugere este supus dezmembrării, restituirea acestuia nemaifiind posibilă.
(11) Neprezentarea proprietarului în vederea eliberării certificatului de distrugere la data comunicată de către colector atrage anularea rezervării tichetului valoric. Articolul 29Radierea autovehiculului uzat
(1) Anterior prezentării la serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, proprietarul trebuie să obţină copii legalizate ale certificatului de înmatriculare şi ale certificatului de distrugere a autovehiculului uzat.
(2) Certificatul de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat se eliberează la solicitarea proprietarului, pe baza predării certificatului de înmatriculare şi a certificatului de distrugere a autovehiculului uzat, ambele documente în original.
(3) Certificatul de radiere din evidenţa circulaţiei trebuie să conţină menţiunea potrivit căreia autovehiculul uzat a fost radiat în urma dezmembrării. Articolul 30Obţinerea tichetului valoric
(1) Colectorul validat care, pe baza confirmării primite din partea Autorităţii, a emis certificatul de distrugere pentru autovehiculul uzat, completează şi eliberează tichetul valoric proprietarului care prezintă în termen de cel mult 5 zile de la data eliberării certificatului de distrugere certificatul de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat predat spre casare, în original şi în copie.
(2) Neprezentarea certificatului de radiere în termenul prevăzut la alin. (1) atrage decăderea proprietarului din dreptul de a obţine tichet valoric.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (2) proprietarul răspunde în integralitate pentru orice consecinţe ce decurg din predarea autovehiculului uzat spre casare şi obţinerea certificatului de distrugere.
(4) În urma verificării autenticităţii şi conţinutului certificatului de radiere, copia acestuia se certifică „conform cu originalul“ şi rămâne în păstrarea colectorului validat, care o ataşează la registrul de evidenţă a tichetelor valorice eliberate proprietarilor persoanelor fizice, urmând acelaşi regim cu acesta. Articolul 31Înscrierea la producătorul validat
(1) După publicarea pe pagina de internet a Autorităţii a listei producătorilor validaţi care au încheiat contract cu Autoritatea, proprietarul care se află în posesia tichetului valoric şi a documentelor aferente se poate prezenta la oricare producător validat în vederea achiziţionării autovehiculului nou.
(2) Proprietarul prezintă producătorului validat următoarele documente:a)actul care îi atestă identitatea, precum şi domiciliul sau reşedinţa în România, eliberat de către autorităţile române, în termen de valabilitate, în original şi în copie; b)tichetul valoric, în original; c)certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat, în copie legalizată;d certificatul de distrugere a autovehiculului uzat, în copie legalizată; e)certificatul de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat, în original; f)declaraţia pe propria răspundere, în formă autentificată de notarul public, prin care proprietarul îşi exprimă în mod explicit opţiunea de a achiziţiona autovehiculul nou la sfârşitul perioadei de leasing, în cazul intenţiei acestuia de a obţine finanţare în baza unui contract de leasing financiar.
(3) Producătorul validat verifică autenticitatea documentelor prezentate şi concordanţa datelor cuprinse în acestea.
(4) După constatarea îndeplinirii condiţiilor de înscriere, producătorul validat eliberează proprietarului nota de înscriere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 12.
(5) Responsabilitatea înscrierii proprietarului revine în exclusivitate producătorului validat. Producătorul validat răspunde de corectitudinea şi realitatea datelor înscrise în cuprinsul notei de înscriere.
(6) Valabilitatea notei de înscriere nu poate depăşi data-limită de utilizare a tichetului valoric.
(7) Documentele prezentate în copie se certifică „conform cu originalul“. Documentele prezentate în original se restituie proprietarului, cu excepţia tichetului valoric, certificatului de radiere şi declaraţiei pe propria răspundere prevăzute la alin. (2) lit. f).
(8) Cu excepţia tichetului valoric şi a declaraţiei pe propria răspundere prevăzute la alin. (2) lit. f), documentele depuse de către proprietar rămân în păstrarea producătorului cel puţin 60 de luni de la data de 12 decembrie a anului de desfăşurare a programului.
(9) Autoritatea poate solicita oricând pe parcursul derulării programului, precum şi în termen de 60 de luni de la data de 12 decembrie a anului de desfăşurare a programului orice document depus de către proprietarul înscris şi aflat în păstrarea producătorului validat.
(10) Producătorul validat garantează comercializarea autovehiculului nou, din al cărui preţ de vânzare se scade contravaloarea tichetului valoric, proprietarului înscris care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:a)a prezentat tichet valoric declarat autentic de către Autoritate; b)a prezentat documente aferente autentice şi datele din cuprinsul acestora sunt corecte şi reale; c)se prezintă în termenul de valabilitate a notei de înscriere pentru achiziţionarea autovehiculului nou.
(11) În cazul în care achiziţionarea autovehiculului nou nu se realizează din culpa exclusivă a producătorului validat, acesta are obligaţia de a oferi proprietarului înscris, în maximum 90 de zile de la data de 12 decembrie a anului de desfăşurare a programului, posibilitatea achiziţionării unui autovehicul nou, din al cărui preţ se va scădea contravaloarea tichetului valoric. Articolul 32Achiziţionarea autovehiculului nou
(1) În termenul de valabilitate a notei de înscriere, producătorul validat şi proprietarul înscris efectuează formalităţile de vânzare-cumpărare şi predare-primire a autovehiculului nou, producătorul validat scăzând din preţul de vânzare a acestuia contravaloarea tichetului valoric.
(2) În factura de livrare a autovehiculului nou, producătorul validat evidenţiază preţul de vânzare şi, distinct, face menţiunea „Suma de ...... lei reprezentând contravaloarea tichetului valoric se suportă de către Administraţia Fondului pentru Mediu, prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul ....... “. Sub rubrica „Total de plată“ se înscrie textul „Diferenţa de plată beneficiar“ şi se menţionează suma rămasă de achitat de către proprietar.
(3) Factura trebuie să cuprindă:a)datele de identificare a proprietarului: numele şi prenumele, codul numeric personal, tipul, seria şi numărul actului de identitate, adresa de domiciliu/reşedinţă; b)atributele de identificare a societăţii de leasing, în cazul finanţării în baza unui contract de leasing financiar: denumirea, numărul de înregistrare în registrul comerţului, codul de identificare fiscală, adresa sediului social, numărul de cont bancar. Secţiunea a 4-aProprietarul persoană juridică sau operator economic fără personalitate juridică Articolul 33Sesiunea de înscriere în vederea acceptării
(1) Anual, Autoritatea poate organiza una sau mai multe sesiuni de înscriere în vederea acceptării proprietarilor persoane juridice şi proprietarilor operatori economici fără personalitate juridică.
(2) Perioada de organizare a sesiunii de înscriere, precum şi suma alocată sesiunii se aprobă prin dispoziţie a preşedintelui Autorităţii.
(3) Dispoziţia prevăzută la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii, cu cel puţin 5 zile înainte de data deschiderii sesiunii de înscriere.
(4) Proprietarul care întruneşte, cumulativ, criteriile de eligibilitate generale şi specifice poate depune dosarul de acceptare în cadrul sesiunii de înscriere în vederea acceptării. Articolul 34Conţinutul dosarului de acceptare
(1) Dosarul de acceptare a proprietarului trebuie să cuprindă următoarele documente având caracter general:a)cererea de finanţare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13, în original, semnată şi ştampilată pe fiecare pagină de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; b)actul de împuternicire, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare a proprietarului este semnată de către o persoană împuternicită; poate fi depusă procura notarială sau orice document administrativ emis de către reprezentantul legal în acest sens, cu respectarea prevederilor legale; c)actul de identitate al reprezentantului legal, în copie; d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie; e)certificatul de înregistrare fiscală, în copie; f)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; g)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; h)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul/sediul social/sediul profesional proprietarul, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; proprietarul unitate administrativ-teritorială poate prezenta declaraţia pe propria răspundere a secretarului, în original, însoţită de copia actului de identitate al acestuia; i)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu eliberat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; j)certificatul/certificatele de înmatriculare a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate, în copie certificată/copii certificate „conform cu originalul“; k)cartea/cărţile de identitate a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate, dacă acesta/acestea există, în copie certificată/copii certificate „conform cu originalul“; l)actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, în original, pentru cazul în care din certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, nu rezultă anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România şi/sau categoria autovehiculului uzat; m)cu excepţia proprietarului operator economic, cu sau fără personalitate juridică: copia situaţiei financiare anuale la încheierea ultimului exerciţiu financiar, vizată de către organele teritoriale de specialitate ale Ministerului Finanţelor Publice, însoţită, după caz, de raportul administratorilor şi raportul comisiei de cenzori sau ultimul raport de audit ori raport de analiză pe bază de bilanţ, împreună cu ultima balanţă de verificare lunară.
(2) Dosarul de acceptare a proprietarului unitate administrativ-teritorială trebuie să cuprindă şi hotărârea consiliului local, a consiliului judeţean sau a consiliului general al municipiului Bucureşti, după caz, privind participarea la program, în original; hotărârea trebuie să conţină acordul cu privire la casarea autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate şi achiziţionarea autovehiculului nou/autovehiculelor noi prin program, datele de identificare a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate, valoarea totală a finanţării solicitate (prima de casare) şi modalitatea de asigurare şi susţinere a diferenţei până la acoperirea integrală a preţului de achiziţionare a autovehiculului nou/autovehiculelor noi.
(3) Dosarul de acceptare a proprietarului unitate sau instituţie de învăţământ trebuie să cuprindă şi următoarele documente specifice:a)dovada personalităţii juridice (aviz sau autorizaţie de funcţionare ori adresă de la inspectoratul şcolar), în copie certificată „conform cu originalul“; b)actul administrativ (ordinul/decizia/dispoziţia, după caz) prin care a fost numit/validat conducătorul unităţii/instituţiei de învăţământ, în copie certificată „conform cu originalul“; c)actul doveditor al acreditării, în copie certificată „conform cu originalul“.
(4) Dosarul de acceptare a proprietarului instituţie publică trebuie să cuprindă şi următoarele documente specifice:a)actul de înfiinţare, în copie certificată „conform cu originalul“; b)actul administrativ (ordinul/decizia/dispoziţia, după caz) prin care a fost numit/validat conducătorul instituţiei publice, în copie certificată „conform cu originalul“.
(5) Dosarul de acceptare a proprietarului organizaţie neguvernamentală trebuie să cuprindă şi următoarele documente specifice:a)actul constitutiv, cu toate modificările şi completările ulterioare, în copie certificată „conform cu originalul“; b)statutul, cu toate modificările şi completările ulterioare, în copie certificată „conform cu originalul“; c)hotărârea adunării generale a organizaţiei privind alegerea reprezentantului legal, în copie certificată „conform cu originalul“; d)certificatul de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în copie certificată „conform cu originalul“; e)certificatul eliberat de către instanţa competentă, care atestă că organizaţia nu a fost radiată din registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi nu se află în procedură de dizolvare sau lichidare, nu mai vechi de 10 zile la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; f)declaraţia privind eventuala activitate economică a organizaţiei, semnată şi ştampilată pe fiecare pagină de către reprezentantul legal, în original; modelul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 14.
(6) Dosarul de acceptare a proprietarului unitate de cult trebuie să cuprindă şi următoarele documente specifice:a)actul administrativ (hotărârea) de recunoaştere a cultului căruia îi aparţine unitatea, în copie; b)actul de înfiinţare a unităţii de cult, în copie certificată „conform cu originalul“; c)actul administrativ (decretul/hotărârea/ordinul/decizia/dispoziţia, după caz) prin care a fost recunoscut/numit conducătorul unităţii de cult, în copie certificată „conform cu originalul“.
(7) Dosarul de acceptare a proprietarului operator economic cu personalitate juridică trebuie să cuprindă şi următoarele documente specifice:a)actul de înfiinţare (actul constitutiv/contractul de societate/statutul sau actul administrativ), în formă actualizată, în copie certificată „conform cu originalul“; b)certificatul de înregistrare în registrul comerţului emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social proprietarul, în copie certificată „conform cu originalul“; c)certificatul constatator emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social proprietarul, în original, aflat în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare şi în care să fie menţionate: atributele de identificare a proprietarului, codul unic de înregistrare, reprezentanţii legali, domeniul de activitate principal şi domeniile de activitate secundare, situaţia juridică, precum şi sediile secundare şi punctele de lucru; d)certificatul de cazier judiciar al reprezentantului legal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; e)declaraţia privind ajutoarele de stat primite în ultimii 3 ani (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia proprietarul se înscrie în program), inclusiv cele exceptate de la obligaţia notificării, semnată şi ştampilată pe fiecare pagină de către reprezentantul legal, în original; modelul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 15; f)copiile situaţiilor financiare anuale la încheierea ultimelor două exerciţii financiare, vizate de către organele teritoriale de specialitate ale Ministerului Finanţelor Publice, însoţite, după caz, de rapoartele administratorilor şi rapoartele comisiei de cenzori sau rapoartele de audit, împreună cu ultima balanţă de verificare lunară; în cazul proprietarului constituit ca societate comercială în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la situaţiile financiare anuale se anexează confirmările depunerii acestora la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul judeţean sau al municipiului Bucureşti, după caz.
(8) Dosarul de acceptare a proprietarului operator economic fără personalitate juridică trebuie să cuprindă şi următoarele documente specifice:a)certificatul de înregistrare în registrul comerţului emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul profesional proprietarul, în copie certificată „conform cu originalul“ de către reprezentantul legal; b)certificatul constatator emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul profesional proprietarul, în original, aflat în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare şi în care să fie menţionate: atributele de identificare a proprietarului, codul unic de înregistrare, reprezentantul legal, domeniul de activitate, situaţia juridică, sediul profesional, precum şi punctele de lucru; c)certificatul de cazier judiciar al reprezentantului legal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; d)declaraţia privind ajutoarele de stat primite în ultimii 3 ani (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia proprietarul se înscrie în program), inclusiv cele exceptate de la obligaţia notificării, semnată şi ştampilată pe fiecare pagină de către reprezentantul legal, în original; modelul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 15; e)declaraţiile privind veniturile anuale realizate la încheierea ultimelor două exerciţii financiare, vizate de către organele teritoriale de specialitate ale Ministerului Finanţelor Publice, în copie.
(9) Proprietarul operator economic, cu sau fără personalitate juridică, poate solicita prin cererea de finanţare cel mult echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro (sau 100.000 euro, dacă activează în domeniul transporturilor rutiere) la momentul depunerii dosarului de acceptare, în caz contrar solicitarea fiind nulă. Articolul 35Depunerea dosarului de acceptare
(1) Dosarul de acceptare se depune legat, paginat şi opisat, într-un singur exemplar, în plic sigilat, la registratura Autorităţii.
(2) Plicul conţinând dosarul de acceptare poate fi transmis prin orice mijloc care asigură confirmarea recepţionării acestuia de către Autoritate în interiorul perioadei sesiunii de înscriere.
(3) Plicul conţinând dosarul de acceptare va avea înscrise, în mod obligatoriu, următoarele informaţii:a)denumirea completă şi adresa sediului/sediului social/sediului profesional; b)titlul: „Dosar de validare în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul........ “ - proprietar persoană juridică/proprietar operator economic fără personalitate juridică; c)perioada de organizare a sesiunii de înscriere.
(4) La data recepţionării plicului conţinând dosarul de acceptare, acesta primeşte de la registratura Autorităţii un număr unic de înregistrare, în ordinea sosirii. Articolul 36Acceptarea
(1) Acceptarea are loc în urma analizei cuprinsului documentelor conţinute în dosarul de acceptare, efectuată de o comisie de analiză denumită în continuare comisia de acceptare.
(2) Comisia de acceptare se constituie prin dispoziţie a preşedintelui Autorităţii.
(3) Comisia de acceptare verifică îndeplinirea criteriilor de eligibilitate şi completează fişa de evaluare a eligibilităţii proprietarului, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 16.
(4) Comisia de acceptare poate solicita proprietarului orice document, clarificare şi/sau informaţie, dacă pe parcursul analizei se constată necesitatea furnizării acestuia/acesteia.
(5) Atrag respingerea dosarului de acceptare:a)documentele care sunt ilizibile sau care conţin ştersături ori modificări, precum şi cele incomplete sau care conţin date şi informaţii neconforme realităţii; b)lipsa unui document, prezentarea acestuia sub o altă formă decât cea solicitată sau neprezentarea la termenul stabilit ori ieşirea sa din perioada de valabilitate, precum şi constatarea de neconcordanţe în cuprinsul documentelor prezentate; c)neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate, precum şi constatarea existenţei unei situaţii care poate afecta realizarea obiectivului propus în cadrul programului; d)netransmiterea în termen de 5 zile lucrătoare a documentelor, clarificărilor şi/sau a informaţiilor solicitate de către comisie potrivit alin. (4).
(6) Comisia de acceptare înaintează Comitetului director al Autorităţii centralizatoarele cuprinzând proprietarii propuşi spre acceptare şi proprietarii respinşi în urma analizei, cu indicarea motivelor respingerii.
(7) Comitetul director avizează şi propune spre aprobare Comitetului de avizare al Autorităţii centralizatorul cuprinzând proprietarii propuşi spre acceptare. Comitetul director analizează şi aprobă centralizatorul conţinând proprietarii respinşi de comisia de acceptare.
(8) Comitetul de avizare aprobă acceptarea proprietarilor în baza propunerii Comitetului director.
(9) Aprobarea acceptării proprietarilor operatori economici, cu sau fără personalitate juridică, se face în limita fondurilor destinate acestora prin schema de minimis.
(10) Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate proprietarului operator economic, cu sau fără personalitate juridică, pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia se înscrie în program), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în baza schemei de minimis, nu trebuie să depăşească echivalentul în lei, la data depunerii dosarului de acceptare, a 200.000 euro (sau 100.000 euro, dacă activează în sectorul transporturilor rutiere).
(11) Lista proprietarilor acceptaţi, precum şi sumele aprobate acestora se publică pe pagina de internet a Autorităţii.
(12) Lista proprietarilor respinşi se publică pe pagina de internet a Autorităţii. Articolul 37Casarea autovehiculului uzat şi obţinerea tichetului valoric
(1) După includerea sa în lista prevăzută la art. 36 alin. (11), proprietarul acceptat poate preda autovehiculul uzat oricărui colector care se află cuprins în lista colectorilor validaţi care au încheiat protocol cu Autoritatea.
(2) În vederea obţinerii certificatului de distrugere şi a tichetului valoric, proprietarul acceptat prezintă colectorului validat următoarele documente:a)actul de identitate al reprezentantului legal sau, după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite/delegate/desemnate să predea spre casare autovehiculul uzat, în termen de valabilitate, în original şi în copie; b)actul de împuternicire/delegare/desemnare a persoanei care predă spre casare autovehiculul uzat, dacă este cazul, în original şi în copie; c)documentele de identificare a proprietarului (după caz, actul de înfiinţare, certificatul de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, certificatul de înregistrare în registrul comerţului, însoţit de certificatul de înregistrare fiscală), în copii certificate „conform cu originalul“; d)certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat, în original şi în copie; e)cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, în original şi în copie; f)actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, în original, pentru cazul în care, din certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, nu rezultă anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România şi/sau categoria autovehiculului uzat.
(3) Colectorul validat completează şi eliberează proprietarului acceptat certificatul de distrugere a autovehiculului uzat şi tichetul valoric numai după verificarea şi constatarea:a)existenţei cumulative a componentelor esenţiale ale autovehiculului uzat: motorul, transmisia, trenul de rulare, caroseria, şasiul, precum şi echipamentele electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitivul catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie; b)îndeplinirii condiţiei de vechime, în baza anului de fabricaţie înscris în certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, sau în baza anului de fabricaţie înscris în actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, coroborat cu caracterul alfanumeric corespunzător, conţinut în numărul de identificare a autovehiculului uzat; c)îndeplinirii condiţiei vizând prima înmatriculare în România, în baza menţiunilor cuprinse în certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, sau în baza menţiunilor din actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial; d)încadrării autovehiculului uzat în una dintre categoriile A, AU, ASU, potrivit menţiunilor cuprinse în certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, sau în baza menţiunilor din documentul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial; e)autenticităţii documentelor prezentate; f)coroborării şi corelării datelor cuprinse în documentele prezentate în ceea ce priveşte identitatea proprietarului, precum şi a corespondenţei dintre datele cuprinse în documente şi seriile/numerele de identificare înscrise pe elementele/componentele autovehiculului uzat.
(4) În urma confruntării înscrisurilor, documentele prezentate în copie de către proprietar se certifică „conform cu originalul“ şi rămân în păstrarea colectorului validat. Documentele prezentate în original se restituie proprietarului, cu excepţia actului doveditor prevăzut la alin. (2) lit. f).
(5) Actul doveditor prevăzut la alin. (2) lit. f) şi documentele prezentate în copii simple sau copii certificate „conform cu originalul“ de către proprietar rămân în păstrarea colectorului validat, care le ataşează la registrul de evidenţă a tichetelor valorice eliberate proprietarilor persoane juridice şi proprietarilor operatori economici fără personalitate juridică, urmând acelaşi regim cu acesta.
(6) Colectorul validat achită proprietarului contravaloarea deşeurilor feroase şi neferoase conţinute de autovehiculul uzat.
(7) Autovehiculul uzat pentru care a fost eliberat certificat de distrugere şi tichet valoric este supus dezmembrării, restituirea acestuia nemaifiind posibilă. Articolul 38Radierea autovehiculului uzat
(1) Anterior prezentării la serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, proprietarul trebuie să obţină copii legalizate ale certificatului de înmatriculare şi ale certificatului de distrugere a autovehiculului uzat.
(2) Certificatul de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat se eliberează la solicitarea proprietarului, pe baza predării certificatului de înmatriculare şi a certificatului de distrugere a autovehiculului uzat, ambele documente în original.
(3) Certificatul de radiere din evidenţa circulaţiei trebuie să conţină menţiunea potrivit căreia autovehiculul uzat a fost radiat în urma dezmembrării. Articolul 39Înscrierea la producătorul validat
(1) După publicarea pe pagina de internet a Autorităţii a listei producătorilor validaţi care au încheiat contract cu Autoritatea, proprietarul acceptat care se află în posesia tichetului valoric şi a documentelor aferente se poate prezenta la oricare producător validat în vederea achiziţionării autovehiculului nou.
(2) Proprietarul acceptat prezintă producătorului validat următoarele documente:a)actul de identitate al reprezentantului legal sau, după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite/delegate/desemnate să înscrie proprietarul şi să achiziţioneze autovehiculul uzat, în termen de valabilitate, în original şi în copie; b)actul de împuternicire/delegare/desemnare a persoanei care înscrie proprietarul şi achiziţionează autovehiculul nou, dacă este cazul, în original şi în copie; c)documentele de identificare a proprietarului (după caz, actul de înfiinţare, certificatul de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, certificatul de înregistrare în registrul comerţului, însoţit de certificatul de înregistrare fiscală), în copii certificate „conform cu originalul“; d)tichetul valoric, în original; e)certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat, în copie legalizată; f)certificatul de distrugere a autovehiculului uzat, în copie legalizată; g)certificatul de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat, în original; h)declaraţia pe propria răspundere, în formă autentificată de notarul public, prin care proprietarul, prin reprezentantul său legal, îşi exprimă în mod explicit opţiunea de a achiziţiona autovehiculul nou/autovehiculele noi la sfârşitul perioadei de leasing, în cazul intenţiei acestuia de a obţine finanţare în baza unui contract de leasing financiar.
(3) Producătorul validat verifică autenticitatea documentelor prezentate şi concordanţa datelor cuprinse în acestea.
(4) După constatarea îndeplinirii condiţiilor de înscriere în program, producătorul validat eliberează proprietarului nota de înscriere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 17.
(5) Responsabilitatea înscrierii proprietarului revine în exclusivitate producătorului validat. Producătorul răspunde de corectitudinea şi realitatea datelor înscrise în cuprinsul notei de înscriere.
(6) Valabilitatea notei de înscriere nu poate depăşi data-limită de utilizare a tichetului valoric.
(7) Documentele prezentate în copie se certifică „conform cu originalul“ de către producătorul validat. Documentele prezentate în original se restituie proprietarului, cu excepţia tichetului valoric, certificatului de radiere şi a declaraţiei pe propria răspundere prevăzută la alin. (2) lit. h).
(8) Cu excepţia tichetului valoric şi a declaraţiei pe propria răspundere prevăzută la alin. (2) lit. h), documentele depuse de către proprietar rămân în păstrarea producătorului cel puţin 60 de luni de la data de 12 decembrie a anului de desfăşurare a programului.
(9) Autoritatea poate solicita oricând pe parcursul derulării programului, precum şi în termen de 60 de luni de la data de 12 decembrie a anului de desfăşurare a programului orice document depus de către proprietarul înscris şi aflat în păstrarea producătorului validat.
(10) Producătorul validat garantează comercializarea autovehiculului nou, din al cărui preţ de vânzare se scade contravaloarea tichetului valoric, proprietarului înscris care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:a)a prezentat tichet valoric declarat autentic de către Autoritate; b)a prezentat documente aferente autentice şi datele din cuprinsul acestora sunt corecte şi reale; c)se prezintă în termenul de valabilitate a notei de înscriere pentru achiziţionarea autovehiculului nou.
(11) În cazul în care achiziţionarea autovehiculului nou nu se realizează din culpa exclusivă a producătorului validat, acesta are obligaţia de a oferi proprietarului înscris, în maximum 90 de zile de la data de 12 decembrie a anului de desfăşurare a programului, posibilitatea achiziţionării unui autovehicul nou, din al cărui preţ se va scădea contravaloarea tichetului valoric. Articolul 40Achiziţionarea autovehiculului nou
(1) În termenul de valabilitate a notei de înscriere, producătorul validat şi proprietarul înscris efectuează formalităţile de vânzare-cumpărare şi predare-primire a autovehiculului nou, producătorul validat scăzând din preţul de vânzare a acestuia contravaloarea tichetului valoric.
(2) În factura de livrare a autovehiculului nou, producătorul validat evidenţiază preţul de vânzare şi, distinct, face menţiunea „Suma de...... lei reprezentând contravaloarea tichetului valoric se suportă de către Administraţia Fondului pentru Mediu, prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul.......“. Sub rubrica „Total de plată“ se înscrie textul „Diferenţa de plată beneficiar“ şi se menţionează suma rămasă de achitat de către proprietar.
(3) Factura trebuie să cuprindă:a)atributele de identificare a proprietarului: denumirea, numărul de înregistrare în registrul comerţului sau, după caz, numărul de înregistrare la tribunal/judecătorie, codul de identificare fiscală, adresa sediului/sediului social/sediului profesional; b)numele şi prenumele persoanei împuternicite/delegate/desemnate, tipul, seria şi numărul actului de identitate; c)atributele de identificare a societăţii de leasing, în cazul finanţării în baza unui contract de leasing financiar: denumirea, numărul de înregistrare în registrul comerţului, codul de identificare fiscală, adresa sediului social, numărul de cont bancar. Capitolul IVDispoziţii finale Articolul 41Contestarea rezultatului
(1) Colectorul, producătorul sau proprietarul persoană juridică ori operator economic fără personalitate juridică, al cărui dosar de validare sau, după caz, dosar de acceptare a fost respins, poate introduce contestaţie la decizia Autorităţii.
(2) Contestaţia, formulată în scris, se depune la registratura Autorităţii în termen de 10 zile de la data comunicării rezultatelor, respectiv de la data publicării pe pagina de internet a Autorităţii a listei colectorilor, producătorilor sau proprietarilor respinşi.
(3) Contestaţia poate fi transmisă prin orice mijloc care asigură confirmarea recepţionării acesteia de către Autoritate în interiorul termenului prevăzut la alin. (2).
(4) La data recepţionării contestaţiei, aceasta primeşte de la registratura Autorităţii un număr unic de înregistrare.
(5) Contestaţia trebuie să cuprindă:a)atributele de identificare a contestatorului; b)numărul unic de înregistrare atribuit de către registratura Autorităţii dosarului de validare sau dosarului de acceptare, după caz; c)obiectul contestaţiei; d)motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază; e)numele şi prenumele reprezentantului legal sau ale împuternicitului acestuia, semnătura şi ştampila.
(6) Aprobarea componenţei comisiei de soluţionare a contestaţiilor se face prin dispoziţie a preşedintelui Autorităţii.
(7) Soluţionarea contestaţiei se face în termen de cel mult 20 de zile de la înregistrarea acesteia la registratura Autorităţii.
(8) Comisia de soluţionare a contestaţiilor înaintează Comitetului director propunerea de aprobare sau respingere a contestaţiei. În situaţia admiterii contestaţiei de către Comitetul director, acesta înaintează Comitetului de avizare propunerea de validare sau de acceptare, după caz. Articolul 42Păstrarea documentelor de către Autoritate
(1) Autoritatea păstrează documentele gestionate în cadrul programului, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu normele sale interne.
(2) Documentele depuse de către colectorul, producătorul sau proprietarul persoană juridică ori operator economic fără personalitate juridică, al cărui dosar de validare sau dosar de acceptare, după caz, a fost aprobat, nu se restituie. Pe bază de solicitare scrisă, Autoritatea poate elibera colectorului validat, producătorului validat sau proprietarului persoană juridică ori operator economic fără personalitate juridică acceptat copii ale documentelor depuse.
(3) Pe bază de solicitare scrisă, Autoritatea poate restitui documentele depuse de către colectorul, producătorul sau proprietarul persoană juridică ori operator economic fără personalitate juridică al cărui dosar de validare sau dosar de acceptare, după caz, a fost respins.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), cererile de validare, cererile de finanţare, declaraţiile privind eventualele activităţi economice ale organizaţiilor neguvernamentale şi declaraţiile privind ajutoarele de stat nu pot face obiectul restituirii. Articolul 43Responsabilităţi privind gestionarea datelor cu caracter personal
(1) Autoritatea, colectorul validat şi producătorul validat răspund pentru gestionarea, în condiţiile legii, a datelor cu caracter personal aparţinând persoanelor participante în cadrul programului.
(2) În vederea verificării corectitudinii şi realităţilor datelor vizând autovehiculele uzate şi proprietarii acestora participanţi la program, Autoritatea încheie protocoale de colaborare cu alte instituţii sau autorităţi publice, competente material şi teritorial. Articolul 44Responsabilităţi privind tichetul valoric şi documentele aferente
(1) Păstrarea în condiţii de siguranţă a tichetului valoric şi a documentelor aferente este în sarcina deţinătorului acestora, după caz:a)a Autorităţii, pentru tichetul valoric nedistribuit colectorului validat sau pentru tichetul valoric restituit de către acesta, precum şi pentru tichetul valoric depus de către producător în vederea verificării autenticităţii; b)a colectorului validat, pentru tichetul valoric distribuit de către Autoritate şi neeliberat sau nerestituit; c)a proprietarului, pentru tichetul valoric obţinut şi documentele aferente acestuia; d)a producătorului validat, pentru tichetul valoric şi documentele aferente depuse de către proprietarul înscris.
(2) Autoritatea nu răspunde pentru prejudiciile cauzate de:a)pierderea, furtul, deteriorarea sau distrugerea tichetului valoric aflat în deţinerea colectorului validat, producătorului validat ori a proprietarului; b)pierderea, furtul, deteriorarea sau distrugerea unuia ori a mai multor documente aferente tichetului valoric, aflat/aflate în deţinerea producătorului validat sau a proprietarului; c)dobândirea în condiţii improprii a tichetului valoric şi a documentelor aferente; d)neutilizarea tichetului valoric până cel mai târziu la data înscrisă în cuprinsul său.
(3) Prin dobândire în condiţii improprii se înţelege intrarea în posesia tichetului valoric şi a documentelor aferente, fără verificarea în prealabil, prin orice mijloc şi modalitate legală, a autenticităţii acestora şi a identităţii persoanei care le înstrăinează. Articolul 45Reguli de publicitate
(1) Orice demers publicitar efectuat de către producătorul validat cu privire la comercializarea autovehiculelor noi prin program, în orice formă şi în orice mediu, trebuie să specifice că aceasta se realizează prin „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional“ derulat de Autoritate şi finanţat din Fondul pentru mediu.
(2) Orice reducere de preţ, sub orice denumire, promovată de către producătorul validat printr-un document imprimat, cu valoare nominală, trebuie prezentată astfel încât să nu genereze confuzii între acesta şi tichetul valoric utilizat în cadrul programului. Articolul 46Publicarea informaţiilor relevante
(1) Toate datele, informaţiile, instrucţiunile, comunicatele şi alte documente relevante în legătură cu programul se publică pe pagina de internet a Autorităţii, www.afm.ro, la secţiunea „Informaţii privind Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional“.
(2) Singurele informaţii şi instrucţiuni valabile prezentate în mass-media referitoare la program sunt cele transmise sub formă de comunicate de presă din partea Autorităţii şi/sau a autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. Articolul 47Anexe Anexele nr. 1-17 fac parte integrantă din prezentul ghid. ANEXA Nr. 1*)la ghid – model - – faţă - – verso - *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 2la ghid – model - Atribute de identificare a colectorului .................................... Nr. de înregistrare la colector .........../.................... Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu ......../........................ CERERE de validare a colectorului Denumirea completă a colectorului solicitant ........................ ............................................................. Forma juridică de organizare ........................ ............................................... ...................................... Forma de proprietate ........................ ............................................... ......................... (publică/privată) Înregistrat/Înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul ............................... sub nr. de ordine .........../............./.............., cod de identificare fiscală ........................ ............................... Adresa sediului social: localitatea ........................................, str. ........................ .............................. nr. ......., bl. ......, sc. ......., et. ......, ap. ......., judeţul/sectorul ................................, codul poştal ............, telefon (fix şi mobil) ........................ ..........................................................., fax ....................................., email ............................................, reprezentat/reprezentată legal de ........................ ............................., în calitate de........................ ....................................................................., prin reprezentant legal/împuternicit al reprezentantului legal ........................ ................................., cod numeric personal .................................., posesor al actului de identitate tip .... seria ..... nr. ...................., eliberat de către ................... la data de ................, domiciliat/cu reşedinţa în localitatea ..............................., str. .......................................... nr. ......, bl. ....., sc. ......, et. ....., ap. ......, judeţul/sectorul ................................, codul poştal ................., telefon (fix şi mobil) ........................ .................................., fax .........................., e-mail .........................................., website ..........................................., solicităm validarea în „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul .......“ şi perfectarea protocolului/protocoalelor de distribuire a tichetelor valorice pentru punctul de lucru/punctele de lucru având următoarele atribute de identificare: Denumire ..................................., cod de identificare fiscală (dacă este cazul) ...................................., situat în localitatea ........................ ............................................., str. ........................ ................................ nr. ......., bl. ......, sc. ......., et. ......, ap. ......., judeţul/sectorul ................................, codul poştal ................., telefon (fix şi mobil) ........................ ........................, fax ..............................., e-mail ..................................., obiect de activitate ...................... (colectarea şi tratarea vehiculelor scoase din uz/colectarea vehiculelor scoase din uz). Subsemnatul, ........................ ......................................, în calitate de reprezentant legal/împuternicit al reprezentantului legal, declar pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, următoarele: a)societatea noastră are personalitate juridică română, este legal constituită şi desfăşoară activităţi economice pe teritoriul României; b)avem ca obiect de activitate colectarea şi tratarea vehiculelor scoase din uz/colectarea vehiculelor scoase din uz, tratarea acestora realizându-se în baza contractului/contractelor nr. ...... din ............... încheiat/încheiate cu .........................; c)deţinem autorizaţiile/acordurile/avizele necesare desfăşurării activităţii şi emitem certificate de distrugere a vehiculelor scoase din uz; d)ne aflăm incluşi cu punctul/punctele de lucru mai sus menţionat/menţionate în lista operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, actualizată periodic de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului; e)avem îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; f)nu suntem înregistraţi cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală, precum şi cu fapte care privesc disciplina financiară; g)reprezentantul legal al societăţii nu este înregistrat cu fapte pedepsite de legislaţia penală; h)societatea, inclusiv punctul/punctele de lucru mai sus menţionat/menţionate, nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, nu se află sub administrare specială, nu are suspendate ori restricţionate activităţile economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; i)societatea, inclusiv punctul/punctele de lucru mai sus menţionat/menţionate, nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit. h), precum şi pentru orice altă situaţie similară; j)în cadrul sesiunii precedente a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (programul), societatea noastră a respectat în integralitate prevederile ghidului de finanţare a programului şi nu a încălcat clauzele stipulate prin actele juridice încheiate cu Administraţia Fondului pentru Mediu/societatea noastră nu a participat în cadrul sesiunii precedente a programului; k)am depus întreaga documentaţie, conform prevederilor ghidului de finanţare a programului şi în condiţiile stipulate prin acesta; l)sunt de acord cu faptul că, în timpul procesului de analiză, poate apărea ca necesară completarea dosarului de validare cu noi documente, pe care, la solicitarea Comisiei de analiză, mă oblig să le depun în termenul prevăzut în cuprinsul ghidului de finanţare; m)nu am furnizat informaţii false în documentele prezentate.Subsemnatul declar că am luat cunoştinţă de prevederile Codului penal privind falsul în declaraţii. Subsemnatul îmi asum răspunderea cu privire la toate informaţiile conţinute în prezenta cerere de validare şi în toate celelalte formulare şi documente depuse şi garantez că datele furnizate sunt actuale, reale şi corecte. Am luat la cunoştinţă că neîndeplinirea condiţiilor de mai sus ori prezentarea eronată sau falsă a acestor condiţii va duce automat la respingerea cererii de validare sau, ulterior, la anularea de către Administraţia Fondului pentru Mediu a tuturor tichetelor valorice eliberate, cu suportarea integrală de către societatea noastră a contravalorii primelor de casare. Subsemnatul autorizez prin prezenta cerere de validare orice instituţie, societate comercială, bancă, alte persoane juridice să furnizeze date şi informaţii reprezentanţilor autorizaţi ai Administraţiei Fondului pentru Mediu cu privire la orice aspect tehnic şi financiar în legătură cu activitatea societăţii pe care o reprezint. Prin semnarea prezentei cereri de validare şi aplicarea ştampilei confirmăm că am înţeles şi ne-am însuşit în integralitate conţinutul acesteia. Reprezentant legal/Împuternicit al reprezentantului legal Numele şi prenumele .......................... Funcţia ........................ ........................ Semnătura .......................................... Data ............................ L.S. ANEXA Nr. 3la ghid FIŞĂ de evaluare a eligibilităţii colectorului Denumirea colectorului: ........................ ................................. Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu - AFM a cererii de validare: ........................ ..............................
Nr. crt. |
Documentele şi cerinţele în baza cărora se evaluează eligibilitatea colectorului |
Îndeplinirea criteriilor de eligibilitate |
DA |
NU |
Comentarii |
1. |
A depus dosarul de validare în cadrul sesiunii de înscriere organizate de AFM. |
|
|
|
2. |
Nu a încălcat clauzele stipulate prin actele juridice încheiate cu AFM şi a respectat prevederile ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (programul) (conform referatului transmis de către Direcţia implementare proiecte din cadrul AFM). |
|
|
|
3. |
La data depunerii dosarului de validare se află inclus în lista operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, actualizată periodic de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului - ANPM. |
|
|
|
4. |
A depus cererea de validare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la ghidul de finanţare a programului, în original, semnată şi ştampilată pe fiecare pagină de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia. |
|
|
|
5. |
A depus actul de împuternicire, în original. |
|
|
|
6. |
A depus actul de identitate al reprezentantului legal, în copie. |
|
|
|
7. |
A depus actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie. |
|
|
|
8. |
A depus certificatul constatator emis de către oficiul registrului comerţului, în original, aflat în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare şi în care sunt menţionate: atributele de identificare a colectorului, codul unic de înregistrare, reprezentanţii legali, domeniul de activitate principal şi domeniile de activitate secundare, situaţia juridică, precum şi sediile secundare şi punctele de lucru. |
|
|
|
9. |
A depus certificatul de înregistrare fiscală, în copie. |
|
|
|
Nr. crt. |
Documentele şi cerinţele în baza cărora se evaluează eligibilitatea colectorului |
Îndeplinirea criteriilor de eligibilitate |
DA |
NU |
Comentarii |
10. |
A depus certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice - MFP, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original/copie legalizată. |
|
|
|
11. |
A depus certificatul de cazier judiciar al reprezentantului legal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Administraţiei şi Internelor - MAI, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original/copie legalizată. |
|
|
|
12. |
A depus certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al MFP, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original/copie legalizată. |
|
|
|
13. |
A depus certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul social/a depus certificatul de atestare fiscală emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială funcţionează punctul de lucru menţionat în cererea de validare, aflate în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original/copii legalizate. |
|
|
|
14. |
A depus certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu eliberat de către AFM, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau în copie legalizată. |
|
|
|
15. |
A depus autorizaţia de mediu emisă de către agenţia pentru protecţia mediului competentă teritorial, valabilă la data depunerii dosarului de validare, în copie, pentru punctul de lucru menţionat în cererea de validare. |
|
|
|
16. |
A depus avizul de funcţionare emis de către organul teritorial de specialitate al MAI, valabil la data depunerii dosarului de validare, în copie, pentru punctul de lucru la care se realizează tratarea şi care este menţionat în cererea de validare. |
|
|
|
17. |
A depus autorizaţia tehnică emisă de către Registrul Auto Român, valabilă la data depunerii dosarului de validare, în copie, pentru punctul de lucru la care se realizează tratarea şi care este menţionat în cererea de validare. |
|
|
|
18. |
A depus contractul în baza căruia se asigură tratarea vehiculelor scoase din uz, valabil la data depunerii dosarului de validare, în copie. |
|
|
|
NOTĂ: În cadrul rubricii „Îndeplinirea criteriilor de eligibilitate“ se bifează, după caz, cu „DA“ sau „NU“ îndeplinirea/neîndeplinirea criteriului de eligibilitate respectiv şi se vor înscrie, după caz, comentariile de rigoare. Concluzii: REZULTATUL EVALUĂRII ELIGIBILITĂŢII COLECTORULUI PROPUS SPRE VALIDARE/RESPINS Evaluator (juridic), ......................................... Data ................................ Semnătura ...................... Preşedintele Comisiei de analiză, ........................................ Data ............................... Semnătura ..................... ANEXA Nr. 4la ghid – model - PROTOCOL de distribuire a tichetelor valorice Nr. ......... din .................... Între: Administraţia Fondului pentru Mediu, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6, cod de identificare fiscală 14715650, reprezentată legal prin domnul ........................ ........................................ - preşedinte, denumită în continuare AFM, şi Societatea Comercială ........................ ........................ - S.A./S.R.L., cu sediul social în ........................ ..............................., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul ........................................ sub nr. de ordine ....../......./................, cod de identificare fiscală ............................., reprezentată legal prin domnul/doamna .................................. - .............................., în calitate de colector validat, denumit în continuare colector, a intervenit prezentul protocol de distribuire a tichetelor valorice, denumit în continuare protocol. Articolul 1Obiectul protocolului Obiectul protocolului îl constituie stabilirea condiţiilor de distribuire a tichetelor valorice destinate utilizării în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul ......................................., denumit în continuare program, pentru punctul de lucru ............................, cod de identificare fiscală ........................ ................................................., situat la adresa ........................ ................................., precum şi stabilirea modalităţilor, condiţiilor şi termenelor de eliberare, anulare şi restituire a tichetelor valorice distribuite, în conformitate cu prevederile Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. ........../............ . Articolul 2Distribuirea tichetelor valorice 2.1. Distribuirea se face potrivit programării publicate pe pagina de internet a AFM. Distribuirea tichetelor valorice se efectuează numai la data programată, pe baza cererii de distribuire a tichetelor valorice şi a documentelor însoţitoare prevăzute la art. 16 alin. (5) din Ghidul de finanţare a programului (denumit în continuare ghid). 2.2. Colectorul poate depune o nouă cerere de distribuire a tichetelor valorice în condiţiile prevăzute la pct. 2.1 numai dacă a eliberat toate tichetele valorice distribuite de către AFM în baza cererii de distribuire anterioare, în afara tichetelor valorice restituite în condiţiile art. 5 ca urmare a erorilor de completare şi/sau deteriorării. 2.3. Distribuirea tichetelor valorice se concretizează prin încheierea procesului-verbal de distribuire a tichetelor valorice. Articolul 3Eliberarea tichetelor valorice 3.1. Tichetele valorice se eliberează în perioada ................ . 3.2. Pentru un autovehicul uzat care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute în ghid se eliberează un singur tichet valoric. 3.3. Completarea şi eliberarea tichetului valoric proprietarului persoană fizică se efectuează numai după îndeplinirea următoarelor condiţii cumulative:
a)autovehiculul uzat a fost preluat în custodie şi a fost încheiat un proces-verbal de custodie; b)a fost rezervat un tichet valoric pentru proprietarul al cărui autovehicul uzat a fost preluat în custodie; c)a fost întocmită lista tichetelor valorice rezervate în ziua respectivă şi a fost transmisă AFM în aceeaşi zi, pe cale electronică; d)AFM a confirmat, pe cale electronică, corectitudinea şi realitatea datelor vizând proprietarul şi autovehiculul uzat predat de către acesta în custodie, cuprinse în lista prevăzută la lit. c); e)a fost eliberat proprietarului certificatul de distrugere; f)proprietarul a prezentat, în termen de cel mult 5 zile de la data eliberării certificatului de distrugere, certificatul de radiere a autovehiculului uzat.3.4. Lista tichetelor valorice rezervate proprietarilor persoane fizice cuprinde datele prevăzute la art. 19 alin. (3) din ghid. 3.5. Completarea şi eliberarea tichetului valoric proprietarului persoană juridică sau proprietarului operator economic fără personalitate juridică se efectuează numai după verificarea includerii acestuia în lista proprietarilor acceptaţi, în limita sumei care i-a fost aprobată şi numai cu acordul prealabil al AFM. 3.6. Eliberarea tichetului valoric proprietarului persoană juridică sau operator economic fără personalitate juridică se face odată cu emiterea certificatului de distrugere şi în aceeaşi zi în care autovehiculul uzat a fost predat spre casare. 3.7. Colectorul răspunde de corectitudinea şi realitatea datelor înscrise în cuprinsul certificatului de distrugere şi tichetului valoric eliberat. 3.8. Tichetul valoric se eliberează completat corect şi integral, fără ştersături şi nedeteriorat. Tichetele valorice se completează citeţ, cu majuscule, folosindu-se pix cu pastă albastră. 3.9. Prin deteriorare, în sensul prezentului protocol, se înţelege degradarea materială a tichetului valoric prin alterarea proprietăţilor fizico-chimice a acestuia, ca urmare a unei acţiuni sau inacţiuni umane ori a unei cauze naturale, după cum urmează: descompunere, rupere, străpungere, îndoire, şifonare, alterarea sau îndepărtarea elementelor de siguranţă, a textului imprimat ori a unui element grafic. 3.10. Eliberarea tichetului valoric se concretizează prin completarea registrului de evidenţă a tichetelor valorice eliberate ale cărui conţinut, condiţii şi termen de păstrare sunt reglementate în cuprinsul art. 20 din ghid. 3.11. Nerespectarea condiţiilor de eliberare a tichetului valoric prevăzute în cuprinsul prezentului articol atrage invalidarea tichetului valoric. Articolul 4Regularizarea stocului de tichete valorice distribuite 4.1. Regularizarea stocului de tichete valorice distribuite la nivelul judeţelor şi la nivelul municipiului Bucureşti are loc în perioada................. - ................. 4.2. Regularizarea stocului de tichete valorice distribuite constă în: a)restituirea de către colector a tichetelor valorice neeliberate, în situaţia în care acesta nu a eliberat până la data de ............................ toate tichetele valorice care i-au fost distribuite de AFM; b)excluderea din program a colectorului aflat în situaţia prevăzută la lit. a); c)redistribuirea tichetelor valorice restituite către colectorul care a eliberat până la data stabilită la lit. a) toate tichetele valorice distribuite şi care depune cerere de distribuire în condiţiile prevăzute la art. 2 pct. 2.1.4.3. În situaţia prevăzută la pct. 4.2 lit. a), colectorul prezintă la AFM documentele prevăzute la art. 16 alin. (5) din ghid, cu excepţia cererii de distribuire a tichetelor valorice. 4.4. Restituirea tichetelor valorice în cadrul regularizării stocului de tichete valorice distribuite se face în perioada .................-................. . Articolul 5Restituirea tichetelor valorice neeliberate 5.1. Restituirea tichetelor valorice neeliberate se face de către colector în următoarele situaţii: a)regularizarea stocului de tichete valorice distribuite, prevăzută la art. 4; b)finalizarea programului; c)erori de completare şi/sau deteriorarea tichetelor valorice; d)neîndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare, iniţierea procedurii de insolvenţă sau faliment, iniţierea procedurii de executare silită, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, administrare specială, suspendarea ori restricţionarea activităţilor economice sau aflarea colectorului într-o altă situaţie similară legal reglementată; e)colectorul face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit. d), precum şi pentru orice altă situaţie similară; f)la iniţiativa colectorului; g)la solicitarea AFM, în termen de 5 zile de la solicitare.5.2. În sensul prezentului protocol, prin neîndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare se înţelege şi expirarea valabilităţii autorizaţiei de mediu emise de către agenţia pentru protecţia mediului competentă teritorial, a avizului de funcţionare emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi/sau a autorizaţiei tehnice emise de către Regia Autonomă „Registrul Auto Român“. 5.3. În situaţia regularizării stocului de tichete valorice distribuite, restituirea tichetelor valorice neeliberate se face în perioada prevăzută la art. 4 pct. 4.4. 5.4. La finalizarea programului, restituirea tichetelor valorice neeliberate se face în perioada ................-................. . 5.5. În situaţia erorilor de completare şi/sau în situaţia deteriorării tichetelor valorice, restituirea şi înlocuirea acestora se efectuează pe bază de solicitare scrisă care se depune la AFM în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data producerii erorii şi/sau deteriorării. 5.6. AFM are dreptul de a decide asupra oportunităţii înlocuirii tichetelor valorice eronat completate şi/sau deteriorate. 5.7. Colectorul achită integral AFM contravaloarea costurilor suportate cu tipărirea şi livrarea tichetelor valorice, în următoarele cazuri: a)tichetele valorice sunt eronat completate şi/sau deteriorate; b)tichetele valorice au fost pierdute de către colector; c)tichetele valorice au fost sustrase din sediul social/punctul de lucru al colectorului ori au pierit din neglijenţa sa.5.8. În situaţiile prevăzute la pct. 5.7 lit. b) şi c), colectorul are obligaţia declarării, în condiţiile legii, a nulităţii tichetelor valorice şi suportă integral costurile generate sau care derivă ori sunt asociate cu declararea nulităţii. 5.9. În situaţiile prevăzute la pct. 5.1 lit. d) şi e), restituirea tichetelor valorice neeliberate se face în cel mult 5 zile lucrătoare de la data la care colectorul se află în una dintre aceste situaţii. 5.10. În toate cazurile de restituire a tichetelor valorice, colectorul prezintă la AFM documentele prevăzute la art. 16 alin. (5) din ghid, cu excepţia cererii de distribuire a tichetelor valorice. 5.11. Restituirea tichetelor valorice se concretizează prin încheierea procesului-verbal de restituire a tichetelor valorice. Articolul 6Registrul de evidenţă a tichetelor valorice eliberate 6.1. Colectorul validat întocmeşte, foloseşte şi păstrează, legate şi paginate, două registre de evidenţă a tichetelor valorice eliberate: a)un registru pentru evidenţa tichetelor valorice eliberate proprietarilor persoane fizice; b)un registru pentru evidenţa tichetelor valorice eliberate proprietarilor persoane juridice şi proprietarilor operatori economici fără personalitate juridică.6.2. Registrul de evidenţă a tichetelor valorice eliberate se întocmeşte la data semnării prezentului protocol şi se păstrează cel puţin 60 de luni de la data de 12 decembrie .......... 6.3. Registrul de evidenţă a tichetelor valorice eliberate conţine în mod obligatoriu rubricile prevăzute la art. 20 alin. (2) din ghid. 6.4. Registrul de evidenţă a tichetelor valorice eliberate se completează la toate rubricile, lizibil şi fără ştersături. În situaţia producerii unor erori de completare, menţiunile înscrise eronat se anulează prin înscrierea la rubrica „Observaţii“ a termenului „Anulat“ şi aplicarea ştampilei colectorului. 6.5. Colectorul validat răspunde de corectitudinea şi realitatea datelor înscrise în cuprinsul registrului de evidenţă a tichetelor valorice eliberate. 6.6. AFM poate solicita oricând pe parcursul derulării programului, precum şi în termen de 60 de luni de la data de 12 decembrie .........., registrul de evidenţă a tichetelor valorice eliberate proprietarilor, precum şi orice alt document care se ataşează acestuia potrivit prevederilor ghidului. Articolul 7Obligaţiile părţilor 7.1. Colectorul se obligă: a)să se prezinte în vederea distribuirii tichetelor valorice numai la data programată de către AFM şi numai pe baza documentelor prevăzute la art. 16 alin. (5) din ghid; b)să verifice cu maximă responsabilitate autenticitatea şi conţinutul documentelor prezentate, ale stării şi datelor de identificare a autovehiculului uzat preluat, precum şi ale identităţii şi calităţii persoanei care îl predă; c)să nu elibereze mai mult de un tichet valoric pentru un autovehicul uzat predat în cadrul programului, în caz contrar obligându-se să achite AFM contravaloarea tichetului valoric/tichetelor valorice eliberat/eliberate în plus, la valoarea nominală a acestuia/acestora; d)să preia spre casare doar autovehiculele uzate care îndeplinesc condiţiile prevăzute în cuprinsul ghidului; să refuze preluarea autovehiculelor pentru care nu pot fi prezentate documentele obligatorii prevăzute în cuprinsul ghidului; e)să nu condiţioneze preluarea în custodie, eliberarea certificatului de distrugere, precum şi rezervarea şi eliberarea tichetului valoric de achitarea unor sume de bani sau de efectuarea de alte prestaţii de către proprietar; f)să achite proprietarului la preţul de piaţă valabil la data eliberării certificatului de distrugere contravaloarea deşeurilor feroase şi neferoase conţinute de autovehiculul uzat predat spre casare şi să emită în acest sens documente justificative; g)să nu procedeze la transferul şi/sau schimbul de tichete valorice distribuite de către AFM către/cu alt colector ori între punctele sale de lucru, fără acordul prealabil al AFM; h)să achite AFM contravaloarea tichetului valoric, respectiv 3.800 lei, în situaţia eliberării acestuia unei persoane şi/sau pentru un autovehicul care nu îndeplinesc/îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute în ghid; să achite AFM contravaloarea tichetului valoric, respectiv 3.800 lei, în situaţia invalidării acestuia ca urmare a eliberării cu nerespectarea condiţiilor prevăzute la art. 3; i)să restituie AFM tichetele valorice în toate situaţiile prevăzute la art. 5; j)să informeze AFM în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data la care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 pct. 5.1 lit. d) şi e); k)să declare, în situaţiile prevăzute la art. 5 pct. 5.7 lit. b) şi c), nulitatea tichetelor valorice, în condiţiile legii, şi să suporte integral costurile generate sau care derivă ori sunt asociate cu declararea nulităţii; să achite AFM contravaloarea costurilor suportate cu tipărirea şi livrarea tichetelor valorice declarate nule; l)să întocmească, să folosească şi să păstreze registrele de evidenţă a tichetelor valorice eliberate, în conformitate cu prevederile art. 20 din ghid şi ale art. 6 din prezentul protocol; m)să plătească toate taxele, impozitele şi contribuţiile pe care le datorează potrivit reglementărilor legale şi în termenele prevăzute de acestea; n)să permită reprezentanţilor AFM accesul la sediul său social, precum şi la punctele sale de lucru, pentru inspectarea activităţilor ce se realizează în cadrul programului şi examinarea registrelor de evidenţă a tichetelor valorice eliberate, precum şi a documentelor care se ataşează la acestea; o)să păstreze, să transporte, să elibereze şi/sau să restituie tichetele valorice în condiţii de siguranţă; p)să realizeze schimbul de date şi informaţii cu AFM, în modalitatea cea mai rapidă şi mai eficientă, în condiţiile legii; q)să gestioneze, în condiţiile legii, datele cu caracter personal aparţinând persoanelor participante în cadrul programului.7.2. AFM se obligă: a)să repartizeze tichetele valorice pe judeţe şi municipiul Bucureşti, în funcţie de numărul de locuitori ai acestora; b)să stabilească programarea colectorilor, pe judeţe şi municipiul Bucureşti; c)să publice pe pagina de internet proprie, în timp util, programarea prevăzută la lit. b); d)să distribuie tichete valorice la data programată; e)să verifice datele cuprinse în listele tichetelor valorice rezervate transmise de către colector şi, după caz, să confirme ori să infirme realitatea şi corectitudinea acestora; f)să realizeze schimbul de date şi informaţii cu colectorul, în modalitatea cea mai rapidă şi mai eficientă, în condiţiile legii; g)să gestioneze, în condiţiile legii, datele cu caracter personal aparţinând persoanelor participante în cadrul programului. Articolul 8Forţa majoră şi cazul fortuit 8.1. Prin forţă majoră şi/sau caz fortuit se înţelege un eveniment independent de voinţa părţilor, imprevizibil şi insurmontabil, intervenit după încheierea prezentului protocol şi care împiedică părţile să îşi execute, total sau parţial, obligaţiile. 8.2. Partea care invocă forţa majoră are următoarele obligaţii: a)să notifice cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei; b)să transmită, în termen de cel mult 30 de zile de la data producerii evenimentului considerat a fi caz de forţă majoră, certificatul de forţă majoră emis de autoritatea competentă; c)să comunice data încetării în termen de 5 zile de la încetare; d)să ia orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.8.3. Dacă nu se procedează la anunţare, în condiţiile şi termenele prevăzute, partea care o invocă va suporta toate daunele provocate celeilalte părţi prin lipsa notificării. 8.4. Îndeplinirea prezentului protocol va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia. 8.5. Forţa majoră, comunicată şi dovedită în condiţiile pct. 8.2, exonerează de răspundere partea care o invocă. 8.6. Dacă forţa majoră şi/sau consecinţele acesteia durează sau se estimează că va/vor dura mai mult de 3 luni, părţile se obligă să negocieze cu bună-credinţă în vederea identificării soluţiei celei mai bune: a)încetarea prezentului protocol, fără ca vreuna dintre părţi să poată pretinde celeilalte daune-interese; b)modificarea protocolului.8.7. Prevederile de mai sus se aplică şi în caz fortuit. Articolul 9Încetarea protocolului 9.1. Prezentul protocol încetează în următoarele situaţii: a)la data prevăzută în cuprinsul acestuia; b)prin acordul ambelor părţi; c)prin denunţare unilaterală; d)prin reziliere, ca urmare a neîndeplinirii culpabile de către una dintre părţi a obligaţiilor asumate; e)în cazul neîndeplinirii de către colector a condiţiilor legale de funcţionare, la iniţierea împotriva sa a procedurii de insolvenţă sau faliment, la iniţierea procedurii de executare silită, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, administrare specială, la suspendarea ori restricţionarea activităţilor economice sau în cazul aflării colectorului într-o altă situaţie similară legal reglementată; f)în cazul în care colectorul face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit. e), precum şi pentru orice altă situaţie similară; g)la data intervenţiei unui act de autoritate; h)la apariţia unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii acestuia şi care conduc la modificarea clauzelor protocolului în asemenea măsură încât îndeplinirea prezentului protocol ar fi contrară AFM şi interesului public; acest fapt va fi notificat colectorului în termen de maximum 10 zile de la momentul apariţiei unor astfel de circumstanţe sau de la momentul în care AFM a luat cunoştinţă de apariţia unor astfel de circumstanţe.9.2. Prezentul protocol încetează şi în cazul neeliberării de către colector, până la data de .............., a tuturor tichetelor valorice distribuite de AFM. 9.3. Oricare dintre părţi poate denunţa unilateral prezentul protocol, cu un preaviz de 10 zile lucrătoare. 9.4. Partea care invocă rezilierea prezentului protocol va notifica/comunica celeilalte părţi încetarea acestuia cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de data la care încetarea urmează să îşi producă efectele. Articolul 10Notificări 10.1. Orice notificare/solicitare/corespondenţă adresată de o parte celeilalte părţi este valabil comunicată dacă este predată sau transmisă la adresa menţionată în partea introductivă a prezentului protocol. 10.2. În cazul în care notificarea/solicitarea/corespondenţa va fi transmisă prin poştă, aceasta se va face prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, şi se consideră primită de destinatar la data menţionată de oficiul poştal primitor pe această confirmare. 10.3. Dacă notificarea/solicitarea/corespondenţa se transmite prin fax, se consideră primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată. 10.4. Numerele de fax la care notificarea/solicitarea/ corespondenţa se va transmite în mod valabil sunt: a)pentru AFM: .......................; b)pentru colector: ................ .10.5. Schimbarea adresei sau a numărului de fax nu este opozabilă celeilalte părţi decât dacă a fost notificată/comunicată cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de producerea schimbării. Articolul 11Litigii 11.1. Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu prezentul protocol, inclusiv referitor la încheierea, executarea, modificarea ori încetarea lui, va fi supus unei proceduri prealabile de soluţionare pe cale amiabilă. 11.2. În cazul în care o soluţie amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente în a căror rază teritorială îşi are sediul AFM. Articolul 12Durata protocolului 12.1. Prezentul protocol intră în vigoare la data semnării lui şi este valabil până la data de 12 decembrie ........... inclusiv, clauzele sale având caracter obligatoriu pentru ambele părţi semnatare. 12.2. Prezentul protocol poate fi completat şi/sau modificat numai prin act adiţional semnat de ambele părţi. Articolul 13Dispoziţii finale 13.1. Distribuirea tichetelor valorice, precum şi restituirea acestora, se face prin prezentarea la sediul AFM a reprezentantului legal/împuternicitului reprezentantului legal al colectorului. Transmiterea tichetelor valorice prin poştă, curier sau prin oricare alte modalităţi este exclusă. 13.2. Părţile răspund, în condiţiile legii, de îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în prezentul protocol. 13.3. Pentru realizarea prevederilor prezentului protocol, părţile desemnează următoarele persoane de contact: a)din partea AFM: ..............................; b)din partea colectorului: ................. .13.4. Prin semnarea prezentului protocol, inclusiv în caz de semnare prin procură notarială de împuternicire, noi, reprezentanţii legali ai colectorului, am luat cunoştinţă de prevederile Codului penal privind falsul în declaraţii. 13.5. Prezentul protocol s-a semnat la data de ..................., la sediul AFM, în două exemplare originale, ambele având aceeaşi valoare juridică, câte un exemplar pentru fiecare parte semnatară. Administraţia Fondului pentru Mediu Preşedinte, ........................................ Direcţia implementare proiecte Director, ........................................ Avizat Consilier juridic, ........................................ Societatea Comercială ......................... - S.A./S.R.L. ........................................ Prin reprezentant legal/împuternicit, ........................................ ANEXA Nr. 5 la ghid -model- Atribute de identificare a colectorului validat ........................ ............................. Nr. de înregistrare la colectorul validat ................./....................... Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu ................../................ CERERE de distribuire a tichetelor valorice Denumirea completă a colectorului solicitant ........................ ............................................................. Forma juridică de organizare ........................ ............................................... ...................................... Forma de proprietate .............................................. (publică/privată) Înregistrat/Înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul ............................... sub nr. de ordine .........../............./.............., cod de identificare fiscală ........................ ............................... Adresa sediului social: localitatea ........................................, str. ........................ .............................. nr. ......., bl. ......, sc. ......., et. ......, ap. ......., judeţul/sectorul ................................, codul poştal ............, telefon (fix şi mobil) ........................ ..........................................................., fax ....................................., email ........................................., website ...................., reprezentat/reprezentată legal de ..........................., în calitate de........................ ....................................................................., prin reprezentant legal/împuternicit al reprezentantului legal ........................ ..............................................., cod numeric personal .................................., posesor al actului de identitate tip .... seria ..... nr. ...................., eliberat de către ................... la data de ................, domiciliat în localitatea ............................................., str. .......................................... nr. ......, bl. ....., sc. ......, et. ....., ap. ......, judeţul/sectorul ................................, codul poştal ................., telefon (fix şi mobil) ........................ .................................., fax .........................., e-mail .........................................., solicităm Administraţiei Fondului pentru Mediu distribuirea în baza Protocolului de distribuire nr. .............../.........................., încheiat pentru punctul de lucru ........................ ........................................, a unui număr de ................................. tichete valorice destinate utilizării în cadrul „Programului de stimulare (în cifre şi litere) a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul ......“, din care: A. Tichete valorice destinate utilizării de către persoanele fizice: ........................................... bucăţi. (în cifre şi litere) B. Tichete valorice destinate utilizării de către persoanele juridice şi operatorii economici fără personalitate juridică: .......................................... bucăţi. (în cifre şi litere) Prezenta cerere de distribuire este însoţită de următoarele documente: 1. actul de identitate al reprezentantului legal/persoanei împuternicite, în original şi în copie; 2. procura notarială de împuternicire, în original; 3. lista tichetelor valorice eliberate proprietarilor persoane fizice, pe suport hârtie, semnată şi ştampilată pe fiecare filă de către reprezentantul legal/împuternicitul reprezentantului legal, în original; 4. lista tichetelor valorice eliberate proprietarilor persoane fizice, pe suport electronic, în format .xls (Excel); 5. lista tichetelor valorice eliberate proprietarilor - persoane juridice şi operatori economici fără personalitate juridică - pe suport hârtie, semnată şi ştampilată pe fiecare filă de către reprezentantul legal/împuternicitul reprezentantului legal, în original; 6. lista tichetelor valorice eliberate proprietarilor - persoane juridice şi operatori economici fără personalite juridică - pe suport electronic, în format .xls (Excel). Subsemnatul, ......................, reprezentant legal/împuternicit al reprezentantului legal, declar pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, următoarele: a)societatea noastră funcţionează legal, deţine autorizaţiile/acordurile/avizele necesare desfăşurării activităţii şi emite certificate de distrugere a vehiculelor scoase din uz, potrivit prevederilor legale în vigoare; b)punctul de lucru pentru care solicităm distribuirea tichetelor valorice se află inclus în lista operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, actualizată periodic de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului; c)avem îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; d)societatea noastră, inclusiv punctul de lucru pentru care solicităm distribuirea tichetelor valorice, nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, nu se află sub administrare specială, nu are suspendate ori restricţionate activităţile economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; e)societatea noastră, inclusiv punctul de lucru pentru care solicităm distribuirea tichetelor valorice, nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit. d), precum şi pentru orice altă situaţie similară; f)societatea noastră a achitat proprietarilor, la preţul de piaţă valabil la data eliberării certificatelor de distrugere, contravaloarea deşeurilor feroase şi neferoase conţinute de autovehiculele uzate predate spre casare şi putem face oricând dovada plăţilor efectuate; g)nu am condiţionat rezervarea şi/sau eliberarea tichetelor valorice de achitarea unor sume de bani sau de efectuarea de alte prestaţii de către proprietari; h)nu am transferat între punctele noastre de lucru şi/sau altui colector validat tichete valorice distribuite, fără a avea acordul prealabil al Administraţiei Fondului pentru Mediu; nu am efectuat schimburi de tichete valorice între punctele noastre de lucru sau cu un alt colector validat, fără a avea acordul prealabil al Administraţiei Fondului pentru Mediu; i)nu am furnizat informaţii false în prezenta cerere de distribuire şi în documentele care o însoţesc.Subsemnatul declar că am luat cunoştinţă de prevederile Codului penal privind falsul în declaraţii. Subsemnatul îmi asum răspunderea tuturor informaţiilor conţinute în prezenta cerere de distribuire a tichetelor valorice şi în toate celelalte formulare şi documente depuse şi garantez că datele furnizate sunt actuale, reale şi corecte. Am luat cunoştinţă că neîndeplinirea condiţiilor de mai sus ori prezentarea eronată sau falsă a acestor condiţii va duce automat la anularea de către Administraţia Fondului pentru Mediu a tuturor tichetelor valorice eliberate, cu suportarea integrală de către societatea noastră a contravalorii primelor de casare. Prin semnarea prezentei cereri de distribuire a tichetelor valorice şi aplicarea ştampilei confirmăm că am înţeles şi ne-am însuşit în integralitate conţinutul acesteia. Reprezentant legal/Împuternicit al reprezentantului legal Numele şi prenumele .......................... Funcţia ........................ ........................ Semnătura .......................................... Data ........................ ............................ L.S. ANEXA Nr. 6la ghid – model -Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu ......../................ PROCES-VERBAL de distribuire a tichetelor valorice Încheiat astăzi, .............., între: Administraţia Fondului pentru Mediu, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6, cod de identificare fiscală 14715650, reprezentată de către .........................................., în calitate de distribuitor, şi Societatea Comercială ........................ ..................................................................... - S.A./S.R.L., cu sediul social în localitatea ........................ .................................., str. ........................ ............................ nr. ........, bl. ........, sc. ........., et. ........., ap. .........., judeţul/sectorul ........................ ........................., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul ........................ ................................ sub nr. de ordine ............./............./.........................., cod de identificare fiscală ...................................., reprezentată de către ........................ ............................................... ..........................................................., (reprezentant legal/împuternicit al reprezentantului legal) cod numeric personal ......................................, în calitate de primitor, în baza: 1. protocolului de distribuire a tichetelor valorice încheiat şi înregistrat la Administraţia Fondului pentru Mediu sub nr. ............./..................... pentru punctul de lucru ................................; 2. cererii de distribuire a tichetelor valorice, aprobată şi înregistrată la Administraţia Fondului pentru Mediu sub nr. ............./......................; 3. actului de identitate tip ...... seria ........ nr. ....................... ; 4. Procurii notariale de împuternicire autentificată sub nr. ......../................. de către Biroul Notarului Public ................................., am procedat la distribuirea-primirea unui număr de ........................ ........................................... bucăţi (în cifre şi litere) tichete valorice, cu o valoare nominală de ........................ ........................................ lei, destinate utilizării (în cifre şi litere) în cadrul „Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul .................“, din care: a)........................ ..................................................... bucăţi tichete valorice destinate utilizării de către (în cifre şi litere) persoanele fizice (de la seria ........ număr ..................... până la seria ........ număr ........................./ având următoarele date de identificare):
Nr. crt. |
Seria |
Numărul |
1. |
|
|
2. |
|
|
3. |
|
|
„n“ |
|
|
b)........................ .................................................... bucăţi tichete valorice destinate utilizării de către (în cifre şi litere) persoanele juridice şi operatorii economici fără personalitate juridică (de la seria ....... număr ....................... până la seria ........ număr ........................./având următoarele date de identificare):
Nr. crt. |
Seria |
Numărul |
1. |
|
|
2. |
|
|
3. |
|
|
„n“ |
|
|
Primitorul confirmă că tichetele valorice nu prezintă vicii şi îşi asumă prin semnarea prezentului proces-verbal de distribuire întreaga responsabilitate privind transportul, păstrarea în condiţii de siguranţă şi integritatea acestora. Prezentul proces-verbal de distribuire conţine ........................ ........................... file şi a fost încheiat (în cifre şi litere) la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu în 2 (două) exemplare, ambele în original, câte unul pentru fiecare parte. Distribuitor Administraţia Fondului pentru Mediu Prin Numele şi prenumele .......................... Funcţia ........................ ........................ Semnătura .......................................... L.S. Primitor Societatea Comercială ................... - S.A./S.R.L. Prin Numele şi prenumele ................................ Reprezentant legal/Împuternicit Semnătura .......................................... L.S. ANEXA Nr. 7la ghid – model -Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu ......../................ PROCES-VERBAL de restituire a tichetelor valorice Încheiat astăzi, ........................ Societatea Comercială ........................ ..................................................................... - S.A./S.R.L., cu sediul social în localitatea ........................ .................................., str. ........................ ............................ nr. ........, bl. ........, sc. ........., et. ........., ap. .........., judeţul/sectorul ........................ ........................., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul ........................ ................................ sub nr. de ordine ............./............./.........................., cod de identificare fiscală ...................................., reprezentată de către ........................ ............................................... ..........................................................., (reprezentant legal/împuternicit al reprezentantului legal) cod numeric personal ......................................, în calitate de primitor, în baza: 1. Protocolului de distribuire a tichetelor valorice încheiat şi înregistrat la Administraţia Fondului pentru Mediu sub nr. ............./..................... pentru punctul de lucru ................................; 2. actului de identitate tip ...... seria ........ nr. ....................... ; 3. Procurii notariale de împuternicire autentificată sub nr. ......../................. de către Biroul Notarului Public ................................., am procedat la restituirea către Administraţia Fondului pentru Mediu, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6, cod de înregistrare fiscală 14715650, reprezentată de .............................., a unui număr de ........................ ......................... bucăţi tichete valorice, (în cifre şi litere) având o valoare nominală de ........................ ............................ lei, destinate utilizării în cadrul „Programului (în cifre şi litere) de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul ............“, din care: a)........................................... bucăţi tichete valorice destinate utilizării de către persoanele fizice, (în cifre şi litere) având următoarele date de identificare:
Nr. crt. |
Seria |
Numărul |
Observaţii/Constatări |
1. |
|
|
|
2. |
|
|
|
3. |
|
|
|
„n“ |
|
|
|
b)......................................... bucăţi tichete valorice destinate utilizării de către persoanele juridice (în cifre şi litere) şi operatorii economici fără personalitate juridică, având următoarele date de identificare:
Nr. crt. |
Seria |
Numărul |
Observaţii/Constatări |
1. |
|
|
|
2. |
|
|
|
3. |
|
|
|
„n“ |
|
|
|
Motivul restituirii tichetelor valorice îl constituie:. ........................ ............................................... ............................................... ............................................... ............................................... ............................................... ............................................... ............................................... ............................................... ............................................... .................................................... Prezentul proces-verbal de restituire este însoţit de următoarele documente: a)actul de identitate al reprezentantului legal/persoanei împuternicite, în original şi în copie; b)procura notarială de împuternicire, în original; c)lista tichetelor valorice eliberate proprietarilor persoane fizice, pe suport hârtie, semnată şi ştampilată pe fiecare filă de către reprezentantul legal/împuternicitul reprezentantului legal, în original; d)lista tichetelor valorice eliberate proprietarilor persoane fizice, pe suport electronic, în format .xls (Excel); e)lista tichetelor valorice eliberate proprietarilor - persoane juridice şi operatori economici fără personalitate juridică - pe suport hârtie, semnată şi ştampilată pe fiecare filă de către reprezentantul legal/împuternicitul reprezentantului legal, în original; f)lista tichetelor valorice eliberate proprietarilor - persoane juridice şi operatori economici fără personalitate juridică - pe suport electronic, în format .xls (Excel).Prezentul proces-verbal de restituire conţine ........................................ file şi a fost încheiat la sediul (în cifre şi litere) Administraţiei Fondului pentru Mediu în 2 (două) exemplare, ambele în original, câte unul pentru fiecare parte. Restituie Societatea Comercială ................... - S.A./S.R.L. Prin Numele şi prenumele ..................................... Reprezentant legal/Împuternicit Semnătura ......................................... L.S. Primeşte Administraţia Fondului pentru Mediu Prin Numele şi prenumele ..................................... Funcţia ........................ ....................... Semnătura .......................................... L.S. ANEXA Nr. 8la ghid – model -Atribute de identificare a producătorului ........................................... Nr. de înregistrare la producător ......../............... Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu ........./................ CERERE de validare a producătorului Denumirea completă a colectorului solicitant ........................ ............................................................. Forma juridică de organizare ........................ ............................................... ...................................... Forma de proprietate .............................................. (publică/privată) Înregistrat/Înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul ............................... sub nr. de ordine .........../............./.............., cod de identificare fiscală ........................ ..............................., cont nr. ........................ .............................., deschis la Trezoreria .......................................... Adresa sediului social: localitatea ........................................, str. ........................ .............................. nr. ......., bl. ......, sc. ......., et. ......, ap. ......., judeţul/sectorul ................................, codul poştal ............, telefon (fix şi mobil) ........................ ..........................................................., fax ....................................., email ..........................., website ............................, reprezentat/reprezentată legal de ................................., în calitate de........................ ....................................................................., prin reprezentant legal/împuternicit al reprezentantului legal ........................ ..............................................., cod numeric personal .................................., posesor al actului de identitate tip .... seria ..... nr. ...................., eliberat de către ................... la data de ................, domiciliat/cu reşedinţa în localitatea ..............................., str. .......................................... nr. ......, bl. ....., sc. ......, et. ....., ap. ......, judeţul/sectorul ................................, codul poştal ................., telefon (fix şi mobil) ........................ .................................., fax .........................., e-mail .........................................., solicităm validarea în „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul .......“, denumit în continuare program, şi perfectarea contractului de finanţare nerambursabilă în vederea decontării contravalorii tichetelor valorice utilizate de către proprietari pentru achiziţionarea de la societatea noastră a autovehiculelor noi marca/mărcile ........................ ..................................................................... . Comercializarea autovehiculelor în cadrul programului se va efectua de către societatea noastră prin punctul de lucru/punctele de lucru având următoarele atribute de identificare: Denumire ..........................................., cod de identificare fiscală (dacă este cazul) ............................., înregistrat în localitatea ............................................., str. ........................ .................................. nr. ......., bl. ......, sc. ......., et. ....., ap. ......., judeţul/sectorul ......................................., codul poştal ......................, telefon (fix şi mobil) ........................ ........................, fax.........................., e-mail ......................................, obiect de activitate ...................... (comerţul cu autovehicule). Subsemnatul, ........................ ........................................., în calitate de reprezentant legal/împuternicit al reprezentantului legal, declar pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, următoarele: a)societatea noastră are personalitate juridică română, este legal constituită şi desfăşoară activităţi economice pe teritoriul României; b)societatea noastră are ca obiect de activitate producţia şi comercializarea/comercializarea autovehiculelor noi; c)societatea noastră deţine autorizaţiile/acordurile/avizele necesare desfăşurării activităţii; d)avem îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; e)nu suntem înregistraţi cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală, precum şi cu fapte care privesc disciplina financiară; f)societatea noastră, inclusiv punctul/punctele de lucru mai sus menţionat/menţionate, nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, nu se află sub administrare specială, nu are suspendate ori restricţionate activităţile economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; g)societatea noastră, inclusiv punctul/punctele de lucru mai sus menţionat/menţionate, nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit. f), precum şi pentru orice altă situaţie similară; h)nu sponsorizăm activităţi cu efect negativ asupra mediului; i)în cadrul sesiunii precedente a programului, societatea noastră a respectat în integralitate prevederile Ghidului de finanţare a programului (denumit în continuare ghid) şi nu a încălcat clauzele stipulate prin actele juridice încheiate cu Administraţia Fondului pentru Mediu/societatea noastră nu a participat în cadrul sesiunii precedente a programului; j)am depus întreaga documentaţie, conform prevederilor ghidului şi în condiţiile stipulate în acesta; k)sunt de acord cu faptul că în timpul procesului de analiză poate apărea ca necesară completarea dosarului de validare cu noi documente, pe care, la solicitarea Comisiei de analiză, mă oblig să le depun în termenul prevăzut în cuprinsul ghidului; l)nu am furnizat informaţii false în documentele prezentate.Subsemnatul declar că am luat cunoştinţă de prevederile Codului penal privind falsul în declaraţii. Subsemnatul îmi asum răspunderea tuturor informaţiilor conţinute în prezenta cerere de validare şi în toate celelalte formulare şi documente depuse şi garantez că datele furnizate sunt actuale, reale şi corecte. Am luat cunoştinţă că neîndeplinirea condiţiilor de mai sus ori prezentarea eronată sau falsă a acestor condiţii va duce automat la respingerea cererii de validare sau, ulterior, la returnarea integrală a sumelor decontate de către Administraţia Fondului pentru Mediu în cadrul programului. Subsemnatul autorizez prin prezenta cerere de validare orice instituţie, societate comercială, bancă, alte persoane juridice să furnizeze date şi informaţii reprezentanţilor autorizaţi ai Administraţiei Fondului pentru Mediu cu privire la orice aspect tehnic şi financiar în legătură cu activitatea societăţii pe care o reprezint. Prin semnarea prezentei cereri de validare şi aplicarea ştampilei confirmăm că am înţeles şi ne-am însuşit în integralitate conţinutul acesteia. Reprezentant legal/Împuternicit al reprezentantului legal Numele şi prenumele .......................... Funcţia ........................ ........................ Semnătura .......................................... Data ........................ ............................ L.S. ANEXA Nr. 9 la ghid – model -FIŞA DE EVALUARE a eligibilităţii producătorului Denumirea producătorului: ……………………………………. Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu - AFM a cererii de validare: ………………….
Nr. crt. |
Documentele şi cerinţele în baza cărora se evaluează eligibilitatea producătorului |
Îndeplinirea criteriului de eligibilitate |
DA |
NU |
Comentarii |
1. |
A depus dosarul de validare în cadrul sesiunii de înscriere organizate de AFM |
|
|
|
2. |
Nu a încălcat clauzele stipulate prin actele juridice încheiate cu AFM şi a respectat prevederile Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (conform referatului transmis de către Direcţia implementare proiecte din cadrul AFM). |
|
|
|
3. |
A depus cererea de validare, în anexa nr. 8 la Ghidul de finanţare a programului, în original, semnată şi ştampilată pe fiecare pagină de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia. |
|
|
|
4. |
A depus actul de împuternicire, în original. |
|
|
|
5. |
A depus actul de identitate al reprezentantului legal, în copie. |
|
|
|
6. |
A depus actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie. |
|
|
|
7. |
A depus certificatul constatator emis de către oficiul registrului comerţului, în original, aflat în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare şi în care sunt menţionate: atributele de identificare a producătorului, codul unic de înregistrare, reprezentanţii legali, domeniul de activitate principal şi domeniile de activitate secundare, situaţia juridică, precum şi sediile secundare şi punctele de lucru. |
|
|
|
8. |
A depus certificatul de înregistrare fiscală, în copie. |
|
|
|
9. |
A depus certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice - MFP, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare în original/copie legalizată. |
|
|
|
10. |
A depus certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al MFP, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original/copie legalizată. |
|
|
|
11. |
A depus certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul social/a depus certificatul de atestare fiscală emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială funcţionează punctul de lucru menţionat în cererea de validare, aflate în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original/copii legalizate. |
|
|
|
12. |
A depus certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu eliberat de către AFM, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original/copie legalizată. |
|
|
|
13. |
A depus actul doveditor al calităţii de importator sau de reprezentant al producătorului/importatorului de autovehicule noi, în copie. |
|
|
|
14. |
A depus documentul doveditor al deschiderii contului „50.70.24. - Disponibil din sume alocate din Fondul pentru mediu reprezentând finanţare sau cofinanţare nerambursabilă a proiectelor pentru protecţia mediului“, în copie (prin excepţie, documentul poate fi prezentat cel mai târziu la data perfectării contractului). |
|
|
|
NOTĂ: În cadrul rubricii „Îndeplinirea criteriului de eligibilitate“ se bifează, după caz, cu „DA“ sau „NU“ îndeplinirea/neîndeplinirea criteriului de eligibilitate respectiv şi se vor înscrie, după caz, comentariile de rigoare. Concluzii: REZULTATUL EVALUĂRII ELIGIBILITĂŢII COLECTORULUI: PROPUS SPRE VALIDARE/RESPINS Evaluator (juridic), ......................................... Data ................................ Semnătura ...................... Preşedintele Comisiei de analiză, ........................................ Data ............................... Semnătura ..................... ANEXA Nr. 10 la ghid – model -CONTRACT de finanţare nerambursabilă Nr. ........./…./ din .................... Între: Părţile contractante Administraţia Fondului pentru Mediu, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6, cod de identificare fiscală 14715650, cont nr. ........................ ................................., deschis la Trezoreria …...................................., reprezentată legal prin domnul ........................ ........................ - preşedinte, în calitate de finanţator, denumită în continuare AFM, şi Societatea Comercială ........................................ - S.A./S.R.L., cu sediul social în ........................ ........................................, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul ...................................... sub nr. ….…./….…./……...………., cod de identificare fiscală ....................................., cont nr. ......................................., deschis la Trezoreria ...................................., reprezentată legal prin domnul/doamna ......................................., care împuterniceşte pe domnul/doamna ........................................, în calitate de producător validat, denumită în continuare producător, a intervenit prezentul contract de finanţare nerambursabilă, denumit în continuare contract. Articolul 1Obiectul contractului 1.1. Prin prezentul contract, AFM acordă producătorului o finanţare nerambursabilă, denumită în continuare finanţare, în cadrul „Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul ..........“, denumit în continuare program. 1.2. Finanţarea se acordă pentru comercializarea autovehiculelor noi marca ........................... şi ........................... în cadrul programului. Articolul 2Durata contractului Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părţi şi este valabil până la data de 12 decembrie ......... inclusiv. Articolul 3Modalitatea de finanţare 3.1. Finanţarea se face în tranşe lunare, în interiorul perioadei prevăzute la art. 2. 3.2. Finanţarea se realizează prin debitarea contului de trezorerie al AFM, pe măsura decontării contravalorii tichetelor valorice declarate autentice de către AFM, şi prin creditarea contului nr. ..................................... deschis la Trezoreria .................................... de către producător, pe bază de cerere de decontare, însoţită în mod obligatoriu de documentele prevăzute la art. 27 alin. (2) din Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. ……./……….., în condiţiile în care cererea de decontare şi documentele aferente sunt complete şi corect întocmite. 3.3. Virarea sumelor din contul AFM în contul producătorului se face în termen de …… zile de la depunerea cererii de decontare. 3.4. Cererea de decontare se depune la AFM, la data de ........ a fiecărei luni. 3.5. Orice plată excedentară efectuată de către AFM constituie plată necuvenită, iar producătorul are obligaţia de a restitui sumele necuvenite în termen de 5 zile de la data confirmării de primire a notificării din partea AFM. Articolul 4Obligaţiile părţilor 4.1. Producătorul se obligă: a)să utilizeze finanţarea numai în scopul şi în condiţiile în care a fost acordată; b)să asigure înregistrarea în evidenţa contabilă a tuturor documentelor privind operaţiunile aferente prezentului contract, precum şi arhivarea acestora, conform reglementărilor contabile în vigoare; c)să plătească toate taxele, impozitele şi contribuţiile pe care le datorează potrivit reglementărilor legale şi în termenele prevăzute de acestea; d)să permită reprezentanţilor AFM accesul la sediul său social, precum şi la punctele sale de lucru, pentru inspectarea activităţilor ce se realizează din finanţarea acordată şi examinarea registrelor şi a evidenţelor contabile, a altor documente relevante în legătură cu derularea programului; e)să nu sponsorizeze activităţi cu impact negativ asupra mediului pe întreaga perioadă de valabilitate a prezentului contract; f)să informeze AFM şi să prezinte documentele corespunzătoare în cazul în care survin modificări cu privire la actele constitutive şi/sau la informaţiile furnizate cu ocazia prezentării cererii de decontare ori pe parcursul derulării prezentului contract, în termen de maximum 10 zile de la producerea respectivei modificări; g)să informeze AFM în cazul în care va fi supus procedurii de insolvenţă sau faliment, executare silită, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, administrare specială ori i-au fost suspendate sau restricţionate activităţile economice sau se va afla într-o altă situaţie similară legal reglementată; h)în îndeplinirea prezentului contract, să nu prezinte date, informaţii sau înscrisuri false, eronate ori incomplete; i)să furnizeze în maximum 5 zile lucrătoare de la notificarea AFM orice informaţii suplimentare considerate necesare pentru îndeplinirea prezentului contract; j)să specifice, în cazul oricărui demers publicitar efectuat cu privire la comercializarea autovehiculelor noi prin program, în orice formă şi în orice mediu, că aceasta este realizată prin „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul ..........“, derulat de AFM şi finanţat din Fondul pentru mediu; k)să prezinte orice reducere de preţ promovată printr-un document imprimat, cu valoare nominală, în aşa fel încât să nu genereze confuzii între acesta şi tichetul valoric utilizat în cadrul programului; l)să pună la dispoziţia solicitanţilor o linie telefonică accesibilă sau de tip „info-line“ la care aceştia pot obţine informaţii cu privire la program; m)să verifice, la înscrierea proprietarilor, autenticitatea documentelor aferente tichetelor valorice prezentate, precum şi concordanţa şi realitatea datelor cuprinse în acestea; n)să justifice în scris proprietarului, la cererea acestuia, motivele de fapt şi de drept care stau la baza refuzului de a-i elibera notă de înscriere sau, dacă i-a eliberat notă de înscriere, motivele de fapt şi de drept care stau la baza refuzului de a efectua formalităţile de vânzare-cumpărare şi predare-primire a autovehiculului nou; o)să gestioneze, în condiţiile legii, datele cu caracter personal aparţinând participanţilor în cadrul programului; p)să păstreze în condiţii de siguranţă tichetele valorice şi documentele aferente depuse de către proprietarii înscrişi.4.2. AFM se obligă: a)să asigure finanţarea în condiţiile menţionate în prezentul contract, în limita fondurilor prevăzute programului prin bugetul anual al Fondului pentru mediu; b)să pună la dispoziţia producătorului informaţiile legate de finanţare; c)să verifice autenticitatea tichetelor valorice depuse de către producător şi să transmită acestuia lista tichetelor valorice declarate autentice. Articolul 5 Răspunderea contractuală 5.1. Nerespectarea de către producător a oricăreia dintre obligaţiile/clauzele asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă. 5.2. Constituie caz de culpă şi următoarele fapte ale producătorului: a)comite nereguli de ordin financiar în cadrul programului şi în legătură cu acesta, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă; b)împotriva producătorului a fost demarată procedura insolvenţei sau falimentului, procedura de executare silită, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, desfiinţare, închidere, inclusiv închidere operaţională, a fost pus sub administrare specială, i-au fost suspendate ori restricţionate activităţile, inclusiv cele economice, sau se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; c)face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit. b), precum şi pentru orice altă situaţie similară.5.3. Producătorul îşi asumă integral răspunderea pentru prejudiciile cauzate terţilor din culpa sa pe întreg parcursul derulării prezentului contract, AFM fiind degrevată în totalitate de orice responsabilitate. 5.4. Producătorul îşi asumă integral răspunderea pentru refuzul de a elibera notă de înscriere proprietarului solicitant şi/sau pentru refuzul de a efectua formalităţile de vânzare-cumpărare şi predare-primire a autovehiculului nou proprietarului căruia i-a fost eliberată notă de înscriere. 5.5. Producătorul suportă taxele, comisioanele, cheltuielile profesionale şi orice alte cheltuieli ocazionate de pregătirea, încheierea, executarea, punerea în aplicare şi finalizarea prezentului contract şi a tuturor documentelor şi activităţilor aferente. 5.6. Producătorul rămâne direct răspunzător pentru toate consecinţele financiare directe sau indirecte antrenate de încetarea contractului înainte de termen din culpa sa. 5.7. Orice caz de culpă şi orice disfuncţionalitate apărute pe parcursul derulării prezentului contract vor fi notificate producătorului de către AFM, în maximum 5 zile de la constatare. Dacă deficienţele menţionate nu sunt înlăturate în termen de maximum 10 zile de la data notificării, AFM are dreptul de a lua următoarele măsuri: a)sistarea temporară a utilizării finanţării, până la remedierea cauzelor care au dus la sistare; b)sistarea definitivă a finanţării şi rezilierea unilaterală a prezentului contract, cu recuperarea sumelor virate către producător, în condiţiile Codului de procedură fiscală/procedură civilă. Articolul 6Încetarea contractului Prezentul contract încetează de drept: a)la data prevăzută în cuprinsul acestuia; b)la data intervenţiei unui act de autoritate; c)la apariţia unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii acestuia şi care conduc la modificarea clauzelor contractuale în asemenea măsură încât îndeplinirea prezentului contract ar fi contrară AFM şi interesului public; acest fapt va fi notificat producătorului în termen de 10 zile de la momentul apariţiei unor astfel de circumstanţe sau de la momentul în care AFM a luat cunoştinţă de apariţia unor astfel de circumstanţe. Articolul 7Forţa majoră şi cazul fortuit 7.1. Prin forţă majoră şi/sau caz fortuit se înţelege un eveniment independent de voinţa părţilor, imprevizibil şi insurmontabil, intervenit după încheierea prezentului contract şi care împiedică părţile să îşi execute, total sau parţial, obligaţiile contractuale. 7.2. Partea care invocă forţa majoră are următoarele obligaţii: a)să notifice cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei; b)să transmită, în termen de cel mult 30 de zile de la data producerii evenimentului considerat a fi caz de forţă majoră, certificatul de forţă majoră emis de autoritatea competentă; c)să comunice data încetării în termen de 5 zile de la încetare; d)să ia orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.7.3. Dacă nu se procedează la anunţare, în condiţiile şi termenele prevăzute, partea care o invocă va suporta toate daunele provocate celeilalte părţi prin lipsa notificării. 7.4. Îndeplinirea prezentului contract va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia. 7.5. Forţa majoră, comunicată şi dovedită în condiţiile pct. 7.2., exonerează de răspundere partea care o invocă. 7.6. Dacă forţa majoră şi/sau consecinţele acesteia durează sau se estimează că va/vor dura mai mult de 3 luni, părţile se obligă să negocieze cu bună-credinţă în vederea identificării soluţiei celei mai bune: a)încetarea prezentului contract, fără ca vreuna dintre părţi să poată pretinde celeilalte daune-interese; b)modificarea contractului.7.7. Prevederile de mai sus se aplică şi în caz fortuit. Articolul 8Cesiunea Prezentul contract, precum şi toate drepturile şi obligaţiile decurgând din acesta nu pot face obiectul niciunei cesiuni totale sau parţiale. Articolul 9Litigii 9.1. Orice diferend rezultat din interpretarea şi/sau executarea prezentului contract se va rezolva, pe cât posibil, pe cale amiabilă. 9.2. În cazul în care o soluţie amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente în a căror rază teritorială îşi are sediul AFM. Articolul 10Dispoziţii finale 10.1. Orice notificare în baza prezentului contract se face în scris la următoarele adrese: Pentru AFM: municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sector 6; Pentru producător: ........................ ........................................... În cazul în care producătorul doreşte să fie notificat la o altă adresă sau şi-a schimbat adresa, aceasta va fi comunicată în scris la AFM. 10.2. Notificările făcute producătorului la adresa menţionată în cuprinsul pct. 1 sau la o altă adresă comunicată ulterior se consideră a fi aduse la cunoştinţa acestuia. Sub condiţia ca acestea să fie confirmate ulterior, notificările se pot transmite şi prin fax la următoarele numere telefonice: – pentru AFM: ..............................; – pentru producător: .................. .10.3. Prezentul contract constituie titlu executoriu potrivit art. 13 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, fiind întocmit, interpretat şi executat conform legislaţiei române şi guvernat de aceasta. 10.4. Prin semnarea prezentului contract, inclusiv în caz de semnare prin procură, noi, reprezentanţii legali ai producătorului, am luat cunoştinţă de prevederile Codului penal privind falsul în declaraţii. 10.5. Prezentul contract poate fi modificat şi/sau completat numai cu acordul părţilor, prin act adiţional. 10.6. Prezentul contract s-a semnat la data de ..................., la sediul AFM, în două exemplare originale, ambele având aceeaşi valoare juridică, câte un exemplar pentru fiecare parte semnatară. Administraţia Fondului pentru Mediu Preşedinte, .................................... Direcţia economică Director, .................................... Direcţia implementare proiecte Director, .................................... Avizat Consilier juridic, Referent de specialitate, .................................... Societatea Comercială .................................. - S.A./S.R.L. .................................... Prin reprezentant legal/Împuternicit, .................................... ANEXA Nr. 11la ghid – model -Atribute de identificare a producătorului validat …………………………………............... Nr. de înregistrare la producătorul validat ……../……………. Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu ……../……………. CERERE DE DECONTARE Denumirea completă a producătorului validat solicitant ........................ ............................................... Forma juridică de organizare ........................ ............................................... ...................................... Forma de proprietate .............................................. (publică/privată) Înregistrat/Înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul ............................... sub nr. de ordine .........../............./.............., cod de identificare fiscală ........................ .............................., cont nr. ............................, deschis la Trezoreria ........................ ................................................................. Adresa sediului social: localitatea ........................................, str. ........................ .............................. nr. ......., bl. ......, sc. ......., et. ......, ap. ......., judeţul/sectorul ................................, codul poştal ............, telefon (fix şi mobil) ........................ ..........................................................., fax ....................................., email ........................ .........................., website .............................................., reprezentat/reprezentată legal de ......................................, în calitate de.........................................., prin reprezentant legal/împuternicit al reprezentantului legal ........................ ..............................................., cod numeric personal .................................., posesor al actului de identitate tip .... seria ..... nr. ...................., eliberat de către ................... la data de ................, domiciliat/cu reşedinţa în localitatea ..............................., str. .......................................... nr. ......, bl. ....., sc. ......, et. ....., ap. ......, judeţul/sectorul ................................, codul poştal ................., telefon (fix şi mobil) ........................ .................................., fax .........................., e-mail .........................................., în baza Contractului de finanţare nerambursabilă nr. ......../......../............................ şi a unui număr de ........................ .......................... tichete valorice depuse la Administraţia Fondului pentru Mediu (în cifre şi litere) şi declarate autentice, vă rugăm să aprobaţi prezenta cerere de decontare pentru suma de ........................ ................................. lei. (în cifre şi litere) Prezenta cerere este însoţită de: 1. lista proprietarilor beneficiari persoane fizice, pe suport hârtie, semnată şi ştampilată pe fiecare filă de către reprezentantul legal/împuternicitul reprezentantului legal al .................................., în original; 2. lista proprietarilor beneficiari persoane fizice, pe suport electronic; 3. lista proprietarilor beneficiari persoane juridice şi operatori economici fără personalitate juridică, pe suport hârtie, semnată şi ştampilată pe fiecare filă de către reprezentantul legal/împuternicitul reprezentantului legal al ................................, în original; 4. lista proprietarilor beneficiari persoane juridice şi operatori economici fără personalitate juridică, pe suport electronic; 5. facturile emise proprietarilor beneficiari, aferente achiziţionării autovehiculelor noi, în original şi în copie; 6. declaraţiile pe propria răspundere, în formă autentificată de notarul public, prin care proprietarii beneficiari îşi exprimă în mod explicit opţiunea de a achiziţiona autovehiculele noi la sfârşitul perioadei de leasing, în cazul finanţării în baza unor contracte de leasing financiar; 7. certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii cererii de decontare, în original/copie legalizată; 8. certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul social, precum şi certificatul/certificatele de atestare fiscală emis/emise de către autoritatea publică locală/autorităţile publice locale în a cărei/căror rază teritorială funcţionează punctul/punctele de lucru prin care sunt comercializate autovehiculele noi în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, aflate în termen de valabilitate la data depunerii cererii de decontare, în original/copii legalizate. 9. Certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, în termen de valabilitate la data depunerii cererii de decontare, în original/copie legalizată. Subsemnatul, ...................................., declar că am luat cunoştinţă de prevederile Codului penal privind falsul în declaraţii şi garantez că documentele depuse în vederea decontării respectă cerinţele Ghidului de finanţare a programului. Îmi asum răspunderea tuturor informaţiilor conţinute în prezenta cerere de decontare, în listele proprietarilor beneficiari, inclusiv documentele financiare, şi garantez că datele furnizate sunt actuale, reale şi corecte. Reprezentant legal/Împuternicit al reprezentantului legal Numele şi prenumele .................................. Funcţia ........................ ............................... Semnătura ........................ .......................... Data ........................ ................................... L.S. Aprobat de Administraţia Fondului pentru Mediu Preşedinte, Numele şi prenumele .................................. Semnătura ........................ .......................... L.S. Direcţia economică Director, Numele şi prenumele .................................. Semnătura ........................ .......................... Direcţia implementare proiecte Director, Numele şi prenumele .................................. Semnătura ........................ .......................... Serviciul implementare …………………… Şef serviciu, Numele şi prenumele .................................. Semnătura ........................ .......................... Referent de specialitate, Numele şi prenumele .................................. Semnătura ........................ .......................... ANEXA Nr. 12la ghid – model -Nr. de înregistrare ieşire ................./.................... (Se completează la eliberarea notei de înscriere proprietarului.) Nr. de înregistrare intrare ............................../.......................... (Se completează la prezentarea proprietarului în vederea achiziţionării autovehiculului.) NOTĂ DE ÎNSCRIERE – persoane fizice -I. Prin prezenta se confirmă înscrierea în „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul .........“ a doamnei/domnului ........................................., cod numeric personal ............................, posesor/posesoare al/a actului de identitate tip ..... seria ..... nr. ............., eliberat de către .......................... la data de ……………....., domiciliat/domiciliată/cu reşedinţa în localitatea …………………....................., str. ....................................... nr. ......, bl. ......, sc. ......., et. ......, ap. ......., judeţul/sectorul ........................, codul poştal …………, telefon (fix şi mobil) ........................ ........................................, fax .........................., e-mail ..........................., pe baza tichetului valoric/tichetelor valorice: 1. seria ....... numărul .................., eliberat la data .................. de către .............................................. pentru autovehiculul uzat: categoria ..................., marca ............................, modelul .............................., nr. de înmatriculare ....................., an de fabricaţie .........., anul primei înmatriculări în România ..............., capacitate cilindrică .................. (cm3), număr de identificare ..........................., serie motor .................., predat spre casare de către proprietar …….............................................. . Tichetul valoric este însoţit de următoarele documente obligatorii: a)certificat de înmatriculare, în copie legalizată, numărul ..........................; b)certificat de distrugere, în copie legalizată, seria ............. numărul ................................., eliberat de către ............................................ la data ..........................; c)certificat de radiere, în original, seria .......... numărul ................., eliberat de către ........................ la data ........................ .2. seria ....... numărul .................., eliberat la data .................. de către .............................................. pentru autovehiculul uzat: categoria ..................., marca ............................, modelul .............................., nr. de înmatriculare ....................., an de fabricaţie .........., anul primei înmatriculări în România ..............., capacitate cilindrică .................. (cm3), număr de identificare ..........................., serie motor .................., predat spre casare de către proprietar …….............................................. . Tichetul valoric este însoţit de următoarele documente obligatorii: a)certificat de înmatriculare, în copie legalizată, numărul ..........................; b)certificat de distrugere, în copie legalizată, seria ............. numărul ................................., eliberat de către ............................................ la data ..........................; c)certificat de radiere, în original, seria .......... numărul ................., eliberat de către ........................ la data ........................ .3. seria ....... numărul .................., eliberat la data .................. de către .............................................. pentru autovehiculul uzat: categoria ..................., marca ............................, modelul .............................., nr. de înmatriculare ....................., an de fabricaţie .........., anul primei înmatriculări în România ..............., capacitate cilindrică .................. (cm3), număr de identificare ..........................., serie motor .................., predat spre casare de către proprietar …….............................................. . Tichetul valoric este însoţit de următoarele documente obligatorii: a)certificat de înmatriculare, în copie legalizată, numărul ..........................; b)certificat de distrugere, în copie legalizată, seria ............. numărul ................................., eliberat de către ............................................ la data ..........................; c)certificat de radiere, în original, seria .......... numărul ................., eliberat de către ........................ la data ........................ .II. În urma verificării documentelor prevăzute la pct. I, prin prezenta notă de înscriere garantăm comercializarea către doamna/domnul ....................................., potrivit opţiunii sale, a autovehiculului nou: categoria ............., marca ......................., modelul ..................., din al cărui preţ de comercializare se va scădea contravaloarea tichetului valoric/tichetelor valorice, sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiţii cumulative: a)autentificarea de către Administraţia Fondului pentru Mediu a tichetului valoric depus/tichetelor valorice depuse de către proprietarul înscris; b)prezentarea la sediul nostru a proprietarului înscris, în vederea achiziţionării autovehiculului nou, în termenul de valabilitate a prezentei note de înscriere.III. Prezenta notă de înscriere este valabilă până la data de ........................ inclusiv. IV. Subsemnatul, ........................................., în calitate de proprietar al tichetului valoric/tichetelor valorice, având datele de identificare menţionate la pct. I, declar că datele înscrise în prezenta notă de înscriere sunt verificate şi corespund celor prezentate de subsemnat şi am fost informat cu privire la condiţiile cumulative care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de facilităţile „Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul .............“. De asemenea, cunoscând prevederile Codului penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere că nu m-am înscris cu tichetul valoric/tichetele valorice având datele de identificare menţionate la pct. I, precum şi cu documentele obligatorii care îl/le însoţesc, la un alt producător validat. Semnăturile autorizate ale producătorului validat ........................ ................................. L.S. Proprietar înscris, ................. ANEXA Nr. 13 la ghid – model -Atribute de identificare a proprietarului ………………………………….. Nr. de înregistrare la proprietar ……../……………. Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu ……../……………. CERERE DE FINANŢARE 1. Date generale Denumirea completă a proprietarului: ........................ ..................................................................... Forma juridică de organizare: ........................ ............................................... ................................... Forma de proprietate ……….............……… (publică/privată) Nr. de înregistrare la oficiul registrului comerţului/Nr. de înregistrare la tribunal/judecătorie/Registrul naţional al organizaţiilor neguvernamentale, după caz, ....../......./................, cod de identificare fiscală ..........................., cont nr. ............................................., deschis la Trezoreria/Banca ........................ ........................ . Adresa sediului/sediului social/sediului profesional: localitatea ................................., str. ......................................... nr. ......, bl. ....., sc. ......, et. ....., ap. ....., judeţul/sectorul ......................, codul poştal …………, telefon (fix şi mobil) ........................................, fax .........................., e-mail ......................................, website: ........................ ................................, reprezentat/reprezentată legal de către ........................ ........................., în calitate de ........................ .............................., prin reprezentant legal/împuternicit al reprezentantului legal ..........................................., cod numeric personal ..........................., posesor al actului de identitate tip ....... seria ......... nr. ..............., eliberat de către ............................. la data de ……………....., domiciliat/cu reşedinţa în localitatea ……………....….................., str. ........................ ............................ nr. ......., bl. ......, sc. ......., et. ......, ap. ......., judeţul/sectorul ..........................., codul poştal …………, telefon (fix şi mobil) ........................ ............................., fax .........................., e-mail ............................ 2. Finanţare solicitată Proprietarul solicitant ........................ ........................................, prin reprezentantul legal/împuternicitul reprezentantului legal ........................ ..............................., solicit acceptarea în cadrul „Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul .............“ cu un număr de ........................................... autovehicule uzate din parcul auto propriu şi pentru care solicit (în cifre şi litere) o finanţare nerambursabilă în sumă de ........................... lei, reprezentând prima de casare exprimată prin tichete valorice, sumă (în cifre şi litere) corespunzătoare predării spre casare a numărului de autovehicule uzate mai sus menţionat. Prima de casare va fi utilizată exclusiv în scopul înnoirii parcului auto propriu prin achiziţionarea unui număr de ........................ ............................ autovehicule noi (în cifre şi litere) de la un producător validat/de la mai mulţi producători validaţi. Diferenţa până la acoperirea integrală a preţului de achiziţionare a autovehiculelor noi va fi asigurată şi susţinută: a)din surse proprii: DA |_| NU |_|; b)prin credit bancar: DA |_| NU |_|; c)prin leasing financiar: DA |_| NU |_|.3. dATE DE IDENTIFICARE A AUTOVEHICULELOR UZATE
Nr. crt. |
Categoria |
Marca şi modelul |
Număr de înmatriculare |
Număr de identificare |
Anul fabricaţiei |
Anul primei înmatriculări în România |
Numărul şi seria certificatului de înmatriculare |
Număr de inventar |
1. |
|
|
|
|
|
|
|
|
2. |
|
|
|
|
|
|
|
|
3. |
|
|
|
|
|
|
|
|
„n“ |
|
|
|
|
|
|
|
|
4. Declaraţie pe propria răspundere Subsemnatul, ........................ .................................., în calitate de reprezentant legal/împuternicit al reprezentantului legal al ........................ .............................................., declar pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, următoarele: a)avem personalitate juridică română/nu avem personalitate juridică, suntem legal constituiţi şi desfăşurăm activităţi economice pe teritoriul României/nu desfăşurăm activităţi economice; b)avem îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare, şi nu suntem înregistraţi cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală, precum şi cu fapte care privesc disciplina financiară; c)nu ne aflăm în stare de insolvenţă sau faliment, nu ne aflăm în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, desfiinţare, închidere, inclusiv închidere operaţională, nu ne aflăm sub administrare specială, nu avem suspendate ori restricţionate activităţile, inclusiv cele economice, nu ne aflăm într-o altă situaţie similară legal reglementată; d)nu facem obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit. c), precum şi pentru orice altă situaţie similară; e)nu suntem consideraţi „întreprindere în dificultate“ potrivit cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei Europene - Linii directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea firmelor în dificultate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 244 din 1 octombrie 2004; f)nu am fost şi nu suntem subiectul unei proceduri de recuperare a unui ajutor de stat declarat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună ca urmare a unei decizii a Consiliului Concurenţei sau a Comisiei Europene/am fost subiectul unei proceduri de recuperare a unui ajutor de stat declarat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună ca urmare a deciziei Consiliului Concurenţei/Comisiei Europene nr. …..… din …………………, decizia fiind executată şi creanţa integral recuperată anterior depunerii dosarului de acceptare; g)nu activăm în unul dintre sectoarele prevăzute în cuprinsul art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratat ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 379 din 28 decembrie 2006; nu avem ca obiect de activitate comercializarea, inclusiv în sistem leasing, şi/sau exportul de autovehicule; h)nu am obţinut şi nu suntem pe cale să obţinem finanţare pentru achiziţionarea unuia sau mai multor autovehicule noi şi/sau second-hand prin proiecte sau programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare; i)reprezentantul legal nu este înregistrat cu fapte pedepsite de legislaţia penală; j)nu sponsorizăm activităţi cu efect negativ asupra mediului; k)ne angajăm să asigurăm şi să susţinem diferenţa de preţ prin modalitatea prevăzută pct. 2 „Finanţare solicitată“ din prezenta cerere de finanţare; l)am depus dosarul de acceptare în nume propriu, fără a ne interpune în beneficiul vreunei alte persoane, fizice sau juridice; m)suntem de acord ca orice instituţie, societate comercială, bancă, alte persoane juridice să furnizeze date şi informaţii reprezentanţilor autorizaţi ai Administraţiei Fondului pentru Mediu cu privire la orice aspect tehnic şi financiar în legătură cu activitatea noastră; n)am depus întreaga documentaţie, conform prevederilor Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional şi în condiţiile stipulate prin acesta; o)sunt de acord cu faptul că în timpul procesului de analiză poate apărea ca necesară completarea dosarului de acceptare cu noi documente, pe care, la solicitarea Comisiei de analiză, mă oblig să le depun în termenul prevăzut în cuprinsul Ghidului de finanţare a Programului; p)nu am furnizat informaţii false în documentele prezentate.Subsemnatul declar că am luat cunoştinţă de prevederile Codului penal privind falsul în declaraţii. Subsemnatul, înţelegând că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informaţiilor în scopul de a obţine avantaje patrimoniale sau de orice altă natură este pedepsită conform legii, declar că nu am furnizat informaţii false în documentele prezentate şi îmi asum răspunderea tuturor informaţiilor conţinute în prezenta cerere de finanţare şi în toate celelalte formulare şi documente depuse, inclusiv documentele financiare, şi garantez că datele furnizate sunt actuale, reale şi corecte. Am luat cunoştinţă că neîndeplinirea condiţiilor de mai sus ori prezentarea eronată sau falsă a acestor condiţii va duce automat la respingerea cererii de finanţare sau, ulterior, la returnarea integrală a sumelor acordate în cadrul „Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul ..........“, cu titlu de primă de casare. Prin semnarea prezentei cereri de finanţare şi aplicarea ştampilei confirmăm că am înţeles şi ne-am însuşit în integralitate conţinutul acesteia. Numele, prenumele şi funcţia reprezentantului legal/împuternicitului ..................................... Semnătura reprezentantului legal/împuternicitului ................................... L.S. ANEXA Nr. 14 la ghid – model -DECLARAŢIE privind activitatea economică a organizaţiei neguvernamentale Subsemnatul, ........................ ..........................., cod numeric personal ......................................., posesor al actului de identitate tip ...... seria ..... nr. ...................., eliberat de către ....................................... la data de ......................., având domiciliul/reşedinţa la adresa ........................ .........................................., în calitate de reprezentant legal al Asociaţiei/Fundaţiei/Federaţiei ........................ ..........................., înregistrată la Judecătoria/Tribunalul ....................................... sub nr. ........./........./................................., şi în Registrul naţional al organizaţiilor neguvernamentale sub nr. ........./........./..............................., cod de identificare fiscală ...................................., cunoscând prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului României nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, şi ale actelor normative subsecvente, precum şi dispoziţiile Codului penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele: I. Asociaţia/Fundaţia/Federaţia nu a înfiinţat societăţi comerciale în baza art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările ulterioare, ori în temeiul altor acte normative. |_| II. Asociaţia/Fundaţia/Federaţia a înfiinţat societăţi comerciale, în baza art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările ulterioare, şi/sau în temeiul..................... |_| II.1. Societăţile comerciale înfiinţate de către Asociaţie/Fundaţie/Federaţie sunt următoarele: a)........................ .....................................; b)........................ .....................................; c)........................ ..................................... .II.2. Asociaţia/Fundaţia/Federaţia deţine acţiuni/părţi sociale la următoarele societăţi comerciale: a)........................ ......................................; b)........................ ......................................; c)........................ .................................... .II.3. Asociaţia/Fundaţia/Federaţia este membră a unei federaţii care deţine acţiuni/părţi sociale la următoarele societăţi comerciale: a)........................ .......................................; b)........................ ......................................; c)........................ ..................................... .III. Totodată, declar că societăţile comerciale la care Asociaţia/Fundaţia/Federaţia ............................... deţine, în mod direct sau prin intermediul unei federaţii/asociaţii/fundaţii/alte forme de asociere, acţiuni sau părţi sociale nu vor fi angajate sub nicio formă în „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul ..........“ finanţat din Fondul pentru mediu, în caz contrar sprijinul financiar acordat urmând a fi supus prevederilor legale în vigoare privind ajutorul de stat. De asemenea, ne obligăm să aducem la cunoştinţa Administraţiei Fondului pentru Mediu faptul că Asociaţia/Fundaţia/Federaţia ..............................., al cărui reprezentant legal sunt, deţine, în mod direct sau prin intermediul unei federaţii/asociaţii/fundaţii/alte forme de asociere, acţiuni sau părţi sociale ce vor fi angajate în „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul .......“ finanţat din Fondul pentru mediu, pentru a se proceda în consecinţă, în conformitate cu legislaţia în vigoare în domeniul ajutorului de stat. IV. În cazul în care printre membrii Asociaţiei/Fundaţiei/Federaţiei ................................... există operatori economici, aceştia nu vor fi angajaţi sub nicio formă în „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul......“ finanţat din Fondul pentru mediu. V. În cazul în care Asociaţia/Fundaţia/Federaţia .............................................., al cărui reprezentant legal sunt, se va afla în una dintre situaţiile precizate la pct. II şi/sau pct. IV în perioada derulării „Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul .....“ finanţat din Fondul pentru mediu, ne obligăm să informăm Administraţia Fondului pentru Mediu cu privire la modificarea survenită. Data........................... Reprezentant legal Numele şi prenumele ………………….. Semnătura şi ştampila ………………… ANEXA Nr. 15 la ghid – model -DECLARAŢIE privind ajutorul de stat Subsemnatul, ........................ ........................., cod numeric personal .........................................., posesor al actului de identitate tip ...... seria ..... nr. ..................., eliberat de către ......................................... la data de ...................., având domiciliul/reşedinţa la adresa ........................ ........................................., în calitate de reprezentant legal al ..........................................., înregistrat/înregistrată în registrul comerţului sub nr. de ordine ........./........./......................., cod de identificare fiscală ............................................, cunoscând prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului României nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, şi ale actelor normative subsecvente, precum şi dispoziţiile Codului penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele: I. Nu am beneficiat/Am beneficiat de ajutor de stat în ultimii 3 ani (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia a depus dosarul de acceptare în „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul.......“): NU |_| DA |_|, după cum urmează: I.1. anul .........., suma ........................ ......................................... lei, (în cifre şi litere) sursa de finanţare/instituţia finanţatoare ........................ .......................................; I.2. anul .........., suma ........................ ......................................... lei, (în cifre şi litere) sursa de finanţare/instituţia finanţatoare ........................ .......................................; I.3. anul .........., suma ........................ ......................................... lei, (în cifre şi litere) sursa de finanţare/instituţia finanţatoare ........................ .......................................; sub una ori mai multe dintre următoarele modalităţi: a)subvenţie |_|; b)subvenţie pentru export |_|; c)anularea de datorii: forma concretă a datoriei ........................ ............................., perioada în care a fost înregistrată ........................ ................................ |_|; d)preluarea pierderilor (perioada în care s-au înregistrat) ........................ ....................................... |_|; e)exceptări de la plata taxelor şi impozitelor (Se precizează fiecare taxă şi/sau impozit şi perioada de exceptare.) ........................ ............................................... ............................................................... |_|; f)reduceri de la plata taxelor şi impozitelor (Se precizează fiecare taxă şi/sau impozit, se precizează în ce constă reducerea, precum şi perioada pentru care a fost acordată şi/ori se acordă reducerea.) ........................ ............................................... ............................................... ...................................... |_|; g)amânări de la plata taxelor şi a impozitelor (Se precizează fiecare taxă şi/sau impozit, precum şi durata şi perioada de acordare a amânării de la plata taxelor şi a impozitelor.) ........................ ............................................... ............................................... ...................................... |_|; h)obţinerea unor venituri de pe urma fondurilor publice prin:l acordarea unor împrumuturi cu dobânzi preferenţiale (Se precizează suma care constituie ajutor de stat - diferenţa dintre dobânda medie anuală practicată de băncile comerciale pentru aceeaşi perioadă şi dobânda anuală cu care a fost obţinut împrumutul.) ........................ .................................................. |_|; l participări cu capital la investiţii în condiţii preferenţiale (Se precizează suma care constituie ajutor de stat - profitul anual la care fondul respectiv a renunţat prin efectuarea investiţiei respective.) ........................ ............................................... .............................................................. |_|; i)garanţii acordate de către stat sau de către alte autorităţi publice; se cuantifică avantajele obţinute pe această cale ........................ ............................................... ............................................................ |_|; j)reduceri de preţ la bunurile şi/sau la serviciile achiziţionate (Se precizează suma care constituie ajutor de stat: diferenţa dintre valoarea la preţul de piaţă şi valoarea acestora la preţurile la care au fost achiziţionate.) ........................ ............................................... ......................................... |_|; k)venituri obţinute din achiziţionarea sub preţul pieţei a unor terenuri aparţinând domeniului privat al statului (Precizaţi suma care constituie ajutor de stat: diferenţa dintre preţul pieţei şi preţul efectiv la care s-a realizat tranzacţia) ........................ ............................................... ..................................... |_|; l)alte modalităţi prin care s-a acordat ajutorul de stat (Se precizează.) .......................................... |_|;II. Subsemnatul, …......................................, reprezentant legal al ........................ ..........................., nu sunt înregistrat cu fapte pedepsite de legislaţia penală şi nu am fost supus unei condamnări în ultimii 3 ani de către nicio instanţă de judecată, din motive profesionale sau etic-profesionale. III. Avem personalitate juridică română/Nu avem personalitate juridică, suntem legal constituiţi şi desfăşurăm activităţi economice pe teritoriul României. IV. Avem îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare, şi nu suntem înregistraţi cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală, precum şi cu fapte care privesc disciplina financiară. V. Nu suntem consideraţi „întreprindere în dificultate“ potrivit cap. 2 secţiunea 2.1. din Comunicarea Comisiei Europene - Linii directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea firmelor în dificultate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 244 din 1 octombrie 2004. VI. Nu am fost şi nu suntem subiectul unei proceduri de recuperare a unui ajutor de stat declarat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună ca urmare a unei decizii a Consiliului Concurenţei sau a Comisiei Europene./Am fost subiectul unei proceduri de recuperare a unui ajutor de stat declarat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună ca urmare a deciziei Consiliului Concurenţei/Comisiei Europene nr. ........ din ....................., decizia fiind executată şi creanţa integral recuperată anterior depunerii dosarului de acceptare. VII. Nu activăm în unul dintre sectoarele prevăzute în cuprinsul art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratat ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 379 din 28 decembrie 2006. Nu avem ca obiect de activitate comercializarea, inclusiv în sistem leasing, şi/sau exportul de autovehicule. VIII. Nu ne aflăm în stare de insolvenţă sau faliment, nu ne aflăm în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, nu ne aflăm sub administrare specială, nu avem suspendate ori restricţionate activităţile economice, nu ne aflăm într-o altă situaţie similară legal reglementată. IX. Nu facem obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la pct. VIII, precum şi pentru orice altă situaţie similară. X. Nu am obţinut şi nu suntem pe cale să obţinem finanţare pentru achiziţionarea unuia sau mai multor autovehicule noi şi/sau second-hand prin proiecte şi/sau programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare. XI. Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, îmi asum răspunderea tuturor informaţiilor conţinute în prezenta declaraţie şi garantez că datele furnizate sunt actuale, reale şi corecte. Data ........................... Reprezentant legal Numele şi prenumele ………………….. Semnătura şi ştampila ………………… ANEXA Nr. 16la ghid – model -FIŞA DE EVALUARE a eligibilităţii proprietarului Denumirea proprietarului: ........................................... Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu - AFM - a cererii de finanţare:...................... Suma solicitată prin cererea de finanţare: .................. lei.
Nr. crt. |
Documentele şi cerinţele generale în baza cărora se evaluează eligibilitatea proprietarului |
Îndeplinirea criteriului de eligibilitate |
DA |
NU |
Comentarii |
1.1. |
A depus dosarul de acceptare în cadrul sesiunii de înscriere organizate de AFM |
|
|
|
1.2. |
A depus cererea de finanţare prevăzută în anexa nr. 13 la Ghidul de finanţare a programului, în original, semnată şi ştampilată pe fiecare pagină de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia. |
|
|
|
1.3. |
A depus actul de împuternicire, în original. |
|
|
|
Nr. crt. |
Documentele şi cerinţele generale în baza cărora se evaluează eligibilitatea proprietarului |
Îndeplinirea criteriului de eligibilitate |
DA |
NU |
Comentarii |
1.4. |
A depus actul de identitate al reprezentantului legal, în copie. |
|
|
|
1.5. |
A depus actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie. |
|
|
|
1.6. |
A depus certificatul de înregistrare fiscală, în copie. |
|
|
|
1.7. |
A depus certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice - MFP, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original/copie legalizată. |
|
|
|
1.8. |
A depus certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al MFP, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original/copie legalizată. |
|
|
|
1.9. |
A depus certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul/sediul social/sediul profesional, aflat în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original/copie legalizată. (Unitatea administrativ-teritorială a depus, în locul certificatului de atestare fiscală, declaraţia pe propria răspundere a secretarului, în original, însoţită de copia actului de identitate a acestuia.) |
|
|
|
1.10. |
A depus certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu eliberat de către AFM, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original/copie legalizată. |
|
|
|
1.11. |
A depus certificatul/certificatele de înmatriculare a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate, în copie certificată/copii certificate „conform cu originalul“. |
|
|
|
1.12. |
A depus cartea/cărţile de identitate a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate, în copie certificată/copii certificate „conform cu originalul“ (lipsa acesteia/acestora nu constituie motiv de respingere). |
|
|
|
1.13. |
A depus actul doveditor/actele doveditoare eliberat/eliberate de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, în original (Lipsa acestuia/acestora constituie motiv de respingere doar în cazul în care din certificatul/certificatele de înmatriculare şi cartea/cărţile de identitate, dacă aceasta/acestea există, nu rezultă anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România şi/sau categoria autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate. |
|
|
|
1.14. |
A depus copia situaţiei financiare anuale la încheierea ultimului exerciţiu financiar, vizată de către organele teritoriale de specialitate ale MFP, însoţită, după caz, de raportul administratorilor şi raportul comisiei de cenzori sau ultimul raport de audit ori raport de analiză pe bază de bilanţ, împreună cu ultima balanţă de verificare lunară (nu se aplică proprietarului operator economic, cu sau fără personalitate juridică.) |
|
|
|
Nr. crt. |
Documentele şi cerinţele specifice în baza cărora se evaluează eligibilitatea proprietarului unitate administrativ-teritorială |
Îndeplinirea criteriului de eligibilitate |
DA |
NU |
Comentarii |
2.1. |
A depus hotărârea consiliului local/consiliului judeţean/Consiliului General al Municipiului Bucureşti privind participarea la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, denumit în continuare program, în original; hotărârea conţine acordul cu privire la casarea autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate şi achiziţionarea autovehiculului nou/autovehiculelor noi prin program, datele de identificare a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate, valoarea totală a finanţării solicitate (prima de casare) şi modalitatea de asigurare şi susţinere a diferenţei până la acoperirea integrală a preţului de achiziţionare a autovehiculului nou/autovehiculelor noi. |
|
|
|
Nr. crt. |
Documentele şi cerinţele specifice în baza cărora se evaluează eligibilitatea proprietarului unitate sau instituţie de învăţământ |
Îndeplinirea criteriului de eligibilitate |
DA |
NU |
Comentarii |
3.1. |
A depus dovada personalităţii juridice, în copie certificată „conform cu originalul“. |
|
|
|
3.2. |
A depus actul administrativ prin care a fost numit/validat conducătorul unităţii/instituţiei de învăţământ, în copie certificată „conform cu originalul“. |
|
|
|
3.3. |
A depus actul doveditor al acreditării, în copie certificată „conform cu originalul“. |
|
|
|
Nr. crt. |
Documentele şi cerinţele specifice în baza cărora se evaluează eligibilitatea proprietarului instituţie publică |
Îndeplinirea criteriului de eligibilitate |
DA |
NU |
Comentarii |
4.1. |
A depus actul de înfiinţare, în copie certificată „conform cu originalul“. |
|
|
|
4.2. |
A depus actul administrativ prin care a fost numit/validat conducătorul instituţiei publice, în copie certificată „conform cu originalul“. |
|
|
|
Nr. crt. |
Documentele şi cerinţele specifice în baza cărora se evaluează eligibilitatea proprietarului organizaţie neguvernamentală |
Îndeplinirea criteriului de eligibilitate |
DA |
NU |
Comentarii |
5.1. |
A depus actul constitutiv, cu toate modificările şi completările ulterioare, în copie certificată „conform cu originalul“. |
|
|
|
5.2. |
A depus statutul, cu toate modificările şi completările ulterioare, în copie certificată „conform cu originalul“. |
|
|
|
5.3. |
A depus hotărârea adunării generale a organizaţiei privind alegerea reprezentantului legal, în copie certificată „conform cu originalul“. |
|
|
|
5.4. |
A depus certificatul de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în copie certificată „conform cu originalul“. |
|
|
|
5.5. |
A depus certificatul eliberat de către instanţa competentă, care atestă că organizaţia nu a fost radiată din registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi nu se află în procedură de dizolvare sau lichidare, nu mai vechi de 10 zile de la data depunerii dosarului de acceptare, în original/copie legalizată. |
|
|
|
5.6. |
A depus declaraţia privind eventuala activitate economică a organizaţiei, semnată şi ştampilată pe fiecare pagină de către reprezentantul legal, în original. |
|
|
|
Nr. crt. |
Documentele şi cerinţele specifice în baza cărora se evaluează eligibilitatea proprietarului unitate de cult |
Îndeplinirea criteriului de eligibilitate |
DA |
NU |
Comentarii |
6.1. |
A depus actul administrativ de recunoaştere a cultului căruia îi aparţine unitatea, în copie. |
|
|
|
6.2. |
A depus actul de înfiinţare a unităţii de cult, în copie certificată „conform cu originalul“. |
|
|
|
6.3. |
A depus actul administrativ prin care a fost recunoscut/numit conducătorul unităţii de cult, în copie certificată „conform cu originalul“. |
|
|
|
Nr. crt. |
Documentele şi cerinţele specifice în baza cărora se evaluează eligibilitatea proprietarului operator economic cu personalitate juridică |
Îndeplinirea criteriului de eligibilitate |
DA |
NU |
Comentarii |
7.1. |
A depus actul de înfiinţare, în formă actualizată, în copie certificată „conform cu originalul“. |
|
|
|
7.2. |
A depus certificatul de înregistrare în registrul comerţului emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social proprietarul, în copie certificată „conform cu originalul“. |
|
|
|
Nr. crt. |
Documentele şi cerinţele specifice în baza cărora se evaluează eligibilitatea proprietarului operator economic cu personalitate juridică |
Îndeplinirea criteriului de eligibilitate |
DA |
NU |
Comentarii |
7.3. |
A depus certificatul constatator emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social proprietarul, în original, aflat în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare şi în care sunt menţionate: atributele de identificare a proprietarului, codul unic de înregistrare, reprezentanţii legali, domeniul de activitate principal şi domeniile de activitate secundare, situaţia juridică, precum şi sediile secundare şi punctele de lucru. |
|
|
|
7.4. |
A depus certificatul de cazier judiciar al reprezentantului legal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original/copie legalizată. |
|
|
|
7.5. |
A depus declaraţia privind ajutoarele de stat primite în ultimii 3 ani (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în curs), inclusiv cele exceptate de la obligaţia notificării, semnată şi ştampilată pe fiecare pagină de către reprezentantul legal, în original şi conform declaraţiei prevăzute în anexa nr. 15 la Ghidul de finanţare a Programului. |
|
|
|
7.6. |
A depus copiile situaţiilor financiare anuale la încheierea ultimelor două exerciţii financiare, vizate de către organele teritoriale de specialitate ale MFP, însoţite, după caz, de rapoartele administratorilor şi rapoartele comisiei de cenzori sau rapoartele de audit, împreună cu ultima balanţă de verificare lunară. Operatorul economic constituit ca societate comercială în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a anexat la situaţiile financiare anuale confirmările depunerii acestora la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul competent teritorial. |
|
|
|
Nr. crt. |
Documentele şi cerinţele specifice în baza cărora se evaluează eligibilitatea proprietarului operator economic fără personalitate juridică |
Îndeplinirea criteriului de eligibilitate |
DA |
NU |
Comentarii |
8.1. |
A depus certificatul de înregistrare în registrul comerţului emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social proprietarul, în copie certificată „conform cu originalul“. |
|
|
|
8.2. |
A depus certificatul constatator emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul profesional proprietarul, în original, aflat în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare şi în care sunt menţionate: atributele de identificare a proprietarului, codul unic de înregistrare, reprezentantul legal, domeniul de activitate, situaţia juridică, sediul profesional, precum şi punctele de lucru. |
|
|
|
8.3. |
A depus certificatul de cazier judiciar al reprezentantului legal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al MAI în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original/copie legalizată. |
|
|
|
8.4. |
A depus declaraţia privind ajutoarele de stat primite în ultimii 3 ani (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în curs), inclusiv cele exceptate de la obligaţia notificării, semnată şi ştampilată pe fiecare pagină de către reprezentantul legal, în original şi conform declaraţiei prevăzute în anexa nr. 15 la Ghidul de finanţare a programului. |
|
|
|
8.5. |
A depus declaraţiile privind veniturile anuale realizate la încheierea ultimelor două exerciţii financiare, vizate de către organele teritoriale de specialitate ale MFP, în copie. |
|
|
|
NOTĂ: În cadrul rubricii „Îndeplinirea criteriului de eligibilitate“ se bifează, după caz, cu „DA“ sau „NU“ îndeplinirea/neîndeplinirea criteriului de eligibilitate respectiv şi se vor înscrie, după caz, comentariile de rigoare. Concluzii: REZULTATUL EVALUĂRII ELIGIBILITĂŢII COLECTORULUI: PROPUS SPRE VALIDARE/RESPINS Evaluator (juridic), ......................................... Data ................................ Semnătura ...................... Evaluator (economic), ......................................... Data ................................ Semnătura ...................... Preşedintele Comisiei de analiză, ........................................ Data ............................... Semnătura ..................... ANEXA Nr. 17la ghid – model -Nr. de înregistrare ieşire ............./.............. (Se completează la eliberarea notei de înscriere către proprietar.) Nr. de înregistrare intrare ............./............. (Se completează la prezentarea proprietarului în vederea achiziţionării autovehiculului.) NOTĂ DE ÎNSCRIERE – persoane juridice şi operatori economici fără personalitate juridică -I. Prin prezenta se confirmă înscrierea în „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul ........... “ a ........................ ............................................... .........................................................., (denumirea persoanei juridice sau operatorului economic fără personalitate juridică) înregistrat/înregistrată la ................... sub nr. ................, cod de identificare fiscală ...................................., cu sediul/sediul social/sediul profesional în localitatea ..................................., str. ......................................... nr. ......., bl. ......, sc. ......., et. ......, ap. ......., judeţul/sectorul .............................., codul poştal ............, telefon (fix şi mobil) ........................ .................................., fax .........................., e-mail .................................., reprezentat/reprezentată de către doamna/domnul ........................ ........................................................., cod numeric personal ........................ ......................., posesor/posesoare al/a actului de identitate tip ....... seria ....... nr. ...................., eliberat de către ................. la data de ......................., domiciliat/domiciliată/ cu reşedinţa în localitatea ........................ ............................, str. ........................ ..................................... nr. ......., bl. ......, sc. ......., et. ......, ap. ......., judeţul/sectorul ..................................., codul poştal ............, telefon (fix şi mobil) ........................ .........................., fax .........................., e-mail ...................................., în calitate de reprezentant legal/împuternicit al reprezentantului legal, pe baza tichetului valoric/tichetelor valorice: 1. seria ....... numărul .................., eliberat la data .................. de către .............................................. pentru autovehiculul uzat: categoria ..................., marca ............................, modelul .............................., nr. de înmatriculare ....................., an de fabricaţie .........., anul primei înmatriculări în România..............., capacitate cilindrică.................. (cm3), număr de identificare ..........................., serie motor ..................; 2. seria ....... numărul .................., eliberat la data .................. de către .............................................. pentru autovehiculul uzat: categoria ..................., marca ............................, modelul .............................., nr. de înmatriculare ....................., an de fabricaţie .........., anul primei înmatriculări în România..............., capacitate cilindrică.................. (cm3), număr de identificare ..........................., serie motor ..................; 3. seria ....... numărul .................., eliberat la data .................. de către .............................................. pentru autovehiculul uzat: categoria ..................., marca ............................, modelul .............................., nr. de înmatriculare ....................., an de fabricaţie .........., anul primei înmatriculări în România..............., capacitate cilindrică.................. (cm3), număr de identificare ..........................., serie motor .................. Tichetul valoric este însoţit/Tichetele valorice sunt însoţite de următoarele documente obligatorii: a)act de identificare a proprietarului (după caz, actul de înfiinţare, certificatul de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, certificatul de înregistrare în registrul comerţului, însoţit de certificatul de înregistrare fiscală etc.), în copii certificate „conform cu originalul“, tip ...... seria ...... numărul ....................., eliberat de .................. la data de ...............; b)certificat de înmatriculare, în copie legalizată, numărul .........................; c)certificat de înmatriculare, în copie legalizată, numărul .........................; d)certificat de înmatriculare, în copie legalizată, numărul .........................; e)certificat de distrugere, în copie legalizată, seria .... numărul ..........., eliberat de către ...................... la data de .....................; f)certificat de distrugere, în copie legalizată, seria .... numărul ..........., eliberat de către ...................... la data de .....................; g)certificat de distrugere, în copie legalizată, seria .... numărul ..........., eliberat de către ...................... la data de .....................; h)certificat de radiere, în original, seria ...... numărul .................., eliberat de către .............................. la data de ...........................; i)certificat de radiere, în original, seria ...... numărul .................., eliberat de către .............................. la data de ...........................; j)certificat de radiere, în original, seria ...... numărul .................., eliberat de către .............................. la data de ...........................; k)actul de identitate al reprezentantului legal al proprietarului/actul de identitate al persoanei împuternicite de către reprezentantul legal al proprietarului, în copie, tip .... seria ..... numărul ...................., eliberat la data de .................... de către ................................; l)actul de împuternicire/delegare/desemnare a persoanei care înscrie proprietarul şi achiziţionează autovehiculul nou, în copie: ........................ ............................................... .................................... .II. În urma verificării documentelor prevăzute la pct. I, prin prezenta notă de înscriere garantăm comercializarea către proprietarul înscris ........................ ............................................., potrivit opţiunii sale, a autovehiculului nou/autovehiculelor noi: categoria ............, marca ..................., modelul .........................., din al cărui/căror preţ de comercializare se va scădea contravaloarea tichetului valoric/tichetelor valorice, sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiţii cumulative: a)autentificarea de către Administraţia Fondului pentru Mediu a tichetului valoric depus/tichetelor valorice depuse de către proprietarul înscris;
b)prezentarea la sediul nostru a reprezentantului legal al proprietarului înscris sau a persoanei împuternicite/desemnate/delegate de către reprezentantul legal al proprietarului înscris, în vederea achiziţionării autovehiculului nou/autovehiculelor noi, în termenul de valabilitate a prezentei note de înscriere.III. Prezenta notă de înscriere este valabilă până la data de ........................, inclusiv.IV. Subsemnatul, ........................ ........................ , în calitate de reprezentant legal al proprietarului înscris/împuternicit al reprezentantului legal al proprietarului înscris .............................................., declar că datele înscrise în prezenta notă de înscriere sunt verificate şi corespund celor prezentate de subsemnat şi am fost informat cu privire la condiţiile cumulative care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de facilităţile Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul .......... De asemenea, cunoscând prevederile Codului penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere că .......................................... nu s-a înscris cu tichetul valoric/tichetele valorice având datele de identificare (denumirea proprietarului) menţionate la pct. I, precum şi cu documentele obligatorii care îl/le însoţesc, la un alt producător validat. Semnăturile autorizate ale producătorului Validat L.S. Proprietar înscris, ............................ prin reprezentant legal/împuternicit, ..............................
|