ORDONANTA Nr. 40 din 29 ianuarie 2004
pentru modificarea si completarea Legii spitalelor nr. 270/2003
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 92 din 31 ianuarie 2004
In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 1
pct. V.2 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite
ordonante,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta.
Art. 1
Legea spitalelor nr. 270/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 438 din 20 iunie 2003, cu modificarile ulterioare, se modifica si
se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Alineatul (3) al articolului 1 va avea urmatorul cuprins:
"(3) Spitalul participa la asigurarea starii de sanatate a populatiei.
Competentele, pe tipuri de spitale, se stabilesc prin norme aprobate prin ordin
al ministrului sanatatii."
2. Articolul 7 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 7
(1) Alte unitati sanitare cu paturi sunt: institutele si centrele medicale,
sanatoriile, preventoriile, centrele de diagnostic si tratament cu paturi,
centrele de sanatate si unitatile de asistenta medico-sociale.
(2) In sensul prezentei legi, in categoria spitalelor se includ si
unitatile sanitare prevazute la alin. (1)."
3. Articolul 8 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 8
In sensul prezentei legi, urmatoarele notiuni se definesc dupa cum urmeaza:
a) spitalul general este spitalul care are organizate in structura minimum
3 din cele 4 specialitati de baza, respectiv medicina interna, pediatrie,
obstetrica-ginecologie si chirurgie;
b) spitalul de specialitate este spitalul care asigura asistenta medicala
intr-o singura specialitate;
c) spitalul de urgenta este spitalul care dispune de o structura complexa
de specialitati, dotare cu aparatura medicala corespunzatoare, personal
specializat, avand amplasament si accesibilitate pentru teritorii extinse. In
structura spitalului de urgenta functioneaza obligatoriu departamentul de
urgenta care, in functie de necesitati, poate avea si un serviciu mobil de
urgenta - reanimare si transport medicalizat;
d) spitalul pentru bolnavi cu afectiuni cronice este spitalul in care
durata de spitalizare este prelungita datorita specificului patologiei. Bolnavii
cu afectiuni cronice si probleme sociale vor fi preluati de catre unitatile de
asistenta medico-sociale, precum si de catre asezamintele de asistenta sociala
prevazute de lege;
e) spitalul judetean este spitalul general care asigura asistenta medicala
a judetului;
f) spitalul municipal si spitalul orasenesc sunt spitalele care au in
componenta cel putin cele 4 specialitati de baza dintre cele prevazute la lit.
a) si sunt organizate la nivelul municipiilor sau oraselor unui judet;
g) spitalul comunal este unitatea sanitara cu paturi care asigura asistenta
medicala de specialitate pentru populatia din mai multe localitati rurale
apropiate, avand sectii de medicina interna, pediatrie, ginecologie si
obstetrica pentru nasteri normale;
h) spitalul clinic este spitalul care are in componenta cel putin doua
clinici universitare in specialitati diferite, care desfasoara asistenta
medicala, activitate de invatamant si cercetare stiintifica medicala si de
educatie medicala continua;
i) spitalul universitar este spitalul organizat in centre universitare
medicale, in structura caruia toate sectiile de specialitate sunt sectii
clinice si sunt incluse in structura clinicilor universitare;
j) sectiile clinice sunt sectiile de spital in care se desfasoara
activitati de invatamant universitar. Clinica universitara are in structura ei
una sau mai multe sectii clinice;
k) sanatoriul este unitatea sanitara cu paturi care asigura asistenta
medicala utilizand factori curativi naturali asociati cu celelalte procedee,
tehnici si mijloace terapeutice;
l) preventoriul este unitatea sanitara cu paturi care asigura prevenirea si
combaterea tuberculozei la copii si tineri, precum si la bolnavii de
tuberculoza stabilizati clinic si necontagiosi;
m) centrele de sanatate sunt unitati sanitare cu paturi care asigura
asistenta medicala de specialitate pentru populatia din mai multe localitati
apropiate, in cel putin doua specialitati;
n) institutele si centrele medicale sunt unitati de asistenta medicala de
specialitate in care se desfasoara si activitate de invatamant si cercetare
stiintifica medicala, de indrumare si coordonare metodologica pe domeniul sau
de activitate, precum si de educatie medicala continua;
o) unitatile de asistenta medico-sociale sunt institutii publice
specializate, in subordinea autoritatilor administratiei publice locale, care
acorda servicii de ingrijire, servicii medicale, precum si servicii sociale
persoanelor cu nevoi medico-sociale;
p) centrele de diagnostic si tratament cu paturi sunt unitati sanitare care
acorda asistenta medicala ambulatorie de specialitate si pot avea in structura
medicala paturi pentru asistenta medicala spitaliceasca."
4. Alineatul (2) al articolului 10 se abroga.
5. Alineatul (8) al articolului 13 va avea urmatorul cuprins:
"(8) Membrii Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor primesc o
indemnizatie lunara in cuantum de 25% din indemnizatia unui secretar de stat,
cu conditia participarii la toate sedintele din luna respectiva."
6. Articolul 15 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 15
(1) Procedurile, conditiile de acreditare, standardele de calitate medicala
si indicatorii corespunzatori, precum si categoriile de acreditare a spitalelor
se aproba de catre Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor.
(2) Lista cu unitatile spitalicesti acreditate se aproba prin ordin al
presedintelui Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor, care se publica in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(3) Membrii Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor si personalul
medical care detine cabinete sau clinici private nu pot sa ocupe functii in
conducerea spitalelor publice."
7. Articolul 23 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 23
(1) Conducerea executiva a spitalelor publice este asigurata de comitetul
director.
(2) Din comitetul director fac parte:
a) directorul general;
b) directorul general adjunct medical;
c) contabilul-sef;
d) directorul administrativ;
e) directorul de ingrijiri, de profesie asistent medical, pentru spitalele
cu peste 400 de paturi.
(3) Membrii comitetului director sunt numiti pe o perioada de 4 ani de
catre consiliul de administratie, prin concurs organizat in conditiile legii.
(4) Comitetul director conduce intreaga activitate a spitalului intre
sedintele consiliului de administratie, in conformitate cu hotararile acestuia.
(5) Directorul general conduce activitatea comitetului director.
(6) In cadrul spitalului se organizeaza consiliul medical, format din
medicii sefi de sectie, sefi de departamente, laboratoare sau compartimente.
(7) Atributiile si competentele consiliului medical se aproba prin ordin al
ministrului sanatatii, cu avizul Colegiului Medicilor din Romania."
8. Literele c) si e) ale articolului 24 vor avea urmatorul cuprins:
"c) fundamenteaza si supune spre aprobare consiliului de administratie
planul de achizitii publice, precum si lista lucrarilor de investitii, de
reparatii curente sau capitale care se realizeaza intr-un exercitiu financiar,
in conditiile legii;
............................................................................
e) prezinta consiliului de administratie informari trimestriale si anuale
cu privire la patrimoniul aflat in administrare, precum si la executia
bugetului de venituri si cheltuieli."
9. Alineatele (2), (3) si (5) ale articolului 25 vor avea urmatorul
cuprins:
"(2) Membrii consiliului de administratie sunt:
a) 2 reprezentanti ai Ministerului Sanatatii sau ai directiei de sanatate
publica, dupa caz;
b) 2 reprezentanti numiti de consiliul judetean ori local, dintre care unul
specialist in finante publice locale, sau de ministerele ori institutiile cu
retea sanitara proprie, dupa caz;
c) 1 reprezentant al Colegiului Medicilor din Romania;
d) 1 reprezentant al Ordinului Asistentilor Medicali din Romania;
e) directorul general;
f) 2 reprezentanti ai senatului universitar, pentru spitalele clinice si
universitare.
(3) La sedintele consiliului de administratie participa, fara drept de vot,
cate un reprezentant al organizatiilor sindicale si patronale semnatare ale
Contractului colectiv de munca la nivel de ramura sanitara.
............................................................................
(5) Atributiile principale ale consiliului de administratie sunt
urmatoarele:
a) aproba bugetul de venituri si cheltuieli al spitalului, precum si
situatiile financiare anuale, in conditiile legii;
b) organizeaza concurs pentru ocuparea functiilor de director general,
director general adjunct medical si a celorlalte functii de director, in baza
regulamentului aprobat in acest scop prin ordin al ministrului sanatatii.
Presedintele consiliului de administratie numeste in functie persoanele care au
promovat concursul;
c) aproba masurile pentru dezvoltarea activitatii spitalului, in
concordanta cu nevoile de servicii medicale ale populatiei;
d) aproba planul de achizitii publice, precum si lista investitiilor si a
lucrarilor de reparatii curente sau capitale care urmeaza sa se realizeze
intr-un exercitiu financiar, in conditiile legii;
e) analizeaza modul de indeplinire a obligatiilor comitetului director si
activitatea directorului general, dispunand masuri de imbunatatire a
activitatii;
f) negociaza, prin presedinte si directorul general, contractele de
furnizare de servicii medicale cu casele de asigurari de sanatate."
10. Alineatul (7) al articolului 25 se abroga.
11. Articolul 26 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 26
(1) Pentru spitalele clinice si universitare, precum si pentru institutele
clinice, candidatii la functia de director general trebuie sa fie cadre
didactice universitare de predare si sa indeplineasca conditiile prevazute la
alin. (2) si (3).
(2) Directorul general trebuie sa aiba obligatoriu competenta in management
sanitar si sa incheie contract de administrare, pe un mandat de 4 ani, cu
consiliul de administratie, pe baza criteriilor stabilite de catre Ministerul
Sanatatii, cu posibilitatea de a fi reinnoit.
(3) Functia de director general poate fi ocupata prin concurs si de catre o
persoana care nu a dobandit competenta in management sanitar potrivit
cerintelor prevazute la alin. (2), aceasta avand obligatia ca pana la data de
31 decembrie 2005 sa dobandeasca aceasta competenta. In cazul nerespectarii
acestei obligatii, persoana in cauza va fi eliberata din functia de director
general.
(4) Pentru spitalele militare din sistemul de aparare, ordine publica,
siguranta nationala si autoritate judecatoreasca, functia de comandant/director
general se ocupa de o persoana numita de conducatorul ministerului sau
institutiei care are in structura spitalul, conform reglementarilor proprii, cu
respectarea prevederilor alin. (1), (2) si (3).
(5) Directorul general este ordonator de credite si reprezinta spitalul in
relatiile cu tertii."
12. Articolul 27 se abroga.
13. Articolul 30 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 30
(1) Sectiile, laboratoarele, departamentele si serviciile medicale ale
spitalului sunt conduse de catre un sef de sectie, sef de laborator, sef de
departament sau sef de serviciu. Aceste functii se ocupa prin concurs organizat
in conditiile legii.
(2) La numirea in functie, acestia vor incheia cu directorul general un
subcontract de administrare, pe un mandat de 4 ani, ca act aditional la
contractul de munca, in cuprinsul caruia sunt prevazuti indicatori specifici de
performanta care se stabilesc anual de catre consiliul de administratie."
14. Articolul 32 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 32
Regulamentele de organizare si functionare, precum si regulamentele interne
ale spitalelor si fisele posturilor personalului angajat vor fi elaborate de
conducerea spitalului si aprobate de consiliul de administratie, respectiv de
conducerea ministerului/institutiei cu retea sanitara proprie, conform
reglementarilor proprii."
15. Articolul 35 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 35
(1) Spitalele publice sunt institutii publice finantate integral din
venituri proprii si functioneaza pe principiul autonomiei financiare.
Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele incasate pentru
serviciile medicale prestate pe baza de contracte incheiate cu casele de
asigurari de sanatate si din alte surse, conform legii.
(2) Spitalele publice monitorizeaza lunar executia bugetara, urmarind
realizarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor in limita bugetului
aprobat."
16. Alineatele (1) si (3) ale articolului 36 vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 36
(1) Spitalele publice primesc sume de la bugetul de stat sau de la bugetele
locale, care vor fi utilizate numai pentru destinatiile pentru care au fost
alocate, dupa cum urmeaza:
a) de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sanatatii sau al
ministerelor ori institutiilor centrale cu retea sanitara proprie;
b) de la bugetul consiliului judetean, pentru spitalele judetene;
c) de la bugetul consiliului local si al consiliului judetean, pentru
spitalele locale.
............................................................................
(3) Bugetele locale pot participa la finantarea unor cheltuieli pentru
finalizarea constructiilor si realizarea de lucrari de reparatii curente si
capitale, precum si pentru dotarea cu aparatura medicala."
17. Litera e) a alineatului (2) al articolului 36 va avea urmatorul
cuprins:
"e) modernizarea, transformarea si extinderea constructiilor
existente, precum si efectuarea de reparatii capitale;"
18. Alineatul (2) al articolului 38 va avea urmatorul cuprins:
"(2) Bugetul de venituri si cheltuieli al spitalelor publice se
aproba, in conditiile legii, in termen de cel mult 10 zile de la data
contractarii serviciilor medicale cu casele de asigurari de sanatate."
19. Articolul 39 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 39
In cazul existentei unor datorii la data numirii conducerii spitalului,
acestea vor fi evidentiate separat in contractul de administrare, prin care se
vor stabili posibilitatile si intervalul de timp in vederea lichidarii
acestora, in conditiile legii."
20. Articolul 41 se abroga.
21. Articolul 43 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 43
In cazul unor activitati medicale pentru care unitatea spitaliceasca nu are
specialisti competenti in astfel de activitati sau manopere medicale, se poate
incheia un contract privind furnizarea unor astfel de servicii medicale cu un
cabinet medical specializat ori cu o alta unitate medicala publica sau privata
acreditata. Unitatile spitalicesti pot incheia contracte privind furnizarea de
servicii auxiliare necesare functionarii spitalului."
22. Alineatele (1) si (3) ale articolului 47 vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 47
(1) Imobilele din domeniul public al statului sau al unor unitati
administrativ-teritoriale, aflate in administrarea unor spitale publice, care
se reorganizeaza si devin disponibile, precum si aparatura medicala pot fi, in
conditiile legii, inchiriate sau concesionate, dupa caz, unor persoane fizice
ori juridice, in scopul organizarii si functionarii unor spitale private sau
pentru alte forme de asistenta medicala ori sociala, in conditiile legii.
............................................................................
(3) Sumele obtinute din inchirierea sau concesionarea bunurilor constituie
venituri proprii ale spitalului si se utilizeaza pentru cheltuieli curente si
de capital, in conformitate cu bugetul de venituri si cheltuieli aprobat."
Art. 2
Legea spitalelor nr. 270/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 438 din 20 iunie 2003, cu modificarile ulterioare, precum si cu
modificarile si completarile aduse prin prezenta ordonanta, va fi republicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dupa aprobarea de catre Parlament a
prezentei ordonante, dandu-se textelor o noua numerotare.
Art. 3
Prezenta ordonanta intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemneaza:
Ministrul sanatatii,
Ovidiu Brinzan
Ministrul administratiei si internelor,
Ioan Rus
Ministrul delegat pentru
administratia publica,
Gabriel Oprea
p. Ministrul finantelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat