LEGE
Nr. 23 din 6 mai 1993
privind aprobarea volumului maxim de masa lemnoasa ce se va recolta in anul
1993
ACT EMIS DE: PARLAMENT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 90 din 12 mai 1993
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. 1
Volumul maxim de masa lemnoasa ce se va recolta in anul 1993 este de 15,0
milioane metri cubi, din care:
a) 11,0 milioane metri cubi pentru agentii economici cu capital de stat si
privat, precum si pentru populatia din mediul urban, rezultat dupa prelucrare;
b) 4,0 milioane metri cubi pentru acoperirea nevoilor populatiei din mediul
rural.
Art. 2
Volumul maxim de 15,0 milioane metri cubi se va recolta astfel:
a) 14,6 milioane metri cubi, din padurile administrate de Regia Autonoma a
Padurilor "Romsilva" si din paduri proprietate privata;
b) 0,4 milioane metri cubi din pasuni impadurite, aliniamente de arbori si
alte terenuri cu vegetatie forestiera.
Art. 3
Volumul de masa lemnoasa provenit din doboraturi si rupturi de vant si de
zapada, precum si cel rezultat in urma fenomenului de uscare anormala, altul
decat cel luat in considerare la stabilirea cuantumului pentru anul 1993, va fi
valorificat cu prioritate, retinandu-se un volum echivalent din masa lemnoasa
pe picior prevazuta la taiere.
Art. 4
In vederea respectarii posibilitatii padurilor pe perioada 1991 - 1995,
volumul maxim de masa lemnoasa ce urmeaza a fi recoltat in anii 1994 - 1995 va
fi de 28,1 milioane metri cubi. Esalonarea anuala, pe perioada ramasa, va fi
reglementata prin lege in functie de rezultatele obtinute in studiile de
actualizare a posibilitatii normale de taiere si regenerare a padurilor si in
raport cu strategia de restructurare a industriei de prelucrare, adoptata de
ministerul de resort.
Art. 5
Masa lemnoasa destinata agentilor economici cu capital de stat sau privat
se vinde prin licitatie sau negociere.
Art. 6
Nomenclatorul si cantitatile de cherestea, furnire si celuloza care pot fi
exportate se stabilesc de catre Guvern, in functie de asigurarea necesitatilor
economiei.
Art. 7
Se interzice exportul, peste cantitatile contingentate, al produselor
lemnoase prevazute in anexa nr. 1, precum si exportul produselor lemnoase prezentate
in anexa nr. 2, care fac parte integranta din prezenta lege.
Art. 8
Incalcarea prevederilor art. 6 si 7 din prezenta lege se sanctioneaza cu
inchisoare contraventionala de la 3 la 6 luni sau cu amenda de la 500.000 la
2.000.000 lei, daca fapta nu constituie infractiune.
Materialul lemnos si fibros care a facut obiectul contraventiei se
confisca.
Cand confiscarea nu se mai poate efectua in natura, se va dispune
confiscarea echivalentului valoric in valuta, iar daca aceasta nu se poate realiza,
se va dispune obligarea la plata echivalentului in lei al valutei, majorat de 3
ori.
Constatarea contraventiei si aplicarea amenzii se fac de catre organele
vamale.
Prevederile prezentei legi se completeaza cu dispozitiile cuprinse in Legea
nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor.
Art. 9
Prevederile Legii nr. 42/1992 se abroga, cu exceptia art. 6, 7, 9 si 10.
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 26 aprilie 1993, cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
PRESEDINTELE SENATUI
prof. univ. OLIVIU GHERMAN
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 26
aprilie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia
Romaniei.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
ADRIAN NASTASE
ANEXA 1
PRODUSE LEMNOASE CONTINGENTATE *)
1. Cherestea de rasinoase, fag, esente moi si tari
2. Furnire
3. Celuloza
4. Palete simple, europaleti, palete si lazi.
-------------------
*) Interdictia de contingentare nu se aplica in cazul in care marfa se
exporta in cadrul unui contract de instalatii complexe, de constructii-montaj
sau ca ambalaj pentru alte produse finite.
ANEXA 2
PRODUSE LEMNOASE
interzise la export
1. Busteni, capriori, lemn de mina, traverse de cale ferata, bile - manele
2. Lemn de foc si pentru celuloza
3. Cherestea de stejar si esentele valoroase (nuc, paltin, cires, ulm si
frasin)
4. Paleti, europaleti, box paleti din stejar.