Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (3) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.92 din 18.12.2012

privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 864 din 19 decembrie 2012

SmartCity1

Având în vedere perturbările determinate de imposibilitatea punerii în aplicare a unora dintre prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, perturbări ce sunt de natură a altera procesul educaţional atât în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat - imposibilitatea asigurării funcţionării normale a şcolilor doctorale, imposibilitatea promovării ca profesor universitar corelată cu neîndeplinirea standardelor de acreditare/autorizare şi asigurarea calităţii, cât şi în învăţământul preuniversitar - imposibilitatea asigurării personalului didactic calificat,ţinând cont de urgenţa elaborării unui curriculum naţional adaptat nevoilor de dezvoltare personală şi cerinţelor societăţii şi economiei, care să permită includerea în planurile-cadru a disciplinelor fundamentale şi a numărului de ore necesar pentru crearea şi dezvoltarea competenţelor prevăzute de Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare că un criteriu determinant în stabilirea obiectivelor şi strategiilor guvernamentale este cel al concordanţei cu responsabilităţile pe care România şi le-a asumat prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaţionale, iar Guvernul trebuie să promoveze un set coerent de politici macroeconomice şi măsuri de menţinere a stabilităţii financiare a ţării, care să asigure, în acest an, o execuţie bugetară prudentă, restrictivă şi echilibrată,faţă de necesitatea instituirii unei soluţii legislative nediscriminatorii şi echitabile pentru absolvenţii liceelor pedagogice, ai şcolilor postliceale pedagogice, ai colegiilor universitare de institutori sau ai altor şcoli echivalente, încadraţi în învăţământul preşcolar şi primar, care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, aveau calitatea de student, în sensul de a fi încadraţi, după absolvire, ca profesori pentru învăţământ preşcolar, respectiv profesori pentru învăţământ primar,în vederea asigurării posibilităţii de pregătire în domeniul psihopedagogic pentru studenţii şi absolvenţii care optează pentru profesiunea didactică până la absolvirea studiilor de către prima promoţie de studenţi admişi la programe de studii universitare organizate conform Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere expirarea mandatelor tuturor membrilor Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior la data de 14 octombrie 2012, ceea ce determină imposibilitatea continuării activităţii acestei agenţii de asigurare a calităţii în învăţământul superior,deoarece toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Capitolul IMăsuri în domeniul învăţământului şi cercetării Articolul ILegea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 66 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 66(1) Numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire este stabilit prin planurile-cadru de învăţământ şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare şi evaluare, cât şi pentru învăţarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conţinuturilor predate.(2) În cadrul Curriculumului naţional, ponderea disciplinelor obligatorii, respectiv a celor opţionale se stabileşte prin planurile-cadru, astfel încât să fie respectate atât principiul asigurării egalităţii de şanse şi al echităţii, cât şi principiul relevanţei şi al descentralizării.(3) Pentru fiecare disciplină şi domeniu de studiu, programa şcolară acoperă 75% din orele de predare şi evaluare, lăsând la dispoziţia cadrului didactic 25% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu respectiv. În funcţie de caracteristicile elevilor şi de strategia şcolii din care face parte, profesorul decide dacă procentul de 25% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu este folosit pentru învăţare remedială, pentru consolidarea cunoştinţelor sau pentru stimularea elevilor capabili de performanţe superioare, conform unor planuri individuale de învăţare elaborate pentru fiecare elev. 2. La articolul 85, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Statul subvenţionează toate costurile aferente frecventării liceului pentru elevii provenind din mediul rural sau din grupuri socioeconomice dezavantajate, precum şi pentru cei care frecventează şcolile profesionale. Modalitatea de subvenţionare şi criteriile de acordare a subvenţiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. 3. La articolul 104, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Finanţarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin bugetele locale, pentru următoarele articole de cheltuieli, în funcţie de care se calculează costul standard per elev/preşcolar: a)cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora; b)cheltuieli cu pregătirea profesională; c)cheltuieli cu evaluarea periodică a elevilor; d)cheltuieli cu bunuri şi servicii. 4. La articolul 105 alineatul (2), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Finanţarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinaţie, pentru următoarele categorii de cheltuieli: 5. La articolul 111, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:(6) Cheltuielile aferente facilităţilor acordate elevilor şi studenţilor privind transportul pe calea ferată şi cu metroul se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. 6. La articolul 167, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Numărul studenţilor-doctoranzi care pot fi îndrumaţi simultan de către un conducător de doctorat se stabileşte de către senatul universitar. 7. La articolul 172 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)sunt programe destinate persoanelor care au obţinut o diplomă de doctor în ştiinţe cu cel mult 5 ani înainte de admiterea în programul postdoctoral; 8. La articolul 172, alineatul (4) se abrogă. 9. La articolul 211, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31 ) , cu următorul cuprins: (31 ) În cazul exercitării unei funcţii de membru al Guvernului sau de secretar de stat, rectorul are obligaţia de a se suspenda din funcţie pe perioada exercitării respectivei demnităţi. 10. Articolul 215 se abrogă. 11. La articolul 236, alineatul (2) se modifică şi va următorul cuprins:(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), formarea personalului din educaţia antepreşcolară pentru funcţia de educator-puericultor din învăţământul preşcolar şi primar, pentru funcţiile de educatoare/educator şi învăţătoare/învăţător se realizează prin liceele pedagogice. 12. La articolul 247, după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1) , cu următorul cuprins: b^1) prin excepţie de la prevederile lit. b), până în anul 2018, în învăţământul preşcolar: educator/educatoare - se normează un post pentru fiecare grupă de copii; în unităţile cu program prelungit sau săptămânal, educatoarele se normează pe ture; 13. La articolul 247, după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1) , cu următorul cuprins: c^1) prin excepţie de la prevederile lit. c), până în anul 2018, în învăţământul primar: învăţător/învăţătoare - se normează un post pentru fiecare clasă de elevi; 14. La articolul 284, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Personalul didactic de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul de stat se pensionează la data împlinirii vârstei legale de pensionare. 15. La articolul 284, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) şi (7) , cu următorul cuprins:(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), în cazul în care în unităţile de învăţământ normele/posturile didactice nu pot fi acoperite cu titulari, personalul didactic din învăţământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care dovedeşte competenţă profesională deosebită, poate fi menţinut, cu aprobarea anuală a consiliului de administraţie, ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare, la cerere, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.(7) Personalului didactic care a avut calitatea de titular şi care nu a depăşit cu 3 ani vârsta de pensionare i se poate recunoaşte această calitate de către consiliul de administraţie, conform metodologiei prevăzute la alin. (6), cu condiţia renunţării la pensie pe perioada în care rămâne titular. 16. La articolul 288, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 288(1) Activităţile didactice care excedează o normă didactică prevăzută la art. 287 sunt remunerate în regim de cumul sau plată cu ora. 17. La articolul 289, alineatele (2) şi (4) se abrogă. 18. La articolul 289, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7) , cu următorul cuprins: (7) Personalului didactic care a avut calitatea de titular i se poate recunoaşte această calitate, anual, de către senatul universitar, conform metodologiei prevăzute la alin. (6), cu condiţia renunţării la pensie pe perioada în care rămâne titular. 19. La articolul 301 alineatul (5), litera b) se abrogă. 20. La anexă, punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: 1. Abilitarea reprezintă certificarea calităţii unei persoane de a conduce lucrări de doctorat. Articolul IIPrevederile art. 9 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) referitoare la finanţarea de bază pentru învăţământul preuniversitar particular şi confesional acreditat, precum şi prevederile art. 27 alin. (6) şi art. 361 alin. (3) lit. e) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2013. Articolul III - Modul de acordare a facilităţilor pentru elevi şi studenţi prevăzute la art. 111 alin. (6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi clasa mijlocului de transport se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul IVAbsolvenţilor liceelor pedagogice, filiera vocaţională, profilul pedagogic, specializarea învăţător-educatoare, ai şcolilor postliceale pedagogice, ai colegiilor universitare de institutori sau ai altor şcoli echivalente, încadraţi în învăţământul preşcolar şi primar, li se recunoaşte îndeplinită condiţia pentru ocuparea funcţiilor didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, respectiv profesor pentru învăţământul primar, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pe baza diplomei de licenţă. Articolul VPână la absolvirea masteratului didactic prevăzut la art. 154 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, de către prima promoţie a absolvenţilor de licenţă admişi în condiţiile acestei legi, formarea pentru cariera didactică se asigură prin departamentele de specialitate din cadrul instituţiilor de învăţământ superior, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Articolul VIEducatorii şi învăţătorii încadraţi în sistemul naţional de învăţământ au dreptul să îşi continue activitatea în funcţiile didactice din învăţământul preşcolar, respectiv învăţământul primar pe care le ocupă, cu condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul VIIOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 20 iulie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 19, alineatele (7) şi (8) vor avea următorul cuprins:(7) Durata unui mandat de membru al Consiliului ARACIS este de 4 ani.(8) La fiecare 4 ani, Consiliul ARACIS se înnoieşte prin scoaterea la concurs a 17 mandate de membru în Consiliul ARACIS. Mandatele se ocupă pe baza unei proceduri proprii, conform art. 191 alin. (5). Noul consiliu îşi alege preşedintele şi vicepreşedintele. 2. Articolul 191 va avea următorul cuprins: Articolul 191 (1) ARACIS este condusă de un consiliu alcătuit din 25 de membri, din care 23 de cadre didactice cu funcţii de predare în învăţământul superior care reprezintă, de regulă, domeniile de studii universitare şi 2 studenţi, reprezentanţi ai federaţiilor studenţeşti din România, reconfirmaţi la începutul fiecărui an universitar.(2) Membrii ARACIS sunt selectaţi pe baza criteriilor de prestigiu profesional şi moral, pe principii de competenţă profesională şi ştiinţifică.(3) Consiliul ARACIS se organizează şi funcţionează independent de orice ingerinţe ideologice, politice sau religioase.(4) Consiliul ARACIS este condus de un preşedinte şi un vicepreşedinte, aleşi prin vot secret, cu majoritatea membrilor consiliului.(5) Membrii Consiliului ARACIS sunt selectaţi, prin concurs, conform unei proceduri proprii publicate anterior declanşării selecţiei.(6) Membrii Consiliului ARACIS sunt profesori universitari titulari sau care îşi continuă activitatea didactică cu aprobarea senatului universitar, precum şi conferenţiari universitari, cu experienţă în asigurarea calităţii educaţiei.(7) Din Consiliul ARACIS nu pot face parte rectori pe perioada exercitării funcţiei respective. În situaţia în care un membru al Consiliului ARACIS devine rector, îşi pierde mandatul de membru al Consiliului ARACIS începând cu data confirmării prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, potrivit prevederilor art. 211 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.(8) Nu pot fi membri ai consiliului persoanele care îndeplinesc o funcţie de demnitate publică pe perioada exercitării funcţiei respective. În situaţia în care un membru al Consiliului ARACIS este numit într-o funcţie de demnitate publică, îşi pierde mandatul de membru al Consiliului ARACIS începând cu data numirii în funcţie.(9) Mandatele de membri ai Consiliului ARACIS care devin vacante se ocupă conform procedurii prevăzute la alin. (5), pentru durata restantă a fiecărui mandat vacantat.(10) Pot fi experţi evaluatori ai ARACIS cadre didactice titulare sau care îşi continuă activitatea didactică cu aprobarea senatului universitar, cu gradul didactic de conferenţiar sau profesor universitar, cu experienţă în asigurarea calităţii educaţiei. De asemenea, pot participa în comisiile de evaluare studenţi şi reprezentanţi ai angajatorilor.(11) În cazul în care instituţia sau programul de studiu supus evaluării are angajat în cadrul său unul sau mai mulţi membri ai Consiliului ARACIS ori soţi, rude sau afini până la gradul al treilea, acei membri ai Consiliului ARACIS nu participă la procedurile aferente evaluării respective.(12) În cazul în care instituţia sau programul de studiu supus evaluării are angajat în cadrul său unul sau mai mulţi membri evaluatori ARACIS ori soţi, rude sau afini până la gradul al treilea, acei membri evaluatori ARACIS nu participă în cadrul procedurilor aferente evaluării respective. 3. La articolul 34, alineatul (2) va avea următorul cuprins:(2) În termen de un an de la emiterea raportului prin care se constată neîndeplinirea standardelor de calitate, furnizorul de educaţie solicită agenţiei de asigurare a calităţii o nouă evaluare. În caz contrar, raportul elaborat în condiţiile alin. (1) este definitiv. Costurile evaluării suplimentare sunt suportate de către furnizorul de educaţie. Articolul VIIIPentru asigurarea continuităţii activităţilor ARACIS, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului numeşte, provizoriu, membrii Consiliului ARACIS dintre persoanele care au avut această calitate, până la finalizarea procedurilor de evaluare externă a ARACIS, coordonate de „European Association for Quality Assurance in Higher Education“ ENQA, inclusiv până la confirmarea listării în „European Quality Assurance Register for Higher Education“ EQAR, în decursul anului 2013. Articolul IXLa expirarea mandatelor de membri ai Consiliului ARACIS numiţi provizoriu conform prezentei ordonanţe de urgenţă se organizează, în termen de 30 de zile de la data finalizării procedurilor prevăzute la art. VIII, o selecţie conform procedurii prevăzute la art. 191 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul X(1) Alineatul (3) al articolului 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 30 august 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
(3) Institutul naţional are patrimoniu propriu şi administrează patrimoniul public şi privat al statului pentru asigurarea desfăşurării activităţii şi funcţionează, după caz, în coordonarea/subordinea unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale sau a unei instituţii de învăţământ superior de stat acreditate, potrivit legii.
(2) În tot cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, sintagma „în coordonarea unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale“ se înlocuieşte cu sintagma „după caz, în coordonarea/subordinea unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale sau a unei instituţii de învăţământ superior de stat acreditate, prin reorganizare sau înfiinţare, potrivit legii“.
Capitolul IIMăsuri în domeniul plăţii titlurilor devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013 Articolul XI(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, se va realiza astfel:a)în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu; b)în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu; c)în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; d)în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; e)în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu. (2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.(3) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.(4) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Ecaterina Andronescu Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Ovidiu Ioan Silaghi Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Mariana Câmpeanu Ministrul administraţiei şi internelor, Mircea Duşa Ministrul delegat pentru administraţie, Radu Stroe Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Florin Georgescu

SmartCity5

COMENTARII la OUG 92/2012

13.08.2013 08:34:06  Cogean Carmen  a scris :
Ce se intelege prin "cheltuieli cu pregatirea profesionala"?Doar gradele didactice?
   
15.01.2013 21:26:50  Anonim  a scris :
ANONIM Articolul IV "Absolvenţilor liceelor pedagogice... li se recunoaşte îndeplinită condiţia pentru ocuparea funcţiilor didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, respectiv profesor pentru învăţământul primar, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă"...DE CE PE BAZA DIPLOMEI DE LICENTA cand la intocmirea dosarelor de echivalare erau suficiente creditele dobandite datorita participarii la numeroase cursuri de formare? Chiar e nevoie dupa 33 de ani vechime sa mai dam bani pe o facultate care nu ne imbogateste cu nimic cunostintele necesare pentru predare, cu atat mai putin experienta!?
   
23.12.2012 10:04:30  Anonim  a scris :
Art 288 20. La anexă, punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: 1. Abilitarea reprezintă certificarea calităţii unei persoane de a conduce lucrări de doctorat. NU exista anexa a Legii 1/2011 actualizată, publicată in Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011, conform Monitorului Oficial. Pana azi exista numai TREI astfel de abilitari sustinute la nivelul Romaniei, iar MAJORITATEA covarsitoare a profesorilor universitari si a conducatorilor de doctorat NU indeplinesc conditiile necesare abilitarii. Ce se intampla cu abilitatii care deci CALITATIV raman deasupra celorlalti?
   
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu