ORDONANTA
URGENTA Nr. 71 din 28 iunie 2007
pentru aprobarea
Contractului de finantare dintre Romania, Banca Europeana de Investitii si
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România - S.A. pentru
finantarea Proiectului privind reabilitarea drumurilor, etapa a VI-a, semnat la
Bucuresti la 22 decembrie 2006*)
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 446 din 29 iunie 2007
Proiectul de reabilitare a drumurilor, etapa a VI-a, finanţat din împrumutul dintre România, Banca Europeană de
Investiţii şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România
- S.A., reprezintă o prioritate întrucât contribuie la îndeplinirea cât mai
rapidă a angajamentelor asumate de România cu privire la aducerea reţelei
naţionale de drumuri la nivelul standardelor europene în domeniu.
In vederea asigurării surselor pentru realizarea
proiectului, se evidenţiază necesitatea aprobării în regim de urgenţă a
contractului de finanţare, având în vedere următoarele:
- imposibilitatea ratificării contractului de finanţare
prin procedură parlamentară în această sesiune, luând în considerare faptul că
prezenta sesiune ordinară parlamentară a ambelor Camere expiră în foarte scurt
timp, ceea ce ar face ca finalizarea procesului legislativ să nu se poată
realiza mai devreme de trimestrul IV al anului 2007, ceea ce ar însemna o întârziere de un an în
implementarea proiectului, cu consecinţe grave asupra angajamentelorfaţă de
Banca Europeană de Investiţii;
- prelungirea perioadei de implementare şi neutilizarea
în acest an a resurselor bugetare alocate cu această destinaţie în bugetul de
stat pe anul 2007.
In temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 1. - Se aprobă Contractul de finanţare dintre
România, reprezentată de Ministerul Economiei şi Finanţelor, Banca Europeană de
Investiţii şi Compania Naţională deAutostrăzi şi Drumuri Naţionale - S.A., în
valoare de 450 milioane euro, semnat la Bucureşti la 22 decembrie 2006, pentu
finanţarea Proiectului privind reabilitarea drumurilor,
etapa a VI-a, denumitîn continuare Contractul.
Art. 2. - (l)Aplicarea prevederilorContractului vafi realizatăde Compania NaţionalădeAutostrăzi şi Drumuri
Naţionale din România - S.A., desemnată ca agenţie de implementare a
proiectului.
(2) Intre Ministerul Economiei
şi Finanţelor, în calitate de reprezentant al Imprumutatului, Ministerul
Transporturilor, în calitate de minister coordonator al activităţii Agenţiei de
implementare a proiectului şi ordonator principal de credite, precum şi Agenţia
de implementare a proiectului, respectiv Compania Naţională de Autostrăzi şi
Drumuri Naţionale din România - S.A., se va încheia un acord de împrumut
subsidiar prin care se vor delega Agenţiei de implementare a proiectului
întreaga autoritate şi responsabilitateîn realizarea proiectului, efectuarea
tragerilorşi utilizarea sumelorsubîmprumutului.
Art. 3. - Contribuţia României
la realizarea investiţiilor finanţate prin împrumutul extern acordat de Banca
Europeană de Investiţii, prevăzut la art. 1, inclusiv pentru plata taxelorşi
impozitelor percepute pe teritoriul ţării, precum şi contravaloarea altor
costuri locale, care nu se pot plăti din împrumutul extern, se va asigura de la
bugetul de stat, din sumele prevăzute anual, prin bugetul Ministerului Transporturilor.
Art. 4. - Plata serviciului datoriei publice aferent
împrumutului, respectiv rambursarea acestuia,
achitarea dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente împrumutului
vor fi asigurate de la bugetul de stat, din sumele prevăzute anual cu această destinaţie în bugetul
Ministerului Transporturilor.
*) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2007 a fost
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007 şi este reprodusă în acest număr bis.
Art. 5. - (1) Se autorizează
Guvernul României ca, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, de comun acord
cu Banca Europeană de Investiţii, să introducă, pe parcursul utilizării
împrumutului, în raport cu condiţiile concrete de derulare a Contractului,
amendamente la conţinutul acestuia, care privesc realocări de fonduri,
modificări de termene, precum şi alte modificări care nu sunt de natură să
majoreze obligaţiile financiare ale României faţă de Banca Europeană de
Investiţii sau să determine noi condiţionări economice faţă de cele convenite
iniţial între părţi.
(2)Amendamentele la Contract convenite cu Banca
Europeanăde Investiţii, conform alin. (1), se vor aproba prin hotărâre a
Guvernului.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
p. Ministrul transporturilor,
Septimiu Buzaşu,
secretar de stat
p. Ministrul afacerilor externe,
Mihai Gheorghiu,
secretar de stat
REABILITARE DRUMURI VI
CONTRACT DE FINANTARE
între
ROMANIA
şi
BANCA EUROPEANA DE INVESTITII
şi
COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE
DIN ROMÂNIA
Bucureşti, decembrie 2006
PREZENTUL CONTRACT ESTE ÎNCHEIAT ÎNTRE:
România, reprezentată de Ministerul Finanţelor Publice,
având sediul în str. Apolodor nr.17, sector 5, RO-70060,
Bucureşti, România, reprezentat prin
dl Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu,
Ministrul Finantelor Publice,
(denumită în continuare "Imprumutat")
ca primă parte,
Banca Europeană de Investiţii, având sediul
în Bd. Konrad Adenauer nr.100, Luxemburg,
Marele Ducat al Luxemburgului,
reprezentată prin dl Filceri Bruni Roccia,
Director General Adjunct de Departament,
şi dl Thomas Timme, Ofiter de Credit,
(denumită în continuare "Banca")
ca a doua parte, şi
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale
din România,
având sediul în Bd. Dinicu Golescu 38,
sector 1, Bucureşti, România
reprezentată prin dna Dorina
Tiron - Director General
(denumită în continuare "CNADNR")
ca a treia parte.
Având în vedere că:
1. La data de 1 februarie 1993, Comunităţile Europene şi Imprumutatul au încheiat un Acord european
de asociere între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o
parte, şi România, pe de altă parte (denumit în continuare "Acord european de asociere").
2. In cadrul Acordului european
de asociere, Consiliul Guvernatorilor Băncii a autorizat acordarea de
împrumuturi pentru proiecte de investiţii pe teritoriul României.
3. La data de 4/5 iunie 1997, un Acord Cadru (denumit
în continuare "Acord Cadru") privind cooperarea financiară menţionată a fost semnat de Bancă şi de Imprumutat, iar
prevederile acestuia se aplică prezentului contract (denumitîn
continuare "Contractul").
4. Imprumutatul a propus iniţierea unui proiect
(denumitîn continuare "Proiectul") care se va realiza de către CNADNR,
constând din reabilitarea şi modernizarea unor secţiuni ale reţelei de drumuri
principale din România, prezentat mai în detaliuîn
Descrierea Tehnică-AnexaA(denumităîn continuare "Descriere
Tehnică"). Pentru implementarea Proiectului,
CNADNR este responsabilă pentru execuţia şi derularea
tuturor activităţilor Proiectului, iar Imprumutatul este responsabil pentru
plata lucrărilor şi livrărilor prin intermediul unui Acord de sub-Imprumutîn
favoarea CNADNR.
5. Costul total al Proiectului, estimat de către Bancă, este de 987.000.000 EUR
(nouăsuteoptzecişişaptemilioane euro), incluzând cheltuielile neprevăzute şi
dobânda pe perioada de construcţie, fără impozite şi taxe, va fi finanţat după
cum urmează:
- Resurse de la bugetul de
stat 537.000.000 EUR
- Credit acordat de
Bancă 450.000.000
EUR
TOTAL
987.000.000 EUR
6. Pentru realizarea planului
de finanţare prezentat la numărul 5, Imprumutatul a solicitat de la Bancă un
creditîn valoare de 450.000.000 EUR
(patrusutecincizecimilioane euro).
7. Prin articolul 3 din Acordul Cadru, Imprumutatul
s-a angajat ca dobânda şi toate celelalte plăţi datorate Băncii şi care decurg
din activităţile prevăzute de Acordul Cadru, precum şi activele şi veniturile
Băncii aferente acestor activităţi, să fie scutite de impunere.
8. Prin articolul 4 din Acordul Cadru, Imprumutatul a
fost de acord ca pe durata oricărei operaţiuni
financiare încheiate în conformitate cu prevederile Acordului Cadru,
Imprumutatul:
(a) va asigura:
(i) că beneficiarii pot schimba în orice valută total
convertibilă, la cursul de schimb care prevalează, sumele în moneda naţională a
Imprumutatului necesare pentru a efectua plata la timp a sumelor datorate Băncii
în legătură cu împrumuturile şi garanţiile aferente oricărui proiect, şi
(ii) că aceste sume vor putea fi transferate liber,
imediat şi efectiv;
b) va asigura:
(i) că Banca poate schimba în orice valută total
convertibilă, la cursul de schimb care prevalează, sumele în moneda naţională a
Imprumutatului primite de Bancă sub formă de plăţi aferente unorîmprumuturi şi
garanţii sau orice alte activităţi şi că Banca poate transfera în mod liber,
imediat şi efectiv sumele astfel convertite; sau după cum va opta Banca;
(ii) că aceasta poate dispune
liber de astfel de sume pe teritoriul Imprumutatului.
9. Ca răspuns la cererea împrumutatului şi convinsă că
finanţarea Proiectului intră în sfera de cuprindere a funcţiilor sale şi este
conformă cu scopurile Acordului Cadru, şi ţinând seama de aspectele menţionate
anterior, Banca a decis să dea curs solicitării Imprumutatului, acordând
acestuia un creditîn sumă echivalentă cu 450.000.000 EUR
(patrusutecincizecimilioane euro).
10. Statutul Băncii prevede că Banca se va asigura că
fondurile sale vor fi folosite
cât mai raţional posibil în interesul Comunităţii Europene, şi deci că termenii
şi condiţiile operaţiunilor de creditare sunt conforme cu politicile
Comunităţii Europene.
11. Referirile din
prezentulAcord laArticole, Preambul şi Anexesunt referiri la articolele,
preambulul şi anexele prezentului Contract, iar următorii termeni au
semnificaţia ce le-a fost atribuită în Preambul şi în Articole, menţionată după
cum urmează:
Termeni definiti în textul Acordului
Articol sau Preambul
Termen limită de
acceptare 4.02C
Banca
Pagina de Titlu
Imprumutat
Pagina de Titlu
Contract
Preambul (3)
Credit
1.01
Curtea
Auditorilor 6.10
Aviz de
Tragere 1.02C
Cerere de Tragere 1.02B
Directiva
EIM 1.04D
Rată de Redistribuire a
BEI 4.02B(a)
Acord european Preambul
(1)
Instrumentul de Datorie
Externă 7.01
Tranşă cu Rată
Fixă 1.02B
Transă cu Rată Fluctuantă în Marjă Fixă 1.02B
Tranşă
RFMF 1.02B
Acord
Cadru
Preambul (3)
ECIM 1.04A
Eveniment de Plată Anticipată
generator de Despăgubire 4.03C
Imprumut
2.01
Zi lucrătoare în
Luxemburg 1.02C
Efecte
adverse
10.01A
Data scadentă 4.01 B
Tranşă Notificată 1.05B
Data plătii 5.01
UMIP
1.04A
Suma rambursării anticipate 4.02A
Data rambursării
anticipate 4.02A
Notificare de
rambursare 4.02A
Proiect
Preambul (4)
R1
1.05B
R2
1.05B
Zi lucrătoare
relevantă 5.01
Rată interbancară
relevantă 1.05B
Data programată de
tragere 1.02C
Marjă 3.01 B
Descriere
Tehnică Preambul
(4)
Imprumut la termen 4.03A(b)
Transă 1.02A
Termeni definiţi în
Anexe Anexa
EURIBOR Anexa
B
Perioada de
referinţă Anexa B
Data modificată Anexa B
DREPT PENTRU CARE s-a
agreat prin prezentul Contract după cum urmează:
ARTICOLUL 1
Credit şi trageri
1.01. Suma Creditului
Prin prezentul Contract, Banca acordă Imprumutatului, iar Imprumutatul acceptă,
un credit (denumit în continuare "Credit"),
în suma echivalentă cu 450.000.000 EUR
(patrusutecincizecimilioane euro), care urmează să fie utilizat exclusiv pentru
finanţarea parţială a costurilor Proiectului.
1.02. Proceduri de tragere
1.02A. Tranşe
Banca va acorda Creditul până
la data de 30 iunie 2010 în cel mult 24 (douăzecişipatru) tranşe. Suma fiecărei
tranşe, în cazul în care nu reprezintă soldul netras al Creditului, va fi
într-o sumă cel puţin echivalentă cu 10.000.000 Euro (zece milioane euro), fără
a depăşi echivalentul a 40.000.000 Eurofiecare (patruzeci milioane euro).
Tranşa solicitată de Imprumutat conform Articolului 1.02B este denumită în
continuare "Tranşă".
1.02B. Cererea de Tragere
Periodic, până la data de 28 februarie 2010,
Imprumutatul, prin CNADNR, poate prezenta Băncii o cerere scrisă ("Cerere de Tragere"), elaborată
în forma stabilită în Anexa C, pentru tragerea unei Tranşe. Cererea de Tragere
va cuprinde:
(a) Suma tragerii solicitate aferentă Tranşei;
(b) Data la care se preferă a se face tragerea, care
va fi o zi lucrătoare relevantă (aşa cum este definit la Articolul 5.01) care
să nu depăşească 15 (cincisprezece) zile calendaristice, după data Cererii de
Tragere, înţelegându-se că Banca poate elibera Tranşa în termen de până la 4
(patru) luni calendaristice de la Data Cererii;
(c) Dacă Tranşa este purtătoare a unei rate fixe a
dobânzii (adică este o "Tranşa cu Rată Fixă") sau a unei rate
fluctuante cu marjă fixă ("Tranşă cu Rată Fluctuantă în Marjă Fixă" sau "Tranşă RFMF"), în conformitate cu prevederile Ârticolului
3.01; şi
(d) la discreţia sa,
următoarele elemente, dacă este cazul, după cum a fost indicat anterior de
către Bancă fără ca vreun angajament din partea Băncii să fie aplicabil Tranşei
pe toată durata sa:
(i) în cazul unei Tranşe cu Rată Fixă, rata dobânzii;
sau
(ii) în cazul unei Tranşe RFMF, Marja (definită în
Articolul 3.01).
Sub rezerva penultimului paragraf al Articolului 1.02C,
fiecare Cerere de Tragere este irevocabilă.
1.02C. Aviz de Tragere
Dacă cererea este în conformitate cu prevederile
subparagrafului 1.02B, într-un interval cuprins între 10 (zece) şi 15
(cincisprezece) zile anterior datei de tragere a Tranşei, Banca va remite
Imprumutatului o notificare (denumită "Aviz de
Tragere"), care va specifica:
(a) valoarea tragerii;
(b) data la care Tranşa este
programată a fi trasă (denumită în continuare "Data Programată de
Tragere"), tragerea fiind în orice caz supusă condiţiilor Articolului
1.04;
(c) baza ratei dobânzii;
(d) Datele de Plata aplicabile;
(e) Pentru o Tranşă cu Rată Fixă, rata dobânzii sau,
pentru Tranşa FSFR, Marja.
In cazul în care unul sau mai multe elemente
specificate în Avizul de Tragere nu sunt conforme cu elementele corespunzătoare
din Cererea de Tragere, Imprumutatul prin intermediul CNADNR, într-un interval
de trei zile lucrătoare luxemburgheze ulterior primirii Avizului de Tragere,
poate revoca Cererea de Tragere, printr-o notificare către Bancă şi, prin
urmare, Cererii şi Avizului de tragere nu li se vor mai da curs.
In general, în scopul acestui Contract, "Ziua Lucrătoare Luxemburgheză" se
referă la o zi în care băncile comerciale sunt deschise pentru tranzacţii în
Luxemburg.
1.02D Contul tragerii
Tragerea fiecărei Tranşe va fi făcută în contul bancar
în numele şi pentru Imprumutat în numele CNADNR, aşa cum CNADNR va înştiinta Banca prin Cererea de Tragere.
1.03. Valuta tragerii
Banca va disponibiliza fiecare Tranşă în Euro.
1.04. Condiţii de intrare în vigoare a Cererilor de
Tragere şi a tragerilor
1.04A. Cererea de Tragere
pentru prima Tranşă
Cererea de Tragere pentru prima
Tranşă va fi considerată a fi în efectivitate în vigoare cu condiţia primirii
de către Bancă, până la data Cererii de Tragere respective inclusiv, a
următoarelor documente, evidenţe sau confirmări, având forma şi conţinutul
satisfăcător pentru Bancă:
(a) un avizjuridicîn limba engleză privind
legalitateasemnării acestui Contractde către Imprumutat şi documentele relevante, acest avizfiind acceptabil sub
toate aspectele pentru Bancă;
(b) o împuternicire autentificată emisă în limba
engleză autorizând pe dl Vlădescu, Ministru de Finanţe, să semneze acest
Contract din partea Imprumutatului;
(c) un avizjuridicîn limba engleză privind legalitatea
semnării acestui Contract de către CNADNR şi documentele relevante, acest
avizfiind acceptabil sub toate aspectele pentru Bancă;
(d) o împuternicire autentificată emisă în limba
engleză autorizând pe dna Tiron, Director General, să semneze acest Contract
din partea CNADNR şi o copie a unei decizii satisfăcătoare prin care se
autorizează CNADNR să semneze acest Contract;
(e) dovada, în limba engleză, a autorităţii persoanei
sau persoanelor împuternicite să semneze Cererile de Tragere în numele
Imprumutatului şi specimenele autorizate de semnătură ale acestor persoane;
(f) toate aprobările, în limba engleză, privind
controlul schimbului menţionate de către Bancă sau indicate în avizul juridic
specificat în conformitate cu alineatul (a) de mai sus ca fiind necesar de
obţinut pentru a permite Imprumutatului să primească tragerile prevăzute în
acest Contract, de a rambursa Imprumutul şi de a plăti dobânda şi toate
celelalte sume datorate conform prezentului; aceste aprobări se extind şi
asupra deschiderii şi menţinerii conturilor în care Imprumutatul solicită
Băncii să disponibilizeze Creditul;
(g) confirmarea în scris că
aceasta respectă legislaţia în vigoare privind protecţia mediului în ceea ce
priveşte zonele sensibile din punct de vedere al mediului; şi
(h) documente justificative satisfăcătoare, în limba
engleză, privind faptul că pentru Proiect (i) a fost înfiinţată de către CNADNR
o Unitate de Management a Implementării Proiectului ("UMIP")
cu o structură adecvată, şi aceasta va rămâne în
funcţiune pe toată durata împrumutului şi în conformitate cu paragraful 6.09
consultanţii au fost angajaţi să desfăşoare activităţile specificate, (ii) este
constituită o echipă de consultanţă cu calificare internaţională în inginerie
şi management ("IEMC"), pentru a acorda asistenţă tehnică PIMU şi
(iii) este adoptată o strategie de întreţinere/operare care să corespundă
standardelor internaţionale acceptabile pentru Bancă.
1.04B. Cererea de tragere
pentru toate Tranşele ulterioare primei tranşe
Cererea de Tragere pentru fiecare Tranşă din cadrul
Articolului 1.02 ulterioară primei tranşe va fi considerată în vigoare cu
condiţia primirii de către Bancă a următoarelor, având forma şi conţinutul
satisfăcătoare pentru ea, până la data Cererii de Tragere relevante, inclusiv:
(a) dovada că există fonduri disponibile suficiente, în
conformitate cu Articolul 6.06, şi că acestea sunt disponibile în vederea finalizării
şi implementării la timp a Proiectului; şi
(b) dovada satisfăcătoare pentru Bancă care să ateste
că CNADNR a efectuat cheltuieli pentru componentele Proiectului care urmează să
fie finanţate de Bancă, în conformitate cu Descrierea Tehnică (exclusiv taxele
şi accizele plătibile în România), pentru o sumă globală egală cu toate
Tranşele anterioare disponibilizate, mai puţin suma de 5.000.000 Euro (cinci
milioane Euro) economisită pentru ultima tragere. Această dovadă va fi pusă la
dispoziţia Băncii în termen de 90 (nouăzeci) de zile de la tragerea fiecărei
Tranşe, iar pentru calculul echivalentului în Euro a sumelor cheltuite de
CNADNR, Banca va aplica cursul de schimb aplicabil cu 30 (treizeci) de zile
înainte de Data Cererii de Tragere.
Dacă orice parte din evidenţa furnizată Băncii conform
acestui sub-paragraf 1.04B
(b), nu este considerată satisfăcătoare pentru Bancă,
atunci:
(i) Cererea de Tragere poate fi considerată de către
Bancă ca fiind fără efect, sau
(ii) Banca poate disponibiliza
proporţional o sumă mai mică decât suma solicitată.
(c) un Certificat din partea Imprumutatului în forma
prevăzută în Anexa D;
1.04C Tragerea fiecărei Tranşe ulterioară primei tranşe
va fi condiţionată de primirea de către Bancă, la data sau înainte cu 5 (cinci)
zile lucrătoare luxemburgheze de Data Programată de Tragere, inclusiv, a
copiilor fidele legalizate ale contractului sau contractelor care au fost
finanţate din toate Tranşele anterioare trase, contract sau contracte ce vorfi
fost încheiate în termeni şi condiţii acceptabile Băncii.
1.04D Toate tranşele
Tragerea fiecărei Tranşe, inclusiv a primei tranşe, va
fi condiţionată de primirea de către Bancă din partea CNADNR a informaţiilor
referitoare la cazurile în care o secţiune de drum intră sub incidenţa prevederilorAnexei
I sau Anexei II ale Directivei privind Evaluarea
Impactului asupra Mediului ("Directiva EIM"). In cazul în care decizia autorităţii conform Anexei II a Directivei EIM este că nu este
necesară o EIM, atunci CNADNR va furniza Băncii o copie a notei justificative.
In cazul în care secţiunea de drum face obiectul unei EIM, conform Directivei
EIM, atunci CNADNR va transmite Băncii un exemplar al rezumatului non-tehnic
referitor la Declaraţia Impactului asupra Mediului şi a deciziei autorităţii de
mediu care aprobă Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIS) şi a deciziei
autorităţii de mediu care aprobă Evaluarea Impactului asupra Mediului. Pentru
toate secţiunile de drum, CNADNR trebuie să furnizeze Băncii documentaţiile
necesare elaborate de către Autoritatea competentă - în conformitate cu
procedurile de mediu agreate de către Bancă - prin care se declară că au fost
îndeplinite cerinţele din Directiva privind Habitatul înainte de efectuarea
tragerii.
1.05. Amânarea tragerii
1.05A Motivele amânării
La solicitarea Imprumutatului,
Banca poate amâna parţial sau integral tragerea oricărei Tranşe până la data
specificată de Imprumutat, această dată încadrându-se într-un interval de cel
mult 6 (şase) luni de la Data Programată de Tragere. In acest caz, Imprumutatul
va plăti o despăgubire de amânare, aşa cum se specifică în Articolul 1.05B de
mai jos. Orice cerere de amânare va intra în efectivitate pentru Tranşă în
condiţiile în care aceasta este efectuată cu cel puţin cinci (5) zile
lucrătoare luxemburgheze de la data îndeplinirii tuturor condiţiilor tragerii.
In cazul în care vreuna dintre condiţiile prevăzute la
Articolul 1.04 nu sunt îndeplinite până la data menţionată şi la Data
Programată a Tragerii, tragerea va fi amânată până la o dată convenită între Bancă
şi Imprumutat, dată care însă nu va depăşi 5 (cinci) zile lucrătoare
luxemburgheze de la data îndeplinirii tuturor condiţiilor tragerii.
1.05B Despăgubirea de
amânare
Dacă tragerea oricărei Tranşe Notificate (aşa cum este
definită maijosîn acestArticol 1.05B) este amânată, fie la solicitarea
Imprumutatului fie datorită neîndeplinirii condiţiilor de tragere, Imprumutatul
va plăti, la solicitarea Băncii, o despăgubire calculată la suma a cărei
tragere este anulată. Acest comision se acumulează de la Data Programată de
Tragere până la data anulării Tranşei la o rată egală cu R1 minus R2, unde:
"R1"-semnifică
ratadobânzii ces-arfi aplicat periodicconformArticolului 3.01 şiAvizului
respectiv de Tragere, dacă Tranşa ar fi fost trasă la Data Programată a
Tragerii;
şi
"R2" -
semnifică Rata Interbancară Relevantă mai puţin 0,125% (12,5 puncte de bază);
cu condiţa ca în scopul determinării Ratei Interbancare Relevante pentru acest
Articoi 1.05, perioadele relevante prevăzute în Anexa B să reprezinte intervale
succesive ale unei (1) luni începând cu Data Programată a Tragerii.
In sensul acestui Contract în general, "Rata Interbancară Relevantă" înseamnă EURIBOR, definită în Anexa B.
In plus, despăgubirea:
(a) se va acumula la sfârşitul
fiecărei luni, în cazul în care amânarea depăşeşte perioada de 1 (o) lună;
(b) se va calcula utilizând convenţia de numărare a
zilelor care se aplică la R1;
(c) atunci când R2
depăşeşte R1 va fi
stabilită la zero;
(d) va fi plătibilă în conformitate cu Articolul 1.07.
In acest Contract, "Tranşa
Notificată" reprezintă o Tranşă pentru care
Banca a emis un Aviz de tragere.
1.05C Anularea tragerii
amânate cu şase luni
Banca poate, prin notificarea Imprumutatului şi a
CNADNR, să anuleze o tragere care a fost amânată cu mai mult de 6 (şase) luni,
conform Articolului 1.05A. Suma anulată va rămâne disponibilă pentru Tragere,
conform Articolului 1.02.
1.06. Anularea şi Suspendarea Creditului
1.06A Dreptul
Imprumutatului de a anula creditul
Imprumutatul poate oricând,
printr-o notificare transmisă Băncii, să anuleze în totalitate sau parţial, şi
cu efect imediat, partea netrasă a Creditului. Cu toate acestea, Notificarea nu
va avea efect asupra unei Tranşe Notificate pentru care Data Programată de
Tragere este cuprinsă în intervalul de 5 (cinci) zile lucrătoare luxemburgheze
ulterioare datei notificării.
1.06B Dreptul Băncii de
suspendare şi anulare
Banca poate, prin notificare adresată Imprumutatului şi
CNADNR, să suspende şi/sau să anuleze în totalitate sau parţial partea netrasă
a Creditului, în orice moment şi cu efect imediat:
(a) ca urmare a apariţiei unui eveniment menţionatîn
Articolul 10.01;
(b) dacă vorsurveni situaţii excepţionale care să
afecteze negativ accesul Băncii la pieţele de capital, mai puţin în cazul unei
Tranşe notificate; şi
(c) atunci când condiţiile stabilite conform
Articolului 1.02A nu sunt îndeplinite în termen de 1 (un) an de la data
semnării acestui Contract.
Mai mult de atât, în măsura în care Banca poate anula
Creditul, conform Articolului 4.03A, ea îl poate şi suspenda. Orice suspendare
va continua până când Banca încetează suspendarea sau anulează suma suspendată.
1.06C Despăgubirea aferentă
suspendării şi anulării unei Tranşe
(a) Suspendarea
Dacă Banca suspendă o Tranşă notificată, fie că este
cazul unei Rambursări Anticipate Compensabile (definită în Articolul 4.03C) sau
al unui eveniment menţionat în cadrul Articolului 10.01 dar nu în alte
conditii, Imprumutatul va plăti o despăgubire Băncii în conformitate cu prevederile Articolului 1.05B.
(b) Anularea
Dacă Imprumutatul anulează o Tranşă notificată, acesta
va plăti o despăgubire Băncii în conformitate cu prevederile Articolului 4.02B.
Dacă Imprumutatul anulează vreo parte a Creditului, alta decât Tranşa
notificată, nu va fi plătită nici o despăgubire.
Dacă Banca anulează o Tranşă notificată, în baza unei
rambursări anticipate compensabile sau anulează o tragere, în conformitate cu
Articolul 1.05C, Imprumutatul va plăti o despăgubire Băncii în conformitate cu
Articolul 4.02B. Dacă Banca anulează o Tranşă notificată, în baza evenimentelor
menţionate în Articolul 10.01, Imprumutatul va plăti o despăgubire Băncii, în
conformitate cu Articolul 10.03. Cu excepţia acestor cazuri, nici o despăgubire
nu va fi plătită în cazul anulării de către Bancă.
O despăgubire va fi calculată pornind de la faptul că
suma anulată se consideră trasă şi rambursată la Data Programată a Tragerii
sau, dacă tragerea Tranşei este în prezent amânată sau suspendată, la data
transmiterii notificării de anulare.
(c) Anularea după
expirarea creditului
In orice moment, după termenul limită al Imprumutatului
de a transmite Cererea de Tragere în conformitate cu Articolul 1.02B, Banca
poate, prin notificarea Imprumutatul
şi, fără a avea nici o implicaţie pentru nici una dintre părţi, anula orice
parte a Creditului, exceptând Tranşa notificată.
1.07 Comisioane datorate conform Articolului 1
Sumele datorate conform Articolului 1.05 şi Art 1.06
vor fi plătite în Euro. Acestea vor fi plătibile în termen de 7 (şapte) zile de
la primirea de către Imprumutat a solicitării Băncii sau în cadrul oricărei
alte perioade de timp specificată în notificarea de cerere a Băncii.
ARTICOLUL2
Imprumutul
2.01. Suma împrumutului
Imprumutul efectuatîn cadrul acestui Credit (denumitîn
continuare "Imprumutul") va cuprinde
totalul sumelor disponibilizate de Bancă în Euro, aşa cum au fost notificate de
Bancă cu ocazia tragerii fiecărei Tranşe.
2.02. Valuta de rambursare
Fiecare rambursare a unei Tranşe conform prevederilor
Articolului 4 sau, după caz, ale Articolului 10, va fi efectuată în Euro.
2.03. Valuta dobânzii şi a altor obligaţii de plată
Dobânda şi celelalte obligaţii de plată ale
Imprumutatului datorate conform Articolului 3, Articolului 4 şi (unde este
aplicabil) Articolului 10, vorfi calculate şi plătite pentru fiecare Tranşă, în
Euro.
Orice altă plată va fi efectuată în valuta specificată
de Bancă, având în vedere valuta în care s-au efectuat cheltuielile ce urmează
a fi rambursate prin acea plată.
2.04. Confirmarea de către Bancă
După tragerea fiecărei Tranşe, Banca va transmite
Imprumutatului şi CNADNR o situaţie centralizatoare cuprinzând data tragerii,
valuta şi suma, condiţiile de rambursare şi rata dobânzii pentru acea Tranşă.
Această confirmare va include şi un grafic de rambursare.
ARTICOLUL3
Dobânda
3.01. Ratadobânzii
3.01 A Rata Fixă
Imprumutatul va plăti dobânda la soldul nerambursat al
fiecărei Tranşe cu Rată Fixă, semestrial ca obligaţie restantă la Datele
relevante de Plată specificate în Avizul de Tragere, începând cu prima Dată de
Plată ulterioară datei de tragere a Tranşei.
Dobânda va fi calculată pe baza Articolului 5.02 la
Rata Fixă. In acest Contract, "Rata Fixă" reprezintă o rată
fixă anuală a dobânzii determinată de Bancă, în conformitate cu principiile
aplicabile stabilite periodic de conducerea Băncii pentru împrumuturile
acordate cu o rată fixă a dobânzii, denominate în Euro şi acordate în aceiaşi
termeni de rambursare a capitalului şi de plată a dobânzii.
3.01 B Rata Variabilă a
Dobânzii cu Marjă Fixă
Imprumutatul va plăti dobândă
la soldul nerambursat al fiecărei Tranşe cu RVDMF (definită mai jos),
semestrial ca obligaţie restantă la Datele Relevante de Plată, aşa cum este
specificat în Avizul de Tragere.
Banca va notifica Imprumutatul cu privire la RVDMF în
termen de 10 (zece) zile ulterioare începerii fiecărei
perioade de referinţă a RVDMF
Dobânda va fi calculată pentru fiecare Perioadă de
Referinţă RFMF pe baza Articolului 5.02(b).
In acest Contract:
"RVDMF "
înseamnă 'Rata fluctuantă a dobânzii cu marjă fixă", respectiv o rată anuală a dobânzii egală cu
Rata Relevantă Interbancară plus sau minus marja, stabilită de Bancă pentru
fiecare Perioadă succesivă de Referinţă RVDMF
"Perioadă de Referinţă RVDMF" înseamnă fiecare perioadă de şase (6)
luni de la prima Dată de Plată la următoarea Dată Relevantă de Plată, cu
excepţia primei Perioade de Referinţă RVDMF ce va începe la Data Programată a
Tragerii şi se va încheia pe Data următoare de Plată.
"Marjă" înseamnă marja fixă faţă de Rata Relevantă Interbancară (în plus sau
în minus) stabilită de către Bancă şi comunicată Imprumutatului în Avizul de
Tragere relevant.
3.02 Dobânda la sumele cu scadenţă restante
Fără a prejudicia prevederile Articolului 10 şi prin
excepţie de la prevederile paragrafului 3.01, pentru orice sumă restantă plătibilă
în condiţiile acestui Contract se va cumula dobânda de la data scadenţei până
la data plăţii efective, la o rată anuală egală cu Rata Interbancară Relevantă
plus 2% (200 puncte de bază), şi va fi plătită în conformitate cu cerinţele
Băncii. In scopul determinării Ratei Interbancare Relevante în legatura cu
Articolul 3.02, perioadele relevante, conform Anexei B, vorfi perioadele
succesive unei luni cu începere de la data scadenţei.
Totuşi, dobânda pentru o Tranşă cu Rată Fixă se va
aplica la o rată anuală egală cu suma ratei menţionată la Articolul 3.01 plus
0,25% (25 puncte de bază) dacă această rată anuală depăşeşte, pentru orice
perioadă relevantă, rata specificată în paragraful
precedent al acestui Articol 3.02.
Dacă suma restantă este exprimată într-o altă valută
decât valuta Tranşei respective, se va aplica următoarea rată anuală, şi anume
Rata Interbancară Relevantă care este reţinută, în general, de către Bancă
pentru tranzacţii în acea valută plus 2% (200 puncte de bază), calculată în
conformitate cu practicile pieţei pentru astfel de rate.
ARTICOLUL4
Rambursarea
4.01 Rambursarea normală
4.01 A Graficul de amortizare
Imprumutatul va rambursa fiecare Tranşă a împrumutului
în 30 (treizeci) de rate egale semestriale de capital; prima rată a fiecărei
Tranşe va fi scadentă la data de 15 iunie 2012, iar ultima rată a fiecărei
Tranşe va fi scadentă la data de 15 decembrie 2026, conform tabelului de
amortizare prevăzut în Anexa E.
4.01 B Definiţia datei scadente
Ultima dată de rambursare a împrumutului specificată în
Articolul 4.01 este denumită în continuare Data scadenţei".
4.02 Rambursarea anticipată voluntară
4.02A Opţiunea de rambursare
anticipată
Cu conditia (i) plăţii de către
Imprumutat a despăgubirii, dacă este cazul, datorată Băncii în conformitate cu
Articolul 4.02B şi (ii) Articolului 4.04, Imprumutatul poate rambursa anticipat
integral sau parţial orice Tranşă împreună cu dobânda aferentă, pe baza unei
notificări făcute în prealabil în scris cu cel puţin 1 (una) lună (denumită în continuare "Notificare de
Rambursare Anticipată") în care se specifică
suma ce urmează a fi rambursată anticipat ("Suma rambursării
anticipate") şi data la care Imprumutatul propune să efectueze
rambursarea anticipată ("Data Rambursării anticipate"), dată ce va fi considerată Data de Plată
pentru acea Tranşă.
4.02B Despăgubirea în cazul
rambursării anticipate
(a) Tranşă cu Rată Fixă
Pentru fiecare sumă rambursată anticipat dintr-o
Tranşă: Imprumutatul va plăti Băncii, la Data Rambursării anticipate, o
despăgubire egală cu valoarea curentă (la data rambursării anticipate) a
diferenţei, daca există, între:
(i) dobânda ce s-ar acumula conform prezentului
pentru Suma Rambursată Anticipat în perioada dintre Data Rambursării Anticipate
şi Data Scadenţei, dacă nu s-arfi efectuat plata anticipată;
şi
(ii) dobânda ce s-ar acumula astfel în acea
perioadă, dacă ar fi fost calculată la rata de redistribuire a BEI (definită
mai jos) mai puţin 15 puncte de bază.
Valoarea curentă menţionata va fi calculată la o rată
compensată egală cu rata de redistribuire a BEI aplicată la fiecare Dată de
Plată relevantă.
In acest Contract "Rata de redistribuire a
BEI" reprezintă rata fixă a dobânzii valabilă cu 1 (una) lună înainte de
Data Rambursării Anticipate şi având aceleaşi condiţii de plată a dobânzii şi
acelaşi profil de rambursare la Data scadentă ca şi Suma Rambursată Anticipat.
(b) Tranşele RFMF
Imprumutatul poate rambursa anticipat o Tranşă RFMF fără plata unei despăgubiri la orice Dată de Plată
relevantă.
4.02C Mecanismul de
rambursare anticipată
Banca va comunica Imprumutatului, cu cel puţin 15
(cincisprezece) zile înainte de Data de Rambursare Anticipată, suma de
rambursat anticipat, dobânda datorată şi despăgubirea plătibilă conform
Articolului 4.02B sau, după caz, îl va informa pe acesta că nu se datorează
nici o despăgubire.
Cel târziu la Termenul Limită de Acceptare (definit mai
jos), Imprumutatul va comunica Băncii:
(a) fie că va confirma Avizul
de Rambursare Anticipată în termenii specificaţi de Bancă;
(b) fie că retrage Avizul de
Rambursare Anticipată.
In cazul în care Imprumutatul transmite confirmarea,
aşa cum s-a menţionat la punctul (a) de mai sus, acesta va efectua rambursarea
anticipată. Dacă Imprumutatul retrage Avizul de Rambursare Anticipată sau nu îl
confirmă în timp util, Avizul de Rambursare Anticipată nu va avea nici un
efect. Cu excepţia celor menţionate mai sus, Avizul de Rambursare Anticipată va
fi irevocabil şi obligatoriu.
Imprumutatul va însoţi rambursarea anticipată de plata
dobânzii acumulate şi a penalizării datorate pentru suma rambursată anticipat
la Data Rambursării Anticipate, dacă există o astfel de penalizare.
In sensul acestui Articol 4.02 C, "Termenul limită de Acceptare" pentru un aviz este:
(a) Ora 16.00 la Luxemburg în ziua transmiterii, dacă Avizul se transmite înainte de ora 14.00 într-o zi
lucrătoare în Luxemburg; sau
(b) Ora 11.00 a zilei ce urmează unei zile lucrătoare
în Luxemburg, dacă Avizul se transmite după ora 14.00 la Luxemburg, în orice
astfel de zi sau se transmite într-o zi care nu este Zi lucrătoare la
Luxemburg.
4.03 Rambursarea anticipată obligatorie
4.03 A. Motivele rambursării
în avans
(a) Reducerea costului proiectului
In cazul în care costul total al proiectului se reduce
faţă de cifra menţionată la paragraful (5) al Preambulului la un nivel la care
suma Creditului depaşeşte 50% din acest cost, Banca, prin notificarea
Imprumutatului, poate anula Creditul sau poate solicita rambursarea anticipată
aîmprumutului proporţional cu reducerea mai sus menţionată.
(b) Pari passu pentru
alt împrumut la termen
Dacă Imprumutatul rambursează anticipat în mod
voluntar, integral sau parţial, orice altîmprumut sau orice datorie financiară
sau credit, ce i s-a acordat iniţial pentru o perioada mai mare de 5 (cinci)
ani (denumit în continuare "Imprumut la
Termen"), altfel decât din sumele unui nou
împrumut având un termen cel puţin egal cu termenul neexpirat al împrumutului
rambursat anticipat, Banca poate, prin notificarea Imprumutatului, să anuleze
Creditul sau să solicite rambursarea anticipată a împrumutului proporţional cu
ponderea pe care o are suma rambursată a Imprumutului la Termen în suma
agregată nerambursată a tuturor Imprumuturilor la
Termen.
Banca va transmite notificarea împrumutatului în termen
de 4 (patru) săptămâni de la primirea Avizului conform
Articolului 8.02 (b).
(c) Incălcarea
anumitor condiţii
Dacă Banca ia la cunoştinţă că Imprumutatul sau CNADNR,
după caz, încalcă obligaţiile asumate conform Articolului 6.12 şi Articolului
8.04 cu privire la Proiect, poate notifica în consecinţă Imprumutatul sau
CNADNR, dacă este relevant. Dacă într-o perioadă de 30 (treizeci) de zile după
o astfel de notificare, Imprumutatul sau CNADNR, după caz, nu iau măsuri de
remediere a încălcării într-o manieră acceptabilă Băncii, Banca poate să
solicite printr-un nou Aviz ca Imprumutatul să ramburseze anticipat împrumutul
sau o fracţiune din acesta în termen de alte 30 (treizeci) de zile.
4.03 B Mecanismul de rambursare anticipată
Orice sumă solicitată de Bancă în conformitate cu
Articolul 4.03A împreună cu orice dobândă acumulată şi orice despăgubire
datorată conform Articolului 4.02B vorfi plătite la data indicată de Bancă,
dată ce va cădea cel devreme după 30 (treizeci) de zile de la data Avizului de
solicitare al Băncii.
4.03 C Despăgubire pentru rambursarea anticipată
In cazul rambursării anticipate ca urmarea unui
eveniment menţionat laArticolul 4.03A(c) (un astfel de eveniment fiind denumit în continuare "Eveniment
de Rambursare Anticipată Generator de Despăgubire"), despăgubirea, dacă există, va fi determinată conform Articolului
4.02B.
In plus, dacăîn conformitate cu prevederile Articolului
4.03BÎmprumutatul rambursează anticipato Tranşă la o altă dată decât Data de
Plată Relevantă, Imprumutatul va despăgubi Banca cu suma pe care Banca o va
certifica ca fiind necesară pentru a o despăgubi pentru primirea fondurilor
altfel decât la Data de Plată Relevantă.
4.04 Aplicarea plăţilor
anticipate parţiale
Dacă Imprumutatul rambursează anticipat parţial o
tranşă, suma rambursării anticipate va fi aplicată pro-rata sau, în funcţie de
opţiunea sa, în ordinea inversă a maturităţii fiecărei rate restante.
Dacă Banca solicită o rambursare anticipată parţială a
împrumutului, Imprumutatul, conform solicitării, poate prin notificare către
Bancă, transmisă în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare în Luxemburg de la
primirea solicitării Băncii, să aleagă tranşele ce vor fi rambursate anticipat
şi să îşi exercite opţiunea pentru aplicarea sumelor rambursate anticipat.
AcestArticol 4 nu va prejudicia Articolul 10.
ARTICOLUL 5
Plăţile
5.01. Definirea Datei Plăţii
In acest Contract:
(a) "Data de
Plată" reprezintă fiecare 15 iunie şi 15
decembrie, cu exceptia cazului în care oricare din aceste date nu este o Zi
Lucrătoare Relevantă, caz în care reprezintă
(i) pentru o Tranşă cu Rată Fixă, următoarea Zi
Lucrătoare Relevantă, fără modificarea dobânzii datorate conform Articolului 3.01; şi
(ii) pentru o Tranşă RFMF,
următoarea zi, dacă există, a acelei luni calendaristice, ce este o Zi Lucrătoare Relevantă sau, în absenţa
acesteia, cea mai apropiată zi precedentă ce este o Zi Lucrătoare Relevantă, cu modificarea corespunzătoare a dobânzii
datorate conform Articolului 3.01;
si
(b) Zi Lucrătoare
Relevantă" reprezintă o zi în care
operează sistemul de plată numit Sistemul de Transfer Rapid Automat
Trans-European cu privire la decontările brute în timp real (TARGET).
5.02 Convenţia privind Numărarea Zilelor
Orice sumă datorată de Imprumutat în cadrul acestui
Contract sub formă de dobândă, despăgubire sau taxă şi calculată pe baza unei
fracţii anuale va fi determinată prin respectarea următoarelor convenţii:
A. pentru o Tranşă cu Rată Fixă, pe baza unui an de
360 de zile şi a unei luni de 30 de zile, şi
B. pentru o Tranşă RFMF, pe baza unui an de 360 de
zile şi a numărului de zile scurse.
5.03 Data şi locul plăţii
Toate sumele, altele decât dobânda, despăgubirea şi
rata de capital, sunt plătibile în termen de 7 (şapte) zile de la primirea de
către Imprumutat a solicitării Băncii.
Fiecare sumă plătibilă de către împrumutat în cadrul
acestui contract va fi plătită în contul comunicat de Bancă Imprumutatului.
Banca va indica respectivul cont cu cel puţin 15 (cincisprezece) zile înainte
de scadenţa primei plăţi efectuate de către Imprumutat şi va notifica orice
modificare de cont cu cel putin 15 (cincisprezece) zile înainte de data primei
plăţi pentru care se aplică modificarea. Această perioadă de notificare nu se
aplicăîn cazul plăţii efectuate conform Articolului 10.
O sumă datorată de Imprumutat va fi considerată plătită
când o primeşte Banca.
ARTICOLUL 6
Angajamente ale Imprumutatului
6.01. Utilizarea Imprumutului şi a altor fonduri
disponibile
CNADNR, în numele Imprumutatului, va utiliza sumele
Imprumutului şi alte fonduri menţionate în planul de finanţare descris în Preambul, exclusiv pentru executarea Proiectului.
6.02. Finalizarea Proiectului
CNADNR, în numele Imprumutatului, se angajează să
realizeze Proiectul în conformitate cu Descrierea Tehnică şi să îl finalizeze
până la data specificată în Descrierea Tehnică, modificată periodic cu acordul
Băncii.
6.03. Costul majorat al Proiectului
In cazul în care costul
Proiectului depăşeşte cifra estimată prezentată la punctul 5 din Preambul,
Imprumutatul şi/sau CNADNR vor obţine finanţare pentru a acoperi surplusul de
cost, fără a apela la Bancă, astfel încât să permită CNADNR să finalizeze
Proiectul în conformitate cu Descrierea Tehnică. Planurile de finanţare a
surplusului de cost vor fi comunicate imediat Băncii.
6.04. Procedura de achiziţie
Imprumutatul va determina CNADNR, iar CNADNR se angajează să achiziţioneze bunuri, să procure servicii şi să
comande lucrări pentru Proiect (i) în conformitate cu Directivele UE, în măsura
în care acestea sunt aplicabile; şi (ii) în cazul în care Directivele UE nu
sunt aplicabile, prin proceduri de achiziţie care, spre satisfacţia Băncii,
respectă criteriului economic şi al eficienţei.
6.05. Angajamente de continuare a Proiectului
Atâta timp cât Imprumutul este nerambursat, CNADNR se
angajează:
(a) Intreţinere: va asigura că toate proprietăţile care fac parte din Proiect sunt
întreţinute, reparate, revizuite şi înnoite după cum este necesar pentru a fi
păstrate în stare bună de funcţionare în conformitate cu Strategia de
întreţinere/funcţionare aprobată de către Bancă, în baza
Articolului 1.04A(h)(iii);
(b) Activele Proiectului: în cazul în care Banca nu şi-a dat consimţământul în scris, CNADNR
va menţine titlul de proprietate şi posesia asupra activelor aferente
Proiectului sau, dacă este cazul, va înlocui şi reînnoi aceste active şi va
menţine Proiectul în stare de funcţionare continuă, conform scopului iniţial;
cu condiţia ca Banca să poată să nu îşi acorde consimţământul numai dacă
acţiunea propusă ar prejudicia interesele Băncii, în calitate de Imprumutător
pentru Imprumutat sau ar determina ca Proiectul respectiv să nu fie eligibil
spre a fi finanţat de către Bancă, în conformitate cu Statutul Băncii sau cu
Articolul 267 al Tratatului de la Roma;
(c) Asigurare: va
asigura corespunzător toate lucrările şi proprietăţile ce fac parte din
Proiect, în conformitate cu practicile uzuale pentru lucrări similare de interes public pe teritoriul României (inclusiv autoasigurare);
(d) Drepturi şi permise: va menţine în vigoare toate drepturile de bază şi va utiliza toate
permisele necesare pentru execuţia şi funcţionarea Proiectului;
(e) Mediul înconjurător şi
legislaţia UE:
(i) va desfăşura activităţile în conformitate cu legile
de mediu ce îi sunt aplicabile şi cu standardele Uniunii Europene privind protecţia
mediului, amendate sau modificate, şi va asigura şi menţine toate autorizaţiile
guvernamentale necesare aplicabile proiectului;
(ii) va desfăşura toate lucrările de întreţinere şi
reabilitare şi va întreprinde măsurile care să atenueze impactul asupra
mediului care vorfi necesareîn cadrul Proiectului conform bunelor practici şi
standardelor la care se face referire în alineatul (a)
al acestui paragraf;
(iii) va desfăşura toate lucrările de întreţinere şi
reabilitare pentru dotările Proiectului, ce pot fi impuse de autorităţile
competente; şi
(iv) va asigura că niciun material sau nicio substanţă
care ar putea avea efecte adverse asupra mediului, cum
arfi halogeni, PCB sau azbestul, nu vorfi folosite în realizarea Proiectului.
(f) Monitorizare: va menţine
politici şi proceduri pentru a facilita monitorizarea şi evaluarea Proiectului.
6.06. Alocarea fondurilor
Imprumutatul se angajează că va asigura alocarea anuală
a unor resuse bugetare şi/sau alte resurse financiare suficiente pentru
Proiect, pentru a asigura contribuţia la planul de finanţare a Proiectului care
nu este acoperit din Imprumut şi pentru a permite finalizarea la timp a
acestuia în conformitate cu Descrierea Tehnică.
6.07. Auditarea Fondurilor
CNADNR:
(a) va menţine evidenţe şi documente financiare şi
contabile în conformitate cu standardele internaţionale acceptate,
satisfăcătoare pentru Bancă;
(b) va asigura auditarea anuală a conturilor sale, a
situaţiilor sale financiare şi bugetare, în conformitate cu standardele
internaţionale de contabilitate; şi
(c) va angaja ca auditor o
firmă de renume internaţional, care şi-a dovedit capacitatea de a audita în
conformitate cu standardele internaţionale de contabilitate şi care este
acceptabilă pentru Bancă.
6.08. Angajament financiar
Imprumutatul şi CNADNR se angajează ca CNADNR, printr-o
administrare eficientă şi o politică tarifară corespunzătoare, să menţină o
activitate operaţională corespunzătoare şi o structură financiară adecvată, în
mod special să realizeze un nivel suficient al fondurilor generate intern care
să acopere într-o proporţie rezonabilă cheltuielile de funcţionare.
6.09. Servicii de consultanţă
A. CNADNR va angaja, în urma unei proceduri de selecţie
satisfăcătoare Băncii, consultanţi a căror calificare, experienţă şi termeni de
referinţă vorfi satisfăcători Băncii, în următoarele scopuri:
(a) să furnizeze asistenţă CNADNR pentru
proiectarea, întocmirea specificaţiilor Proiectului şi pentru pregătirea
documentelor de licitaţie corespunzătoare;
(b) să furnizeze asistenţă CNADNR pentru pregătirea
licitaţiilor pentru lucrările şi serviciile aferente Proiectului;
(c) să certifice documentele privind cheltuielile
efectuate la care se face referire în subparagraful 1.04 B (b); şi
(d) să supervizeze şi să raporteze cu privire la
implementarea Proiectului.
B. In legătură cu înlocuirea treptată a sistemelorsale
de gestionare a pavajului şi podurilor, CNADNR va beneficia de consultanţă de
specialitate şi îşi va defini politicile, sistemele propuse şi agenţiile ce vor
implementa aceste sisteme, până la sfârşitul anului 2007. CNADNR se va consulta
cu Banca înainte de adoptarea deciziilor de politici. CNADNR va face toate
demersurile pentru a implementa sisteme complet funcţionale şi integrate de
gestionare a pavajului şi podurilorînainte de finalizarea anului 2008.
6.10. Vizite
A. Imprumutatul confirmă că Banca poate fi obligată să
divulge Curţii Auditorilor a Comisiei Europene (denumită în continuare "Curtea Auditorilor")
documente legate de Imprumutat şi de Proiect, în cazul în care acestea sunt
necesare îndeplinirii atribuţiilor pe care Curtea Auditorilor le are în
conformitate cu legislaţia Uniunii Europene.
B. Imprumutatul va determina CNADNR să permită
persoanelor desemnate de Bancă, care pot fi însoţite de reprezentanţi ai Curţii
Auditorilor, să viziteze amplasamente, instalaţii şi lucrări care fac parte din
Proiect şi să efectueze verificările pe care aceştia le consideră necesare. In
acest scop Imprumutatul va acorda acestora sau se va asigura că li se acordă tot
sprijinul necesar. Cu ocazia unei astfel de vizite, reprezentanţii Curţii
Auditorilor pot solicita CNADNR să furnizeze documentele care cad sub incidenţa
acestui Articol 6.10.
6.11. Angajament de integritate
CNADNR garantează şi se angajează, iar Imprumutatul se va asigura că CNADNR
garantează şi se angajează că nu a comis şi, după ştiinţa sa, nicio persoană nu
a comis şi nu va comite cu consimţământul sau informarea sa prealabilă niciuna
dintre următoarele fapte:
(a) să ofere, să dea, să primească sau să solicite
vreun avantaj necuvenit pentru a influenţa acţiunea unei persoane ce deţine o
funcţie publică sau este director sau angajat al unei autorităţi publice, al
unei întreprinderi publice, sau este director sau reprezentant oficial al unei
organizaţii publice internaţionale, în legătură cu vreun proces de achiziţii
sau în cursul execuţiei vreunui contract în legătură cu elementele Proiectului
descrise şi stipulate în Descrierea Tehnică; sau
(b) orice acţiune care influenţează în mod
necorespunzător sau vizează în mod necorespunzător influenţarea procesului de
achiziţii sau de implementare a Proiectului în detrimentul Imprumutatului,
inclusiv complicitatea între ofertanţi.
CNADNR sau, după caz, Imprumutatul se angajează să
informeze Banca dacă va lua la cunoştinţă despre vreofaptă sau informaţie ce
sugerează comiterea unei asemenea fapte.
ARTICOLUL 7
Garanţii
7.01. Pari Passu
Atâta vreme cât vreo parte a Imprumutului este
restantă, Imprumutatul se va asigura că acest Credit este cotat şi va fi cotat
cel puţin cu clauza de paripassu în ceea ce priveşte plata, faţă de toate
celelalte obligaţii negarantate prezente şi viitoare aferente oricărui
Instrument de Datorie Externă al Imprumutatului.
In mod expres, dacă Imprumutatul emite o solicitare în
condiţiile menţionate la Articolul 10.01 sau dacă are loc şi continuă un
eveniment sau un potenţial eveniment de neîndeplinire a obligaţiilor în cadrul
oricărui Instrument de Datorie Externă negarantat şi nesubordonat Imprumutatului sau oricărei agenţii a
acestuia, Imprumutatul nu va efectua (sau autoriza) nici o plată aferentă
vreunui astfel de Instrument de Datorie Externă (indiferent dacă este
planificată periodic sau altfel) fără a plăti în acelaşi timp sau fără a depune
într-un cont special desemnat pentru plată la următoarea Dată de Plată o sumă
egală cu partea din datoria restantă în cadrul acestui Contract proporţională
ponderii pe care o are plata efectuată în cadrul respectivului Instrument de
Datorie Externă în totalul sumei restante a acelui Instrument. In acest sens,
orice plată a unui Instrument de Datorie Externă efectuată din sumele rezultate
din emisiunea unui alt instrument, la care au subscris în mod general aceleaşi
persoane ca cele ce deţin drepturi de creanţă în cadrul Instrumentului de
Datorie Externă, nu va fi luată în considerare.
In acest Contract Instrument de Datorie Externă" înseamnă (i) un instrument
ce include orice chitanţă sau extras de cont, ce demonstrează sau constitue o
obligaţie de rambursare a unui împrumut, depozit, avans sau a oricărei forme de
acordare a unui credit (incluzând fără a fi limitat la orice acordare de credit
în cadrul unui acord de refinanţare sau reeşalonare), (ii) o obligaţie atestată
de o obligaţiune, un titlu de creanţă sau de orice alt înscris generator de
datorie, şi (iii) o garanţie a unei obligaţii decurgând dintr-un Instrument de Datorie Externă sau altul; cu condiţia ca în fiecare din aceste cazuri o astfel de
obligaţie să fie guvernată de un alt sistem juridic decât legea Imprumutatului.
7.02 Garanţii
In cazul în care Imprumutatul acordă unei terţe părţi
vreo garanţie asupra oricăruia dintre activele sale, pentru îndeplinirea
obligaţiilor sale în cadrul unui Instrument de Datorie Externă sau orice fel de
preferinţă sau prioritate în acest sens, Imprumutatul va furniza Băncii, dacă
Banca solicită acest lucru, o garanţie echivalentă pentru îndeplinirea
obligaţiilor asumate prin prezentul acord sau va acorda Băncii o preferinţă sau
o prioritate echivaientă.
Imprumutatul declară că în prezent nu există nici o
asemenea garanţie, preferinţă sau prioritate.
ARTICOLUL 8
Informaţii şi vizite
8.01. Informaţii privind Proiectul
CNADNR:
(a) va asigura că evidenţele sale reflectă toate
operaţiunile referitoare la finanţarea şi execuţia Proiectului;
(b) va furniza Băncii, în limba engleză sau în
traducere în limba engleză:
(i) In termen de 3 (trei) luni
de la data semnării acestui contract de finanţare şi după această dată
trimestrial până la finalizarea Proiectului, un raport privind implementarea Proiectului,
care va fi întocmit de consultantul independent menţionat la alineatul (f) al
subparagrafului 1.04 A;
(ii) la 6 (şase) luni după încheierea Proiectului,
un raport privind finalizarea acestuia; şi
(iii) periodic, orice alt document sau informaţie
privind finanţarea, implementarea şi funcţionarea Proiectului solicitat de
Bancă în mod rezonabil, aceste rapoarte fiind întocmite şi aprobate de către
consultantul independent menţionat la alineatul (f) al subparagrafului 1.04 A;
(c) va supune aprobării Băncii, fără întârziere, orice
modificare de conţinut adusă preţului, conceptului, planurilor generale,
graficului de realizare, planurilor de finanţare sau programului de cheltuieli
ale Proiectului, faţă de cele aduse la cunoştinţa Băncii înainte de semnarea
acestui Contract;
(d) va informa în timp util
Banca despre orice situaţie care necesită acordul acesteia conform paragrafului
6.05 (b);
(e) va informa Banca despre orice litigiu de conţinut
iniţiat sau doar anunţat împotriva sa, legat de aspecte de mediu sau de orice
alte aspecte ce afectează Proiectul;
(f) va informa, în general, Banca
despre orice fapt sau eveniment ce ar putea prejudicia sau afecta în mod
substanţial condiţiile de realizare sau de execuţie a Proiectului; şi
(g) va furniza Băncii, în mod satisfăcător pentru
aceasta şi în concordanţă cu obligaţia ce îi revine conform Articolului
6.05(a), evidenţe cu privire la fondurile alocate în scopul asigurării
întreţinerii structurii drumurilor.
8.02. Informaţii privind Imprumutatul
Imprumutatul va informa imediat Banca:
(a) despre orice fapt ce îl
obligă să ramburseze anticipat orice datorie financiară;
(b) despre orice hotărâre luată de el din orice motiv
şi/sau despre orice cerere adresată acestuia pentru rambursarea anticipată a
oricărui Imprumut la Termen, după cum se mentionează în Articolul 4.03 A(b);
(c) despre orice intenţie din
partea sa de a crea vreo garanţie, prioritate sau preferinţă asupra oricăruia
dintre activele sale în favoarea unei terţe părţi pentru realizarea
obligaţiilor decurgând dintr-un Instrument de Datorie Externă sau despre orice
plată a unui Instrument de Datorie Externă ca urmare a unui eveniment sau
potenţial eveniment de neîndeplinire a obligaţiilorîmprumutatului sau a
oricărei agentii a acestuia sau a instrumentelor lor; şi
(d) despreorice evenimentsau potenţial evenimentde
neîndeplinire aobligaţiilorîn cadrul oricărui Instrument de Datorie Externă şi,
în general, despre orice situaţie sau eveniment care ar putea împiedica
îndeplinirea vreunei obligaţii a Imprumutatului în cadrul prezentului Contract,
sau care ar putea prejudicia sau afecta substanţial condiţiile executării sau
funcţionării Proiectului.
8.03. Informaţii privind CNADNR
CNADNR:
(a) va furniza Băncii în fiecare an, în interval de 1
(una) lună de la publicare, raportul său anual, bilanţul contabil, contul de
profit şi pierderi şi raportul de audit realizat în conformitate cu standardele
internaţionale de contabilitate;
(b) va informa imediat Banca:
(i) despre orice modificare adusă documentelor sale
de bază şi despre orice schimbări în statutul său juridic şi în mandatul său;
sau
(ii) despre orice intenţie de a se dispensa de
dreptul de proprietate asupra vreunei componente a Proiectului; sau
(iii) în general, cu privire la orice situaţii sau
evenimente care pot împiedica îndeplinirea oricărei obligaţii ce îi revine prin prezentul Contract.
(c) va furniza Băncii rapoarte semestriale privind
stadiul Proiectului.
8.04. Verificări şi informaţii
In plus Imprumutatul sau, după caz, CNADNR:
(a) va face demersurile necesare solicitate de Bancă
în mod rezonabil, pentru verificarea şi/sau încetarea oricăror acte presupuse
sau invocate de natura celor descrise la paragraful 6.11;
(b) va informa Banca despre măsurile luate pentru
obţinerea de despăgubiri de la persoanele responsabile pentru orice pagube
rezultate din astfel de acte; şi
(c) va facilita orice verificare pe care Banca o poate
efectua cu privire la orice astfel de acte.
ARTICOLUL 9
Speze şi cheltuieli
9.01. Impozite, taxe şi comisioane
Imprumutatul şi/sau CNADNR, după caz, va plăti toate
impozitele, taxele, comisioanele şi alte impuneri de orice natură, inclusiv
taxe de timbru şi taxe de înregistrare, aferente semnării sau implementării
prezentului Contract sau a oricărui document legat de acesta şi în legătură cu
constituirea oricărei garanţii pentru Imprumut.
Imprumutatul va rambursa integral împrumutul şi va
plăti dobânda, despăgubirile şi alte sume datorate conform prezentului
Contract, în sumă brută, fără deducerea niciunei impuneri naţionale sau locale
de vreun fel; dacă Imprumutatul este obligat prin lege să facă vreo astfel de
deducere, el va majora plata în sumă brută către Bancă, astfel încât după
deducere valoarea netă primită de Bancă să fie echivalentă cu suma datorată.
9.02. Alte speze
Imprumutatul va suporta toate spezele şi costurile,
inclusiv costurile profesionale, bancare, de transfer sau de schimb valutar,
efectuate pentru elaborarea şi implementarea prezentului Contract sau a
documentelor asociate acestuia, inclusiv orice amendament la prezentul
Contract, şi pentru constituirea, gestionarea şi realizarea oricărei garanţii a
Imprumutului.
ARTICOLUL10
Rambursarea anticipată în cazul neîndeplinirii unei
obligaţii
10.01. Dreptul de a solicita rambursarea anticipată
Imprumutatul va rambursa Imprumutul sau orice parte a
acestuia, împreună cu dobânda acumulată la acesta, pe
baza cererii scrise făcute în acest sens de Bancă, în conformitate cu
următoarele prevederi:
10.01A. Solicitare imediată
Banca poate emite o astfel de solicitare imediată:
(a) dacă Imprumutatul nu rambursează la data scadentă
orice parte din Imprumut, nu plăteşte dobânda aferentă acestuia sau nu efectuează orice altă
plată către Bancă, după cum este prevăzut în prezentul Contract;
(b) dacă orice informaţie sau document remis Băncii de
către sau în numele Imprumutatului, în legătură cu negocierea prezentului
Contract sau pe durata acestuia, se dovedeşte a fi fost incorect în orice
aspect relevant;
(c) dacă, în urma neîndeplinirii oricărei obligaţii prevăzute
în acest Contract, Imprumutatului i se solicită să ramburseze anticipat orice
împrumut acordat iniţial pentru un termen mai mare de 5 (cinci) ani;
(d) dacă survine o ModificareAdversă Relevantăîn
legătură cu Imprumutatul. "Modificare
Adversă Relevantă" înseamnă, în legătură cu
Imprumutatul, orice eveniment sau modificare de condiţii faţă de condiţiile de
la data semnării acestui Contract, ce afectează Imprumutatul, şi care -în
opinia rezonabilă a Băncii - împiedică în mod semnificativ realizarea
obligaţiilor sale în cadrul acestui Contract sau care afectează în mod
semnificativ orice garanţie furnizată de Imprumutat;
(e) dacă oricare dintre obligaţiile asumate de
Imprumutat la care se face referire în punctele 7 şi 8 din Preambul încetează a
mai fi îndeplinită cu privire la orice împrumut acordat oricărui împrumutat din
România din resursele Băncii sau ale Uniunii Europene;
(f) dacă Imprumutatul sau CNADNR nu îşi îndeplineşte
vreo obligaţie financiară cu privire la orice alt împrumut acordat de Bancă din
resursele Băncii sau ale Uniunii Europene; sau
(g) (i) dacă un titular al
unui drept intră în posesia oricărei părţi a activelor CNADNR sau dacă un
creditor, lichidator sau administrator este desemnat pentru orice parte a
acestora; sau
(ii) dacă proprietatea CNADNRface obiectul oricărei
proceduri de confiscare, executare, sechestru sau al
altei proceduri.
10.01B. Solicitare
ulterioară notificării de remediere
Banca poate, de asemenea, emite o astfel de solicitare,
după expirarea unei perioade de timp rezonabile, specificată de Bancă în
notificarea remisă Imprumutatului, fără ca problema să fi fost rezolvată în mod
satisfăcător pentru Bancă:
(a) dacă Imprumutatul sau CNADNR nu îşi îndeplineşte
vreo obligaţie ce îi revine conform prezentului Contract, cu excepţia celor
menţionate în subparagraful 10.01 A, sau
(b) dacă vreun fapt relevant
prevăzutîn Preambul se modifică substanţial sau se dovedeşte eronat şi dacă
modificarea prejudiciază fie interesele Băncii în calitate de împrumutător al
Imprumutatului, fie afectează negativ implementarea sau funcţionarea Proiectului.
10.02. Alte drepturi legale
Articolul 10.01 nu va limita nici un alt drept legal al
Băncii de a solicita rambursarea anticipată a Imprumutului.
10.03. Despăgubire
In cazul unei solicitări conform Articolului 10.01,
Imprumutatul va plăti Băncii suma solicitată împreună cu:
(a) Pentru orice Tranşă cu Rată Fixă, o sumă calculată
conform Articolului 4.02 B la orice sumă ce a devenit scadentă şi datorată.
Această sumă se va acumula de la data scadenţei plăţii specificate în Avizul de
Solicitare al Băncii şi se va calcula considerând că rambursarea este efectuată
la data specificată; şi
(b) Pentru orice Tranşă RFMF, o sumă egală cu valoarea
curentă a 0,15% (15 puncte procentuale de bază) pe an calculate la suma ce va
fi rambursată anticipat, în aceeaşi manieră în care ar fi fost calculată
dobânda dacă suma respectivă arfi rămas neachitată conform graficului de
amortizare iniţial al Tranşei. Această valoare curentă va fi determinată prin
utilizarea unei rate compensate, aplicate la fiecare Dată de Plată relevantă.
Rata compensată va fi Rata Fixă aplicabilă cu una (1) lună înainte de data
rambursării, având aceleaşi condiţii de plată a dobânzii şi acelaşi termen până
la Data Scadentă ca şi suma ce va fi rambursată anticipat.
Sumele datorate de către Imprumutat în conformitate cu
acest Articol 10.03 se vor plăti la data rambursării specificată în solicitarea
Băncii.
10.04. Nerenunţare
Nici o neexercitare sau întârziere a Băncii în
exercitarea oricăruia din drepturile sale conform Articolului 10 nu va fi
interpretată ca o renunţare la respectivul drept.
10.05. Utilizarea sumelor primite
Sumele primite de către Bancă în urma unei solicitări
formulate conform Articolului 10.01 vor fi utilizate, în primul rând, pentru
plata cheltuielilor, dobânzilor şi despăgubirilor şi apoi pentru reducerea
ratelor restante, în ordinea inversă a maturităţii. Banca poate utiliza sumele
primite între Tranşe după cum consideră.
ARTICOLUL 11
Legea şi jurisdicţia
11.01. Legea care guvernează
Acest Contract va fi guvernat de legile Marelui Ducat al
Luxemburgului.
11.02. Jurisdicţia
Părţile acestui Contract se supun jurisdicţiei Curtii
de Justiţie a Comunităţilor Europene.
11.03. Dovada sumelor datorate
In orice acţiune juridică care decurge din prezentul
Contract, certificarea de către Bancă a oricărei sume datorate Băncii în cadrul
prezentului Acord va constitui dovada prima facie a unei astfel de sume.
ARTICOLUL12
Clauze finale
12.01. Notificări adresate părţilor
Notificările şi alte comunicări transmise în legătură
cu prezentul Contract vor fi efectuate în scris şi vorfi trimise la adresele de
mai jos sau la alte adrese comunicate în prealabil în scris celeilalte părţi.
Pentru Bancă In atenţia: Departamentul
Risc de Credit
100, Boulevard
Konrad Adenauer
L-2950 Luxembourg
Pentru Imprumutat (1) Str. Apolodor 17, Sector 5
RO-70060
Bucureşti, România
(2) Misiunea României pe lângă Comunităţile Europene
12, rue Montoyer,
B-1000 Bruxelles
Pentru CNADNR (1) B-dul Dinicu Golescu 38, Sector
1
RO-77113 Bucureşti,
România
(2)
Misiunea României pe lângă Comunităţile Europene
12, rue Montoyer,
B-1000 Bruxelles
Fiecare parte poate, prin notificarea celeilalte, să
îşi schimbe adresele menţionate mai sus, cu condiţia ca adresele de la punctul
(2) de mai sus să fie schimbate numai cu o altă adresă din Uniunea Europeană.
12.02. Forma
notificării
Notificările şi alte comunicări, pentru care sunt prevăzute
în prezentul Contract perioade fixe sau care fixează ele însele perioade
obligatorii pentru destinatar, vor fi transmise personal, prin scrisoare
recomandată, fax sau alte mijloace de transmitere care fac posibilă dovada
primirii de către destinatar. Data înregistrării sau, după caz, data declarată
a primirii documentului transmis va fi definitivă pentru determinarea unei
astfel de perioade.
Notificările emise de Imprumutat sau de CNADNR ca
urmare a oricărei prevederi din prezentul Contract, atunci când sunt solicitate
de către Bancă, vor fi transmise Băncii împreună cu dovezi satisfăcătoare
privind autoritatea persoanei sau persoanelorîmputernicite să semneze astfel de
notificări în numele Imprumutatului sau al CNADNR şi cu specimenele legalizate
de semnătură ale persoanei sau persoanelor împuternicite.
12.03. Preambul si Anexe
Preambulul şi următoarele Anexe
fac parte din prezentul Contract:
- Anexa A.1 Descrierea Tehnică
- Anexa A.2 Informaţiile privind Proiectul
ce vor fi transmise Băncii şi Modalitatea de
Transmitere
- Anexa B Definiţia EURIBOR
- Anexa C Formular Cerere de Tragere
(Articolul 1.02B)
- Anexa D Formular Certificat de la
Imprumutat (Articolul 1.04B (c))
- Anexa E Tabel privind amortizarea
PENTRU A ATESTA CELE DE MAI SUS, părţile la acest Contract au convenit să semneze prezentul Contract
în patru (4) exemplare originale în limba engleză, fiecare pagină fiind
iniţializată în numele Imprumutatului de dl Ştefan Petrescu - Director General,
în numele Băncii de dl Fulceri Bruni Roccia, Director Adjunct de Compartiment,
şi în numele CNADNR de dna Dorina Tiron, Director General.
Bucureşti, 22 decembrie 2006
Semnat pentru şi în numele
ROMÂNIEI
Ministru
Sebastian Teodor Gheorghe
Vlădescu
Semnat pentru şi în numele
BĂNCII EUROPENE DE INVESTIŢII
Director Adjunct Departament
Fulceri Bruni Roccia
Ofiţer de Credit
Thomas Timme
Semnat pentru şi în numele
COMPANIEI NAŢIONALE DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI
NAŢIONALE DIN ROMÂNIA
Director General
Dorina Tiron
A.1.Descriere Tehnică
Scop, Locaţie
Scopul Proiectului este acela
de a moderniza anumite sectoare din reţeaua de drumuri naţionale având o
lungime totală de 1,100 km în partea de nord-est, centru, nord-vest şi vest a
ţării. Proiectul cuprinde studii de fezabilitate şi studii de mediu,
proiectare, achiziţii terenuri, construcţii, servicii de supervizare şi
execuţia componentelor prezentate in continuare.
Descriere
A. Consolidarea părţii carosabile existente
Partea carosabilă existentă va fi consolidată în scopul
obţinerii unei capacităţi portante de 11,5 t/ presiune pe osie prin asigurarea
de straturi de consolidare de 10 cm, 15 cm sau 18 cm în funcţie de starea
infrastructurii rutiere şi de estimările de trafic la momentul proiectării detaliate. Straturile de consolidare vor cuprinde, în general:
• 4 cm strat de uzură de asfalt
• 5-6 cm strat de legătură de asfalt
• 6-8 cm strat de legătură de asfalt
• strat de egalizare (unde este necesar)
B. Infrastructură rutieră nouă
In cazurile în care carosabilul
va fi reconstruit sau lăţit cu un acostament de trafic adiţional de 0,75 m pe
ambele părţi, structura va fi, după cum urmează:
• 4 cm strat de uzură de asfalt
• 6 cm strat de legătură de asfalt
• 8-10 cm mixtură asfaltică
• 23 cm agregate naturale stabilizate cu 6% ciment
• 25 cm strat de fundaţie din pietriş
Marginile acostamentelor vor fi acoperite cu balast
(care depăşesc, în general, lăţimea de 0,75 m) sau vorfi îmbinate cu rigole şi
trotuare pietonale în zonele urbane.
Lungimile profilelor
transversale standard sunt specificate mai jos şi pot fi schimbate doar
printr-un acord prealabil între Bancă şi CNADNR.
Anexa A. 1
Tip
|
Ranforsarea benzilor existente
|
Consolidarea acostamentelor1
|
Bandă e
suplimentară
în rampă/
de depăşir
|
Nr.de benzi
|
Lăţime
parte
carosabilă
|
1
|
2x3,5m
|
2x0,5m
(2x0,5m)
|
-
|
2
|
8m
(9m)
|
2
|
2x3,5m
|
2x0,75m (2x0,75m)
|
-
|
2
|
8,5m
(10m)
|
3
|
2x3,5m
|
2x0,75m (2x0,75m)
|
3,5m
|
3
|
12m
(13.5)
|
4
|
4x3,5m
|
2x0,75m (2x0,75m)
|
-
|
4
|
15,5m
(17m)
|
5 (Localităţi)
|
2x3,5m
|
Borduri & 2x1 m trotuare
|
-
|
2
|
7m2
|
Detaliile sectiunilor de drum sunt:
Nr
|
DN
|
Secţiune
|
De la
|
La
|
Lung. de reabilitat
|
Tip1
|
Tip2
|
Tip3
|
Tip4
|
Tip5
|
R1
|
DN79 /E671
|
Arad- Oradea
|
4+150
|
115+923
|
104,24
|
-
|
79,44
|
-
|
3.55
|
21.25
|
R2
|
DN19/ E671
|
Oradea - Satu Mare
|
5+853
|
135+600
|
118,47
|
-
|
86,85
|
-
|
-
|
31,62
|
R3
|
DN1C/ E81,E58
|
Livada -Halmeu
|
200+170
|
216+630
|
16,46
|
-
|
6,58
|
-
|
-
|
9,88
|
R4
|
DN1C/ E58
|
Dej-Baia Mare
|
61+500
|
147+990
|
86,44
|
-
|
49,02
|
5,40
|
-
|
32,02
|
R5
|
DN1C, 19/E58
|
Satu Mare -Baia Mare
|
135+600
|
200+170
|
60,70
|
-
|
34,92
|
-
|
-
|
25,77
|
R6
|
DN18
|
Baia Mare- Sighetul
Marmatiei
|
3+522
|
62+234
|
58,71
|
-
|
21,97
|
10,00
|
-
|
26,74
|
Sighetul Marmaţiei -Moisei
|
69+790
|
135+152
|
65,36
|
-
|
25,01
|
-
|
-
|
40,36
|
Moisei - Iacobeni
|
135+152
|
220+088
|
84,94
|
44,32
|
-
|
-
|
-
|
40,62
|
R7
|
DN1H
|
Zalău -Răstoci
|
75+000
|
128+640
|
53,64
|
33,38
|
-
|
-
|
-
|
20,26
|
R8
|
DN15A/ E578
|
Reghin - Sărătel
|
0+000
|
46+597
|
46,60
|
-
|
31,09
|
-
|
-
|
15,51
|
R9
|
DN15
|
Târgu Mureş - Reghin
|
69+500
|
109+940
|
24,92
|
-
|
11,57
|
-
|
-
|
13,35
|
R10
|
DN15/ E578
|
Reghin - Topliţa
|
109+940
|
182+800
|
60,84
|
-
|
32,81
|
-
|
-
|
28,03
|
R11
|
DN12/ E578
|
Topliţa - Chichis
|
0+000
|
166+625
|
155,19
|
-
|
87,94
|
-
|
1,10
|
66,15
|
R12
|
DN24
|
Crasna - Iasi
|
105+700
|
197+040
|
83,46
|
-
|
70,52
|
2,83
|
0,25
|
9,86
|
R13
|
DN14
|
Sibiu - Medias
|
0+000
|
51+000
|
47,50
|
-
|
28,68
|
-
|
-
|
18,82
|
Mediaş - Sighişoara
|
57+500
|
89+400
|
31,90
|
-
|
38,72
|
-
|
-
|
5,39
|
1 Acostament dur
(Banda de oprire de urgenţă) cu asfalt (Acostament
simplu cu balast
2 Când lăţimea
părţii carosabile în cadrul localităţilor este mai mare de 7 m, lucrările de
reabilitare trebuie să ţină cont de lăţimile existente.
Suplimentar la lucrările de pavare, Proiectul va
asigura reabilitarea şi extinderea infrastructurii de drenaj şi a altor lucrări
necesare, precum ziduri de sprijin, şanturi de scurgere, rigole, terasamente,
reabilitarea drumurilor de acces cu până la 25 m de la intersecţii,
semnalizarea şi marcajul drumurilor. Secţiunile cu suprafaţă de beton existentă
vor fi frezate şi reciclate ca substrat anterior realizării suprafeţelor
bituminoase. Reabilitarea podurilor se va realiza acolo unde este necesară
îmbunătăţirea capacităţii structurale şi de folosinţă, cu lucrări variind de la
reparaţii minore până la înlocuire (în anumite cazuri). Se va pune un accent
deosebit pe lucrările de drenaj, iar proiectele vor garanta că evacuarea apei de
pe carosabil se realizează intr.-o manieră eficientă, dar şi că sistemul de
drenaj al drumului per ansambiu este atât eficient, cât şi uşor de întreţinut.
Acolo unde secţiunile de drum sunt afectate de inundaţii persistente poate fi
necesară realizarea unei înălţimi crescute a rambleului.
Va fi permisă retrasarea drumurilor existente pe
distanţe scurte în punctele negre (atunci când evidentelor statistice susţin
acest lucru). Exceptând aceste puncte negre, dacă retrasarea are un impact
negativ major asupra mediului sau determină beneficii economice
necorespunzătoare aceasta nu va fi realizată.
Viteza de proiectare va fi în conformitate cu
legislaţia în vigoare, dar pentru a evita următoarele se pot adopta relaxări
ale standardelor de proiectare:
- impact negativ semnificativ asupra mediului,
- grad crescut de segregare socială în localităţi,
- devierea costisitoare a utilităţilor publice,
- rate economice de rentabilitate inacceptabil de scăzute.
Astfel de măsuri de relaxare vor fi, în mod deosebit,
adecvate în localităţi, în zonele deluroase şi montane, în zonele unde sunt
existente utilităţi publice, în zonele unde sunt necesare exproprieri
semnificative, precum şi în zonele sensibile din punct
de vedere al aspectului de mediu.
O pârghie importantă a programului de reabilitări va fi
reprezentată de introducerea în localităţi a unor măsuri riguroase de
ameliorare a traficului, în vederea controlului vitezei şi măririi gradului de
siguranţă. Măsurile de ameliorare a traficului pot include, fără însă a se limita
la, asigurarea de borduri pentru a delimita lăţimea părţii carosabile la 7 m,
de pasaje la intrarea şi ieşirea din localităţi, refugii, benzi producătoare de
zgomot, insule supraînălţate, treceri de pietoni controlate pe bază de semnal
în localităţile cu mai mult de 5.000 vehicule pe zi, zone de parcare, suprafeţe
marcate etc. Un auditor independent de Siguranţa Traficului ce dispune de
certificările corespunzătoare şi cu o experienţă internaţională dovedită, va
evalua dacă proiectarea conceptuală şi detaliată necesară pentru ameliorarea
traficului este corespunzătoare. Observaţiile şi recomandările acestuia vor fi
incluse în proiectele finale. Auditorul de Siguranţa Traficului va revizui de
asemenea şi alte aspecte care ţin de proiectele de reabilitare şi, în
particular, de trasarea intersecţiilor şi a elementelor geometrice ale
drumurilor.
De asemenea, proiectul va include realizarea de studii
de fezabilitate şi de evaluare a impactului asupra mediului pentru 142 km de
noi scheme de drumuri în părţile centrale, vestice şi nord-vestice ale
României. Noile drumuri includ variantele ocolitoare ale oraşelor Oradea, Baia
Mare, Topliţa, Miercurea-Ciuc, Ciceu, şi Siculeni; drumul conector nord-vest la
Arad; şi lărgirea (la patru benzi) sau construcţia unei noi secţiuni de drum
Târgu-Mureş - Reghin.
Toate secţiunile şi studiile vorfi co-finanţate de
către Bancă.
Calendar
Data estimativă de finalizare este mijlocul anului
2011.
ANEXAA.2.1
INFORMATII PRIVIND PROIECTUL CE VOR FI TRANSMISE
BĂNCII ŞI MODUL DE TRANSMITERE
1. Transmiterea
informaţiilor: desemnarea persoanei responsabile
Informaţiile de mai jos vor fi transmise Băncii sub responsabilitatea :
Compania
|
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România
|
Persoana de contact
|
Dna Dorina TIRON
|
Functia
|
Director General
|
Departamentul
|
|
Adresa
|
Bd. Dinicu Golescu 38, sector 1, 7713 Bucuresti, România
|
Telefon
|
0040 21 223 26 06
|
Fax
|
0040 21 312 09 84
|
Email
|
dirgen@andnet.ro
|
Persoana (persoanele) de contact de mai sus este/sunt
responsabil(ă) la acest moment. Imprumutatul va informa BEI în cazul oricărei
modificări.
2. Informaţii privind unele
subiecte specifice
Imprumutatul, prin CNADNR, va transmite Băncii
următoarele informaţii cel mai târziu la termenul limită menţionat mai jos:
Document/lnformatii
|
Termen limită
|
|
|
3. Informatii privind implementarea Proiectului
Imprumutatul va transmite Băncii următoarele informaţii
privind stadiul de realizare a Proiectului pe parcursul implementării, cel mai
târziu la termenul limită menţionat mai jos.
Document/lnformatii
|
Termen limită
|
Frecventa raoortării
|
Raport privind stadiul Proiectului.
- o actualizare sumară a descrierii
tehnice explicând motivele modificărilor semnificative faţă de scopul
iniţial;
- actualizarea datei de finalizare a
fiecărei componente a Proiectului explicând motivele oricărei
posibile întârzieri;
- actualizarea costului Proiectului
explicând motivele oricăror posibile majorări de preţ faţă de bugetul
iniţial;
- descriere a oricărei probleme majore
cu impact asupra mediului înconjurător;
- actualizarea procedurilor de
achiziţie;
- actualizarea cererii sau
utilizării Proiectului şi observaţii;
- orice problemă importantă apărută
şi orice risc important ce ar putea afecta realizarea Proiectului;
- orice acţiune juridică cu privire la
Proiect ce poate fi în derulare.
|
31.01.2007
|
Semestrial
|
4. Informaţii la
sfârsitul lucrărilor si în primul an de exploatare
Imprumutatul va transmite
Băncii următoarele informaţii privind finalizarea Proiectului şi funcţionarea
iniţială cel mai târziu la termenul limită menţionat
mai jos.
Document/lnformatii
|
Data transmiterii către Bancă
|
Raport de finalizare al Proiectului incluzând:
- o descriere sumară a
caracteristicilor tehnice ale Proiectului finalizat, explicând motivele
oricăror modificări semnificative;
- data finalizării fiecărei
componente principale a Proiectului, explicând motivele oricărei posibile
întârzieri;
- costul final al Proiectului
explicând motivele oricăror posibile majorări de cost faţă de bugetul
iniţial;
- numărul noilorlocuri de muncă create
de către Proiect: atât locurile de muncă din timpul implementării, cât şi
noile locuri permanente de muncă create;
- descrierea oricărei probleme
majore cu impact asupra mediului înconjurător;
- actualizarea procedurilor de
achiziţie (în afara U.E);
- actualizarea cererii sau
utilizării Proiectului şi observaţii;
- orice problemă importantă apărută şi
orice risc important ce ar putea afecta
realizarea Proiectului;
- orice acţiune juridică cu privire la
Proiect ce poate fi în derulare.
|
30.09.2012
|
Limba rapoartelor
|
Engleza
|
ANEXA B
Definiţiile EURIBOR
"EURIBOR" semnifică:
a) referitor la orice perioadă relevantă sau la orice
altă perioadă de timp de o (1) lună sau mai mult, rata dobânzii pentru
depozitele în EUR pe un termen ce constă în numărul total de luni ce corespunde
în cea mai mare măsura cu durata perioadei; şi
b) referitor la o perioadă relevantă de mai puţin de o
(1) lună, rata dobânzii pentru depozite în EUR pe termen de o (1) lună;
(perioada pentru care se ia în calcul rata fiind
denumită în continuare "Perioadă
Reprezentativă")
publicată la ora 11.00 ora Bruxelles sau la o oră
ulterioară acceptabilă pentru Bancă din ziua reprogramată („Data Reprogramată") ce cade cu două (2)
Zile Lucrătoare Relevante înaintea primei zile a
perioadei relevante, pe pagina Reuters EURIBOR 01 sau
pe pagina succesoare sau, în lipsa acestora,în orice alte publicaţii alese în
acest scop de Bancă.
Dacă această rată nu este publicată, Banca va solicita
principalelor birouri din zona euro de la patru bănci importante din zona euro,
alese de Banca, să coteze rata la care sunt oferite depozitele în EURO în sumă
comparabilă de către fiecare dintre ele la ora 11 a.m. aproximativ, ora
Bruxelles, în Data Reprogramată către băncile principale din piaţa interbancară
a zonei euro pe o perioadă egală cu Perioada Reprezentativă. Dacă sunt
furnizate cel puţin două cotaţii, rata pentru acea Dată Reprogramată va fi
media aritmetică a celor două cotaţii.
Dacă în urma solicitării sunt furnizate mai puţin de
două cotaţii, rata pentru acea Dată Reprogramată va fi media aritmetica a
ratelor cotate de băncile importante din zona euro, alese de Bancă, la ora
11.00 a.m. aproximativ, ora Bruxelles, în ziua ce cade cu două (2) Zile
Lucrătoare Relevante după Data Reprogramată, pentru împrumuturi în EURO în sumă
comparabilă către Băncile Europene principale pe o perioadă egală cu Perioada
Reprezentativă.
In sensul definiţiilor mentionate anterior:
(a) Toate procentele ce rezultă din oricare dintre
calcule la care s-a făcut referire în această Anexă vorfi rotunjite, dacă este
necesar, la cea mai apropiată sută de miimi dintr-un punct procentual, jumătăţile fiind rotunjite în plus.
(b) Banca îl va informa fără întârziere pe Imprumutat
în legătură cu cotaţiile primite de aceasta.
(c) In cazul în care vreuna din
prevederile anterioare devine neconformă cu prevederile adoptate sub egida
Federaţiei Bancare Europene sau a Asociaţiei Internaţionale a Dealerilor de
Schimb Valutar, Banca poate, după notificarea Imprumutatului, să amendeze prevederile pentru a le alinia cu prevederile acestor foruri.
Anexa C
Model de cerere de tragere
Cerere de tragere
|
Tranşa nr:
|
Data:...
|
Vă rugăm să daţi curs următoarei
trageri:
Nume împrumut (*):
|
Proiect de Reabilitare al Drumurilor -
etapa VI
|
Rezervat pentru BEI
|
Data semnării (*):
|
|
Valoarea creditului:
|
450.000.000
|
Numărul de referintă:
|
|
Valoarea tragerilor la zi:
|
|
Numărul trageriir:
|
|
Soldul tragerilor:
|
|
Propunerea datei de tragere:
|
|
Data limită de tragere:
|
28februarie2010
|
Cererea totală (moneda contractului):
|
|
Numărul maxim de trageri:
|
10.000.000
|
Valoarea minimă a Tranşei:
|
|
Tragerea se va face astfel:
|
|
Alocare totală la data:
|
|
Moneda (Articolul 1.03)
|
Euro
|
Condiţii precedente:
|
|
Suma
|
|
|
Baza Ratei dobânzii
Rata dobânzii/Marja dobânzii
(Articolul 3.01)
Frecvenţa dobânzii (Articolul 3.01)
|
Semestrial
|
Rambursarea (Articolul 4.01)
|
Semestrial
|
Datele de plată (Articolul 5.01)
|
15 iunie şi 15 decembrie
|
Data primei rambursări
|
15.06.2012
|
Data ultimei rambursări
|
15.12.2026
|
|
|
|
|
|
Contul <Imprumutatului> <CNADNR> ce va fi
creditat:
Nr. cont:
Numele şi adresa Băncii:
Vă rugăm transmiteţi informaţiile relevante pentru
cerere la:
Persoana autorizată şi semnătura împrumutatului:
ANEXA D
Forma Certificatului de la Imprumutat [Articolul
1.04B (c)]
Către: Banca Europeană de Investiţii
Din partea: Ministerul Finanţelor Publice
Str. Apolodor, nr. 17,
sector5
RO-70060 Bucuresti
ROMANIA
[Data]
Stimaţi domni,
Subiect Proiect de reabilitare a drumurilor- etapa VI
Contract de Finanţare între România şi Banca Europeană de Investiţii şi Compania
Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din
România, din data </> 2006 (denumit în
continuare "Contract de Finanţare"), ref. nr. ........
Termenii definiţi în Contractul de Finanţare au
aceeaşi semnificaţie atunci când sunt utilizaţi în prezenta scrisoare:
In conformitate cuArticolul 1.04 al Contractului de Finanţare, vă certificăm prin prezenta următoarele:
(i) nu a fost efectuată nici o schimbare relevantă
la nici un aspect al Proiectului pentru care CNADNR este obligat să raporteze
în conformitate cu Articolul 8.01, cu excepţia celor comunicate anterior de
către CNADNR;
(ii) există fonduri suficiente disponibile pentru a
asigura finalizarea şi implementarea la timp a Proiectului în conformitate cu
Anexa A; şi
(iii) nici un eveniment dintre cele menţionate
laArticolul 4.03A sau Articolul 10.01 nu s-a
produs.
Cu deosebită stimă,
Pentru şi în numele
României
Anexa E
ROMÂNIA - REABILITAREA DRUMURILOR VI
Tabel de amortizare
Data scadentă pentru rambursarea
ratelor
|
Sumele ce trebuie plătite exprimate
ca proporţie din împrumut
|
1.
|
15 iunie2012
|
1/30
|
2.
|
15decembrie2012
|
1/30
|
3.
|
15 iunie2013
|
1/30
|
4.
|
15decembrie2013
|
1/30
|
5.
|
15 iunie2014
|
1/30
|
6.
|
15 decembrie 2014
|
1/30
|
7.
|
15 iunie2015
|
1/30
|
8.
|
15 decembrie 2015
|
1/30
|
9.
|
15 iunie2016
|
1/30
|
10.
|
15decembrie2016
|
1/30
|
11.
|
15 iunie2017
|
1/30
|
12.
|
15 decembrie 2017
|
1/30
|
13.
|
15 iunie2018
|
1/30
|
14.
|
15decembrie2018
|
1/30
|
15.
|
15 iunie2019
|
1/30
|
16.
|
15decembrie2019
|
1/30
|
17.
|
15 iunie2020
|
1/30
|
18.
|
15decembrie2020
|
1/30
|
19.
|
15 iunie2021
|
1/30
|
20.
|
15decembrie2021
|
1/30
|
21.
|
15 iunie2022
|
1/30
|
22.
|
15decembrie2022
|
1/30
|
23.
|
15 iunie2023
|
1/30
|
24.
|
15decembrie2023
|
1/30
|
25.
|
15 iunie2024
|
1/30
|
26.
|
15decembrie2024
|
1/30
|
27.
|
15 iunie2025
|
1/30
|
28.
|
15decembrie2025
|
1/30
|
29.
|
15 iunie2026
|
1/30
|
30.
|
15decembrie2026
|
1/30
|