ORDIN Nr. 1500
din 13 noiembrie 2006
privind stabilirea
competentelor si atributiilor echipajelor publice de interventie de diferite
niveluri in faza prespitaliceasca
ACT EMIS DE:
MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 982 din 8 decembrie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marilena Mincă - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) teza finală din Legea
nr. 47/1992, excepţie ridicată de Dorin Andronic în Dosarul nr. 3.237/39/2006
al Curţii de Apel Suceava -Secţia penală.
La apelul nominal se constată lipsa autorului
excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate
sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 19 iunie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 3.237/39/2006, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Dorin Andronic.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 29 alin.
(6) teza finală din Legea nr. 47/1992 sunt neconstituţionale, întrucât ele
contravin principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat [art. 1
alin. (4)], reprezentând o ingerinţă în activitatea instanţelor judecătoreşti
prin instituirea unui termen pentru judecarea recursului împotriva încheierii
prin care s-a respins ca inadmisibilă o excepţie de neconstituţionalitate.
Totodată, se susţine că dispoziţiile legale criticate contravin principiilor
constituţionale privind liberul
acces la justiţie [art. 21 alin. (1) şi (3)] şi dreptul la apărare (art. 24),
prin instituirea unui termen prea scurt pentru judecarea recursului. De
asemenea, se arată că textul de lege criticat încalcă şi prevederile art. 124
şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, referitoare la competenţa instanţelor
judecătoreşti al căror atribut exclusiv de fixare a termenelor de judecată ar
fi încălcat, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Curtea de Apel Suceava - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile
legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate în
motivarea excepţiei.
Avocatul Poporului, invocând
jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în
Monitorul Oficial al României,Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, având următorul cuprins: „Dacă
excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3),
instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii
Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa
imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se
judecă în termen de 3 zile."
Autorul excepţiei susţine că acest text de lege încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei
şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul
liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind
dreptul la apărare, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126
alin. (2) referitor la competenţa instanţelor judecătoreşti.
Analizând textul de lege criticat şi prevederile din
Legea fundamentală pretins a fi încălcate, Curtea reţine următoarele:
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a
art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992, faţă de dispoziţiile art.
1 alin. (4) din Constituţie, se constată că aceasta nu poate fi reţinută,
deoarece autoritatea legislativă este singura în măsură să stabilească
procedura de judecată, autoritatea judecătorească pronunţându-se asupra
cauzelor deduse judecăţii cu respectarea normelor legale. Astfel, stabilirea
termenului de 3 zile pentru judecarea recursului nu reprezintă o ingerinţă în
activitatea instanţelor judecătoreşti, aşa cum susţine autorul excepţiei,
întrucât acestea îşi desfăşoară activitatea cu respectarea normelor de
procedură stabilite de legiuitor. Stabilirea unui termen maxim pentru judecare
recursului are în vedere asigurarea judecării cu celeritate a cauzelor.
Referitor la susţinerea că art. 29 alin. (6) teza
finală din Legea nr. 47/1992 încalcă prevederile constituţionale ale art. 21
alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces
echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la apărare, se constată că aceasta
este neîntemeiată. Dispoziţiile criticate nu îngrădesc dreptul unei persoane de
a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor şi
intereselor lor legitime, o dovadă în acest sens fiind şi faptul că instanţa se
pronunţă prin încheiere asupra admisibilităţii excepţiei tocmai în cadrul unui
proces aflat în desfăşurare.
Prin Decizia nr. 607 din 15 noiembrie 2005, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 25 ianuarie 2006, şi Decizia nr. 514 din 20 iunie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 13 iulie 2006, Curtea a statuat că prevederile art. 29
alin. (6) din Legea nr. 47/1992 conţin norme de procedură care nu contravin
condiţiei soluţionării cauzelor cu celeritate şi într-un termen rezonabil,
stabilită de art. 21 alin. (3) din Constituţie, ci, dimpotrivă, îi dau
expresie, textul de lege instituind în mod expres un termen imperativ pentru
soluţionarea recursului (3 zile). Prin urmare, dispoziţiile art. 29 alin. (6)
din legea criticată răspund întru totul cerinţei de celeritate impuse de
condiţia soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil şi reflectă totodată preocuparea
legiuitorului de a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, sub
toate aspectele sale, inclusiv dreptul la apărare.
Curtea constată că art. 29 alin. (6) teza finală din
Legea nr. 47/1992 nu este neconstituţional, nici raportat la art. 124 şi la
art. 126 alin. (2) din Constituţie. Astfel, conform art. 124 din Constituţie,
justiţia este unică, în sensul că activitatea de judecată se înfăptuieşte după
aceleaşi legi pentru toţi cetăţenii, imparţială, în sensul că este realizată de
autorităţi special create, fără interese particulare în procesele pe care le
judecă şi egală pentru toţi, în sensul că părţilor din proces li se aplică
acelaşi regim juridic, fără privilegii şi discriminări. De asemenea, termenul
de 3 zile este stabilit prin lege, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din
Constituţie, care prevede că procedura de judecată şi competenţa instanţelor
judecătoreşti sunt stabilite prin lege.
Având în vedere acestea, rezultă că dispoziţiile de
lege supuse controlului de constituţionalitate nu sunt de natură a afecta
principiile unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei sau al
independenţei judecătorilor.
De altfel, asupra constituţionalităţii prevederilor
art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992, sub aspectul unor critici
similare, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 757 din 31
octombrie 2006, constatând că dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile
constituţionale.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992, excepţie
ridicată de Dorin Andronic în Dosarul nr. 3.237/39/2006 al Curţii de Apel
Suceava - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 noiembrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu