ORDIN Nr. 452
din 29 aprilie 2010
pentru modificarea Ordinului
presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 438/2008 privind
aprobarea conditiilor si documentelor necesare furnizorilor de servicii
medicale de dializa în vederea intrarii în relatii contractuale pentru
furnizarea de servicii de dializa în regim ambulatoriu cu Casa Nationala de
Asigurari de Sanatate
ACT EMIS DE:
CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 301 din 10 mai 2010
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. P.N./789/J.A./2.893 din 29
aprilie 2010 al Direcţiei programe naţionale şi al
Direcţiei juridic, contencios şi acorduri internaţionale;
- art. 246 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind
reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 261/2010 privind
aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anul 2010;
- Ordinul ministrului sănătăţii
şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
nr. 264/407/2010 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor
naţionale de sănătate în anul 2010, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate nr. 967/2009 pentru aprobarea Normelor
privind condiţiile şi modalitatea de decontare a serviciilor de
dializă, contractate de Casa Naţională de Asigurări de
Sănătate cu furnizorii din sectorul privat, câştigători ai
licitaţiei naţionale pentru centrele-pilot, şi alţi
furnizori privaţi de servicii de dializă, autorizaţi şi
evaluaţi în condiţiile legii;
- Ordinul ministrului sănătăţii nr.
1.718/2004 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a unităţilor de dializă publice şi
private, cu modificările ulterioare;
în temeiul dispoziţiilor art. 281 alin. (2) din
Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
şi ale art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate emite
următorul ordin:
Art. I. - Ordinul
preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
nr. 438/2008 privind aprobarea condiţiilor şi documentelor necesare
furnizorilor de servicii medicale de dializă în vederea intrării în
relaţii contractuale pentru furnizarea de servicii de dializă în
regim ambulatoriu cu Casa Naţională de Asigurări de
Sănătate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
519 din 10 iulie 2008, cu modificările şi completările
ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Anexa nr. 1 se modifică şi se
înlocuieşte conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din
prezentul ordin.
2. Anexa nr. 2 se modifică şi se
înlocuieşte conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. II. -
Direcţiile de specialitate din cadrul Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate, precum şi furnizorii de servicii
medicale de dializă care intră în contract cu Casa
Naţională de Asigurări de Sănătate vor duce la
îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. III. - Prezentul
ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate,
Nicolae Lucian Duţă
ANEXA Nr. 1 (Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 438/2008)
ADEZIUNEA PACIENTULUI
Subsemnatul(a),..........................................,
pacient(ă) al(a) Centrului de
Dializă......................................., tratat(ă) prin:
- hemodializă convenţională;
- hemodiafiltrare intermitentă on-line*;
- dializă peritoneală continuă;
- dializă peritoneală automată*,
posesor (posesoare) al(a) CI.
seria.......nr.............., eliberată de
...................................................la data de........................,
CNP........................., domiciliat(ă) în
..............................................................,
dializat(ă) cronic din data de................., solicit efectuarea
şedinţelor de dializă în Centrul de Dializă
........................................................., începând cu data
de....................
Data
.....................................
Semnătura pacientului
.....................................
* In această situaţie adeziunea va fi
însoţită de referatul medical elaborat de medicul şef al
centrului de dializă, din care să rezulte că sunt întrunite
criteriile medicale aprobate prin Ordinul ministrului
sănătăţii şi al preşedintelui Casei
Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 264/407/2010 pentru
aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de
sănătate în anul 2010, cu modificările şi completările
ulterioare, cu menţionarea expresă a acestor criterii de includere.
Referatul medical poate fi întocmit pentru maximum 7% din totalul bolnavilor
trataţi în centru şi incluşi în contract cu Casa
Naţională de Asigurări de Sănătate.
ANEXA Nr. 2 (Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 438/2008)
CONTRACT
pentru furnizarea de servicii de dializă în
regim ambulatoriu între Casa Naţională de Asigurări de
Sănătate (CNAS) şi................................
Părţile contractante:
Casa Naţională de Asigurări de
Sănătate (CNAS), cu sediul în municipiul Bucureşti, Calea
Călăraşilor nr. 248, sectorul 3, cont nr.
RO02TREZ70027660520XXXXX, deschis la Activitatea de Trezorerie şi
Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, cod fiscal nr.
11697800, reprezentată legal prin preşedinte
..............................................................................................
şi
..........................................................
(Furnizorul), cu sediul în ............................................,
cont nr......................, deschis la...................., cod unic de
înregistrare nr.........................., reprezentată legal
prin......................
Având în vedere:
- art. 246 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind
reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 261/2010 privind
aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anul 2010;
- Ordinul ministrului sănătăţii
şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate nr. 264/407/2010 pentru aprobarea Normelor tehnice de
realizare a programelor naţionale de sănătate în anul 2010;
- Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate nr. 438/2008 privind aprobarea
condiţiilor şi documentelor necesare furnizorilor de servicii
medicale de dializă în vederea intrării în relaţii contractuale
pentru furnizarea de servicii de dializă în regim ambulatoriu cu Casa Naţională
de Asigurări de Sănătate, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate nr. 967/2009 pentru aprobarea Normelor
privind condiţiile şi modalitatea de decontare a serviciilor de
dializă, contractate de Casa Naţională de Asigurări de
Sănătate cu furnizorii din sectorul privat, câştigători ai
licitaţiei naţionale pentru centrele-pilot, şi alţi
furnizori privaţi de servicii de dializă, autorizaţi şi
evaluaţi în condiţiile legii;
- Ordinul ministrului sănătăţii nr.
1.718/2004 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a unităţilor de dializă publice şi
private, cu modificările ulterioare, CNAS şi Furnizorul au încheiat
prezentul contract pentru furnizarea serviciilor în următorii termeni
şi condiţii:
Contractul este format din:
- partea 1 - Volumul estimat de servicii;
- partea 2 - Prevederi operaţionale;
- anexe: - anexa A - Condiţii suspensive;
- anexa B - Descrierea centrului. Fiecare
parte şi anexă la prezentul contract fac parte integrantă din prezentul
contract.
PARTEA 1
Volumul estimat de servicii
I. Bolnavi beneficiari ai „Programului naţional de
supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă
renală cronică" contractaţi
Tabelul de mai jos prezintă volumul estimat de
servicii corespunzător perioadei contractate (astfel cum este definit în
partea a 2-a a prezentului contract).
Serviciul
|
Volumul contractat estimat
|
Valoarea contractată
estimată
- lei -
|
Nr. bolnavi pentru hemodializă convenţională
|
|
|
Nr. şedinţe de hemodializă convenţională
|
|
|
Nr. bolnavi pentru hemodiafiltrare intermitentă on-line
|
|
|
Nr. şedinţe de hemodiafiltrare intermitentă
on-line
|
|
|
Nr. bolnavi pentru dializă peritoneală continuă
|
|
|
Nr. bolnavi pentru dializă peritoneală automată
|
|
|
Valoarea totală a contractului pentru perioada
............... este de ......................... lei, calculată la
tarifele prevăzute la clauzele 6.1.1, 6.1.2, 6.1.3 şi 6.1.4,
respectiv 472 lei/şedinţa de hemodializă convenţională,
536 lei/şedinţa de hemodiafiltrare intermitentă on-line, 50.800
lei pentru dializa peritoneală continuă - tarif/pacient/an şi
63.500 lei pentru dializa peritoneală automată - tarif/pacient/an.
II. Modificări ale volumului estimat
A. Furnizorul trebuie să aibă o capacitate
suficientă pentru furnizarea volumului estimat de servicii pentru
pacienţii asiguraţi în cadrul sistemului de asigurări sociale de
sănătate.
B. Volumul efectiv al serviciilor furnizate conform
prezentului contract depinde de numărul de servicii solicitate
Furnizorului pentru pacienţii asiguraţi în sistemul de asigurări
sociale de sănătate, sub condiţia plafonului de plăţi,
conform clauzei 6.4.
C. 1. In cazul în care pe durata executării
contractului există situaţia în care un bolnav constant a întrerupt
tratamentul (transplant renal, deces sau alte cauze de ieşire din
program), Furnizorul va notifica CNAS despre această situaţie în
primele 10 zile de la întreruperea tratamentului.
2. In cazul în care pe durata executării
contractului Furnizorul primeşte noi adeziuni de la bolnavii incluşi
în Programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu
insuficienţă renală cronică, pentru efectuarea dializei în
centru, Furnizorul va notifica CNAS despre aceste solicitări, va preciza că
este un bolnav nou-introdus pe un post vacantat prin ieşirea din Programul
naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu
insuficienţă renală cronică (transplant renal, deces sau
alte cauze de ieşire din program), îl va raporta ca bolnav nou-tratat în
centru, cu încadrarea în numărul total de bolnavi aprobat pentru anul 2010
prin ordin al ministrului sănătăţii şi al
preşedintelui CNAS, şi va informa CNAS dacă poate sau nu să
onoreze această cerere.
3. In situaţii justificate, părţile pot
conveni să majoreze serviciile furnizate în baza acestui contract prin
încheierea unui act adiţional, cu încadrarea în limita numărului de
pacienţi cuprinşi în Programul naţional de supleere a
funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală
cronică şi a fondurilor aprobate cu această destinaţie prin
buget, în anul în curs. Furnizorul este obligat să notifice CNAS despre
aceste situaţii justificate. Actul adiţional pentru aceste
situaţii se încheie în urma analizei de la nivelul CNAS privind încadrarea
în limita numărului de pacienţi cuprinşi în Programul naţional
de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă
renală cronică şi a fondurilor aprobate cu această
destinaţie.
4. Până la întocmirea actului adiţional
prevăzut la pct. 3, Furnizorul nu va raporta bolnavii nou-incluşi,
iar CNAS nu va deconta serviciile prestate de Furnizor pentru pacienţii
existenţi în Programul naţional de supleere a funcţiei renale la
bolnavii cu insuficienţă renală cronică de la care a primit
noi adeziuni.
D. Furnizorul acceptă riscul ca cererea de
servicii să fie mai mică decât volumul estimat, situaţie în care
CNAS va deconta serviciile ce fac obiectul prezentului contract la nivelul
realizat. CNAS va plăti Furnizorului tariful contractual, stabilit
potrivit clauzelor 6.1.1, 6.1.2, 6.1.3 şi 6.1.4, pentru toate serviciile furnizate
până la plafonul prevăzut în clauza 6.4 - partea a 2-a, dar nu
îşi asumă nicio obligaţie de a garanta că volumul
serviciilor solicitate va atinge întotdeauna volumul estimat.
PARTEA a 2-a
Prevederi operaţionale
1. Definiţii
1.1. In scopul interpretării prezentului contract:
Caz de forţă majoră înseamnă orice eveniment independent de voinţa
părţilor, excepţional şi imprevizibil şi în afara
puterii de control al părţii care îl invocă, al cărui efect
nu a putut fi evitat şi care afectează substanţial executarea
obligaţiilor părţii conform prezentului contract. Cazurile de
forţă majoră includ, fără a se limita la,
următoarele: a) cutremure; b) explozii, incendii sau inundaţii (cu
excepţia celor cauzate de Furnizor); c) contaminare nucleară,
chimică sau biologică (cu excepţia celor cauzate de Furnizor);
d) bombe neexplodate sau alte muniţii ori descoperirea unor vestigii
arheologice sau antice; e) război sau război civil (fie declarat sau
nedeclarat) ori conflicte armate, invazii, blocade şi embargouri; f)
revoltă civilă sau tulburare ori rebeliune; g) orice act terorist sau
ameninţare credibilă privind un act terorist asupra Furnizorului ori
a unităţilor sale; sau h) greve ori alte acţiuni industriale la
nivel naţional.
Data intrării în vigoare este data prevăzută în clauza 3 la care prezentul
contract intră în vigoare.
Data încetării are
înţelesul prevăzut în clauza 2.
Data semnării este
data la care prezentul contract este semnat de ambele părţi.
Garanţia de bună execuţie înseamnă o garanţie constituită de către
Furnizor în favoarea CNAS pentru îndeplinirea serviciilor conform prezentului
contract, sub formă de: (i) depozit în numerar într-un cont în lei în
favoarea CNAS, la o bancă comercială română sau o bancă
comercială internaţională având o sucursală în România,
acceptabilă pentru CNAS; (ii) scrisoare de garanţie bancară
necondiţionată, irevocabilă, independentă şi
plătibilă la prima cerere, fără beneficiul de
discuţiune şi diviziune, într-o formă rezonabil acceptabilă
pentru CNAS, emisă de o bancă comercială înregistrată în
România sau de o bancă comercială internaţională având o
sucursală în România, acceptabilă pentru CNAS; sau (iii) orice
modalitate care să îmbine cele prezentate mai sus, valabilă pe durata
contractului şi reînnoită pentru orice modificare apărută
în derularea acestuia şi pe o durată de 30 de zile de la data
încetării prezentului contract, în cuantum de 5% din valoarea
estimată a serviciilor de dializă pentru perioada respectivă, în
valoare de.....................lei.
Furnizorul înseamnă
prestatorul de servicii definit potrivit prezentului contract.
Legile includ toate
actele normative ale Parlamentului României, acte ale Guvernului României,
precum şi toate reglementările şi hotărârile de Guvern mai
jos amintite şi reglementările cu caracter juridic ale
autorităţilor publice, municipale şi ale altor
autorităţi competente, care afectează în orice mod sau sunt
aplicabile serviciilor, astfel cum acestea ar putea fi modificate, completate,
înlocuite şi/sau republicate din când în când.
Materiale înseamnă
toate materialele şi documentaţia furnizată de către
Furnizor pentru îndeplinirea serviciilor.
Norme de dializă înseamnă
regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţilor de
dializă, cu anexele aferente, precum şi Ghidul de bună
practică, astfel cum acestea sunt aprobate prin ordin al ministrului
sănătăţii.
Servicii înseamnă
pachetul complet de servicii de dializă, incluse în pachetul de bază,
cuprins în normele de dializă, care include servicii de hemodializă:
hemodializă convenţională sau hemodiafiltrare intermitentă
on-line şi servicii de dializă peritoneală: continuă sau
automată, precum şi furnizarea medicamentelor şi materialelor
sanitare specifice, ce urmează a fi efectuate de către Furnizor în
regim ambulatoriu pentru pacienţii asiguraţi în cadrul sistemului de
asigurări sociale de sănătate, inclusiv transportul
nemedicalizat al pacienţilor hemodializaţi prin hemodializă
convenţională sau hemodiafiltrare intermitentă on-line de la
şi la domiciliul pacienţilor şi transportul lunar al
medicamentelor şi materialelor sanitare specifice dializei peritoneale
continue sau automate la domiciliul pacienţilor. Serviciile de
dializă cuprind:
a) serviciul de hemodializă
convenţională şi hemodiafiltrarea intermitentă on-line:
medicamente şi materiale sanitare specifice, investigaţii de
laborator, toate cheltuielile necesare realizării serviciului medical de
hemodializă şi transportului nemedicalizat al bolnavilor de la
domiciliul bolnavilor la unitatea sanitară şi retur, excepţie
făcând copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani şi
persoanele cu vârsta de peste 18 ani cu nanism, care nu pot fi preluate în
centrele de dializă de adulţi, în vederea efectuării dializei în
unităţile sanitare situate în alt judeţ decât cel de domiciliu
al persoanei respective, pentru care transportul se suportă din fondul
alocat asistenţei medicale de urgenţă şi transport sanitar,
în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a
Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei
medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate
pentru anul 2010, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 262/2010 pentru
aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării
asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de
sănătate pentru anul 2010;
b) serviciul de dializă peritoneală,
continuă şi automată: medicamente şi materiale sanitare
specifice, investigaţii de laborator şi transportul lunar al
medicamentelor şi materialelor sanitare specifice dializei peritoneale la
domiciliul pacienţilor.
Tariful contractual înseamnă
tariful plătibil de către CNAS Furnizorului pentru serviciile
furnizate, conform clauzei 6 - partea a 2-a.
Volumul estimat înseamnă
volumul estimat al serviciilor ce urmează să fie furnizate de
către Furnizor în condiţiile prezentului contract.
Zi lucrătoare înseamnă
o zi (dar nu sâmbăta sau duminica, în condiţiile în care prin acte
normative nu se stabileşte altfel) în care băncile sunt deschise în
mod normal pentru activitatea bancară în România.
1.2. Titlurile articolelor din prezentul contract au
doar scopul de a înlesni citirea şi nu vor afecta interpretarea acestuia.
1.3. In cazul unor neconcordanţe în ceea ce
priveşte termenii prezentului contract, acestea vor fi soluţionate
ţinându-se cont de următoarea ordine:
a) prezentele clauze, incluse în această parte a
2-a;
b) toate celelalte părţi, în ordinea
numerotării.
2. Durata contractului
2.1. Sub rezerva clauzei 3, obligaţiile
Furnizorului în baza prezentului contract se vor naşte la data intrării
în vigoare.
2.2. Durata prezentului contract este de la data
intrării în vigoare şi până la ......... şi poate fi
prelungită prin acte adiţionale, în limita creditelor aprobate prin
buget pentru anul respectiv, în condiţiile respectării
dispoziţiilor legale în vigoare.
3. Condiţii suspensive
3.1. Data intrării în vigoare a prezentului
contract este data la care CNAS confirmă primirea, într-o formă
şi conţinut acceptabile, a tuturor documentelor şi dovezilor
care atestă îndeplinirea de către Furnizor a tuturor condiţiilor
suspensive prevăzute în anexa A. Data intrării în vigoare nu poate fi
mai târziu de 15 zile lucrătoare de la data semnării, dacă
părţile nu convin altfel.
3.2. Nedepunerea tuturor documentelor şi dovezilor
care atestă îndeplinirea de către Furnizor a tuturor condiţiilor
suspensive prevăzute în anexa A, în termenul prevăzut la clauza 3.1,
atrage rezilierea de drept a prezentului contract.
4. Locaţia serviciilor
4.1. Furnizorului i se solicită să furnizeze
servicii în Centrul ........................., cu sediul
în...................................
5. Obligaţiile
părţilor
5.1. Furnizorul:
a) va depune toată diligentele şi va
acţiona pe toată durata prezentului contract în conformitate cu cele
mai înalte principii şi standarde profesionale;
b) va respecta şi se va conforma tuturor legilor
aplicabile;
c) va furniza serviciile în conformitate cu toate
normele, incluzând, fără a se limita la normele de dializă,
standardele, legile şi reglementările privind evaluarea, certificarea
sau licenţierea medicală a furnizorilor de servicii medicale privind
operarea centrelor de dializă ori furnizarea serviciilor şi va
utiliza numai medicamente şi materiale sanitare, aparatură şi
echipament aferent autorizate pentru a fi utilizate în România; pentru a evita
orice îndoială, orice norme de evaluare, certificare sau licenţiere
medicală ulterioare datei prezentului contract vor fi aplicabile
Furnizorului;
d) va furniza serviciile pacienţilor
asiguraţi cuprinşi în Programul naţional de supleere a
funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală
cronică, care optează pentru efectuarea tratamentului în prezentul
centru, fără niciun fel de discriminare, folosind metodele cele mai
eficiente de tratament, în limita valorii de contract;
e) va furniza serviciile pacienţilor titulari ai
cârdului european de asigurări de sănătate, ai certificatului
provizoriu de înlocuire a acestuia, emise în aplicarea regulamentelor (CEE) nr.
1.408/71/CEE al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de
securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu
familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii
şi nr. 574/72/CEE al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a
normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 privind aplicarea
regimurilor de securitate socială în raport cu salariaţii şi cu
membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul
Comunităţii de unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau
ale Spaţiului Economic European, în perioada de valabilitate a cârdului
şi în aceleaşi condiţii ca pentru persoanele asigurate în cadrul
sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, urmând
a evidenţia şi raporta distinct caselor de asigurări sociale de
sănătate serviciile medicale acordate acestei categorii de persoane;
f) va solicita documente care să ateste că
pacienţii sunt asiguraţi în cadrul sistemului de asigurări
sociale de sănătate;
g) va pregăti şi va depune la
autorităţile relevante rapoartele cerute de normele de dializă
şi de alte legi aplicabile;
h) va angaja personalul de specialitate în
proporţie cu cerinţele minimale de personal prevăzute în normele
de dializă şi va asigura instruirea tehnică corespunzătoare
a acestuia pentru utilizarea echipamentelor din dotare;
i) va respecta atât criteriile medicale de calitate
prevăzute în normele de dializă, cât şi criteriile de calitate a
serviciilor de dializă, în conformitate cu art. 238 şi 239 din Legea
nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
j) va crea, va implementa, va documenta şi va
menţine un sistem de control intern al calităţii;
k) va oferi relaţii asiguraţilor despre
serviciile acordate, precum şi despre modul în care vor fi furnizate
acestea şi va acorda consilierea în scopul prevenirii îmbolnăvirilor
şi al păstrării sănătăţii;
l) va respecta confidenţialitatea prestaţiei
medicale;
m) va respecta normele de raportare a bolilor, conform
prevederilor legale în vigoare;
n) va stabili programul de activitate şi îl va
afişa la loc vizibil şi va stabili programul de activitate şi
sarcinile de serviciu pentru personalul angajat;
o) va anunţa CNAS despre orice modificare a
datelor privind Furnizorul aşa cum au fost trimise către CNAS;
p) va informa pacienţii cu privire la pachetul de
servicii de bază şi la obligaţiile sale în relaţie
contractuală cu CNAS, precum şi la obligaţiile pacienţilor
referitoare la actul medical;
q) va permite personalului CNAS şi caselor de
asigurări de sănătate verificarea scriptică şi
faptică a modului de îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate
de acesta în baza prezentului contract;
r) va răspunde de efectuarea şi de calitatea
transportului nemedical al pacienţilor pentru hemodializă
(hemodializă convenţională sau hemodiafiltrare intermitentă
on-line), cuprinşi în prezentul contract, precum şi de transportul
lunar al medicamentelor şi materialelor sanitare pentru pacienţii cu
dializă peritoneală (continuă sau automată), cuprinşi
în prezentul contract;
s) va organiza evidenţa indicatorilor de
performanţă ai tratamentului elaboraţi de comisia de
specialitate a Ministerului Sănătăţii şi va raporta
datele on-line la Registrul renal român în formatul cerut de acesta;
t) va transmite CNAS raportări lunare,
trimestriale (cumulat de la începutul anului) şi anuale privind
indicatorii realizaţi, în primele 10 zile lucrătoare ale lunii
următoare încheierii perioadei pentru care se face raportarea;
u) va respecta prevederile Legii nr. 677/2001 pentru
protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter
personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările
şi completările ulterioare, precum şi ale legislaţiei
subsecvente în acest domeniu;
v) va anunţa în scris, în termen de 5 zile
lucrătoare, centrul de dializă de la care a plecat pacientul.
5.2. Furnizorul privat de servicii de dializă nu
are obligaţia de a furniza servicii de dializă în sistem de
internare.
Includerea de pacienţi noi în cadrul programului
pentru tratament specific va fi realizată conform prevederilor
Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de
dializă publice şi private, aprobat prin Ordinul ministrului
sănătăţii nr. 1.718/2004, cu modificările ulterioare,
cu avizul medicului coordonator al judeţului ............ si cu aprobarea
CNAS.
5.3. CNAS, prin reprezentanţii săi, respectiv
casele de asigurări de sănătate:
a) va monitoriza activitatea şi calitatea
serviciilor efectuate de Furnizor, incluzând, dar fără a se limita la
monitorizarea sistemului de control intern al calităţii şi
evidenţele Furnizorului;
b) va urmări derularea prezentului contract şi
modul de îndeplinire a obligaţiilor asumate de Furnizor;
c) va deconta Furnizorului serviciile contractate
şi prestate, pe baza facturii însoţite de
desfăşurătoarele privind activitatea realizată, în urma
verificării şi validării acestora de către casa de
asigurări de sănătate;
d) va monitoriza numărul serviciilor medicale
furnizate de Furnizor; trimestrial se reevaluează volumul serviciilor,
ţinându-se cont de serviciile furnizate în trimestrul respectiv,
proporţional cu perioada de contract rămasă de executat;
e) va verifica scriptic şi faptic modul de
îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate de Furnizor în baza
prezentului contract.
6. Plata
6.1. Plata serviciilor
6.1.1. Pentru bolnavii care sunt supuşi
tratamentului de hemodializă convenţională, CNAS decontează
serviciile medicale prin tarif/şedinţă de hemodializă
convenţională de 472 lei, în funcţie de numărul de
şedinţe de hemodializă efectuate (tariful hemodializei
convenţionale) şi în limita maximului de şedinţe
stabilit prin ordin al preşedintelui CNAS.
6.1.2. Pentru bolnavii care sunt supuşi
tratamentului de hemodiafiltrare intermitentă on-line, CNAS
decontează serviciile medicale prin tarif/şedinţă de
hemodiafiltrare intermitentă on-line de 536 lei, în funcţie de
numărul de şedinţe de hemodializă efectuate (tariful
hemodiafiltrării intermitente on-line) şi în limita maximului de
şedinţe stabilit prin ordin al preşedintelui CNAS.
Hemodiafiltrarea intermitentă on-line este indicată următoarelor
categorii de bolnavi (maximum 7% din totalul bolnavilor hemodializaţi):
a) bolnavi la care ţintele de eficienţă
a dializei (eKt/V >/= 1,4 sau fosfatemie < 5,5 mg/dl) nu pot fi atinse 3
luni consecutive;
b) bolnavi tineri cu şanse mari de
supravieţuire prin dializă, dar cu şanse mici de transplant
renal;
c) bolnavi cu polineuropatie „uremică"în
ciuda tratamentului eficient prin hemodializă convenţională;
d) bolnavi cu comorbidităţi cardiovasculare
sau cu diabet zaharat.
6.1.3. Pentru bolnavii care sunt supuşi
tratamentului de dializă peritoneală continuă, CNAS va deconta o
sumă în funcţie de numărul de bolnavi cu dializă
peritoneală şi tariful/bolnav cu dializă peritoneală
continuă de 50.800 lei (tariful dializei peritoneale continue), în
limita valorii de contract.
6.1.4. Pentru bolnavii care sunt supuşi tratamentului
de dializă peritoneală automată, CNAS va deconta o sumă în
funcţie de numărul de bolnavi cu dializă peritoneală
şi tariful/bolnav cu dializă peritoneală automată de 63.500
lei (tariful dializei peritoneale automate), în limita valorii de contract.
Dializa peritoneală automată este indicată următoarelor
categorii de bolnavi dializaţi peritoneal (maximum 7% din totalul
bolnavilor dializaţi peritoneal):
a) bolnavi la care ţintele de eficienţă
a dializei peritoneale continue ambulatorii (Kt/Vuree < 1,7; clearance
creatinină 60 l/săptămână sau ultrafiltrat < 1.000 ml/24
de ore ori absent sau negativ după un schimb de 4 ore cu dextroza 4,25%)
nu pot fi atinse 3 luni consecutive;
b) copii preşcolari la care hemodializă
şi dializa peritoneală continuă ambulatorie sunt dificil de
aplicat din punct de vedere tehnic şi cu multiple posibile accidente
şi complicaţii;
c) bolnavi cu hernii sau eventraţii abdominale
care nu suportă presiunea intraabdominală crescută din DPCA;
d) bolnavi dializaţi care pot şi vor să
urmeze studiile şcolare şi universitare;
e) bolnavi dializaţi care pot şi vor să
presteze activitate profesională;
f) bolnavi cu dizabilităţi care nu îşi
pot efectua schimburile manuale de dializă peritoneală continuă
ambulatorie şi la care familia sau asistenţa la domiciliu poate
efectua conectarea şi deconectarea de la aparatul de dializă
peritoneală automată.
6.1.5. Furnizorul ia la cunoştinţă
şi consimte că fiecare tarif acoperă toate costurile suportate
de Furnizor în legătură cu prestarea serviciilor, incluzând, dar
fără a se limita la echipament, personal, consumabile medicale,
produse farmaceutice (inclusiv EPO atunci când este prescris medical),
întreţinere, utilităţi şi orice transport necesar pentru
personalul medical şi/sau echipament de la/la domiciliul pacienţilor
dializaţi peritoneal (continuu sau automat), respectiv transportul
nemedicalizat al pacienţilor hemodializaţi (hemodializă
convenţională sau hemodiafiltrare intermitentă on-line) de la/la
domiciliul asiguratului, şi nicio altă plată suplimentară
nu va fi făcută de către CNAS.
6.1.6. CNAS va plăti tariful contractual pentru
serviciile furnizate bolnavilor asiguraţi în sistemul de asigurări
sociale de sănătate şi cuprinşi în Programul naţional
de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă
renală cronică. Tariful pentru hemodializă include toate
cheltuielile aferente acestui serviciu, inclusiv cheltuielile pentru
medicamente [agenţi stimulatori ai eritropoiezei (epoetin, darbepoetin),
preparate de fier, heparine fracţionate sau nefracţionate, chelatori
ai fosfaţilor (sevelamer), agonişti ai receptorilor vitaminei D (alfa
calcidol, calcitriol, paricalcitol), calcimimetice (cinacalcet) ],
investigaţii de laborator, materiale sanitare specifice, precum şi
transportul dializaţilor de la domiciliul acestora până la centrul de
dializă şi retur, cu excepţia cheltuielilor aferente serviciilor
de transport al copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani şi al
persoanelor cu vârsta de peste 18 ani cu nanism, care nu pot fi preluate în centrele
de dializă de adulţi, în vederea efectuării dializei în
unităţile sanitare situate în alt judeţ decât cel de domiciliu
al persoanei respective, pentru care transportul se suportă din fondul
alocat asistenţei medicale de urgenţă şi transport sanitar,
în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a
Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei
medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate
pentru anul 2010, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 262/2010. Tariful
pentru dializa peritoneală include cheltuielile aferente medicamentelor
specifice [agenţi stimulatori ai eritropoiezei (epoetin, darbepoetin),
preparate de fier, heparine fracţionate sau nefracţionate, chelatori
ai fosfaţilor (sevelamer), agonişti ai receptorilor vitaminei D (alfa
calcidol, calcitriol, paricalcitol), calcimimetice (cinacalcet)],
investigaţiilor de laborator, materialelor sanitare specifice, precum
şi transportului lunar al medicamentelor şi al materialelor sanitare
la domiciliul pacienţilor.
6.1.7. Fondurile contractate pe tip de servicii de
dializă (hemodializă convenţională şi dializă
peritoneală continuă) nu se pot utiliza pentru alt tip de servicii de
dializă.
6.1.8. Serviciile de dializă se decontează
numai în limita fondurilor contractate pe fiecare tip de terapie.
6.1.9.1. La regularizarea trimestrială, tariful
pentru bolnavul cu dializă peritoneală continuă se poate
modifica, în funcţie de ponderea relativă a acestei metode de
tratament, în limita bugetului aprobat, după cum urmează:
a) dacă raportul: numărul de bolnavi cu
dializă peritoneală continuă/(numărul de bolnavi cu
dializă peritoneală continuă + numărul de bolnavi cu
hemodializă convenţională) este < 20%, tariful pentru
dializă peritoneală continuă/an este de 50.800 lei;
b) dacă raportul: numărul de bolnavi cu
dializă peritoneală continuă/(numărul de bolnavi cu
dializă peritoneală continuă + numărul de bolnavi cu
hemodializă convenţională) este 20% - 24,9%, tariful pentru
dializă peritoneală continuă/an este de 54.000 lei;
c) dacă raportul: numărul de bolnavi cu
dializă peritoneală continuă/(numărul de bolnavi cu
dializă peritoneală continuă + numărul de bolnavi cu
hemodializă convenţională) este > 25%, tariful pentru
dializă peritoneală continuă/an este de 56.400 lei.
6.1.9.2. Dacă pe durata derulării prezentului
contract ponderea numărului de bolnavi cu dializă peritoneală
scade sub 20%, respectiv 25%, tariful pentru bolnavii cu dializă
peritoneală continuă se va ajusta lunar corespunzător
serviciilor realizate.
6.1.9.3. Includerea bolnavilor noi în program se
realizează numai cu respectarea unui procent minim de dializă
peritoneală convenţională de 20% din numărul bolnavilor
nou-incluşi în program, cu încadrarea în numărul de bolnavi
prevăzut şi în bugetul aprobat pentru Programul naţional de
supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă
renală cronică.
6.2. Modalităţile de plată
6.2.1. Furnizorul va depune la casele de asigurări
de sănătate declaraţii de servicii lunare, în formatul
prevăzut prin ordin al preşedintelui CNAS, care vor include tipul
şi volumul serviciilor furnizate bolnavilor asiguraţi în cadrul
sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru luna
anterioară, incluzând numărul bolnavilor dializaţi pe tipuri de
dializă şi prevăzând suma ce urmează a fi plătită
de către CNAS. Această sumă va fi în funcţie de: (i)
numărul şedinţelor de hemodializă convenţională
înmulţite cu tariful hemodializei convenţionale; (ii) numărul şedinţelor
de hemodiafiltrare intermitentă on-line înmulţite cu tariful hemodiafiltrării
intermitente on-line; (iii) numărul bolnavilor supuşi dializei
peritoneale continue trataţi multiplicat cu 1/12 (o douăsprezecime)
din tariful dializei peritoneale continue; şi (iiii) numărul
bolnavilor supuşi dializei peritoneale automate trataţi multiplicat
cu 1/12 (o douăsprezecime) din tariful dializei peritoneale automate, cu
următoarele excepţii:
6.2.1.1. bolnavul tratat prin ambele proceduri
(hemodializă şi dializă peritoneală), la care numărul
de zile în care s-au efectuat şedinţe de hemodializă
(plătite la tarif/şedinţă) se scad din numărul de zile
din lună cu dializă peritoneală (tariful dializei peritoneale pe
an/365 x nr. de zile cu dializă peritoneală);
6.2.1.2. bolnavul care începe tratamentul de
dializă peritoneală în altă zi decât data de întâi a lunii,
pentru care tariful dializei peritoneale devine tarif pe bolnav pe zi şi
se calculează astfel: tariful dializei peritoneale împărţit la
365 de zile x numărul de zile în care s-a efectuat dializa peritoneală
(tariful dializei peritoneale pe an/365 x nr. de zile cu dializă
peritoneală);
6.2.1.3. bolnavul cu dializă peritoneală
continuă sau automată care decedează în decursul lunii de
tratament, pentru care calculul se face pentru numărul de zile în care a
efectuat dializă peritoneală;
6.2.1.4. bolnavul cu hemodializă care schimbă
modalitatea de tratament în cursul lunii va fi decontat prin
tariful/şedinţă aferent tipului de hemodializă efectuat, cu
încadrarea în numărul lunar de şedinţe de hemodializă.
6.2.2. Furnizorul are obligaţia ca în termen de 3
zile lucrătoare ale lunii următoare să depună
declaraţia de servicii privind serviciile furnizate în timpul lunii
anterioare la casele de asigurări de sănătate, care o vor
transmite CNAS în 4 zile lucrătoare. CNAS va notifica în scris
observaţiile sale în 5 zile lucrătoare de la primirea în original
şi validarea declaraţiei de servicii lunare de la casele de
asigurări de sănătate. Furnizorul va emite o factură în lei
pentru suma prevăzută în notificarea transmisă de CNAS. In
termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii, CNAS va
efectua plata în contul deschis de Furnizor la Trezoreria Statului, potrivit
indicaţiilor de pe factura emisă de acesta.
6.2.3. Pentru nerespectarea termenelor de plată,
CNAS va plăti majorări de întârziere pentru fiecare zi de întârziere,
egale cu majorările ce se aplică pentru întârzierea plăţii
impozitelor către stat.
6.2.4. In condiţiile în care Furnizorul nu
îndeplineşte obligaţiile prevăzute la clauza 5.1 lit. i),
valoarea de contract se diminuează corespunzător în funcţie de
numărul de servicii care nu au respectat aceste criterii.
6.3. Finanţare
6.3.1. Plăţile de la CNAS pentru serviciile
furnizate conform prezentului contract sunt sub condiţia aprobării
bugetului anual al CNAS.
6.3.2. In cazul în care: a) bugetul anual al CNAS nu
este aprobat în termen de 90 de zile lucrătoare de la începutul anului
calendaristic; sau b) CNAS stabileşte că este o alocaţie
bugetară insuficientă în bugetul său anual pentru a finanţa
serviciile, conform prezentului contract, orice parte poate înceta prezentul
contract în conformitate cu clauza 10 sau părţile pot conveni un
volum mai mic de servicii.
6.4. Plafonul aplicabil plăţilor făcute
de către CNAS
6.4.1. Plata totală ce poate fi făcută
de către CNAS este de ............ lei, calculată ca suma dintre
volumul estimat total al şedinţelor de hemodializă
convenţională înmulţit cu tariful hemodializei
convenţionale, respectiv .............. lei, volumul estimat total al
şedinţelor de hemodiafiltrare intermitentă on-line înmulţit
cu tariful hemodiafiltrării intermitente on-line, respectiv ............
lei, volumul estimat total al pacienţilor dializaţi peritoneal
continuu înmulţit cu tariful dializei peritoneale continue, respectiv
........... lei, şi volumul estimat total al pacienţilor
dializaţi peritoneal automat înmulţit cu tariful dializei peritoneale
automate, respectiv.............lei.
6.4.2. Plata totală maximă efectuată de
către CNAS poate creşte în cazul în care părţile convin
să majoreze volumul estimat, astfel cum este prevăzut în partea 1.
6.4.3. In situaţia în care cererea de servicii
este mai mică decât volumul estimat, CNAS va deconta serviciile ce fac
obiectul prezentului contract la nivelul realizat.
6.5. Interzicerea plăţilor neoficiale
Furnizorului nu îi este permis să solicite sau
să accepte orice plăţi neoficiale de la pacienţii
asiguraţi în cadrul sistemului de asigurări sociale de
sănătate.
7. Garanţia de bună execuţie
Pe durata prezentului contract, precum şi pentru o
perioadă de 30 de zile calendaristice după data încetării
contractului, Furnizorul va menţine în vigoare şi pentru întreaga
sumă garanţia de bună execuţie, indiferent dacă CNAS a
înaintat sau nu cereri de plată în baza acestei garanţii de bună
execuţie. CNAS poate înainta cereri de plată în baza acestei
garanţii de bună execuţie pentru neîndeplinirea
obligaţiilor contractuale de către Furnizor. CNAS va notifica
Furnizorului în scris, cu 5 zile înainte de emiterea cererii de plată,
Furnizorul având la dispoziţie 30 de zile calendaristice pentru a remedia
încălcarea.
8. Despăgubiri
8.1. Furnizorul despăgubeşte CNAS, precum
şi directorii, angajaţii, şi asiguraţii CNAS împotriva
oricărei pretenţii rezultând din toate acţiunile, procedurile,
litigiile, reclamaţiile şi cererile, de orice natură, incluzând,
dar fără a se limita la orice pretenţie, obligaţie,
pierdere sau prejudiciu cu privire la:
a) rănirea sau moartea oricărei persoane;
şi
b) pierderea sau prejudicierea oricărei
proprietăţi, rezultând în orice mod din încălcarea de către
Furnizor a obligaţiilor sale din prezentul contract, ca urmare a unei
acţiuni sau omisiuni cu intenţie ori din neglijenţă sau a
oricărei acţiuni contrare legii a Furnizorului ori a oricărui
membru al personalului salarizat sau contractat de către Furnizor în
cursul furnizării serviciilor.
8.2. Despăgubirile prevăzute în prezenta
clauză 8 nu sunt prevăzute cu scopul de a înlocui sau de a limita
orice drept al CNAS, angajaţilor acestuia sau al pacienţilor de a
cere orice despăgubire sau contribuţie.
8.3. Despăgubirile prevăzute în prezenta
clauză 8 au caracter permanent şi sunt separate şi independente
de celelalte obligaţii ale părţilor şi, de asemenea,
subzistă încetării prezentului contract.
8.4. Furnizorul trebuie să îndeplinească
şi să respecte toate obligaţiile şi cerinţele legale
în legătură cu statutul său şi cu angajaţii săi,
incluzând, dar fără a se limita la plata tuturor taxelor, salariilor
şi îndatoririlor, precum şi obţinerea şi menţinerea în
vigoare a tuturor asigurărilor necesare.
9. Asigurare
9.1. De la data intrării în vigoare, Furnizorul va
încheia o poliţă de asigurare de răspundere civilă pentru o
sumă asigurată de cel puţin............euro pe an (sau pentru
orice altă valoare aprobată prin ordin al preşedintelui CNAS
pentru furnizorii de servicii către CNAS), pentru astfel de riscuri
şi în astfel de termeni şi condiţii, cu un asigurător
autorizat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Poliţa de
asigurare va fi în vigoare pentru o perioadă de 6 luni după data
încetării.
9.2. Furnizorul va plăti primele de asigurare, în
mod prompt, şi va îndeplini toate cerinţele necesare pentru a
menţine în vigoare toate asigurările prevăzute în clauza 9.1.
9.3. Furnizorul se va asigura că toţi membrii
personalului său medical şi farmaceutic îndeplinesc cerinţele de
asigurare de răspundere civilă aplicabile lor.
9.4. Furnizorul nu va acţiona şi nu va omite
să acţioneze în niciun fel care ar putea determina anularea,
anulabilitatea sau imposibilitatea de executare a oricărei asigurări
solicitate conform prezentei clauze 9.
10. Incetarea şi forţa majoră
Denunţare unilaterală
10.1. CNAS poate înceta prezentul contract în orice
moment şi la discreţia sa prin trimiterea către Furnizor a unei
notificări scrise cu şaizeci (60) de zile calendaristice înainte de încetarea
prezentului contract, contractul fiind desfiinţat de drept fără
a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără
îndeplinirea vreunei alte formalităţi prealabile.
Incetarea de către CNAS
10.2. CNAS poate înceta imediat, prin notificare
către Furnizor, prezentul contract, dacă Furnizorul încalcă una
dintre obligaţiile sale conform prezentului contract, iar o astfel de
încălcare nu este remediată în termen de 30 de zile calendaristice de
la data primirii unei notificări de la CNAS arătând obligaţia încălcată,
contractul fiind desfiinţat de drept fără a mai fi necesară
punerea în întârziere şi fără îndeplinirea vreunei alte
formalităţi prealabile. Pe perioada de la încălcarea
oricărei obligaţii până la remediere sau încetare, CNAS are
dreptul să deducă din sumele datorate Furnizorului pentru servicii
penalităţi pe zi egale cu majorările ce se aplică pentru
întârzierea plăţii impozitelor către stat.
10.3. CNAS poate înceta prezentul contract, în orice
moment, prin notificare către Furnizor, fără a afecta orice alte
drepturi, în cazul în care: (i) Furnizorul este în stare de
insolvenţă şi/sau în orice formă de faliment, lichidare
fără faliment, insolvabilitate sau procedura dizolvării este
iniţiată în legătură cu Furnizorul ori de către
Furnizorul însuşi; sau (ii) organele în drept ridică autorizaţia
sanitară de funcţionare, valabilitatea acesteia expiră sau
evaluarea Furnizorului încetează, prezentul contract fiind desfiinţat
de drept fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi
fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi prealabile.
Drepturile prevăzute în prezenta clauză 10.3
sunt suplimentare faţă de orice alte drepturi şi pot fi
exercitate chiar dacă nu a avut loc nicio încălcare a prezentului
contract.
Incetarea de către Furnizor
10.4. Furnizorul poate înceta prezentul contract prin
notificare către CNAS dacă:
a) CNAS nu a efectuat plata, prin încălcarea
clauzei 6, în termen de 60 de zile calendaristice de la data la care factura a
fost emisă de către Furnizor; şi
b) încălcarea prevăzută la lit. a) nu
este remediată în termen de 60 de zile calendaristice de la data primirii
notificării de la Furnizor, contractul fiind desfiinţat de drept
fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără
îndeplinirea vreunei alte formalităţi prealabile.
Obligaţiile Furnizorului la încetarea
contractului
10.5. Imediat, odată cu încetarea prezentului
contract, Furnizorul:
a) va lua toate măsurile pentru a diminua orice
pierdere rezultată din încetare; şi
b) va livra către CNAS orice documentaţie pusă
la dispoziţia Furnizorului de către CNAS sau întocmită de
către Furnizor în baza prezentului contract, fie că această
documentaţie este în curs de a fi întocmită în baza prezentului
contract, fie că este finalizată de către Furnizor la data
încetării şi nu a fost pusă la dispoziţia CNAS, şi va
asigura că este în măsură să acţioneze, în
acelaşi mod, în privinţa oricărei astfel de documentaţii
pregătite de orice furnizor subcontractat de către Furnizor. O astfel
de documentaţie poate include documente medicale, administrative şi
orice alte documente prevăzute şi permise de către lege.
Plata la încetarea contractului
10.6. Dacă CNAS încetează prezentul contract
conform clauzei 10.1 sau Furnizorul încetează prezentul contract conform
clauzei 10.4, CNAS va fi răspunzătoare doar pentru plata serviciilor
prestate până la data încetării.
10.7. Dacă CNAS încetează prezentul contract
conform clauzei 10.2 sau clauzei 10.3, CNAS va fi răspunzătoare doar
pentru plata serviciilor prestate până la data încetării. Pentru costurile
suportate de către CNAS în legătură cu încetarea prezentului
contract, CNAS va executa garanţia de bună execuţie.
Condiţii suspensive aplicabile plăţii
la încetarea contractului
10.8. Este o condiţie suspensivă la orice
plată către Furnizor a oricărei sume datorate la data
încetării ca Furnizorul să îndeplinească obligaţiile sale
conform clauzei 10.5.
10.9. Incetarea prezentului contract nu va prejudicia
sau afecta drepturile dobândite, pretenţiile cu privire la
răspunderea oricărei părţi potrivit prezentului contract.
Forţa majoră
10.10. Un caz de forţă majoră
exonerează de răspundere partea care îl invocă, cu condiţia
ca cealaltă parte să fie informată în termen de 5 zile
lucrătoare de la data la care un astfel de eveniment a apărut.
Fiecare parte are dreptul să solicite părţii care invocă un
caz de forţă majoră să prezinte un certificat emis de
Camera de Comerţ şi Industrie a României şi/sau de orice
altă autoritate competentă, în termen de 10 zile lucrătoare de
la data primirii notificării de la Furnizor cu privire la cazul de
forţă majoră. In cazul în care Furnizorul sesizează
existenţa sau posibilitatea existenţei unei cauze de natură
să conducă la imposibilitatea serviciilor, va notifica de îndată
acest fapt CNAS, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru
continuitatea serviciilor.
10.11. In cazul apariţiei unui caz de
forţă majoră, obligaţiile părţii care îl
invocă se suspendă pe o perioadă de până la 90 de zile
calendaristice. Dacă evenimentul de forţă majoră
subzistă pe o perioadă mai mare de 90 de zile calendaristice, fiecare
dintre părţi poate înceta prezentul contract prin notificare
scrisă, cu 30 de zile calendaristice înainte de data încetării
prezentului contract, către cealaltă parte.
Continuitatea serviciilor
10.12. La încetarea prezentului contract din alte cauze
decât prin ajungere la termen, excluzând forţa majoră, Furnizorul
este obligat să asigure continuitatea prestării serviciilor, în
condiţiile stipulate în prezentul contract, până la preluarea
acestora de către un alt furnizor selectat sau, numit, în condiţiile
legii.
11. Confidenţialitate
11.1. Părţile convin să
menţină confidenţiale tot timpul după data încheierii
prezentului contract şi pe o perioadă de 2 ani după încetarea
acestuia, indiferent de cauză, şi să nu dezvăluie, să
nu raporteze, să nu facă publice, direct sau indirect, să nu
transfere, să nu folosească în scopuri personale ori ale
terţilor informaţiile confidenţiale în condiţiile legii,
primite sau obţinute ca rezultat al încheierii sau executării
prezentului contract ori furnizate de către sau în numele unei
părţi în negocierile care au dus la încheierea prezentului contract
şi care se referă la:
(i) obiectul şi/sau prevederile prezentului
contract;
(ii) părţi şi/sau activităţile
comerciale ale acestora.
11.2. Fiecare parte este răspunzătoare de
respectarea prevederilor clauzei 11.1 de către oricare dintre
reprezentanţii săi sau dintre terţele persoane cărora le-au
fost dezvăluite informaţii confidenţiale în scopul prezentului
contract.
11.3. Obligaţiile stipulate în clauzele 11.1
şi 11.2 nu se aplică în cazul unei informaţii care:
(i) face parte din informaţiile publice la data
încheierii prezentului contract;
(ii) devine informaţie publică ulterior,
altfel decât ca rezultat al încălcării prezentului contract;
(iii) este cerută a fi dezvăluită de
către o autoritate publică competentă.
12. Notificări
12.1. Orice notificare către o parte la prezentul
contract va fi transmisă după cum urmează:
a) va fi înmânată persoanelor de contact,
prevăzute pe pagina de semnături, ale părţii căreia îi
este adresată comunicarea; sau
b) prin scrisoare recomandată cu confirmare de
primire la adresa părţii, pentru persoanele prevăzute pe pagina
de semnături, sau la o astfel de adresă notificată de către
partea în cauză în scris; sau
c) prin fax trimis la numerele de fax sau la un
număr de fax notificat de către partea în cauză, pentru
persoanele prevăzute pe pagina de semnături, în scris.
12.2. Fiecare parte trebuie să notifice celeilalte
părţi cu privire la orice modificare a datelor sale în termen de 5
zile lucrătoare de la data apariţiei acestor modificări.
13. Integralitatea contractului
13.1. Prezentul contract reprezintă întreaga
voinţă şi singura înţelegere între părţi şi
înlocuieşte toate reprezentările, contractele, declaraţiile
şi înţelegerile anterioare ale părţilor.
14. Cesiunea sau subcontractarea
14.1. Furnizorul nu are dreptul să cesioneze, în
tot sau în parte, drepturile sale în baza prezentului contract ori să
transfere, în tot sau în parte, obligaţiile sale în baza prezentului
contract ori să contracteze în întregime sau orice parte a lucrărilor
ori sarcinilor legate de prestarea serviciilor, fără acordul scris
prealabil al CNAS, cu excepţia contractelor menţionate în anexa A.
14.2. Sub rezerva acordului scris prealabil al CNAS,
cesionarul trebuie să îndeplinească toate condiţiile asumate de
către Furnizor.
14.3. Furnizorul va fi ţinut răspunzător
în continuare faţă de CNAS, în mod solidar cu cesionarul, pentru
îndeplinirea obligaţiilor de către acesta, cu drept de regres
împotriva cesionarului.
15. Obiectul sau durata serviciilor
In cazul în care una dintre părţi are
cunoştinţă despre orice aspect care ar putea modifica volumul de
muncă sau durata necesară pentru finalizarea serviciilor, va trimite
o notificare scrisă cu privire la acest aspect către cealaltă
parte, cât de repede posibil, în mod rezonabil, ţinând cont de
circumstanţe.
16. Renunţări
Nicio renunţare de către o parte,
expresă sau implicită, de a invoca orice încălcare a
oricărui termen, oricărei condiţii, obligaţii de către
cealaltă parte nu se va interpreta ca fiind o renunţare la invocarea
unei încălcări ulterioare, de natură similară sau
diferită, a acelui termen, acelei condiţii sau obligaţii din
contract.
17. Modificarea contractului
17.1. Prezentul contract poate fi modificat prin
acordul scris al părţilor, sub rezerva notificării scrise a
intenţiei de modificare şi a propunerilor de modificare, cu cel
puţin 15 zile lucrătoare înaintea datei de la care se doreşte
modificarea.
17.2. Dacă pe parcursul derulării prezentului
contract apar acte normative noi în materie, clauzele contrare se vor modifica
şi se vor completa în mod corespunzător.
18. Legea aplicabilă
18.1. Prezentul contract este guvernat şi va fi
interpretat în conformitate cu legile şi reglementările din România.
19. Soluţionarea litigiilor
19.1. Fiecare dintre părţi va depune toate
eforturile pentru a soluţiona pe cale amiabilă orice litigiu.
19.2. In cazul apariţiei unei litigiu, partea
reclamantă trebuie să notifice în scris, iar litigiul va fi supus
spre soluţionare directorului general al Furnizorului şi
preşedintelui CNAS.
19.3. In urma notificării trimise în conformitate
cu clauza 19.2, nicio parte nu va începe nicio procedură litigioasă
cu privire la orice dispută, până când părţile nu vor fi
depus toate eforturile pentru soluţionarea disputei, iar aceasta nu a fost
soluţionată în termen de 15 zile calendaristice (sau alt interval de
timp convenit de părţi).
19.4. In cazul în care nu se ajunge la un acord astfel
cum este prevăzut mai sus, disputa va fi soluţionată de
către Comisia de arbitraj. Hotărârile Comisiei de arbitraj pot fi
atacate la instanţele judecătoreşti competente, cu acţiune
în anulare.
19.5. Până la soluţionarea disputei,
părţile vor continua să îndeplinească obligaţiile
prevăzute în prezentul contract.
20. Dispoziţii finale
20.1. In cadrul Furnizorului, pe baza mecanismului
stabilit de comun acord de părţi - definit ulterior prin act
adiţional, care va face parte integrantă din prezentul contract, pot
fi acceptaţi la tratament şi bolnavi trataţi temporar, potrivit
normelor legale în vigoare.
20.2. Trimestrial, prin acte adiţionale, se poate
realiza regularizarea care se aplică perioadei de la începutul
derulării contractului până la sfârşitul trimestrului respectiv
sau perioadei de la ultima regularizare până la sfârşitul
trimestrului respectiv, inclusiv pentru pacienţii transferaţi
temporar, cu încadrarea în bugetul alocat programului.
Prezentul contract a fost încheiat astăzi,....................,
în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE
SĂNĂTATE
Preşedinte,
........................................................
Director general,
........................................................
Direcţia generală relaţii cu furnizorii
Director general adjunct,
........................................................
Direcţia generală evaluare
Director general adjunct - medic-şef
........................................................
Direcţia programe naţionale
Director,
........................................................
Direcţia evaluare furnizori
Director,
........................................................
Aviz de legalitate
Direcţia juridic, contencios şi acorduri
internaţionale
Director,
........................................................
FURNIZOR
........................................................
Reprezentant legal,
........................................................
ANEXA A
Conditii suspensive
ANEXA B
Descrierea centrului
[a se introduce planul centrului]