LEGE Nr. 202
din 22 mai 2006
privind organizarea si
functionarea Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 452 din 25 mai 2006
Parlamentului României adoptă
prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - (1) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei
de Muncă, denumit în continuare Agenţia Naţională, este instituţie
publică, cu personalitate juridică, sub autoritatea Ministerului Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei.
(2) Agenţia Naţională este organizată şi funcţionează
în temeiul principiului tripartitismului.
(3) Agenţia Naţională are sediul în municipiul
Bucureşti. Art. 2. - Agenţia Naţională asigură coordonarea,îndrumarea şi
controlul activităţii unităţilor din subordine, în scopul aplicării unitare a
legislaţiei în domeniul specific de activitate şi al realizării atribuţiilor ce
le revin acestora, potrivit legii.
Art. 3. - Agenţia Naţională aplică politicile şi
strategiile privind ocuparea forţei de muncă şi formarea profesională a
persoanelor în căutarea unui loc de muncă, elaborate de Ministerul Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei, având următoarele obiective principale:
a) stimularea ocupării forţei de muncă şi creşterea
gradului de ocupare a forţei de muncă;
b) prevenirea şomajului;
c) participarea persoanelor aflate în căutarea unui
loc de muncă la serviciile de formare profesională;
d) asigurarea egalităţii de şanse pe piaţa internă a
forţei de muncă şi combaterea oricăror forme de discriminare pe piaţa muncii;
e) creşterea incluziunii sociale;
f) protecţia persoanelor în cadrul sistemului
asigurărilor pentru şomaj.
CAPITOLUL II
Organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale
Art. 4. - (1) Agenţia Naţională este organizată şi
funcţionează potrivit prevederilor prezentei legi şi ale statutului propriu,
care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(2) Structura organizatorică şi
numărul maxim de posturi se stabilesc prin statutul propriu.
Art. 5. - (1) Agenţia Naţională are în subordine
următoarele unităţi cu personalitate juridică:
a) agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene
şi a municipiului Bucureşti, servicii publice
deconcentrate, denumite în continuare agenţii teritoriale;
b) centrele regionale de formare profesională a
adulţilor, denumite în continuare centre naţionale;
c) Centrul Naţional de Formare Profesională a
Personalului Propriu.
(2) Agenţia Naţională are
în subordine unităţi fără personalitate juridică de implementare a programelor
pentru dezvoltarea resurselor umane, finanţate din fonduri ale Uniunii
Europene, organizate la nivel regional.
(3) Organizarea şi funcţionarea unităţilor prevăzute
la alin. (2) se stabilesc prin statutul Agenţiei Naţionale.
Art. 6. - (1) Pentru realizarea obiectivelor sale,
Agenţia Naţională are, în principal, următoarele atribuţii:
a) asigură implementarea politicilor de ocupare a
forţei de muncă elaborate de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei, pentru alinierea la Strategia europeană de ocupare a forţei de muncă;
b) asigură implementarea programelor destinate
dezvoltării resurselor umane, finanţate din fonduri ale Uniunii Europene;
c) asigură implementarea
programelor având ca obiectiv stimularea ocupării forţei de muncă, finanţate
din alte fonduri;
d) urmăreşte şi asigură aplicarea unitară a
legislaţiei din domeniul său de competenţă;
e) organizează, furnizează şi finanţează servicii de
prevenire a şomajului şi de stimulare a ocupării forţei de muncă, în
concordanţă cu strategiile şi politicile de ocupare a forţei de muncă şi cu
tendinţele care se manifestă pe piaţa internă a forţei de muncă;
f) organizează şi prestează, gratuit sau contra cost,
servicii de formare profesională pentru persoanele neîncadrate în muncă şi
pentru alte categorii de beneficiari prevăzute de lege;
g) consiliază şi orientează persoanele în căutarea
unui loc de muncă şi mediază între acestea şi angajatori;
h) elaborează, implementează şi
cofinanţează programe de activitate proprii privind ocuparea şi formarea
profesională a forţei de muncă, precum şi acţiuni specifice domeniului său de
activitate, pe baza politicilor şi strategiilor elaborate de Ministerul Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei;
i) fundamentează şi propune Ministerului Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei proiectul bugetului asigurărilor pentru
şomaj;
j) administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj şi
prezintă Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei raportul său de
execuţie bugetară;
k) propune Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale
şi Familiei proiecte de acte normative în domeniul ocupării, formării
profesionale şi al protecţiei sociale a persoanelor neîncadrate în muncă;
l) organizează şi asigură
servicii de stabilire, plată şi evidenţă a drepturilor băneşti ce se suportă
din bugetul asigurărilor pentru şomaj;
m) acreditează furnizorii de servicii specializate
pentru stimularea ocupării forţei de muncă;
n) elaborează, finanţează
şi/sau coordonează studii, rapoarte şi analize, bilanţul de ocupare pentru
evaluarea efectelor măsurilor privind forţa de muncă şi fundamentarea
politicilor şi programelor în domeniul său de activitate;
o) calculează şi face publici indicatorii statistici
privind piaţa forţei de muncă, conform prevederilor legale;
p) administrează încasarea veniturilor şi realizează
executarea silită a creanţelor aflate în administrarea sa, potrivit legii;
q) editează materiale informative în domeniul său de activitate.
(2) Agenţia Naţională îndeplineşte şi alte atribuţii
prevăzute de lege.
Art. 7. - (1) In vederea realizării indicatorilor
cantitativi şi calitativi rezultaţi din cuantificarea măsurilor cuprinse în
Strategia guvernamentală în domeniul ocupării forţei de muncă, denumiţi în
continuare indicatori de performanţă managerială, între ministrul
muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi preşedintele Agenţiei Naţionale se
încheie un contract anual de performanţă managerială, valabil atât pentru
Agenţia Naţională, cât şi pentru agenţiile teritoriale.
(2) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei exercită controlul asupra modului în care sunt implementate
strategiile şi politicile elaborate în domeniul ocupării forţei de muncă,
precum şi asupra realizării indicatorilor de performanţă managerială.
(3) Preşedintele Agenţiei Naţionale prezintă
trimestrial rapoarte cu privire la stadiul îndeplinirii indicatorilor prevăzuţi
în contractul de performanţă managerială.
(4) Raportul anual privind îndeplinirea
indicatorilor de performanţă managerială se prezintă de către preşedintele
Agenţiei Naţionale ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
pentru aprobare.
Art. 8. - (1) Personalul Agenţiei Naţionale şi al
unităţilor din subordine este format din funcţionari publici şi salariaţi încadraţi
pe bază de contract individual de muncă.
(2) Personalul prevăzut la alin. (1) este salarizat
potrivit prevederilor legale aplicabile funcţionarilor publici şi personalului
contractual din sectorul bugetar.
Art. 9. - (1) Patrimoniul Agenţiei Naţionale este
constituit din bunuri mobile şi imobile aflate în proprietate publică sau
deţinute în proprietatea privată a acesteia.
(2) Bunurile mobile şi imobile aflate în proprietate
publică sunt date în administrarea Agenţiei Naţionale, pentru îndeplinirea funcţiilor
sale, în condiţiile legii.
(3) Bunurile mobile şi imobile deţinute în
proprietatea privată a Agenţiei Naţionale se constituie din surse proprii,
donaţii sau din alte surse, potrivit legii.
Art. 10. - Pentru dezvoltarea
activităţilor Agenţiei Naţionale, respectiv ale unităţilor din subordine,
autorităţile publice centrale şi locale atribuie, în condiţiile prevăzute de
lege, terenuri, clădiri şi spaţii.
Art. 11. - (1) Cheltuielile privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale şi a unităţilor din
subordine se asigură integral din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în limita
sumelor aprobate cu această destinaţie.
(2) Cheltuielile privind organizarea şi
funcţionarea centrelor regionale se asigură din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în
condiţiile legii.
CAPITOLUL III
Conducerea Agenţiei Naţionale
SECŢIUNEA 1
Consiliul de administraţie
Art. 12. - (1) Agenţia Naţională este condusă de un
consiliu de administraţie, format din reprezentanţi ai Guvernului, precum şi ai
confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional,
alcătuit din 15 membri, după cum urmează:
a) 5 membri, reprezentanţi ai Guvernului, numiţi prin
decizie a primului-ministru;
b) 5 membri numiţi prin consens de confederaţiile
sindicale reprezentative la nivel naţional;
c) 5 membri numiţi prin consens de confederaţiile
patronale reprezentative la nivel naţional.
(2) Sunt reprezentative la nivel naţional confederaţiile sindicale şi patronale care îndeplinesc
condiţiile prevăzute de lege.
Art. 13. - (1) In consiliul de administraţie poate fi
desemnată persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) are capacitate deplină de exerciţiu;
b) are cetăţenie română şi domiciliul în România;
c) nu a suferit condamnări penale.
(2) Prevederile alin. (1) lit. b) nu se aplică
cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, precum şi cetăţenilor
statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic
European.
Art. 14. - (1) Mandatul membrilor consiliului de
administraţie este de 4 ani, putând fi reînnoit.
(2) In timpul mandatului lor, membrii consiliului de
administraţie pot fi revocaţi de cei care i-au numit.
(3) In cazul vacantării locurilor în consiliul de
administraţie, ca urmare a demisiei, revocării mandatului sau a decesului, în
termen de 30 de zile lucrătoare vor fi numite alte persoane pentru durata
rămasă a mandatului.
Art. 15. - (1) Consiliul de administraţie se întruneşte
lunar, în şedinţe ordinare, la iniţiativa preşedintelui.
(2) Consiliul de administraţie se poate întruni ori
de câte ori este necesar, în şedinţe extraordinare, la iniţiativa preşedintelui
sau a cel puţin 7 din numărul membrilor săi, cu condiţia ca fiecare parte să
fie reprezentată.
(3) Convocarea consiliului de administraţie se face
cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data şedinţei stabilite, aducându-se
la cunoştinţă membrilor ordinea de zi a întrunirii.
(4) Proiectele materialelor de pe ordinea de zi a şedinţei consiliului de administraţie sunt puse la dispoziţia
membrilor săi cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru
desfăşurarea şedinţei.
Art. 16. - (1) Consiliul de administraţie îşi
desfăşoară activitatea numai în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul
membrilor săi, cu condiţia ca fiecare parte să fie reprezentată.
(2) La şedinţele consiliului de administraţie,
preşedintele poate invita persoane ce deţin funcţii de conducere în cadrul
Agenţiei Naţionale, precum şi specialişti.
(3) In cazul în care nu poate participa la şedinţele
consiliului de administraţie, preşedintele poate desemna un membru al acestuia
pentru a exercita funcţia de preşedinte de şedinţă.
(4) Hotărârile consiliului de administraţie se adoptă
cu votul majorităţii simple a membrilor, respectiv cu întrunirea numărului de
jumătate plus unu din totalul membrilor prezenţi, cu condiţia ca fiecare parte
să fie reprezentată.
(5) Membrii consiliului de administraţie, care, fie
personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al doilea
inclusiv, au un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului
de administraţie, nu pot participa la dezbateri şi nici la adoptarea
hotărârilor.
Art. 17. - (1) Membrii consiliului de administraţie, cu
excepţia preşedintelui, beneficiază de o indemnizaţie de şedinţă de 10% din
indemnizaţia preşedintelui Agenţiei Naţionale.
(2) Cuantumul sumelor cuvenite lunar unui membru al
consiliului de administraţie pentru participarea la şedinţe este de maximum 20%
din indemnizaţia preşedintelui Agenţiei Naţionale.
Art. 18. - (1) In exercitarea actului de conducere,
consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale are, în principal, următoarele
atribuţii:
a) coordonează activitatea Agenţiei Naţionale;
b) aprobă programele naţionale anuale privind ocuparea
şi formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă;
c) aprobă programele anuale de formare profesională a
personalului propriu al Agenţiei Naţionale şi al unităţilor din subordine;
d) aprobă propunerile pentru fundamentarea
proiectului de buget al asigurărilor pentru şomaj;
e) aprobă defalcarea bugetului asigurărilor pentru
şomaj pe unităţile din subordinea Agenţiei Naţionale în raport cu sarcinile
acestora, potrivit legii;
f) aprobă situaţia financiară anuală, contul de
execuţie bugetară şi raportul anual de activitate;
g) aprobă programul anual de investiţii şi urmăreşte
realizarea acestuia, cu respectarea prevederilor legale;
h) stabileşte măsuri privind îmbunătăţirea activităţii
Agenţiei Naţionale;
i) analizează activitatea unităţilor din subordinea
Agenţiei Naţionale şi propune măsuri în vederea îmbunătăţirii acesteia;
j) aprobă organizarea compartimentelor funcţionale ale
Agenţiei Naţionale în cadrul structurii organizatorice aprobate;
k) aprobă statul de funcţii al Agenţiei Naţionale;
l) aprobă înfiinţarea de centre
regionale, în limita numărului de posturi aprobate, precum şi judeţele arondate
acestora;
m) aprobă înfiinţarea de agenţii locale pentru ocuparea
forţei de muncă, de centre proprii de formare profesională,precum şi de puncte
de lucru, în limita numărului de posturi aprobate;
n) aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al
Agenţiei Naţionale;
o) aprobă structurile organizatorice ale unităţilor
aflate în subordine, precum şi regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare
al acestora;
p) aprobă regulamentul propriu de organizare şi
funcţionare;
q) aprobă indicatorii specifici domeniului de
activitate pe baza cărora se încheie contractele de performanţă managerială cu
unităţile din subordine.
(2) Alte atribuţii ale consiliului de administraţie
pot fi stabilite prin statutul Agenţiei Naţionale.
(3) In exercitarea atribuţiilor sale, consiliul de
administraţie adoptă hotărâri.
(4) Membrii consiliului de administraţie răspund
pentru prejudiciile cauzate prin hotărârile adoptate în exercitarea mandatului,
în funcţie de votul exprimat, în condiţiile stabilite de regulamentul de
organizare şi funcţionare al consiliului de administraţie.
SECŢIUNEA a 2-a
Preşedintele
Art. 19. - (1) Preşedintele
Agenţiei Naţionale este şi preşedinte al consiliului de administraţie, fiind
numit prin decizie a primului-ministru din rândul reprezentanţilor Guvernului
în consiliul de administraţie, la propunerea ministrului muncii, solidarităţii
sociale şi familiei.
(2) Preşedintele exercită o funcţie asimilată
funcţiilor de demnitate publică.
(3) Preşedintele are rang de secretar de stat şi este
salarizat la nivelul prevăzut de lege pentru această funcţie.
Art. 20. - (1) Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei deleagă atribuţiile prevăzute de
dispoziţiile legale în vigoare pentru ordonatorul principal de credite al
bugetului asigurărilor pentru şomaj preşedintelui Agenţiei Naţionale.
(2) In situaţiile prevăzute la art. 21 alin. (2) şi în
situaţia în care preşedintele Agenţiei Naţionale se află în imposibilitatea
îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin. (1), acestea se deleagă de
ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei directorului general sau
înlocuitorului acestuia.
Art. 21. - (1) Mandatul preşedintelui este de 4 ani,
putând fi reînnoit.
(2) Mandatul preşedintelui
încetează prin demisie, prin revocare, la propunerea ministrului muncii,
solidarităţii sociale şi familiei, sau prin deces.
Art. 22. - (1) In exercitarea actului de conducere,
preşedintele are, în principal, următoarele atribuţii:
a) conduce activitatea curentă
a Agenţiei Naţionale;
b) reprezintă Agenţia Naţională în raporturile cu
autorităţile administraţiei publice, cu alte persoane juridice, cu persoane
fizice, precum şi cu organisme din ţară şi din străinătate;
c) asigură punerea în aplicare a hotărârilor
consiliului de administraţie;
d) conduce şedinţele consiliului de administraţie;
e) aprobă regulamentele de organizare şi funcţionare
ale unităţilor aflate în subordinea Agenţiei Naţionale;
f) dispune controale asupra activităţii
compartimentelor funcţionale din cadrul Agenţiei Naţionale şi al unităţilor
subordonate;
g) dezvoltă relaţii de colaborare cu instituţii
similare din alte ţări, în limita competenţelor prevăzute de lege;
h) asigură promovarea imaginii Agenţiei Naţionale;
i) îndeplineşte atribuţiile ce
revin, potrivit legii, ordonatorului principal de credite;
j) aprobă numirea, promovarea, modificarea şi încetarea
raporturilor de muncă sau de serviciu ale personalului din subordine, în
condiţiile legii;
k) coordonează activitatea de elaborare a indicatorilor
de performanţă specifici, pe baza cărora se încheie contractele de performanţă
managerială cu conducătorii unităţilor din subordine.
(2) Alte atribuţii ale preşedintelui pot fi stabilite
prin statutul Agenţiei Naţionale.
(3) In exercitarea atribuţiilor sale, precum şi în
vederea îndeplinirii hotărârilor consiliului de administraţie, preşedintele emite
ordine.
SECŢIUNEA a 3-a
Directorul general
Art. 23. - (1) Activitatea executivă a Agenţiei
Naţionale este coordonată de un director general.
(2) Ocuparea postului de director general se face pe
bază de concurs organizat în condiţiile legii.
(3) Directorul general al Agenţiei Naţionale face
parte din categoria înalţilor funcţionari publici şi este numit în condiţiile legii.
Art. 24. - (1) In exercitarea actului de conducere,
directorul general are, în principal, următoarele atribuţii:
a) coordonează activitatea compartimentelor
funcţionale din cadrul Agenţiei Naţionale, potrivit statutului acesteia;
b) coordonează activitatea unităţilor aflate în
subordinea Agenţiei Naţionale;
c) asigură şi urmăreşte elaborarea şi realizarea
programelor de ocupare şi de formare profesională la nivel naţional şi
teritorial.
(2) Alte atribuţii ale directorului general pot fi
stabilite prin statutul Agenţiei Naţionale şi se prevăd în fişa postului.
(3) In exercitarea atribuţiilor sale, directorul
general emite decizii.
(4) Inlocuitorul de drept al directorului general se
stabileşte prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei
Naţionale.
Art. 25. - (1) Directorul general poate delega o parte
din atribuţiile sale înlocuitorului de drept sau altor persoane împuternicite
în acest scop, cu aprobarea preşedintelui Agenţiei Naţionale, în condiţiile
legii.
(2) Prin actul de delegare se
vor preciza limitele şi condiţiile delegării.
CAPITOLUL IV
Unităţile din subordinea Agenţiei Naţionale
SECŢIUNEA 1
Agenţiile teritoriale
Art. 26. - (1) Agenţiile teritoriale asigură
implementarea la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti a măsurilor de
prevenire a şomajului, protecţia socială a persoanelor neîncadrate în muncă,
organizează şi coordonează activitatea de ocupare şi de formare profesională a
forţei de muncă.
(2) Pentru îndeplinirea atribuţiilor, agenţiile
teritoriale cooperează cu autorităţile administraţiei publice locale, cu
organizaţiile guvernamentale, cu societatea civilă, cu furnizorii de ocupare
din domeniul privat, precum şi cu partenerii sociali.
Art. 27. - (1) In vederea realizării sarcinilor ce le
revin, cu aprobarea consiliului de administraţie, în subordinea agenţiilor
teritoriale se pot înfiinţa agenţii locale pentru ocuparea forţei de muncă,
denumite în continuare agenţii locale, centre proprii de formare
profesională, precum şi puncte de lucru, unităţi fără personalitate juridică.
(2) Agenţiile locale pentru ocuparea forţei de muncă
se pot constitui la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ, la nivelul
principalelor localităţi din cadrul fiecărui judeţ, precum şi la nivelul
sectoarelor municipiului Bucureşti.
(3) Centrele proprii de formare profesională se pot
constitui la nivelul agenţiilor teritoriale şi la nivelul agenţiilor locale.
(4) Punctele de lucru se organizează şi funcţionează
în subordinea agenţiilor locale.
Art. 28. - (1) Conducerea agenţiilor teritoriale se
exercită de directori executivi şi directori executivi adjuncţi.
(2) Conducerea agenţiilor locale constituite la nivelul
sectoarelor municipiului Bucureşti se exercită de directori executivi adjuncţi.
Art. 29. - (1) Ocuparea posturilor de directori executivi şi directori executivi adjuncţi ai agenţiilor
teritoriale, precum şi ai agenţiilor locale constituite la nivelul sectoarelor
municipiului Bucureşti se face pe bază de concurs organizat în condiţiile
legii.
(2) Directorii executivi şi directorii executivi
adjuncţi au statut de funcţionari publici şi sunt numiţi de preşedintele
Agenţiei Naţionale, în condiţiile legii.
Art. 30. - Atribuţiile directorilor executivi şi ale
directorilor executivi adjuncţi prevăzuţi la art. 28, precum şi înlocuitorii de
drept ai acestora se stabilesc prin regulamentele de organizare şi funcţionare
ale agenţiilor teritoriale şi se prevăd în fişa postului.
Art. 31. - (1) Directorii executivi ai agenţiilor
teritoriale au calitatea de ordonatori terţiari de credite.
(2) Directorii executivi pot delega această calitate,
precum şi o parte din atribuţii înlocuitorilor de drept sau altor persoane
împuternicite în acest scop.
(3) Prin actul de delegare se vor preciza limitele şi
condiţiile delegării.
Art. 32. - In îndeplinirea
atribuţiilor ce le revin potrivit legii, directorii executivi ai agenţiilor
teritoriale sunt sprijiniţi de consilii consultative tripartite.
Art. 33. - Consiliile consultative ale agenţiilor
teritoriale sunt alcătuite din câte 15 membri, după cum urmează:
a) 5 membri, reprezentanţi ai autorităţilor publice
locale şi ai serviciilor deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte
organe ale administraţiei publice centrale din unităţile
administrativ-teritoriale, numiţi de prefect, cu consultarea agenţiilor
teritoriale. Entităţile de mai sus pot desemna câte o singură persoană în
componenţa consiliului consultativ;
b) 5 membri numiţi prin consens de confederaţiile
sindicale repezentative la nivel naţional;
c) 5 membri numiţi prin consens de confederaţiile
patronale reprezentative la nivel naţional.
Art. 34. - Membrii consiliilor consultative ale
agenţiilor teritoriale reprezentând sindicatele şi patronatele vor fi stabiliţi
prin negocieri între confederaţiile sindicale şi patronale reprezentative la
nivel naţional.
Art. 35. - Dispoziţiile art. 13, 14 şi 16 alin. (1) se
aplică în mod corespunzător şi membrilor consiliilor cosultative ale agenţiilor
teritoriale.
Art. 36. - (1) Consiliile consultative ale agenţiilor
teritoriale se întrunesc lunar sau ori de câte ori este necesar, la cererea
directorilor executivi sau a unei treimi din numărul membrilor acestora.
(2) Convocarea consiliului consultativ se face cu cel
puţin 5 zile lucrătoare înainte de data şedinţei stabilite, aducându-se la
cunoştinţă membrilor ordinea de zi a întrunirii.
Art. 37. - (1) Pentru participarea la şedinţele
consiliilor consultative ale agenţiilor teritoriale, membrii acestora
beneficiază de o indemnizaţie de şedinţă de 10% din salariul de bază al
directorului executiv al agenţiei teritoriale.
(2) In timpul mandatului lor, membrii consiliilor
consultative pot fi revocaţi de cei care i-au numit. Revocarea poate fi
efectuată şi la propunerea agenţiilor teritoriale, în situaţia înregistrării
unui număr de 3 absenţe succesive la întrunirile desfăşurate.
(3) Cuantumul sumelor cuvenite lunar unui membru al
consiliului consultativ pentru participarea la şedinţe nu poate depăşi 20% din
salariul de bază al directorului executiv al agenţiei teritoriale.
Art. 38. - (1) Consiliile consultative
ale agenţiilor teritoriale au, în principal, următoarele atribuţii:
A. consiliază directorii executivi în adoptarea deciziilor
cu privire la:
a) măsurile de realizare a sarcinilor ce le revin
potrivit programelor elaborate în domeniul ocupării forţei de muncă şi
indicatorilor specifici domeniului de activitate, prevăzuţi în contractele de
performanţă managerială;
b) repartizarea între subunităţi a sarcinilor ce le
revin potrivit contractelor de performanţă managerială;
B. analizează:
a) execuţia bugetară lunară
şi situaţia financiară trimestrială;
b) raportul anual de activitate, situaţia financiară
anuală şi execuţia bugetară;
C. fac propuneri cu privire la:
a) programele de activitate ale subunităţilor din
subordinea agenţiilor teritoriale;
b) proiectele programelor de ocupare a forţei de muncă
şi de formare profesională la nivelul judeţului;
c) proiectul de buget;
d) înfiinţarea şi dezvoltarea punctelor de lucru.
(2) Alte atribuţii ale consiliilor consultative ale
agenţiilor teritoriale pot fi stabilite prin statutul Agenţiei Naţionale.
SECŢIUNEA a 2-a
Centrele regionale
Art. 39. - Centrele regionale organizează şi
realizează, la nivelul judeţelor arondate prin hotărâri ale consiliului de
administraţie, activitatea de formare profesională a persoanelor în căutarea
unui loc de muncă.
Art. 40. - Conducerea centrelor regionale se exercită
de directori şi directori adjuncţi.
Art. 41. - Dispoziţiile art. 29 se aplică în mod
corespunzător şi directorilor şi, respectiv, directorilor adjuncţi ai centrelor
regionale.
Art. 42. - Atribuţiile directorilor centrelor
regionale, precum şi înlocuitorii de drept ai acestora se stabilesc prin
regulamentele de organizare şi funcţionare ale centrelor regionale şi se prevăd
în fişa postului.
Art. 43. - (1) Directorii
centrelor regionale au calitatea de ordonatori terţiari de credite.
(2) Directorii pot delega această calitate, precum şi
o parte din atribuţii înlocuitorilor de drept sau altor persoane împuternicite
în acest scop.
(3) Prin actul de delegare se
vor preciza limitele şi condiţiile delegării.
Art. 44. - In îndeplinirea atribuţiilor ce le revin
potrivit legii, directorii centrelor regionale sunt sprijiniţi de consilii
consultative tripartite.
Art. 45. - Consiliile consultative ale centrelor regionale sunt alcătuite după cum urmează:
a) câte un membru, reprezentant al fiecărei agenţii
teritoriale, numit de directorul executiv al agenţiei, agenţie care este
arondată centrului regional;
b) un membru reprezentant al agenţiei pentru
dezvoltare regională din regiunea aferentă localităţii în care îşi are sediul
centrul regional, numit de conducătorul acesteia;
c) un membru stabilit prin negocieri la nivel
teritorial între confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional;
d) un membru stabilit prin
negocieri la nivel teritorial între confederaţiile patronale reprezentative la
nivel naţional.
Art. 46. - (1) Consiliile consultative ale centrelor
regionale se întrunesc trimestrial sau, în mod excepţional, la cererea
directorilor.
(2) Convocarea consiliilor
consultative se face cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data şedinţei
stabilite, aducându-se la cunoştinţă membrilor ordinea de zi a întrunirii.
Art. 47. - Dispoziţiile art. 13, 14 şi 16 alin. (1),
precum şi ale art. 37 se aplică în mod corespunzător şi membrilor consiliilor
consultative ale centrelor regionale.
Art. 48. - (1) Consiliile consultative ale centrelor
regionale au, în principal, următoarele atribuţii:
A. consiliază directorii în adoptarea deciziilor cu
privire la:
a) elaborarea strategiei
regionale de formare profesională a adulţilor, corelată cu cerinţele pieţei
muncii din regiunea pe care o deservesc;
b) adoptarea măsurilor adecvate în scopul realizării
sarcinilor ce le revin potrivit planurilor, programelor de formare profesională
şi indicatorilor specifici domeniului de activitate, prevăzuţi în contractele
de performanţă;
B. analizează:
a) execuţia bugetară lunară şi situaţia financiară
trimestrială;
b) raportul anual de activitate, situaţia financiară
anuală şi execuţia bugetară;
C. fac propuneri cu privire la:
a) proiectul planului anual de formare profesională;
b) fundamentarea bugetului;
D. promovează realizarea dialogului social la nivelul
centrelor regionale, în domeniul formării profesionale a persoanelor în
căutarea unui loc de muncă.
(2) Alte atribuţii ale consiliilor consultative ale
centrelor regionale pot fi stabilite prin statutul Agenţiei Naţionale.
SECŢIUNEA a 3-a
Centrul Naţional de Formare Profesională a
Personalului Propriu
Art. 49. - Centrul Naţional de
Formare Profesională a Personalului Propriu asigură, pe baza strategiilor şi
programelor anuale de formare a personalului aprobate de consiliul de
administraţie, formarea şi perfecţionarea personalului Agenţiei Naţionale,
precum şi ale personalului din unităţile aflate în subordine.
Art. 50. - (1) Conducerea Centrului Naţional de Formare
Profesională a Personalului Propriu se exercită de un director executiv.
(2) Conducerea activităţii financiar-contabile este
asigurată de un director executiv adjunct.
Art. 51. - Dispoziţiile art. 29 se aplică în mod
corespunzător şi directorului executiv şi, respectiv, directorului executiv
adjunct ai Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu.
Art. 52. - Atribuţiile directorului executiv şi,
respectiv, directorului executiv adjunct ai Centrului Naţional de Formare
Profesională a Personalului Propriu, precum şi înlocuitorii de drept ai
acestora se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al
Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu şi se prevăd
în fişa postului.
Art. 53. - (1) Directorul executiv al Centrului
Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu are calitatea de
ordonator terţiar de credite.
(2) Directorul executiv poate delega o parte din atribuţii înlocuitorului de drept sau altor persoane
împuternicite în acest scop.
(3) Prin actul de delegare se vor preciza limitele şi
condiţiile delegării.
CAPITOLUL V
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 54. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
(2) Agenţia Naţională va elabora statutul propriu şi îl
va supune spre aprobare Guvernului, în termenul prevăzut la alin. (1).
Art. 55. - La data intrării în vigoare a prezentei legi
se abrogă:
a) Legea nr. 145/1998 privind înfiinţarea, organizarea
şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 iulie 1998, cu modificările şi completările
ulterioare, cu excepţia art. 1 alin. (1);
b) orice alte dispoziţii contrare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU