HOTARARE    din  9 aprilie 2002

in cauza Anghelescu impotriva Romaniei

ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA a II-a

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 682 din 16 septembrie 2002

              HOTARAREA CURTII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
                  in cauza Anghelescu impotriva Romaniei
                          (Cererea nr. 29.411/95)
                         Strasbourg, 9 aprilie 2002

    In cauza Anghelescu impotriva Romaniei,
    Curtea Europeana a Drepturilor Omului (sectiunea a II-a), camera formata din:
    domnii
        J.-P. Costa, presedinte;
        A.B. Baka;
        Gaukur Jorundsson;
        L. Loucaides;
        M. Ugrekhelidze;
    doamna A. Mularoni, judecatori;
    domnul C. Doldur, judecator ad-hoc,
    si doamna S. Dolle, grefier de sectie,
    dupa deliberarea ce a avut loc la data de 19 martie 2002,
    pronunta hotararea urmatoare:

    PROCEDURA

    1. La originea cauzei se afla o cerere (29.411/95) indreptata impotriva Romaniei, introdusa la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in temeiul fostului articol 25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (conventie), de catre un cetatean roman, domnul Stefan Anghelescu (reclamantul), la data de 16 octombrie 1995.
    2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de catre agentul guvernamental, doamna R. Rizoiu.
    3. Reclamantul pretinde in special ca refuzul Curtii Supreme de Justitie de a recunoaste instantelor judecatoresti competenta de a se pronunta asupra unei actiuni in revendicare, precum si refuzul acestei instante de a introduce in cauza pe reclamant in procedura initiata de procurorul general sunt contrare dispozitiilor art. 6 paragraful 1 din conventie. Reclamantul sustine, de asemenea, ca hotararea Curtii Supreme de Justitie a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, astfel cum este garantat de art. 1 din Primul Protocol aditional la conventie.
    4. Comisia a declarat admisibila aceasta cerere la data de 24 februarie 1997, apoi, din cauza imposibilitatii de a finaliza examinarea cauzei pana la data de 1 noiembrie 1999, a procedat la deferirea sa Curtii, conform art. 5 paragraful 3 teza a doua din Protocolul nr. 11.
    5. Cererea a fost repartizata sectiunii I a Curtii (art. 52 alin. 1 din regulament). Camera investita cu examinarea cauzei a fost alcatuita conform art. 26 alin. 1 din regulament. Data fiind incompatibilitatea domnului C. Barsan, judecator ales din partea Romaniei, Guvernul l-a desemnat pe domnul C. Doldur pentru a face parte din completul cauzei, in calitate de judecator ad-hoc (art. 27 paragraful 2 din conventie si art. 29 alin. 1 din regulament).
    6. Reclamantul si Guvernul au depus observatii scrise pe fondul cauzei (art. 59 alin. 1 din regulament).
    7. La data de 1 noiembrie 2001 Curtea a modificat structura sectiunilor (art. 25 alin. 1 din regulament). Prezenta cerere a fost repartizata sectiunii a II-a, astfel reorganizata (art. 52 alin. 1 din regulament).

    I. IN FAPT

    8. Reclamantul, cetatean roman nascut in anul 1928, domiciliaza in Wiesbaden (Germania).
    9. In anul 1950, invocand Decretul de nationalizare nr. 92 din 20 aprilie 1950 (denumit in continuare Decretul nr. 92/1950), statul a intrat in proprietatea unui bun imobil apartinand parintilor reclamantului. Acest imobil era compus din patru constructii si terenul aferent.

    A. Prima actiune in revendicare

    10. La data de 22 aprilie 1994 mama reclamantului, E.A., a sesizat instanta de fond cu o actiune in revendicare a bunului mentionat mai sus. In motivarea cererii a aratat ca dispozitiile Decretului nr. 92/1950 nu au fost respectate, motiv pentru care statul nu a dobandit un titlu valabil asupra imobilului. Reclamanta a invocat nerespectarea art. 2 din Decretul nr. 92/1950, care prevedea ca locuintele apartinand pensionarilor si functionarilor nu pot fi nationalizate. In concret, sotul sau fusese functionar si, in orice caz, el iesise deja la pensie la momentul nationalizarii, in timp ce ea fusese casnica.
    11. Prin Sentinta din 7 iulie 1994 instanta de fond a admis actiunea doamnei E.A., recunoscand dreptul sau de proprietate, si a dispus ca statul sa lase in deplina posesie imobilul revendicat.
    12. Apelul introdus de Consiliul General al Municipiului Bucuresti, administratorul imobilului, a fost respins, ca tardiv introdus, la 14 septembrie 1994, prin decizia Tribunalului Municipiului Bucuresti.
    13. Sentinta din 7 iulie 1994 a devenit definitiva si irevocabila, nemaiputand fi desfiintata printr-o cale de atac ordinara.
    14. Ca urmare a cererii doamnei E.A. de punere in executare a hotararii, primarul municipiului Bucuresti a ordonat la data de 11 noiembrie 1994 restituirea bunului si radierea dreptului de proprietate al statului din registrul de publicitate imobiliara.
    15. Doamna E.A. a inceput sa plateasca taxele si impozitele aferente acestei proprietati.
    16. La data de 2 decembrie 1994 doamna E.A. a donat bunul catre fiul sau, reclamant in plangerea de la Strasbourg, prin inscris autentic transcris de indata in registrul de publicitate imobiliara si in evidentele administratiei financiare.
    17. La o data neprecizata procurorul general al Romaniei a introdus recurs in anulare in fata Curtii Supreme de Justitie (denumita in continuare C.S.J.), cu motivarea ca, examinand legalitatea aplicarii Decretului nr. 92/1950, judecatorii au depasit atributiile puterii judecatoresti.
    Doar doamna E.A. a fost citata in fata acestei instante.
    18. La data de 31 mai 1995, inaintea deschiderii dezbaterilor asupra fondului, reprezentantul parchetului a cerut C.S.J. introducerea in cauza a adevaratului proprietar, reclamantul. Reprezentantul parchetului a indicat ca la momentul introducerii recursului in anulare nu avea cunostinta despre donatia facuta de catre E.A. fiului sau.
    19. Avocatul doamnei E.A. a cerut la randul sau amanarea dezbaterilor si introducerea in cauza a reclamantului, aratand ca doamna E.A. nu mai este proprietara imobilului, ca litigiul poarta asupra unui drept real si ca doar titularul unui astfel de drept are calitate de a sta in justitie.
    20. Admitand ca doamna E.A. nu mai este proprietarul bunului in discutie, C.S.J. a respins cererea de amanare ca inutila, aratand ca dezbaterile asupra fondului vor dovedi cine este adevaratul proprietar al bunului.
    21. In aceeasi zi C.S.J. a admis recursul in anulare, a casat hotararile judecatoresti anterioare si, pe fond, a respins actiunea in revendicare introdusa de doamna E.A., cu urmatoarea motivare:
    "... Restituirea bunurilor nationalizate a fost reglementata prin Decretul nr. 524/1955 pentru completarea si modificarea Decretului nr. 52/1950, potrivit caruia scoaterea sub nationalizare a oricaror imobile putea fi hotarata de Consiliul de Ministri.
    Aceasta reglementare exclude posibilitatea ca instantele sa cenzureze modul de aplicare a actului de nationalizare si sa dispuna restituirea imobilelor nationalizate.
    Pe de alta parte, problema reparatiilor pentru bunurile preluate de stat in mod abuziv este rezervata, in prezent, domeniului legislativ.
    Astfel, prin Legea privatizarii societatilor comerciale nr. 58/1991*) si Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a precizat ca reparatiile susmentionate se vor reglementa printr-o lege speciala.
    Ca urmare, in prezent este exclusa din competenta instantelor judecatoresti verificarea aplicarii actului de nationalizare si posibilitatea scoaterii imobilelor de sub nationalizare.
    In consecinta, instantele numai prin depasirea atributiilor au procedat la stabilirea aplicarii gresite a Decretului nr. 92/1950 si au dispus restituirea imobilului, incat recursul in anulare urmeaza a fi admis, a se casa hotararile atacate si a se respinge actiunea formulata de reclamanta."
------------
    *) Legea nr. 58/1991 a fost abrogata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 381 din 29 decembrie 1997.

    22. La data de 31 mai 1995 administratia financiara a radiat dreptul reclamantului din registrul de impozite si a inscris dreptul de proprietate al statului asupra bunului.
    23. Doamna E.A. a decedat la 30 iulie 1995.
    24. La data de 24 ianuarie 1997 primarul municipiului Bucuresti s-a conformat Deciziei din 31 mai 1995, emitand o decizie prin care a anulat dispozitia sa din 11 noiembrie 1994, ordonand doamnei E.A. sa lase imobilul in deplina proprietate si posesie societatii H, administrator al imobilelor proprietate de stat. Decizia mentiona, de asemenea, ca dreptul de proprietate al statului urma sa fie inscris in registrul de publicitate imobiliara.

    B. A doua actiune in revendicare

    25. In anul 1998 reclamantul a sesizat cu o noua actiune in revendicare instanta de fond. Prin Sentinta din 26 martie 1998 a fost admisa actiunea in revendicare a reclamantului, a fost confirmat dreptul sau de proprietate asupra imobilului si s-a ordonat statului sa lase in deplina proprietate si posesie imobilul in cauza. Consiliul General al Municipiului Bucuresti a renuntat la apel, astfel incat Sentinta din 26 martie 1998 a devenit definitiva prin Decizia Tribunalului Municipiului Bucuresti din 17 martie 1999 prin care se lua act de renuntarea la apel.
    26. Primarul municipiului Bucuresti a ordonat la data de 25 mai 1998 restituirea bunului imobil compus din constructii si terenul aferent. Cele patru constructii se compun din: un prim corp de locuinta (A) cu trei apartamente (desemnate in continuare dupa cum urmeaza: nr. 1 la parter, nr. 2 la primul etaj si nr. 3 la etajul 2), un al doilea corp de locuinta (B) cu un apartament (desemnat in continuare nr. 4) si celelalte constructii reprezentand dependinte. Conform procesului-verbal intocmit de primarie la data de 30 iunie 1998, reclamantul era considerat proprietar al intregului imobil, cu exceptia apartamentelor nr. 2 si 3, vandute de catre stat unor terti (a se vedea lit. C de mai jos).
    27. La o data neprecizata Primaria Municipiului Bucuresti a introdus revizuire impotriva Deciziei din 17 martie 1999 a Tribunalului Municipiului Bucuresti. Aceasta procedura se afla in curs de judecata in fata acestei instante, dupa o prima audiere la data de 12 iunie 2001.

    C. Proceduri judiciare indreptate impotriva locatarilor

    I. Procedurile de anulare a contractelor de vanzare-cumparare

    28. Intrucat apartamentele nr. 2 si 3 au fost vandute de catre Primaria Municipiului Bucuresti familiei B. la 27 septembrie 1996 si familiei D.I. la 15 noiembrie 1996, reclamantul a cerut in justitie anularea acestor contracte.
    29. Prin Sentinta din 5 februarie 1999 Judecatoria Cluj-Napoca, in fata careia a fost stramutata judecarea cauzei prin decizia C.S.J., a anulat cele doua contracte de vanzare-cumparare. Tribunalul Cluj, la 26 iulie 1999, si apoi Curtea de Apel Cluj, la 9 februarie 2000, au respins apelul, respectiv recursul locatarilor. Sentinta din 5 februarie 1995 a devenit astfel irevocabila.
    30. In executarea acestei sentinte Primaria Municipiului Bucuresti a intocmit la data de 7 martie 2000 un proces-verbal prin care il indica pe reclamant ca proprietar legitim al apartamentelor.
    31. Astfel cum rezulta din dosarul cauzei, impotriva Deciziei din 9 februarie 2000 a fost formulata cerere de revizuire. Aceasta procedura este in curs de judecata in fata Tribunalului Cluj.

    D. Procedurile de evacuare a locatarilor

    32. Intrucat apartamentele imobilului erau locuite de fostii chiriasi ai statului, reclamantul a propus acestora, prin notificare, sa incheie cu el noi contracte de inchiriere. Dat fiind refuzul acestora, reclamantul i-a chemat in judecata, solicitand evacuarea lor. Procedurile de expulzare pot fi rezumate dupa cum urmeaza:

    a) Apartamentul nr. 2
    33. Cererea reclamantului privind evacuarea locatarilor din apartamentul nr. 2, introdusa in fata Tribunalului Municipiului Bucuresti, a fost considerata de catre instanta actiune in revendicare imobiliara si anulata prin Decizia din 10 octombrie 2000 pentru neplata integrala a taxei de timbru. Curtea de Apel Bucuresti, prin Decizia din 23 ianuarie 2001, a admis apelul reclamantului si a casat cauza cu trimitere la tribunal pentru judecata in fond. Locatarii au introdus recurs impotriva Deciziei din 23 ianuarie 2001, recurs care se afla in curs de judecata la C.S.J., dupa o prima sedinta publica ce a avut loc la data de 2 noiembrie 2001.

    b) Apartamentul nr. 3
    34. Cererea reclamantului de evacuare a locatarilor din apartamentul nr. 3, introdusa in fata Tribunalului Municipiului Bucuresti, a fost, de asemenea, calificata de instanta ca o actiune in revendicare si anulata pentru neplata integrala a taxei de timbru, prin Decizia din 10 octombrie 2000. Reclamantul a introdus apel, care a fost respins de Curtea de Apel Bucuresti prin Decizia din 9 februarie 2001. Recursul introdus de reclamant se afla in faza de judecata in fata C.S.J., dupa o prima audiere tinuta la data de 5 octombrie 2001.

    c) Apartamentul nr. 4
    35. La o data care nu a fost precizata reclamantul a cerut evacuarea locatarilor, familia P., din apartamentul nr. 4. Instanta de fond a respins aceasta actiune prin Sentinta din 5 aprilie 1999, pe motiv ca locatarii sunt de buna-credinta, cu toate ca ei refuzasera incheierea unui contract de inchiriere cu reclamantul. Apelul introdus de catre reclamant a fost admis prin Decizia din 5 iunie 2000 a Tribunalului Municipiului Bucuresti. Locatarii au introdus recurs in fata Curtii de Apel Bucuresti. Printr-o decizie irevocabila din 18 februarie 2001 Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul, a casat decizia tribunalului si, judecand pe fond, a respins actiunea de evacuare introdusa de reclamant.

    d) Apartamentul nr. 1
    36. La o data care nu a fost precizata reclamantul a cerut evacuarea locatarilor care ocupau apartamentul nr. 1, familia D.N. Prin Sentinta din 5 aprilie 1999 cererea a fost respinsa ca neintemeiata. Apelul introdus de reclamant a fost admis de Tribunalul Municipiului Bucuresti care, prin Decizia din 2 noiembrie 1999, a anulat Decizia din 5 aprilie 1999 si a admis actiunea reclamantului. Aceasta decizie a devenit irevocabila.
    37. Executarea silita a acestei decizii a avut loc la cererea reclamantului la data de 12 iulie 2000, astfel cum rezulta din procesul-verbal intocmit de executorul judecatoresc. Reclamantul a indicat totusi in memoriul adresat Curtii ca a permis locatarilor sa ramana in apartament pe perioada necesara gasirii unei alte locuinte.

    II. DREPTUL INTERN APLICABIL

    A. Constitutia

    38. Articolul 21 din Constitutia Romaniei din 8 decembrie 1991 dispune:
    "(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept."

    B. Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 si a Legii nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi

    39. Dispozitiile pertinente ale acestei legi, in redactarea in vigoare la data producerii faptelor, sunt urmatoarele:
    Articolul 330
    "Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate ataca cu recurs in anulare, la Curtea Suprema de Justitie, hotararile judecatoresti irevocabile pentru urmatoarele motive:
    1. cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;"
    Articolul 330^1
    "Recursul in anulare se poate declara oricand."

    C. Legea nr. 17 pentru modificarea articolului 330^1 din Codul de procedura civila

    40. Articolul 330^1 a fost astfel modificat:
    "Art. 330^1
    Pentru motivul prevazut la art. 330 pct. 1, recursul in anulare se poate declara in termen de 6 luni de la data cand hotararea judecatoreasca a ramas irevocabila.
    Pentru motivul prevazut la art. 330 pct. 2, recursul in anulare se poate declara in termen de 6 luni de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare."

    D. Decretul nr. 92/1950 de nationalizare a anumitor bunuri imobile

    41. Dispozitiile aplicabile din decret au urmatoarea formulare:
    "Articolul I
    Pentru asigurarea unei bune gospodariri a fondului de locuinte supuse degradarii din cauza sabotajului marii burghezii si a exploatatorilor care detin un mare numar de imobile;
    Pentru a lua din mana exploatatorilor un important mijloc de exploatare;
    Se nationalizeaza imobilele prevazute in listele-anexe (...) la prezentul decret si care fac parte integranta din acesta si la a caror alcatuire s-a tinut seama de urmatoarele criterii:
    1. Imobilele cladite care apartin fostilor industriasi, fostilor mosieri, fostilor bancheri, fostilor mari comercianti si celorlalte elemente ale marii burghezii;
    2. Imobilele cladite care sunt detinute de exploatatorii de locuinte;
    Articolul II
    Nu intra in prevederile decretului de fata si nu se nationalizeaza imobilele proprietatea muncitorilor, functionarilor, micilor meseriasi, intelectualilor profesionisti si pensionarilor."

