LEGE Nr. 312
din 12 octombrie 2009
pentru aprobarea Ordonantei
de urgenta a Guvernului nr. 23/2009 privind înfiintarea Fondului Roman de
Contragarantare
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 692 din 14 octombrie 2009
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Articol unic. - Se
aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23 din 11 martie 2009 privind
înfiinţarea Fondului Român de Contragarantare, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 190 din 26 martie 2009, cu completările ulterioare,
cu următoarele modificări:
1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„Art. 1. - (1) Se înfiinţează Fondul Român de
Contragarantare, denumit în continuare Fondul, instituţie financiară
specializată, constituit sub forma unei societăţi pe acţiuni emitente de
acţiuni nominative, conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Fondul are ca obiect unic de activitate
contragarantarea garanţiilor acordate de fondurile de garantare legal
înfiinţate, persoane juridice române, pentru creditele şi alte instrumente de
finanţare contractate de întreprinderile mici şi mijlocii de la instituţiile de
credit şi alte instituţii financiare nebancare, autorizate potrivit legii.
(3) Fondul poate desfăşura şi activităţi conexe,
necesare şi subordonate realizării obiectului său unic de activitate."
2. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„Art. 2. - Fondul are drept scop îmbunătăţirea
accesului întreprinderilor mici şi mijlocii, definite potrivit legii, la
finanţare prin preluarea unei părţi din riscul asumat de fondurile de
garantare."
3. La articolul 3, alineatul (2) se modifică şi va
avea următorul cuprins:
„(2) Procentul de contragarantare este de maximum 80%
din valoarea garanţiilor acordate de fondurile de garantare."
4. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„Art. 4. - Condiţiile
în care se acordă contragaranţiile se stabilesc cu respectarea legislaţiei în
domeniul ajutorului de stat, de Ministerul Intreprinderilor Mici şi Mijlocii,
Comerţului şi Mediului de Afaceri, în termen de 30 de zile de la data
publicării legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul
Oficial al României, Partea I."
5. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„Art. 5. - (1) Fondul se constituie de următorii
acţionari- fondatori:
a) statul român, prin Ministerul Intreprinderilor Mici
şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri;
b) Fundaţia Post-Privatizare, persoană juridică română,
fără scop lucrativ, constituită în vederea sprijinirii şi dezvoltării
sectorului privat din România, conform Memorandumului de înţelegere semnat
între Guvernul României, Comisia Comunităţii Europene şi Banca Europeană pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare la 6 iulie 1995. Acţionarii sunt reprezentaţi în
adunarea generală a acţionarilor de reprezentanţii lor legali sau de alte
persoane împuternicite de aceştia.
(2) Pe durata funcţionării societăţii, statul român
deţine obligatoriu cel puţin 51% din capitalul social şi, în mod corespunzător,
drepturile de vot în adunarea generală.
(3) Capitalul social iniţial al Fondului se constituie
din aporturi în numerar, integral subscrise şi vărsate de acţionarii fondatori,
astfel:
a) statul român participă cu suma de 272 milioane lei,
din care 246,2 milioane lei din bugetul de stat şi 25,8 milioane lei din
fondurile puse la dispoziţie de Comisia Europeană prin Programul PHARE 9711,
reprezentând 68% din capitalul social;
b) Fundaţia Post-Privatizare participă cu suma de 128
milioane lei, din fonduri rezultate ca urmare a închiderii Fondului Român
Post-Privatizare, în baza Acordului de finanţare 9303, semnat între Guvernul
României şi Comisia Europeană, respectiv 32% din acţiunile societăţii.
(4) Pot dobândi acţiuni ale Fondului numai
autorităţile publice, instituţiile financiare interne şi internaţionale,
asociaţiile şi fundaţiile constituite în scopul sprijinirii şi dezvoltării
întreprinderilor mici şi mijlocii, prevederile alin. (2) rămânând
aplicabile."
6. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„Art. 10. - (1) Profitul realizat la sfârşitul
exerciţiului financiar se utilizează pentru constituirea rezervelor necesare
acoperirii eventualelor pierderi.
(2) Dacă rezervele constituite potrivit alin. (1) nu
acoperă pierderea, diferenţa urmează să fie acoperită din bugetul de stat, în
limita prevederilor bugetare anuale, prin bugetul Ministerului Intreprinderilor
Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
(3) Dacă timp de 5 ani consecutivi Fondul nu
înregistrează pierderi, cu avizul prealabil al Ministerului Finanţelor Publice,
rezervele constituite potrivit alin. (1) pot fi utilizate, în proporţie de
maximum 50% din valoarea acestora, pentru majorarea capitalului social."
7. Articolul 11 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„Art. 11. - Anual, până la data de 31 mai, Ministerul
Intreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri prezintă
Guvernului un raport privind activitatea desfăşurată, precum şi programul de
activitate pentru exerciţiul următor."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
DANIELA POPA
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