    E. Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului

    42. Dispozitiile aplicabile ale acestei legi au urmatoarea formulare:
    "Art. 1
    Fostii proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinatia de locuinte, trecute ca atare in proprietatea statului sau a altor persoane juridice, dupa 6 martie 1945, cu titlu, si care se aflau in posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiaza de masurile reparatorii prevazute de prezenta lege.
    De prevederile alin. 1 beneficiaza si mostenitorii fostilor proprietari, potrivit legii."
    "Art. 2
    Persoanele prevazute la art. 1 beneficiaza de restituirea in natura, prin redobandirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor in care locuiesc in calitate de chiriasi sau a celor care sunt libere, iar pentru celelalte apartamente primesc despagubiri in conditiile art. 12."
    "Art. 9
    Chiriasii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora pot opta, dupa expirarea termenului prevazut la art. 14, pentru cumpararea acestor apartamente (...)"
    "Art. 25
    Prin legi speciale se vor reglementa situatiile juridice ale altor imobile decat cele care fac obiectul prezentei legi, trecute in proprietatea statului inainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinatia lor initiala, inclusiv ale celor demolate pentru cauze de utilitate publica."

    III. IN DREPT

    A. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 paragraful 1 din conventie

    43. In opinia reclamantului Decizia C.S.J. din 31 mai 1995 incalca prevederile art. 6 paragraful 1 din conventie, conform carora:
    "Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)"
    44. In memoriul adresat Curtii reclamantul arata ca refuzul C.S.J. de a recunoaste competenta instantelor judecatoresti in materia actiunii in revendicare imobiliare este contrar prevederilor art. 6 paragraful 1 din conventie.
    45. Reclamantul se plange, de asemenea, de refuzul C.S.J. de a-l introduce in cauza in procedura de judecata a recursului in anulare, fapt ce i-a adus atingere dreptului de aparare si l-a privat de dreptul de acces la o instanta.
    46. Reclamantul sustine, de asemenea, ca nu a beneficiat de un proces echitabil in fata C.S.J., avand in vedere motivarea refuzului instantei de a-l introduce in cauza. In special, reclamantul subliniaza ca argumentul C.S.J., conform caruia introducerea sa in cauza era inutila, dat fiind ca dezbaterile asupra fondului vor arata cine este adevaratul proprietar al imobilului, echivaleaza cu o decizie asupra fondului litigiului inainte de inceperea dezbaterilor, fapt contrar dreptului la un proces echitabil.
    47. In opinia Guvernului C.S.J. nu l-a privat pe reclamant de dreptul de acces la o instanta, ci a aratat doar ca doamna E.A. nu era proprietara a imobilului. Ca urmare a acestei decizii nici reclamantul nu mai este proprietar si in absenta dreptului de proprietate el nu poate actiona in justitie.
    48. Guvernul mai arata ca reclamantul nu era in drept sa ceara introducerea sa in procedura desfasurata in fata C.S.J., intrucat validitatea titlului sau de proprietate, si anume contractul de donatie, depindea in mod direct de validitatea titlului doamnei E.A., mama sa, care fusese citata in cauza.
    49. Sarcina Curtii consta deci in a examina daca Decizia din 30 mai 1995 a incalcat prevederile art. 6 paragraful 1 din conventie.
    50. Curtea reaminteste ca in cauza Brumarescu impotriva Romaniei (nr. 28.342/95, CEDH 1999-VII, p. 261, paragrafele 61 - 62) a decis ca a existat o incalcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din conventie, motivand ca anularea unei hotarari judecatoresti definitive este contrara principiului securitatii juridice.
    51. Curtea a decis, de asemenea, ca refuzul C.S.J. de a recunoaste competenta instantelor de a examina litigii de natura celui in cauza, purtand asupra revendicarii unor bunuri imobile, incalca prevederile art. 6 paragraful 1 din conventie.
    52. Curtea considera ca nimic din aceasta cauza nu permite o abordare diferita fata de solutia din cauza Brumarescu anterior citata.
    53. Asadar, Curtea constata ca, in cauza, prin aplicarea dispozitiilor art. 330 din Codul de procedura civila privitoare la recursul in anulare, C.S.J. a incalcat, prin Decizia din 31 mai 1995, principiul securitatii raporturilor juridice si prin aceasta dreptul reclamantului la un proces echitabil in sensul art. 6 paragraful 1 din conventie.
    54. Cu atat mai mult, excluderea de catre C.S.J. din sfera de competenta a instantelor judecatoresti a actiunii in revendicare este in sine contrara dreptului de acces la o instanta, garantat de art. 6 paragraful 1 din conventie.
    55. In sfarsit, Curtea arata ca C.S.J. a refuzat introducerea reclamantului in cauza pe motiv ca dezbaterile vor demonstra inutilitatea acesteia. In opinia Curtii acest refuz, intemeiat de altfel pe un argument ce prejudeca fondul, a privat reclamantul de posibilitatea de a-si apara dreptul.
    56. Asadar, Curtea considera ca examinarea dreptului de proprietate al reclamantului, fara ascultarea acestuia si fara a-i oferi posibilitatea de a se apara, a adus atingere principiului echitatii procedurii, consacrat de art. 6 paragraful 1 din conventie.
    57. In consecinta, a existat o incalcare a art. 6 paragraful 1 si cu privire la aceasta chestiune.

    B. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Primul Protocol aditional la conventie

    58. Reclamantul se plange ca Decizia din 30 mai 1995 a C.S.J. i-a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor, recunoscut de art. 1 din Primul Protocol aditional la conventie, conform caruia:
    "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
    Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."
    59. Reclamantul sustine ca Decizia C.S.J. din 31 mai 1995, prin care s-a anulat Sentinta definitiva din 7 iulie 1994, reprezinta o privare de proprietate care nu urmareste un scop de utilitate publica. El arata ca in urma Deciziei din 31 mai 1995 dreptul sau de proprietate a fost radiat din registrul de publicitate imobiliara. In plus, in aplicarea Legii nr. 112/1995 statul a vandut unor terti apartamentele nr. 2 si 3. Or, reclamantul a obtinut reconfirmarea dreptului sau de proprietate asupra intregului imobil, cu exceptia apartamentelor nr. 2 si 3, doar la data de 17 martie 1999, iar asupra acestor din urma apartamente, la 9 februarie 2000. La aceasta data se afla in curs de judecata o procedura de revizuire ce urmareste anularea dreptului sau de proprietate. In ceea ce priveste apartamentul nr. 4, cu toate ca dreptul sau de proprietate a fost reconfirmat prin Decizia din 17 martie 1999, reclamantul sustine ca nici pana astazi nu a obtinut folosinta acestui drept, tinand seama de refuzul instantelor de a ordona evacuarea locatarilor. Mai mult, Decizia din 17 martie 1999 face obiectul unei proceduri de revizuire. Reclamantul sustine ca intreaga situatie este imputabila Guvernului parat. Intr-adevar, atitudinea locatarilor care refuza incheierea unui contract de inchiriere sau parasirea apartamentului se datoreaza, in opinia reclamantului, hotararilor judecatoresti contradictorii pronuntate de-a lungul anilor cu privire la dreptul sau de proprietate, astfel incat temeinicia dreptului sau este pusa sub semnul intrebarii de catre terti.
    60. Guvernul sustine ca instanta de fond a pronuntat Sentinta din 7 iulie 1994 cu incalcarea competentei sale, iar C.S.J. nu a facut decat sa restabileasca legalitatea, constatand ca imobilul nu apartinea doamnei E.A., ci statului.
    61. Guvernul sustine ca reclamantul nu a fost niciodata proprietar al imobilului in cauza, intrucat doamna E.A. nu ii putea transmite prin donatie un bun ce nu ii apartinea.
    62. Guvernul adauga ca reclamantul ar fi putut beneficia de masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 112/1995, conform careia persoanele care au fost lipsite de dreptul lor de proprietate asupra imobilelor cu destinatie de locuinta, cu titlu, pot redobandi acest drept de proprietate daca mai locuiesc in imobilele confiscate sau pot primi despagubiri.
    63. Curtea aminteste ca dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului in litigiu a fost stabilit la data de 2 decembrie 1994 prin donatia facuta de doamna E.A., al carei drept de proprietate fusese recunoscut in mod irevocabil prin Sentinta din 7 iulie 1994.
    64. De altfel, reclamantul a avut exercitiul acestui drept in calitate de proprietar legitim din 2 decembrie 1994 pana in 31 mai 1995. El a achitat taxele si impozitele imobiliare privitoare la acest bun.
    65. Reclamantul avea deci un bun in sensul art. 1 din Primul Protocol aditional la conventie (a se vedea Hotararea Brumarescu impotriva Romaniei, paragraful 70).
    66. Curtea arata in continuare ca Decizia C.S.J. din 31 mai 1995 a anulat Sentinta irevocabila din 7 iulie 1994 si a decis ca proprietar legitim al bunului este statul. In opinia Curtii aceasta situatie este, daca nu identica, cel putin analoga celei a reclamantului din cauza Brumarescu citata. Curtea considera deci ca Decizia C.S.J. din 31 mai 1995 l-a privat pe domnul Anghelescu de bunul sau, in sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Primul Protocol aditional la conventie (a se vedea Hotararea Brumarescu impotriva Romaniei, citata, paragrafele 73 si 74). Or, nici o justificare nu a fost furnizata de catre Guvernul parat pentru situatia astfel creata. Mai mult, Curtea arata ca reclamantul a fost privat de o parte din bunul sau pana la 17 martie 1999, data la care cea de-a doua actiune de revendicare a reclamantului a fost admisa cu privire la o parte din imobil, si pana la 9 februarie 2000 pentru apartamentele nr. 2 si 3, fara sa fi primit despagubiri pentru aceasta.
    67. Curtea nu poate face abstractie de demersurile ulterioare ale reclamantului de a redobandi folosinta completa a proprietatii sale, in special procedurile de anulare a contractelor de vanzare-cumparare a apartamentelor nr. 2 si 3. In aceasta privinta Curtea arata ca, in acest moment, unele proceduri judiciare sunt in continuare in curs de desfasurare in fata instantelor interne si ca unele dintre acestea urmaresc revocarea dreptului de proprietate al reclamantului.
    68. In aceste conditii, chiar daca s-ar putea dovedi ca privarea de proprietate a urmarit o cauza de interes public, Curtea considera ca nu a fost respectat justul echilibru si ca reclamantul a suportat si suporta o povara deosebita si exorbitanta.
    69. In concluzie, Curtea considera ca a existat o incalcare a prevederilor art. 1 din Primul Protocol aditional la conventie.

    C. Cu privire la aplicarea art. 41 din conventie

    70. Conform prevederilor art. 41 din conventie:
    "In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

    a) Prejudiciul material
    71. Reclamantul solicita suma de 98.705 euro pentru chiria pe care nu a putut sa o perceapa de la Decizia C.S.J. din 31 mai 1995 si pana la 31 octombrie 2001.
    72. In opinia Guvernului, chiar daca dreptul de proprietate al reclamantului nu ar fi fost anulat, acesta ar fi fost in orice caz obligat, in baza Legii nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reinnoirea contractelor de inchiriere privind unele suprafete locative, sa prelungeasca contractele de inchiriere incheiate de stat inaintea recunoasterii dreptului de proprietate al doamnei E.A. asupra imobilului in cauza. Bazandu-se pe un raport de expertiza depus la dosarul cauzei, Guvernul evalueaza valoarea chiriilor pe care reclamantul le-ar fi putut percepe intre 31 mai 1995 si 31 octombrie 2001 la 16.156 dolari S.U.A.
    73. Pe de alta parte, reclamantul solicita o suma lunara de 625 euro cu titlu de chirie pentru cele trei apartamente ocupate in prezent de fostii chiriasi, suma ce urmeaza a fi acordata incepand cu data de 1 noiembrie 2001 si pana la redobandirea integrala a folosintei proprietatii.
    74. Guvernul nu s-a pronuntat asupra acestei chestiuni.
    75. Curtea constata ca sumele cerute cu titlu de prejudiciu material sunt legate de privarea de libertate suferita de reclamant si de imposibilitatea de a exercita folosinta utila a bunului sau, personal sau prin perceperea chiriei de la locatari.
    76. De asemenea, Curtea constata ca, in mod incontestabil, reclamantul a suferit un prejudiciu material aflat in relatie directa cu incalcarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol aditional la conventie, incalcare datorata privarii de proprietate si consecintelor acesteia asupra exercitarii dreptului de proprietate al reclamantului, tinand seama in mod special de vanzarea de catre stat a apartamentelor nr. 2 si 3.
    77. Pronuntandu-se in echitate, asa cum o cere art. 41 din conventie, Curtea acorda reclamantului 18.755 euro.
    78. In sfarsit, in ceea ce priveste imposibilitatea reclamantului de a evacua locatarii care ocupa apartamentele fara titlu locativ sau pe cei care, desi locuiesc in virtutea unui contract de inchiriere, refuza sa plateasca chiria, Curtea arata ca nu a fost sesizata cu o astfel de plangere, dar ca nimic nu il impiedica pe reclamant sa o faca. In plus nu rezulta ca aceste fapte sunt consecinte directe ale privarii de proprietate suportate de reclamant. In consecinta, Curtea nu acorda despagubiri cu privire la acest capat de cerere.

    b) Prejudiciul moral
    79. Reclamantul solicita 25.571 euro pentru prejudiciul moral rezultat din suferinta "psihica" cauzata prin Decizia C.S.J. din 31 mai 1995 si prin consecintele acesteia.
    80. De asemenea, reclamantul solicita 153.427 euro pentru degradarea starii de sanatate datorata privarii de proprietate suportate si consecintelor acesteia. In mod special, el se refera la numeroasele proceduri judiciare angajate pentru recuperarea bunului sau si la interminabilele calatorii efectuate intre Germania si Romania si in interiorul Romaniei cu ocazia acestor proceduri derulate in diferite localitati din Romania. Toate acestea au contribuit la deteriorarea starii sale de sanatate si, mai ales, la gravele probleme cardiace, tinand seama si de varsta sa avansata.
    81. Guvernul se opune acestor pretentii, considerand ca reclamantul nu a dovedit existenta unui prejudiciu moral. In ceea ce priveste deteriorarea sanatatii reclamantului, Guvernul considera ca nu exista o legatura directa de cauzalitate intre starea sanatatii acestuia si procedurile judiciare.
    82. Curtea considera ca evenimentele in cauza au cauzat ingerinte grave in drepturile reclamantului la respectarea bunurilor sale, de acces la o instanta si la un proces echitabil, pentru care suma de 20.000 euro reprezinta o reparatie echitabila a prejudiciului moral suportat.

    c) Costuri si cheltuieli
    83. Reclamantul solicita decontarea sumei de 36.567 euro pe care o detaliaza dupa cum urmeaza:
    a) 35.800 euro pentru costurile procedurilor interne legate de recuperarea casei. Reclamantul a prezentat Curtii facturile calatoriilor efectuate in Romania (transport, chitante hoteliere etc.); si
    b) 767 euro pentru onorariile avocatilor angajati in procedurile interne.
    84. Guvernul isi exprima acordul pentru a plati cheltuielile ocazionate de a doua actiune in revendicare, dar se opune platii cheltuielilor angajate in procedurile initiate impotriva locatarilor sau a celor ocazionate de deplasarile reclamantului in Romania.
    85. Curtea, conform jurisprudentei sale, va cerceta daca cheltuielile si costurile a caror decontare este ceruta au fost reale si necesare pentru a preveni sau a indrepta situatia ce sta la baza incalcarii conventiei si daca nivelul acestora este rezonabil (a se vedea, de exemplu, Hotararea Milsen si Johnsen impotriva Norvegiei nr. 23.118/1993, paragraful 62, CEDH 1999 - VIII).
    86. Curtea considera rezonabila valoarea onorariilor platite de reclamant avocatului sau in procedurile interne si acorda cu acest titlu 767 euro.
    87. In ceea ce priveste cheltuielile datorate deplasarilor reclamantului in Romania, Curtea arata ca acesta a fost reprezentat de un avocat in toate aceste proceduri. Cu toate acestea, Curtea considera ca ar fi fost dificil, daca nu imposibil, pentru reclamant sa isi apere drepturile fara sa intre in contact direct cu avocatul sau in Romania si ca, in orice caz, reclamantul nu s-a deplasat in Romania pentru fiecare audiere.
    88. Avand in vedere argumentele prezentate si faptul ca procedurile legate de incalcarea conventiei se desfasoara din anul 1995 pana in prezent, Curtea ii acorda reclamantului suma ceruta, si anume 36.567 euro, la care se adauga sumele datorate cu titlu de taxa pe valoarea adaugata.

    d) Dobanzi de intarziere
    89. Sumele acordate fiind calculate in euro, Curtea hotaraste sa aplice valoarea dobanzilor de intarziere existente in Germania, tara de domiciliu a reclamantului, si anume 8,62% pe an.

    PENTRU ACESTE MOTIVE,
    CURTEA:

    1. decide, in unanimitate, ca a existat o incalcare a art. 6 paragraful 1 din conventie, sub aspectul absentei unui proces echitabil;
    2. decide, in unanimitate, ca a existat o incalcare a art. 6 paragraful 1 din conventie, sub aspectul negarii dreptului de acces la justitie;
    3. decide, in unanimitate, ca a existat o incalcare a art. 1 din Primul Protocol aditional la conventie;
    4. decide, in unanimitate, ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la comunicarea hotararii definitive in conformitate cu art. 44 paragraful 2 din conventie, suma de 18.755 euro pentru prejudiciul material;
    5. decide, cu 6 voturi la 1, ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la comunicarea hotararii definitive in conformitate cu art. 44 paragraful 2 din conventie, urmatoarele sume:
    - 20.000 euro pentru prejudiciul moral;
    - 36.567 euro cu titlu de costuri si cheltuieli la care se adauga sumele datorate pentru plata taxei pe valoarea adaugata;
    6. decide, in unanimitate, ca sumele mentionate la pct. 4 si 5 vor fi majorate cu o dobanda simpla de 8,62% pe an incepand de la expirarea termenului amintit si pana la momentul platii;
    7. respinge, in unanimitate, cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru surplus.
    Redactata in limba franceza si comunicata in scris la data de 9 aprilie 2002 in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din regulament.