LEGE
Nr. 10 din 23 noiembrie 1972
CODUL MUNCII AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA
ACT EMIS DE: MAREA ADUNARE NATIONALA
ACT PUBLICAT IN: BULETINUL OFICIAL NR. 140 din 1 decembrie 1972
IN TEMEIUL Art. 57 DIN CONSTITUTIA REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA SEMNAM SI
DISPUNEM SA FIE PUBLICAT IN BULETINUL OFICIAL AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA,
CODUL MUNCII AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA (LEGEA Nr. 10 DIN 23 NOIEMBRIE
1972).
PRESEDINTELE CONSILIULUI DE STAT,
Nicolae Ceausescu
Bucuresti, 25 noiembrie 1972.
In Republica Socialista Romania exploatarea omului de catre om a fost
desfiintata pentru totdeauna. Economia nationala, relatiile sociale, se intemeiaza
pe proprietatea socialista asupra mijloacelor de productie, intreaga putere
politica si economica apartine poporului, liber si stapin pe soarta sa. Eroica
noastra clasa muncitoare isi indeplineste cu cinste misiunea sa istorica de
clasa conducatoare a societatii, mobilizeaza eforturile intregului popor pe
drumul fauririi societatii socialiste multilateral dezvoltate.
Prin politica sa marxist-leninista, care corespunde aspiratiilor vitale ale
intregii natiuni, Partidul Comunist Roman, forta politica conducatoare a
societatii noastre socialiste, asigura cresterea impetuoasa a fortelor de
productie, perfectionarea organizarii intregii societati, adincirea
democratiei, dezvoltarea constiintei socialiste, promovarea in raporturile
sociale a principiilor eticii si echitatii socialiste.
In procesul revolutiei si constructiei socialiste s-a faurit alianta clasei
muncitoare cu taranimea, intelectualitatea si celelalte categorii de oameni ai
muncii, s-a creat si se dezvolta unitatea moral-politica a intregului popor in
jurul Partidului Comunist Roman.
Crearea si dezvoltarea proprietatii socialiste asupra mijloacelor de
productie formeaza temelia relatiilor sociale de tip nou, de intrajutorare si
colaborare intre toti oamenii muncii de la orase si sate - romani, maghiari,
germani, sirbi si de alte nationalitati - infratiti in procesul muncii, in
opera de faurire a socialismului si comunismului in patria noastra.
Stapini ai mijloacelor de productie, ai intregii avutii nationale,
cetatenii patriei noastre au devenit, in acelasi timp, fauritorii constienti ai
propriului lor viitor. In dubla lor calitate, de producatori si in acelasi timp
de proprietari ai mijloacelor de productie, oamenii muncii, singurii
beneficiari ai tuturor bunurilor materiale si spirituale, participa la
conducerea treburilor economice si sociale; ca detinatori suverani ai puterii
politice si economice, ei participa la gospodarirea avutiei nationale, la
conducerea treburilor obstesti, la guvernarea intregii tari.
In conditiile societatii socialiste, in care dreptul la munca este garantat
fara nici un fel de discriminare si in care se infaptuieste vechiul deziderat
al clasei noastre muncitoare - "nici munca fara piine, nici piine fara
munca" - fiecare cetatean apt de munca are, potrivit Constitutiei,
indatorirea de onoare de a munci. Nimanui nu-i este ingaduit sa realizeze
venituri ca urmare a insusirii muncii altora, fiind interzisa obtinerea de
cistiguri pe alta cale decit prin munca proprie, utila societatii.
Munca reprezinta o necesitate pentru existenta si progresul societatii,
pentru formarea si dezvoltarea multilaterala a personalitatii umane.
Partidul Comunist Roman si statul nostru acorda o atentie deosebita
educarii tuturor membrilor societatii, si in primul rind a tineretului, prin
munca si pentru munca, stimularii responsabilitatii sociale pentru calitatea si
eficienta muncii depuse. In orinduirea socialista, munca si rezultatele sale
constituie criteriul fundamental de apreciere a meritelor fiecaruia; munca
pentru sine si munca pentru societate formeaza o unitate indisolubila, se
conditioneaza reciproc, spre bunastarea fiecarui om al muncii si propasirea
intregii societati.
Muncind neobosit pentru continua inflorire a patriei sale, poporul roman
este in acelasi timp un factor activ in viata internationala, in lupta pentru
libertate si progres in intreaga lume, imbina organic patriotismul socialist cu
internationalismul proletar.
In societatea socialista telul suprem al intregii activitati il constituie
omul, cresterea continua a bunastarii sale materiale si spirituale, pe baza
principiilor eticii si echitatii socialiste, afirmarea multilaterala a
personalitatii umane. Pe masura cresterii productiei si productivitatii muncii,
a fauririi unei economii avansate, de o inalta eficienta, a sporirii venitului
national se creeaza conditiile necesare pentru ridicarea nivelului de
civilizatie si cultura a intregului popor, cresterea veniturilor obtinute din
munca, dezvoltarea invatamintului, stiintei si culturii, a masurilor de
ocrotire a sanatatii, asigurarea conditiilor pentru trecerea la reducerea
saptaminii de lucru.
In conformitate cu prevederile Constitutiei, Codul muncii cuprinde
principiile si normele de baza privind relatiile de munca, reprezinta carta
muncii si consfinteste drepturile si indatoririle celor ce muncesc din tara
noastra.
Codul muncii constituie cadrul legislativ general al relatiilor de munca
corespunzator actualei etape de dezvoltare a tarii, de edificare a societatii
socialiste multilateral dezvoltate.
In vederea consacrarii acestui cadru legislativ,
Marea Adunare Nationala a Republicii Socialiste Romania adopta prezenta
lege.
PARTEA I
Principii generale ale relatiilor de munca. Drepturile si indatoririle
oamenilor muncii
CAP. 1
Principii generale privind relatiile de munca
Art. 1
(1) In Republica Socialista Romania, desfiintarea pentru totdeauna a
exploatarii si asupririi omului de catre om, dezvoltarea impetuoasa a fortelor
de productie si generalizarea relatiilor de productie socialiste, aflate
intr-un proces continuu de perfectionare, aseaza munca - principalul factor de
progres si civilizatie - pe cea mai inalta treapta a valorilor sociale.
(2) Oamenii muncii, in calitatea de producatori ai valorilor materiale si
spirituale si in acelasi timp de proprietari ai mijloacelor de productie, ai
intregii avutii nationale, au dreptul si datoria de a desfasura o munca utila
pentru societate, bunastarea si interesele fiecaruia fiind legate organic de
bunastarea si dezvoltarea societatii in ansamblu.
Art. 2
Tuturor cetatenilor Republicii Socialiste Romania, fara nici o ingradire
sau deosebire de sex, nationalitate, rasa sau religie, le este garantat dreptul
la munca, avind posibilitatea de a desfasura o activitate in domeniul economic,
tehnico-stiintific, social sau cultural, potrivit aptitudinilor, pregatirii
profesionale si aspiratiilor fiecaruia, in functie de nevoile intregii
societati.
Art. 3
Repartizarea si utilizarea deplina si rationala a resurselor umane se
realizeaza in concordanta cu obiectivele planului de dezvoltare
economico-sociala a tarii, cu cerintele sporirii necontenite a eficientei
economice si sociale a muncii, cu necesitatea dezvoltarii armonioase si
echilibrate a tuturor judetelor tarii.
Art. 4
Pe masura dezvoltarii bazei economice a socialismului, a introducerii in
productie a rezultatelor stiintei si tehnicii contemporane, a dezvoltarii
invatamintului si culturii, in tara noastra are loc stergerea treptata a
deosebirilor esentiale dintre munca fizica si cea intelectuala, dintre modul de
munca si viata de la sat si cel de la oras, si omogenizarea treptata a
societatii.
Art. 5
(1) Munca, in conditiile societatii socialiste, formeaza si dezvolta intre
oameni relatii noi, de colaborare, de intrajutorare si respect reciproc -
potrivit principiului "toti pentru unul si unul pentru toti" -,
contribuie activ la formarea si dezvoltarea multilaterala a personalitatii
umane.
(2) Prin activitatea desfasurata in comun in industrie, constructii,
agricultura si silvicultura, transporturi si telecomunicatii, cercetarea
stiintifica, institutiile de invatamint, de arta, cultura si in celelalte
domenii, pentru inflorirea patriei socialiste, se dezvolta relatii de infratire
intre oamenii muncii romani, maghiari, germani, sirbi si de alte nationalitati,
se intareste continuu coeziunea moral-politica a intregului popor in jurul
Partidului Comunist Roman.
Art. 6
Insusirea sub orice forma a muncii altuia si toate manifestarile de
parazitism social sint interzise ca incompatibile cu orinduirea socialista, cu
principiile eticii si echitatii socialiste.
Art. 7
Incepind cu virsta de 16 ani, fiecare persoana apta de munca si care nu
urmeaza cursurile unei scoli este datoare sa desfasoare, pina la virsta de
pensionare, o munca utila societatii, care sa-i asigure mijloacele de existenta
si de dezvoltare spirituala. Incadrarea in munci temporare se poate face si de
la virsta de 14 ani, iar in unitatile industriale, de la virsta de 15 ani, cu
incuviintarea parintilor sau a tutorilor, dar numai pentru munci potrivite cu
dezvoltarea fizica, aptitudinile si cunostintele lor. Cel in cauza are dreptul
si indatorirea sa-si continue studiile pentru absolvirea invatamintului general
obligatoriu. Unitatile care au incadrat in munca tineri in virsta de 14 - 16
ani au obligatia sa-i sprijine in vederea continuarii invatamintului general
obligatoriu.
Art. 8
(1) Prin incadrarea intr-o unitate socialista, fiecare persoana dobindeste
calitatea de membru al colectivului de munca din acea unitate, cu toate
drepturile si obligatiile ce decurg din aceasta calitate.
(2) Fiecare membru al colectivului de munca participa la conducerea
unitatii si poarta raspunderea fata de societate, atit individual, cit si
impreuna cu ceilalti membri ai colectivului, pentru buna gospodarire si
dezvoltare a partii din avutia nationala incredintata, fiind dator sa-si
consacre intreaga capacitate, pricepere si putere de munca scopului ca unitatea
in care lucreaza sa-si desfasoare activitatea cu maximum de eficienta.
Art. 9
(1) Oamenilor muncii din Republica Socialista Romania le este garantat
dreptul de a participa efectiv la conducerea vietii politice, economice si
sociale.
(2) Ca expresie a adincirii democratiei socialiste, activitatea tuturor
unitatilor se bazeaza pe principiul muncii si conducerii colective.
(3) Participarea la conducerea unitatilor a persoanelor incadrate in munca
se asigura direct sau prin reprezentantii lor in adunarile generale, in
comitetele si consiliile oamenilor muncii, precum si in alte organe de
conducere colectiva si forme organizate de participare colectiva la
solutionarea problemelor din unitati.
(4) Adunarea generala a oamenilor muncii constituie forma superioara a
conducerii colective, prin care oamenii muncii participa in mod organizat la
conducerea activitatii economico-sociale, la dezbaterea si solutionarea
problemelor legate de indeplinirea planurilor de productie, la exercitarea
controlului asupra activitatii organelor de conducere.
(5) Fiecare membru al colectivului de munca are dreptul de a participa in
mod direct la dezbaterea si rezolvarea problemelor privind organizarea si
conducerea unitatii in care isi desfasoara activitatea.
(6) La selectionarea si promovarea cadrelor, colectivul de munca are
dreptul sa-si spuna parerea, astfel incit sa fie repartizat omul potrivit la
locul potrivit.
Art. 10
(1) Dezvoltarea planificata a economiei nationale - intemeiata pe un inalt
nivel de organizare sociala a muncii - face necesar ca relatiile de munca sa
fie asezate pe principiul insusirii liber consimtite si aplicarii cu
consecventa a normelor disciplinei socialiste a muncii. Respectarea cu
strictete a ordinii si disciplinei la locul de munca constituie o obligatie de
baza a fiecarui membru al colectivului de lucru din intreprinderi si
institutii, din toate unitatile socialiste.
(2) Colectivul de munca, constient ca orice act de indisciplina dauneaza
rezultatelor muncii, propriilor sale interese, este indreptatit, si in acelasi
timp dator, sa ia atitudine ferma fata de orice abatere, iar la nevoie sa ceara
sanctionarea si chiar indepartarea din rindurile colectivului a acelora care
incalca ordinea si disciplina si nu-si realizeaza sarcinile ce le-au fost
stabilite.
Art. 11
(1) Pentru munca prestata cei ce muncesc primesc ca remunerare o parte din
venitul national destinata consumului, potrivit principiului socialist de
repartitie dupa cantitatea, calitatea si importanta sociala a muncii, in
spiritul normelor eticii si echitatii socialiste.
(2) Pe linga veniturile directe, obtinute pe calea remunerarii, oamenii
muncii beneficiaza de avantajele si inlesnirile asigurate prin fondurile
sociale destinate dezvoltarii invatamintului si culturii, ocrotirii sanatatii,
prin acordarea de ajutoare pentru copii, precum si prin alte actiuni cu
caracter social-cultural.
(3) Ridicarea bunastarii materiale si spirituale a celor ce muncesc se
realizeaza pe masura dezvoltarii bazei tehnico-materiale a socialismului, a
introducerii in productie a tehnicii noi, a cresterii productivitatii muncii
sociale si a venitului national.
(4) In semn de pretuire din partea societatii, colectivele sau persoanele
incadrate in munca primesc pentru rezultatele pe care le obtin recompense
materiale si morale.
Art. 12
Oamenilor muncii le este garantat dreptul la: odihna si repaus pentru
refacerea fortei de munca, pentru desavirsirea pregatirii profesionale si
largirea orizontului cultural; conditii de munca prin masuri de securitate si
igiena a muncii, care sa le asigure apararea vietii si sanatatii; ajutoare
materiale in caz de incapacitate temporara de munca si pensii; realizarea
efectiva a tuturor drepturilor referitoare la munca, inscrise in Constitutie.
Art. 13
(1) Perfectionarea pregatirii profesionale, politico-ideologice si de
cultura generala constituie pentru fiecare om al muncii un drept si o
indatorire permanenta, de indeplinirea careia depind rezultatele in productie,
incadrarea la locuri de munca corespunzatoare, promovarea in functii
superioare.
(2) In tara noastra continua perfectionare a pregatirii profesionale
constituie o latura esentiala a politicii Partidului Comunist Roman de
edificare a socialismului si comunismului, fiind o conditie fundamentala pentru
asigurarea participarii active si competente a oamenilor muncii la propasirea
natiunii socialiste.
(3) In acest scop, prin sistemul national de perfectionare a pregatirii
profesionale sint create cai si forme adecvate pentru toti cei ce muncesc, in
vederea improspatarii si imbogatirii sistematice a cunostintelor, in pas cu
noile cuceriri ale stiintei si tehnicii.
Art. 14
Femeii i se asigura largi posibilitati de afirmare in conditii de deplina
egalitate sociala cu barbatul, beneficiind, la munca egala cu acesta, de o
retributie egala, de masuri speciale de ocrotire. Femeii ii este garantat
dreptul de a ocupa orice functie sau loc de munca, in raport cu pregatirea sa,
pentru a-si aduce contributia la dezvoltarea productiei materiale si a creatiei
spirituale, asigurindu-i-se totodata conditiile necesare pentru cresterea si
educarea copiilor.
Art. 15
Societatea socialista acorda o grija deosebita formarii si educarii tinerei
generatii in spiritul dragostei fata de munca, al insusirii unor temeinice
cunostinte si deprinderi profesionale, al daruirii de sine si pasiunii
revolutionare. Statul asigura prin sistemul de invatamint si prin organisme
specializate orientarea, pregatirea si incadrarea in munca a tinerilor, potrivit
capacitatii si aspiratiilor personale, puse in slujba patriei socialiste. Prin
masuri speciale se asigura protectia muncii tinerilor.
Art. 16
(1) Fiecare om al muncii, participant la procesul de desfasurare a vietii
sociale, este dator sa respecte cu strictete prevederile legale, sa promoveze
neabatut principiul legalitatii socialiste, sa manifeste spirit de
intransigenta fata de cei ce incalca legile tarii.
(2) Forta orinduirii socialiste sta in constiinta inaltelor raspunderi si
indatoriri pe care fiecare om al muncii le are fata de patrie, fata de apararea
cuceririlor socialiste ale poporului.
CAP. 2
Drepturile si indatoririle oamenilor muncii
Art. 17
Drepturile si indatoririle fiecarui membru al colectivului de munca din
cadrul unitatilor socialiste sint menite sa asigure participarea efectiva la
gospodarirea cu spirit de raspundere a mijloacelor materiale si financiare
incredintate de stat colectivelor de oameni ai muncii, la valorificarea in grad
superior a resurselor materiale si umane ale tarii, pentru o inalta eficienta
economica in toate compartimentele de activitate, in scopul asigurarii
cresterii nivelului de civilizatie si bunastare a fiecaruia, a intregului
popor.
Art. 18
Drepturile persoanelor incadrate in munca nu pot face obiectul vreunei
tranzactii, renuntari sau limitari, ele fiind aparate de stat impotriva
oricaror incalcari, a manifestarilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Art. 19
Persoana incadrata intr-o unitate socialista are urmatoarele drepturi
principale:
a) sa i se asigure un loc de munca potrivit aptitudinilor, pregatirii
profesionale, aspiratiilor, precum si nevoilor unitatii;
b) sa fie retribuita potrivit principiului socialist de repartitie, in
raport cu cantitatea, calitatea si importanta sociala a muncii pe care o
desfasoara;
c) sa i se asigure stabilitatea in munca, contractul de munca neputind sa
inceteze sau sa fie modificat decit in cazurile prevazute de lege;
d) sa participe la conducerea, organizarea si controlul activitatii
unitatilor, sa aleaga si sa poata fi aleasa in organele de conducere colectiva;
e) sa beneficieze de conditiile create prin reglementarile legale, inclusiv
de concedii de studii, pentru ridicarea pregatirii profesionale si a nivelului
general de cunoastere, in raport cu dezvoltarea stiintei si tehnicii si cu
cerintele progresului social, pentru formarea si dezvoltarea constiintei
socialiste;
f) sa fie promovata in categorii de incadrare sau in functii superioare, in
raport cu pregatirea, experienta, rezultatele muncii, nevoile unitatii,
beneficiind astfel de conditiile create de orinduirea socialista pentru
afirmarea si valorificarea aptitudinilor si capacitatilor personale;
g) sa i se asigure repaus saptaminal si concediu de odihna anual platit, sa
foloseasca conditiile create de societatea socialista pentru recreere,
refacerea capacitatii de munca, ridicarea nivelului de cultura, sa beneficieze
de inlesniri pentru trimiterea la odihna si tratament in statiuni balneoclimaterice;
h) sa beneficieze de conditii corespunzatoare de munca, de protectie a
muncii, de asistenta medicala gratuita, de indemnizatii de asigurari sociale in
caz de pierdere temporara a capacitatii de munca, de masuri pentru prevenirea
imbolnavirilor, refacerea si intarirea sanatatii, precum si de masuri pentru
protectia speciala a femeilor si tinerilor; in acest scop se aloca importante
fonduri pentru inlaturarea cauzelor care determina accidente de munca si
imbolnaviri profesionale, pentru protectia muncii si usurarea efortului fizic;
i) sa beneficieze de pensie pentru limita de virsta sau in caz de
invaliditate;
j) sa foloseasca baza materiala a unitatilor socialiste destinata
activitatii culturale si sportive;
k) sa se asocieze in organizatii sindicale si in alte organizatii obstesti,
potrivit prevederilor Constitutiei Republicii Socialiste Romania;
l) sa se adreseze organelor superioare, celor de jurisdictie sau oricarui
for competent, ori de cite ori considera ca a fost prejudiciata in drepturile
sale.
Art. 20
(1) Colectivul de munca din fiecare unitate socialista poarta raspunderea
fata de societate pentru valorificarea maxima a fondurilor incredintate si a
celor noi create, precum si pentru indeplinirea prevederilor de plan, fiind
dator sa mobilizeze toate resursele materiale, financiare si umane pentru a-si
aduce din plin contributia la cresterea fondului national de dezvoltare
economico-sociala a tarii.
(2) Ca membru al colectivului de munca, persoana incadrata intr-o unitate
socialista are urmatoarele indatoriri principale:
a) sa apere proprietatea socialista si sa contribuie la dezvoltarea ei;
b) sa realizeze norma de munca si celelalte sarcini ce decurg din functia
sau postul detinut si sa raspunda de indeplinirea lor fata de colectivul de
munca si fata de conducerea unitatii;
c) sa efectueze orice activitate potrivit pregatirii sale si nevoilor
unitatii. In situatii deosebite, determinate de necesitatea asigurarii bunei
functionari a unitatii, fiecare are obligatia de a participa - indiferent de
functia sau de postul pe care-l ocupa - la executarea oricaror lucrari si la
luarea tuturor masurilor cerute de nevoile unitatii;
d) sa respecte programul de lucru, sa foloseasca integral si cu eficienta
timpul de munca;
e) sa asigure utilizarea integrala a capacitatilor de productie, ridicarea
productivitatii muncii, reducerea cheltuielilor de productie, realizarea
lucrarilor incredintate, in conditiile de calitate stabilite, cresterea
eficientei activitatii unitatii in care lucreaza;
f) sa respecte ordinea si disciplina la locul de munca;
g) sa-si ridice necontenit calificarea profesionala, nivelul de cunostinte
tehnico-stiintifice si de cultura generala, sa urmeze si sa absolve cursurile
de perfectionare organizate sau recomandate de unitate;
h) sa respecte normele socialiste de conduita in relatiile cu ceilalti
membri ai colectivului de munca, sa vegheze la aplicarea lor in viata, sa dea
dovada de cinste si corectitudine, sa contribuie la intarirea spiritului de
disciplina, de intrajutorare tovaraseasca, sa combata orice fel de manifestari
inapoiate;
i) sa asigure pastrarea secretului de stat si secretului de serviciu;
j) sa respecte normele de protectie a muncii si sa contribuie la preintimpinarea
si inlaturarea oricaror situatii care ar putea pune in primejdie viata,
integritatea corporala sau sanatatea oamenilor ori bunurile materiale.
(3) Persoanelor incadrate in munca le este interzis sa primeasca de la
cetateni bani sau alte foloase pentru activitatile prestate in cadrul
atributiilor de serviciu.
Art. 21
(1) Conducerile unitatilor socialiste au datoria sa ia toate masurile
necesare pentru asigurarea conditiilor corespunzatoare desfasurarii normale a
procesului de productie, la un inalt nivel tehnic si cu randament economic
maxim, sa asigure un control eficient al indeplinirii sarcinilor de plan in
toate compartimentele, sa se preocupe de imbunatatirea continua a conditiilor
de munca si de viata, sa organizeze si sa sprijine perfectionarea pregatirii
profesionale a persoanelor incadrate in munca.
(2) In intreaga activitate, ele trebuie sa aplice consecvent principiul
muncii si conducerii colective si sa informeze periodic personalul unitatii
asupra modului de realizare a sarcinilor.
(3) Conducerile unitatilor socialiste sint obligate sa examineze cu atentie
si sa ia in considerare sugestiile si propunerile facute de oamenii muncii in
vederea imbunatatirii activitatii in toate compartimentele si sa-i informeze
asupra modului de rezolvare.
Art. 22
(1) Drepturile si indatoririle oamenilor muncii prevazute in prezentul cod
se realizeaza tinindu-se seama de rolul si conditiile specifice pe care
industria, constructiile, transporturile, agricultura, precum si activitatile
social-culturale, le au in procesul de creare a valorilor materiale si
spirituale, in dezvoltarea economica si sociala a tarii.
(2) In sectoarele in care natura activitatii o impune se vor elabora, pe
baza principiilor prezentului cod, statute ce vor fi aprobate prin lege. In
aceste statute se vor prevedea regulile specifice privind raporturile de munca,
drepturile si indatoririle personalului, criteriile privind incadrarea si
promovarea, disciplina in munca si raspunderile, programul de lucru si alte
reguli specifice domeniului de activitate respectiv.
Industrie
Art. 23
(1) Oamenii muncii din industrie au raspunderi deosebite fata de intregul
popor, decurgind din rolul pe care aceasta ramura conducatoare a economiei
nationale il are in asigurarea progresului general al societatii.
(2) Lucratorii din industrie, ramura hotaritoare pentru intreaga economie,
au indatorirea sa asigure dezvoltarea in ritm inalt a acestei ramuri, in
vederea unei contributii sporite la crearea venitului national - baza sigura a
cresterii bunastarii intregului popor.
Art. 24
In indeplinirea sarcinilor care le revin, colectivele de oameni ai muncii
din unitatile industriale au indatorirea de a asigura valorificarea superioara
a resurselor de care dispun, ridicarea nivelului tehnic-calitativ al
productiei, sporirea continua a productivitatii muncii, cresterea eficientei
economice in toate compartimentele de activitate.
Art. 25
Fiecare membru al colectivelor de munca din industrie are sarcina de a
gospodari cu grija mijloacele materiale si financiare de care raspunde, de a
depune toate eforturile pentru reducerea consumurilor specifice, folosirea
intensiva a mijloacelor fixe, introducerea in productie a celor mai noi
cuceriri ale stiintei si tehnicii.
Art. 26
(1) Colectivele de oameni ai muncii din industrie, conducerile unitatilor
industriale, au indatorirea sa asigure organizarea rationala a fiecarui loc de
munca, a fluxului de fabricatie in ansamblu, aplicarea procedeelor moderne in
conducerea productiei, sa stimuleze si sa valorifice initiativa creatoare a
muncitorilor, inginerilor si tehnicienilor.
(2) In fiecare unitate socialista trebuie sa se asigure folosirea integrala
a fortei de munca, organizarea calificarii si policalificarii continue a
muncitorilor, justa organizare a schimburilor, utilizarea deplina a timpului de
lucru, respectarea riguroasa a disciplinei in munca.
Art. 27
Oamenii muncii din unitatile industriale au dreptul la remunerare potrivit
cantitatii si calitatii muncii prestate si in functie de locul si importanta pe
care fiecare ramura de productie industriala o are in dezvoltarea tarii.
Art. 28
Oamenii muncii din industrie beneficiaza, in conditiile legii, de
recompense pentru rezultate deosebite obtinute in promovarea progresului
tehnic, activitatea de inventii, inovatii si rationalizari, economii de materii
prime, materiale si energie, potrivit aportului propriu la indeplinirea
obiectivelor planului si cresterea eficientei economice.
Art. 29
Persoanele incadrate in unitatile din industrie beneficiaza de masuri
corespunzatoare de securitate si igiena a muncii, de echipament de lucru si de
protectie, iar cei care lucreaza in conditii vatamatoare si periculoase, de
program de lucru redus, sporuri la salariu si concedii suplimentare, potrivit
legii.
Constructii
Art. 30
(1) Oamenii muncii din constructii trebuie sa asigure folosirea rationala a
fondului national de dezvoltare destinat vastului program de investitii,
ridicarii noilor constructii industriale, agricole, de locuinte, ori a altor
constructii social-culturale, sa asigure executarea in bune conditii a noilor
obiective.
(2) In acest scop, colectivele de oameni ai muncii au indatorirea sa
asigure ridicarea gradului de mecanizare si industrializare a lucrarilor,
reducerea termenelor de executie, imbunatatirea calitatii lucrarilor, cresterea
productivitatii si eficientei muncii.
(3) Oamenii muncii de pe santiere au obligatia sa gospodareasca cu inalt
simt de raspundere fondurile incredintate, sa lichideze risipa de materiale, sa
asigure intarirea disciplinei si folosirea integrala a timpului de lucru.
Art. 31
(1) Persoanele incadrate in unitatile de constructii au dreptul la o
remunerare a muncii stabilita pe baza principiilor generale de remunerare, in
functie de importanta si complexitatea lucrarilor executate.
(2) Persoanele care au adus o contributie deosebita la predarea si punerea
in functiune a obiectivelor inainte de termenul planificat, cu realizarea indicatorilor
tehnico-functionali stabiliti, beneficiaza de recompense materiale si morale,
potrivit legii.
(3) Personalul nelocalnic de pe santiere, cei care se deplaseaza pentru
lucrari de montaj, revizie si reparatii, cei care lucreaza la obiective situate
in zone cu conditii deosebite, beneficiaza de sporuri la salarii, inlesniri la
cazare si transport, potrivit prevederilor legale.
Agricultura si silvicultura
Art. 32
(1) In Republica Socialista Romania pamintul - principal mijloc de productie
in agricultura -, animalele si plantatiile reprezinta, indiferent de forma de
proprietate, o avutie nationala, in a carei judicioasa utilizare de catre
lucratorii din agricultura si silvicultura este interesat vital intregul popor.
(2) Oamenii muncii din agricultura si silvicultura au indatorirea sa puna
in valoare intregul potential productiv al fondului funciar si silvic, sa se
preocupe de inlaturarea oricaror forme de risipa si degradare a terenurilor
agricole, a fondului forestier, sa asigure dezvoltarea zootehniei si productiei
animaliere, in vederea sporirii continue a productiei agricole, a
productivitatii si eficientei muncii, a belsugului de produse agroalimentare.
(3) Fiecare lucrator din agricultura trebuie sa se preocupe de valorificarea
la maximum a posibilitatilor create prin eforturile intregii societati, pentru
aplicarea pe scara larga a cuceririlor stiintei si tehnicii avansate in
productia agricola, extinderea mecanizarii complexe, a chimizarii si
irigatiilor.
Art. 33
(1) Lucratorii din unitatile agricole de stat trebuie sa asigure folosirea
rationala a fondurilor investite si a tehnicii noi, sa realizeze o inalta
productivitate a muncii si o rentabilitate sporita, astfel incit unitatile
agricole de stat sa constituie un model de organizare stiintifica a productiei
agricole.
(2) Timpul de lucru si modul de organizare a productiei si a muncii,
sistemul de retributie in aceste unitati, se stabilesc in functie de
necesitatile specifice agriculturii, in temeiul prevederilor legale.
Art. 34
(1) Persoanele incadrate in munca, pe baza de contract de munca, in
unitatile agricole de stat, in silvicultura, in cooperativele agricole de
productie, asociatiile intercooperatiste si celelalte forme de asociere si
cooperare beneficiaza de drepturile, avantajele si inlesnirile prevazute de
lege pentru toate categoriile de persoane incadrate in munca in unitatile
socialiste de stat.
(2) Pentru rezultatele obtinute in indeplinirea si depasirea planului de
productie agricola, oamenii muncii din agricultura beneficiaza, potrivit legii,
de retributie suplimentara.
Art. 35
(1) Cooperativele agricole de productie asigura unirea eforturilor
taranilor si impletirea strinsa a intereselor lor cu cele ale tuturor oamenilor
muncii, ale intregii societati.
(2) Membrii cooperatori au indatorirea sa contribuie la intarirea si
apararea proprietatii obstesti, la prevenirea si inlaturarea risipei si
proastei gospodariri a mijloacelor materiale si financiare, la intarirea
spiritului colectiv de munca, a ordinii si legalitatii, in vederea gospodaririi
cu randament maxim a fondurilor proprii, precum si a ajutorului acordat de
statul socialist, pentru a-si aduce o contributie sporita la realizarea
progresului general al tarii.
Art. 36
(1) Raporturile de munca din cooperativele agricole de productie se
stabilesc pentru membrii cooperatori prin statute proprii.
(2) Membrii cooperativelor agricole de productie au dreptul la retribuire
corespunzatoare cu cantitatea si calitatea muncii efectuate, cu rezultatele
obtinute, la ajutoare materiale pentru batrinete, incapacitate temporara de
munca, nastere, deces, precum si la pensie pentru limita de virsta, de
invaliditate sau urmas, la conditii corespunzatoare de protectie a muncii si la
sprijin in vederea perfectionarii pregatirii profesionale, in conditiile
stabilite prin lege si statute.
(3) Membrii cooperativelor agricole de productie, pensionarii din
cooperativele agricole de productie, precum si membrii de familie ai acestora
beneficiaza de asistenta medicala gratuita, intretinere in spitale, medicamente
si materiale, in conditiile legii.
Transporturi si telecomunicatii
Art. 37
Personalul incadrat in transporturi si telecomunicatii trebuie sa asigure
buna functionare si in deplina siguranta a transporturilor si
telecomunicatiilor prin indeplinirea corecta, exigenta si la timp a
indatoririlor de serviciu, sa asigure regularitatea si continuitatea
transporturilor, sa vegheze asupra integritatii bunurilor si valorilor pe care
le au in pastrare, sa previna orice fapta care ar putea pune in pericol
siguranta persoanelor, bunurilor transportate si a circulatiei, sa
gospodareasca cu randament maxim mijloacele de productie, instalatiile si
utilajele incredintate, sa ridice nivelul de servire a populatiei.
Art. 38
(1) In functie de conditiile si cerintele de munca din aceste ramuri,
timpul de lucru se stabileste tinind seama de profilul si specificul unitatii,
pe schimburi, tura, turnus si program de exploatare.
(2) In completarea dispozitiilor prevazute in prezentul cod se stabilesc
reguli specifice privitoare la incadrarea, promovarea si disciplina in munca a
personalului.
Art. 39
Persoanele incadrate in unitatile de transporturi si telecomunicatii beneficiaza,
potrivit conditiilor specifice din sectoarele in care lucreaza, de sporuri de
salarii si indemnizatii, uniforme de serviciu - a caror valoare se suporta
partial sau integral de unitati -, program redus de lucru in anumite locuri de
munca si alte drepturi, potrivit legii.
Comert si prestari de servicii
Art. 40
(1) Personalului incadrat in unitatile comerciale si de prestari de
servicii ii revine obligatia sa puna la dispozitia populatiei marfuri si
servicii de buna calitate, sa asigure satisfacerea prompta si ireprosabila a
cererilor acesteia.
(2) Lucratorii din comert si prestari de servicii trebuie sa se preocupe
permanent de largirea bazei tehnico-materiale si amplasarea retelei de
desfacere in functie de nevoile populatiei, de modernizarea continua a
procesului de desfacere, sa pastreze o permanenta legatura cu productia in
vederea asigurarii sortimentelor solicitate de consumatori.
(3) Personalul care lucreaza in activitatea de comert exterior are
obligatia de a depune toate eforturile pentru largirea si diversificarea
schimburilor economice cu strainatatea, precum si a formelor de cooperare
economica, cresterea eficientei intregii activitati de comert exterior.
Art. 41
Fiecare persoana incadrata intr-o unitate comerciala sau prestatoare de
servicii trebuie sa respecte normele legale privitoare la vinzarea marfurilor
si efectuarea serviciilor, sa aiba o atitudine atenta, demna si cuviincioasa
fata de cetateni, sa dea dovada de cinste si corectitudine.
Art. 42
Retributia lucratorilor din comert si prestari de servicii se face in
functie de volumul desfacerilor si al lucrarilor efectuate; programul de lucru
se stabileste - in conformitate cu prevederile prezentului cod - in functie de
nevoile satisfacerii in bune conditii a cerintelor populatiei; lucratorii din
acest sector beneficiaza de masuri specifice de protectie a muncii, de
compensare a timpului de lucru efectuat in zilele de repaus saptaminal si in
zilele de sarbatori legale.
Invatamint
Art. 43
Personalul didactic are indatorirea de a infaptui rolul si functiile care
revin invatamintului in Republica Socialista Romania, de a asigura instruirea
temeinica a tineretului si educarea acestuia in spiritul dragostei fata de
patria socialista, fata de munca, de a contribui la pregatirea si
perfectionarea cadrelor necesare, in strinsa legatura cu cerintele actuale si
de perspectiva ale dezvoltarii economico-sociale a tarii.
Art. 44
Personalul didactic are obligatia de a contribui activ la organizarea si
perfectionarea invatamintului, in raport cu cerintele progresului economic,
tehnico-stiintific si cultural; de a asigura o strinsa imbinare intre
pregatirea teoretica si pregatirea practica a tineretului; de a realiza o
legatura organica intre invatamint, stiinta si productie; de a participa la
activitatea de raspindire a stiintei si culturii in rindul maselor de la orase
si sate.
Art. 45
In cadrul timpului legal de lucru, personalul din invatamint are obligatia
ca, odata cu munca didactica, sa desfasoare si activitate educativa,
stiintifica, de indrumare a practicii in productie a tineretului, pentru a-si
indeplini in cele mai bune conditii indatoririle pe care le are fata de
institutia de invatamint in care isi desfasoara activitatea.
Art. 46
(1) In vederea desfasurarii la un nivel cit mai inalt a activitatii
instructiv-educative si stiintifice, personalul didactic are dreptul sa
foloseasca toate conditiile create pentru perfectionarea continua a pregatirii
sale profesionale si ideologice; sa utilizeze in procesul didactic-educativ si
de cercetare stiintifica intreaga dotare a institutiilor si bazelor de
invatamint; sa valorifice rezultatele activitatii sale stiintifice prin
aplicarea lor in practica; sa publice manuale si cursuri ca rezultat al
activitatii didactice si stiintifice; sa participe la activitati de cercetare
in institute si centre de cercetare, laboratoare uzinale si in cadrul unor
programe complexe de cercetare.
(2) Cadrele didactice au dreptul sa faca parte - in conditiile legii - din
asociatii profesionale si societati stiintifice si sa desfasoare activitati in
conformitate cu statutele acestor organizatii.
Cercetarea stiintifica
Art. 47
(1) Oamenii de stiinta au indatorirea de a valorifica intreaga lor
capacitate de creatie si intregul potential material pus la dispozitie de
societatea socialista pentru a-si spori aportul la elaborarea solutiilor cerute
de mersul inainte al societatii si in primul rind la solutionarea problemelor
legate nemijlocit de dezvoltarea productiei materiale.
(2) Cercetatorii trebuie sa-si aduca o contributie sporita la dezvoltarea
si valorificarea superioara a bazei energetice si de materii prime, la
perfectionarea tehnologiilor si la modernizarea produselor din toate ramurile,
la crearea de noi materiale si a unor aparaturi de inalt nivel tehnic.
Art. 48
Fiecare cercetator trebuie sa se preocupe in permanenta de scurtarea
duratei ciclului de cercetare si de finalizarea cercetarilor prin introducerea
in productie a rezultatelor obtinute; trebuie sa tina o permanenta legatura cu
activitatea creatoare a producatorilor de bunuri materiale, cu specialistii
care lucreaza nemijlocit in productie, sa dezvolte relatiile pe baza de
contract cu unitatile productive, ca o conditie importanta a cresterii
eficientei cercetarilor intreprinse.
Art. 49
(1) In Republica Socialista Romania oamenii de stiinta se bucura in
activitatea lor creatoare de sprijin material si moral din partea societatii;
au dreptul de a-si exprima in mod liber opiniile stiintifice, de a-si pune in
valoare intregul lor spirit creator, desfasurindu-si cercetarile potrivit
propriilor ipoteze sau metode de lucru; cercetatorilor stiintifici li se
asigura posibilitatea de a valorifica multilateral rezultatele cercetarilor
efectuate, in scopul unei contributii sporite la progresul general al tarii; ei
beneficiaza de sprijin pentru perfectionarea permanenta a pregatirii de
specialitate si ideologice, de drepturile ce decurg din activitatea de creatie
stiintifica, in conditiile legii.
(2) Oamenii de stiinta pot face parte, in conditiile legii, din asociatii
profesionale si societati stiintifice si sa desfasoare activitati in
conformitate cu statutele acestor organizatii.
Cultura
Art. 50
In infaptuirea sarcinilor de inalta responsabilitate sociala care le revin,
oamenii de cultura si arta trebuie sa contribuie activ, prin intreaga lor opera
de creatie, in strinsa legatura cu viata, cu cerintele construirii societatii
socialiste multilateral dezvoltate, la progresul spiritual al societatii, la
ridicarea nivelului cultural si a constiintei socialiste a poporului.
Art. 51
(1) Oamenii de cultura si arta se bucura de libertatea de creatie, de
manifestarea deplina a personalitatii si talentului lor, puse in slujba
idealurilor socialismului, democratiei si progresului social.
(2) Ei au dreptul sa-si valorifice, potrivit specificului, operele de
creatie, protectia drepturilor de autor personale nepatrimoniale si a celor
patrimoniale fiind garantata conform legii.
Art. 52
In scopul promovarii activitatii de creatie, oamenii de cultura si arta,
publicistii, au dreptul sa se asocieze, in conditiile legii, in uniuni,
asociatii si societati de creatie.
Art. 53
Prin statute proprii se stabilesc modul de organizare si functionare a
uniunilor, asociatiilor si societatilor de creatie, drepturile membrilor
privind pensiile, ajutoarele si celelalte forme de asigurari sociale.
Ocrotirea sanatatii
Art. 54
(1) Personalul din domeniul ocrotirii sanatatii are indatorirea sa-si puna
intreaga putere de munca si cunostintele de specialitate in serviciul
imbunatatirii starii de sanatate a populatiei de la orase si sate, pentru
asigurarea capacitatii de munca si de creatie a oamenilor, pentru a asigura
dezvoltarea lor armonioasa, astfel incit sa se bucure din plin de binefacerile
civilizatiei socialiste.
(2) Lucratorii din domeniul ocrotirii sanatatii sint datori sa asigure
judicioasa utilizare a bazei materiale si a celorlalte conditii create de
societate in vederea ridicarii continue a calitatii asistentei medicale.
Art. 55
In exercitarea profesiunii sale, personalul sanitar are indatorirea sa
manifeste o atitudine profund umana, sa indeplineasca cu abnegatie atributiile
ce-i revin; sa respecte normele de etica profesionala; sa contribuie la
apararea si sporirea demnitatii profesionale. In organizarea programului de
lucru si a intregii activitati a personalului sanitar se va avea in vedere
necesitatea asigurarii permanente prompte si in bune conditii a asistentei
medicale a populatiei.
Art. 56
(1) Lucratorilor din domeniul ocrotirii sanatatii li se asigura conditii
pentru specializare si perfectionare in vederea introducerii permanente in
practica medicala a celor mai noi cuceriri ale stiintei si tehnicii moderne.
(2) Personalul sanitar care lucreaza in conditii deosebite are dreptul la
program de lucru redus, la concedii suplimentare de odihna, precum si, dupa
caz, la indemnizatii si sporuri la salariu; cei trimisi in actiuni de combatere
a epidemiilor sau in alte actiuni speciale beneficiaza si de alte drepturi
prevazute de lege.
Art. 57
Pentru asigurarea unei asistente medicale corespunzatoare in toate
localitatile tarii si stimularea personalului medico-sanitar care isi
desfasoara activitatea in mediul rural, in conditii deosebite de munca, se
acorda inlesniri si drepturi, conform dispozitiilor legale.
Aparatul de stat
Art. 58
(1) Personalul incadrat in ministere si alte organe centrale, in organele
locale ale administratiei de stat, in justitie, procuratura si in alte
institutii are ca principala indatorire sa serveasca interesele poporului, sa
militeze cu fermitate pentru infaptuirea legalitatii socialiste, sa contribuie
efectiv la buna desfasurare a tuturor activitatilor economico-sociale ale
tarii, fiind raspunzator in fata clasei muncitoare si a intregului popor de
modul in care isi indeplineste sarcinile ce-i revin.
(2) Personalul din aparatul de stat are obligatia de a milita pentru cresterea
eficientei si operativitatii in munca, de a combate orice manifestare de
birocratism si de a contribui la perfectionarea continua a activitatii sale.
Art. 59
(1) Personalul din aparatul de stat trebuie sa aiba o permanenta si directa
legatura cu oamenii muncii in al caror serviciu se afla si ale caror interese
legale trebuie sa le slujeasca cu devotament.
(2) El are indatorirea de a solutiona cu competenta si in termenele legale
cererile, reclamatiile, sesizarile si propunerile cetatenilor.
Art. 60
Personalul din aparatul de stat beneficiaza, potrivit legii, de toate
drepturile necesare exercitarii, in cele mai bune conditii, a atributiilor de
serviciu cu care este investit; in exercitarea acestor atributii se bucura de
protectia legii fata de cei care il impiedica, sub orice forma, sa-si
indeplineasca sarcinile ce-i revin.
Art. 61
(1) La incadrarea in functie, personalul din aparatul de stat depune un
juramint de loialitate fata de statul nostru socialist, fata de clasa muncitoare
si intregul popor, prin care se angajeaza sa infaptuiasca in cele mai bune
conditii politica partidului si statului in domeniul sau de activitate, sa
respecte cu strictete si sa indeplineasca cu simt de raspundere toate
atributiile de serviciu ce ii sint incredintate.
(2) Functiile pentru care se depune juramintul de loialitate se stabilesc
prin statutul personalului din aparatul de stat, in conformitate cu
dispozitiile prezentului cod.
PARTEA a II-a
Relatiile de munca din unitatile socialiste de stat
CAP. 1
Incadrarea si promovarea in munca
Contractele de munca
Art. 62
(1) Selectionarea si pregatirea cadrelor, repartizarea lor pe ramuri de
activitate, se fac in concordanta cu prevederile planului national unic de dezvoltare
economico-sociala.
(2) Incadrarea in munca a unei persoane intr-o unitate socialista de stat
se face in raport cu nevoile unitatii, tinindu-se seama de aptitudinile,
pregatirea profesionala si preferintele sale, precum si de indeplinirea altor
cerinte specifice muncii pe care urmeaza sa o presteze, in conditiile legii.
Art. 63
(1) Incadrarea in munca se face pe baza verificarii aptitudinilor si a
pregatirii profesionale, prin proba practica, examen, concurs ori termen de
incercare, in conditiile prevazute de lege. Termenul de incercare este de cel
mult 15 zile, iar pentru functiile de conducere, de cel mult 90 zile.
(2) Celor ce urmeaza a fi incadrati in munca trebuie sa li se faca un
examen medical pentru a se stabili daca starea sanatatii le permite sa
indeplineasca munca ce li se incredinteaza. De asemenea, examenul medical este
obligatoriu si in cazul celor transferati pe locuri de munca ce pot fi ocupate
numai daca sint indeplinite cerintele legale de ordin sanitar.
Art. 64
(1) Incadrarea in munca se realizeaza prin incheierea unui contract
individual de munca. Contractul individual de munca se incheie in scris si va
cuprinde clauze privind obligatia persoanei incadrate in munca de a-si
indeplini sarcinile ce-i revin, cu respectarea ordinii si disciplinei, a
legilor, indatorirea unitatii de a asigura conditii corespunzatoare pentru buna
desfasurare a activitatii, de a o remunera in raport cu munca prestata si de
a-i acorda celelalte drepturi ce i se cuvin, precum si alte clauze stabilite de
parti.
(2) In contract se va preciza daca persoana incadrata in munca urmeaza sa
desfasoare activitate intr-o anumita raza determinata sau in localitati unde
interesul serviciului cere sa fie trimisa.
Art. 65
Incadrarea in munca a fiecarei persoane va fi adusa la cunostinta
colectivului din compartimentul in care urmeaza sa lucreze, indicindu-i-se
drepturile si obligatiile ce-i revin, sarcinile pe care le are de indeplinit,
precum si normele de protectie a muncii.
Art. 66
(1) Persoana incadrata in munca poate fi delegata sau detasata de
conducerea unitatii sa indeplineasca anumite lucrari in afara locului sau de
munca, in conditiile prevazute de lege.
(2) Delegarea se poate face pe o perioada de cel mult 60 zile, iar
detasarea pe cel mult 6 luni. Pentru asigurarea bunei functionari a unitatii la
care a fost delegat sau detasat, conducerea unitatii de care apartine poate
prelungi delegarea sau detasarea cu cel mult aceeasi durata de 60 zile si
respectiv 6 luni.
(3) In cazurile si conditiile prevazute de lege, detasarea se poate face
pina la 2 ani. In asemenea situatii se vor acorda celor in cauza si unele
drepturi suplimentare potrivit dispozitiilor legale in vigoare.
Art. 67
(1) Pe durata delegarii, detasarii sau trecerii temporare intr-o alta munca
decit cea prevazuta in contractul de munca, cel in cauza isi pastreaza functia
si salariul avute anterior.
(2) Cind detasarea sau trecerea temporara in alta munca se face la o munca
pentru care este stabilit un salariu mai mare, persoana detasata sau trecuta
temporar in alta munca are dreptul la acest salariu in conditiile prevazute de
lege.
Art. 68
Persoana delegata sau detasata in alta localitate, precum si cea a carei
activitate se desfasoara in cadrul unor deplasari periodice sau permanente, au
dreptul la plata cheltuielilor de transport si de cazare, precum si la o
indemnizatie in conditiile prevazute de lege.
Art. 69
Persoana incadrata in munca poate fi transferata in interesul serviciului,
de regula intr-o alta unitate din aceeasi ramura, in vederea bunei functionari
a acesteia, ori la cerere, in conditiile legii. Transferul in interesul
serviciului nu poate avea loc in cazul in care persoana ce urmeaza a fi
transferata nu este de acord pentru motive de sanatate, dovedite cu certificat
medical, precum si in alte situatii temeinic justificate. Hotarirea asupra
temeiniciei motivelor este de competenta organului ierarhic superior.
Art. 70
(1) Contractul de munca se incheie pe durata nedeterminata.
(2) In anumite situatii, contractul de munca se poate incheia si pe durata
determinata, in cazul inlocuirii titularului unui post care lipseste temporar
de la serviciu si caruia unitatea este obligata sa-i pastreze postul, pentru
prestarea unor munci cu caracter sezonier, precum si a altor activitati cu
caracter temporar. Persoanelor cu contract de munca pe durata determinata li se
aplica, in mod corespunzator, prevederile prezentului cod, tinindu-se seama de
specificul activitatii si de vechimea lor in munca.
Art. 71
In cazul trimiterii la o scoala sau curs de calificare ori perfectionare,
cu scoatere din productie, contractul de munca se completeaza printr-un act
aditional in care se prevede indatorirea persoanei incadrate in munca de a
lucra in unitate dupa absolvirea scolii sau a cursului o anumita perioada
stabilita prin lege.
Art. 72
(1) Pentru persoanele care, fiind incadrate in munca, sint chemate sa-si
satisfaca serviciul militar, contractul de munca se mentine, iar aceasta
perioada de satisfacere a serviciului militar intra in calculul vechimii
neintrerupte in aceeasi unitate; cel in cauza are obligatia sa revina la locul
de munca in termen de 30 de zile de la satisfacerea serviciului militar.
(2) In cazul satisfacerii serviciului militar de catre o persoana cu care
s-a incheiat actul aditional prevazut la art. 71, care se afla in perioada de
lucru stabilita prin acel act, durata serviciului militar nu intra in calculul
timpului prevazut in actul aditional. De asemenea, aceasta durata nu intra in
calculul perioadei de stagiu in munca prevazuta pentru absolventii repartizati
in productie, care au obligatia efectuarii unui astfel de stagiu.
Art. 73
La incadrarea in functie a conducatorilor de unitati si a altor cadre de
conducere stabilite de ministere, celelalte organe centrale si comitetele
executive ale consiliilor populare judetene si al municipiului Bucuresti, in
contractul de munca, in afara de clauzele prevazute la art. 64, se vor
cuprinde: angajamentul si raspunderea acestora de a pastra, apara si valorifica
la un nivel superior bunurile incredintate; de a restitui - la termenele si in
conditiile legii - valoarea mijloacelor materiale pe care statul le-a pus la
dispozitia colectivului de munca pe care-l conduc; de a preda, atunci cind va
fi cazul, fondurile materiale si banesti de care raspund; de a lua masurile
necesare pentru buna gospodarire a unitatii, pentru introducerea tehnicii noi
si a tehnologiilor avansate si cresterea eficientei economice a intregii
activitati.
Art. 74
La incadrarea in functie a persoanelor prevazute la art. 73 se va proceda
la predarea si preluarea cu proces-verbal a fondurilor materiale si banesti de
care urmeaza sa raspunda; predarea-preluarea se face in prezenta unei comisii
special constituite de catre organul ierarhic superior si din care face parte
si delegatul acestui organ.
Art. 75
(1) Promovarea persoanei incadrate in munca in functii sau categorii
superioare se face in raport cu nevoile unitatii, tinindu-se seama de
conditiile prevazute pentru ocuparea postului, de calitatile personale, precum
si de rezultatele obtinute in realizarea sarcinilor. Promovarea se face pe baza
de proba practica, examen sau concurs, conform prevederilor legale.
(2) La promovarea in functii de conducere se tine seama, totodata, de
pregatirea politica, de aptitudinile organizatorice si de conducere ale celor
ce urmeaza a fi incadrati in asemenea functii, precum si de aprecierile si
recomandarile colectivului de munca in care si-au desfasurat activitatea.
Art. 76
(1) Intre unitate, pe de o parte, si colectivul de oameni ai muncii, pe de
alta parte, se incheie un contract colectiv de munca, menit sa contribuie la
organizarea superioara a muncii, la intarirea disciplinei si mobilizarea
tuturor eforturilor pentru indeplinirea planului, la imbunatatirea continua a
conditiilor de munca si de viata din unitate.
(2) Prin contractul colectiv se stabilesc masurile pe care colectivele
oamenilor muncii si conducerea unitatii se angajeaza sa le ia in scopul
utilizarii mai bune a capacitatii de productie, al cresterii productivitatii
muncii, reducerii consumurilor specifice si a pretului de cost, precum si
pentru obtinerea de economii si beneficii peste nivelul planificat, imbunatatirea
calitatii produselor, cresterea eficientei activitatii economice.
Art. 77
(1) Contractul colectiv de munca stabileste, in conditiile prevazute de
lege, formele de remunerare, de stimulare materiala pentru economiile realizate
in cursul anului, modul de utilizare a fondurilor ce ramin la dispozitia
unitatii ca rezultat al depasirii sarcinilor de plan, pentru executarea unor
investitii sociale: locuinte, vestiare, bai, crese, camine, dispensare,
cantine-restaurant si altele similare; realizarea unor obiective de protectie a
muncii, culturale si sportive.
(2) Contractul colectiv de munca dezbatut si aprobat de adunarea generala a
oamenilor muncii se semneaza din partea unitatii, pe baza imputernicirii
organului de conducere colectiva, de catre conducatorul ei, iar din partea
colectivului de oameni ai muncii, de catre presedintele comitetului
sindicatului.
Art. 78
(1) Contractul colectiv de munca se incheie anual. Prevederile din
contractul colectiv de munca se aplica tuturor persoanelor incadrate in munca
din unitate.
(2) Ministerele, celelalte organe centrale sau centralele economice, dupa
caz, pot incheia cu uniunile sindicatelor pe ramura contracte colective de
munca pe o durata de pina la 5 ani, care sa cuprinda principalele masuri in
vederea realizarii prevederilor de plan, a aplicarii legislatiei muncii, a
imbunatatirii conditiilor de munca si de viata in unitatile din sectoarele
respective, precum si masurile necesare in vederea realizarii prevederilor
contractelor colective din unitati.
Art. 79
Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv constituie,
pentru cei care se fac vinovati de aceasta, indiferent de functia sau postul in
care au fost incadrati, o incalcare a sarcinilor de serviciu, care atrage, dupa
caz, raspunderea disciplinara, materiala sau penala.
Art. 80
Ministerele, celelalte organe centrale si comitetele executive ale
consiliilor populare judetene si al municipiului Bucuresti, impreuna cu
organele sindicale corespunzatoare, controleaza legalitatea prevederilor
contractului colectiv de munca si modul in care acestea sint aduse la
indeplinire.
CAP. 2
Remunerarea muncii
Art. 81
(1) In Republica Socialista Romania, pe masura dezvoltarii bazei
tehnico-materiale a socialismului, a cresterii venitului national, se asigura
ridicarea continua a nivelului de trai al celor ce muncesc, al intregului
popor.
(2) Prin sistemul de remunerare, stabilit prin lege, se realizeaza
imbinarea armonioasa a intereselor personale ale fiecaruia cu interesele
intregii societati, obtinerea unor venituri in raport cu contributia concreta
pe care fiecare om al muncii o aduce la activitatea economica si
social-culturala.
Art. 82
(1) La stabilirea remunerarii persoanelor incadrate in munca se are in
vedere rationala repartitie a venitului national, realizarea unui raport optim
intre fondul national de dezvoltare economico-sociala si fondul de consum, in
vederea progresului neintrerupt al economiei nationale, ca o conditie esentiala
a ridicarii continue a nivelului de viata al poporului.
(2) Remunerarea se face dupa cantitatea, calitatea si importanta sociala a
muncii, asigurindu-se la munca egala remunerare egala. In vederea asigurarii
rolului stimulativ al salariului, la stabilirea remunerarii se tine seama de
complexitatea muncii, raspunderea si gradul de solicitare pe care acestea le
implica, nivelul de pregatire profesionala si vechimea ceruta pentru
indeplinirea acelei munci; de asemenea, se urmareste asigurarea unor proportii
corespunzatoare intre salariile mari si cele mici ale persoanelor incadrate in
munca, potrivit stadiului de dezvoltare a economiei nationale si principiului
echitatii socialiste.
Art. 83
Prin lege se stabileste, in concordanta cu dezvoltarea planificata a
economiei, salariul minim pe economie, avindu-se in vedere nivelul
productivitatii muncii, al venitului national, urmarindu-se satisfacerea
nevoilor mereu crescinde ale oamenilor muncii si membrilor lor de familie.
Art. 84
(1) Salariul tarifar de incadrare se acorda in raport cu gradul de
indeplinire a sarcinilor de munca, astfel incit sa constituie un stimulent
pentru cei care isi indeplinesc in bune conditii sarcinile. Cei care obtin
realizari deosebite in munca au posibilitatea sa realizeze venituri mai mari,
iar cei care nu-si indeplinesc obligatiile de munca urmeaza sa suporte in mod
direct consecintele acestei neindepliniri.
(2) Neindeplinirea integrala a sarcinilor atrage diminuarea corespunzatoare
a salariului in limitele stabilite de lege. In cazul realizarii ulterioare a
sarcinilor de munca, suma retinuta din salariu se restituie total sau partial,
dupa caz, potrivit legii.
Art. 85
(1) In cazul in care persoanele incadrate in munca provoaca rebuturi din
vina lor, raspund potrivit legii.
(2) Daca provocarea rebuturilor este repetata, cel in cauza va fi trecut la
un loc de munca de o categorie inferioara; daca si la noul loc de munca va
continua sa provoace rebuturi, i se va putea desface contractul de munca, ca
fiind necorespunzator in munca.
Art. 86
In cazuri exceptionale, cind, din motive tehnice sau din alte motive,
procesul de productie a fost intrerupt, persoanele incadrate in munca vor fi
retribuite cu 75% din salariul tarifar de incadrare aferent timpului respectiv,
cu conditia ca incetarea lucrului sa se fi produs fara vina lor si daca in tot
acest timp au ramas la dispozitia unitatii.
Art. 87
(1) Plata salariului se face periodic, la interval de cel mult o luna.
(2) Drepturile banesti cuvenite personalului se platesc inaintea oricaror
alte obligatii ale unitatii.
(3) Retributia cuvenita pentru munca prestata nu poate face obiectul unor
retineri decit in cazurile si conditiile prevazute de lege.
Art. 88
In scopul asigurarii stabilitatii cadrelor, persoanele incadrate in munca
beneficiaza de sporuri la salariu in raport cu vechimea neintrerupta in aceeasi
unitate.
Art. 89
Persoanele care-si desfasoara activitatea in locuri de munca cu conditii
vatamatoare sau periculoase beneficiaza de sporuri la salariu potrivit
prevederilor legale. Conducerile unitatilor sint obligate sa ia masuri pentru
inlaturarea cauzelor care determina asemenea situatii, sa asigure conditii
normale de munca, fara pericol de accidente si imbolnaviri profesionale.
Art. 90
In scopul cresterii initiativei si a eforturilor pentru sporirea eficientei
economice a productiei, tinind seama de rezultatele bune obtinute in munca, cu
deosebire la realizarea indicatorilor calitativi, la promovarea progresului
tehnic si aplicarea inovatiilor, pentru realizarea de economii de materiale si
de forta de munca, se acorda gratificatii anuale sau, dupa caz, premii in
cursul anului.
Art. 91
(1) In vederea organizarii stiintifice a productiei si a muncii, utilizarii
rationale a personalului si a timpului de munca, se vor preciza atributiile si
obligatiile la fiecare loc de munca; conducerile unitatilor socialiste au
obligatia sa stabileasca norme de munca fundamentate stiintific, sa determine
sarcinile concrete ce revin fiecarei persoane incadrate in munca.
(2) Realizarea remunerarii dupa cantitatea si calitatea muncii este strins
legata de normarea muncii, care contribuie la punerea cit mai deplina in
valoare a inzestrarii tehnice a unitatilor, la descoperirea rezervelor de
crestere a productivitatii muncii si de reducere a pretului de cost.
Art. 92
Norma de munca exprima cantitatea de munca necesara pentru efectuarea
operatiilor sau lucrarilor de catre o persoana cu calificare corespunzatoare,
care lucreaza cu intensitate normala, in conditiile unor procese tehnologice si
de munca determinate. Ea cuprinde timpul productiv, timpul pentru intreruperile
impuse de desfasurarea procesului tehnologic stabilit si de organizarea
rationala a muncii, timpul pentru odihna in cadrul programului de munca.
Art. 93
(1) Normarea muncii se aplica, potrivit cu specificul activitatii
desfasurate in unitatile economice, social-culturale si ale administratiei de
stat, la toate categoriile de personal - muncitori, tehnicieni, ingineri,
economisti, cadre de alta specialitate si lucratori din activitatea
administrativa - atit pentru cei remunerati in acord, cit si pentru cei
remunerati in regie.
(2) Normele de munca se exprima - in functie de caracteristicile procesului
de productie sau ale activitatii ce se normeaza - sub forma de norme de timp,
norme de productie, norme de personal, sfere de atributii sau sub alte forme
corespunzatoare specificului fiecarei munci.
Art. 94
(1) Normele de munca unificate se elaboreaza de catre ministere si
celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare
judetene si al municipiului Bucuresti, iar normele de munca locale, de catre
fiecare unitate socialista de stat pentru nevoile proprii, in toate cazurile cu
acordul organelor sindicale corespunzatoare.
(2) Ca urmare a introducerii progresului tehnic, a perfectionarii
pregatirii profesionale a cadrelor si a aplicarii de masuri tehnice si
organizatorice care duc la modificarea cantitatii de munca necesare pentru
efectuarea lucrarilor, concomitent cu cresterea productivitatii muncii, normele
de munca se vor modifica in mod corespunzator, in vederea asigurarii unei
concordante depline cu noile conditii create.
Art. 95
Conducerile unitatilor si compartimentelor de munca au datoria sa aduca la
cunostinta personalului, in timp util, atributiile ce revin fiecaruia, normele
de munca stabilite, sa efectueze instruirea necesara in vederea cunoasterii si
insusirii acestora, sa asigure conditiile tehnico-organizatorice avute in
vedere la elaborarea normelor.
CAP. 3
Disciplina socialista a muncii. Raspunderea disciplinara si raspunderea
materiala
Art. 96
Noile relatii socialiste de munca si procesul de infaptuire a obiectivelor
societatii socialiste multilateral dezvoltate impun, in toate sferele de
activitate si pentru fiecare membru al colectivului de munca, necesitatea
respectarii cu strictete a disciplinei, indeplinirea exemplara a sarcinilor de
serviciu.
Art. 97
Persoanele incadrate in munca au datoria de a realiza intocmai si la timp
obligatiile ce le revin la locurile lor de munca, pentru indeplinirea
obiectivelor planurilor de productie, planurilor de organizare a intregii
activitati si a celor de imbunatatire a muncii. Ele au indatorirea de a actiona
in mod constiincios pentru sporirea eficientei si imbunatatirea calitatii
produselor, pentru realizarea obligatiilor care decurg din contractele
colective si individuale de munca, regulamentele de organizare si functionare a
unitatilor, regulamentele de ordine interioara, precum si din dispozitiile
primite din partea conducatorilor de unitati si a sefilor ierarhici.
Art. 98
(1) Organele de conducere ale unitatilor socialiste au datoria de a lua
masurile necesare pentru organizarea la un nivel corespunzator a productiei si
a muncii, sa previna abaterile de la ordinea si disciplina muncii socialiste,
sa actioneze impotriva oricarei lipse de raspundere, a neglijentei si risipei,
a oricaror fapte care aduc pagube avutului obstesc.
(2) Organele de conducere colectiva ale unitatilor socialiste, impreuna cu
comitetele sindicatelor, vor elabora regulamente de ordine interioara in care
vor stabili indatoririle care trebuie respectate de catre persoanele incadrate
in munca si masurile ce se impun in vederea asigurarii disciplinei socialiste a
muncii.
Art. 99
Pentru indeplinirea in cele mai bune conditii a sarcinilor ce le revin,
precum si pentru realizari deosebite in indeplinirea angajamentelor individuale
si colective, persoanele incadrate in munca pot primi, potrivit dispozitiilor
legale, urmatoarele recompense:
a) acordarea de trepte sau gradatii la salariul tarifar cu reducerea
vechimii minime prevazuta de lege;
b) gratificatii, premii si alte recompense materiale;
c) ordine, medalii, titluri de onoare, diplome de onoare, insigne, titluri
distinctive;
d) inscrierea in cartea de onoare, pe tabloul de onoare, evidentierea in
munca, multumire verbala sau in scris.
Art. 100
(1) Incalcarea cu vinovatie de catre cel incadrat in munca - indiferent de
functia sau postul pe care il ocupa - a obligatiilor sale, inclusiv a normelor
de comportare, constituie abatere disciplinara, care se sanctioneaza, dupa caz,
potrivit legii, cu:
a) mustrare;
b) avertisment;
c) retragerea uneia sau mai multor gradatii sau trepte de salarizare pe o
perioada de 1 - 3 luni sau, in cazul celor incadrati cu salariul la nivelul de
baza, diminuarea acestuia cu 5 - 10 la suta pe aceeasi perioada;
d) reducerea salariului si reducerea indemnizatiei de conducere pe durata
de 1 - 3 luni, cu 5 - 10 la suta;
e) retrogradarea in functie sau in categorie - in cadrul aceleiasi profesii
- pe durata de 1 - 3 luni;
f) desfacerea disciplinara a contractului de munca.
(2) In cazul incalcarii normelor privind ordinea si disciplina la locul de
munca, colectivul compartimentului din care face parte persoana vinovata poate
sa ia in dezbatere abaterea savirsita si sa ceara conducerii unitatii aplicarea
de sanctiuni disciplinare, inclusiv desfacerea contractului de munca.
Art. 101
(1) Sanctiunea disciplinara se stabileste si se aplica de organul de
conducere colectiva sau, dupa caz, de conducatorul unitatii sau
compartimentului de munca, in conditiile legii.
(2) Impotriva sanctiunii disciplinare se poate face plingere in termen de
30 zile de la comunicarea deciziei de sanctionare.
Art. 102
(1) Apararea valorilor materiale si spirituale ale societatii socialiste
reprezinta o indatorire fundamentala a tuturor oamenilor muncii. Persoanele
incadrate in munca raspund pentru pagubele aduse avutului obstesc din vina si
in legatura cu munca lor.
(2) Ele nu raspund de pierderile inerente procesului de productie care se
incadreaza in limitele prevazute de lege, de pagubele provocate datorita unor
cauze neprevazute si care nu puteau fi inlaturate, ori in alte asemenea cazuri
in care pagubele au fost provocate din riscul normal al serviciului sau forta
majora.
Art. 103
(1) In stabilirea raspunderii materiale, paguba ce trebuie reparata nu
cuprinde foloasele nerealizate de unitate ca urmare a faptei savirsite de cel
incadrat in munca.
(2) Cind pagubele au fost cauzate unitatii printr-o fapta ce constituie
infractiune, raspunderea se stabileste potrivit legii penale. In acest caz, in
cuantumul pagubelor se cuprind si foloasele nerealizate.
Art. 104
Persoanele incadrate in munca sint obligate sa cunoasca prevederile legale
referitoare la munca, functionarea instalatiilor, folosirea uneltelor,
materiilor prime, materialelor si totodata sa aplice cu rigurozitate aceste
reglementari.
Art. 105
(1) Cind paguba a fost cauzata de mai multe persoane, raspunderea fiecareia
se stabileste tinindu-se seama de masura in care a contribuit la provocarea ei.
(2) Daca masura in care fiecare a contribuit la provocarea pagubei nu poate
fi determinata, raspunderea fiecareia dintre persoane se stabileste
proportional cu salariul ei tarifar de incadrare net, de la data constatarii
pagubei si, daca este cazul, si in functie de timpul lucrat de la ultima
inventariere a bunurilor.
Art. 106
Persoana care a incasat o suma nedatorata este obligata sa restituie acea
suma; daca a primit bunuri ce nu i se datorau si care nu mai pot fi restituite
in natura sau i-au fost prestate servicii la care nu era indreptatita, ea este
obligata sa plateasca contravaloarea lor, calculata in conditiile legii.
Art. 107
(1) Obligarea la plata despagubirilor sau a contravalorii bunurilor, precum
si la restituirea sumelor incasate fara drept, se face prin decizie de
imputare, emisa de conducatorul unitatii; cind plata sau restituirea urmeaza a
se face de conducatorul unitatii sau de alte persoane incadrate in munca de
organul ierarhic superior, singure sau impreuna cu alte persoane, decizia de
imputare se emite de catre acest organ.
(2) Pentru acoperirea pagubelor aduse unitatii, precum si pentru
restituirea sumelor sau plata contravalorii bunurilor ce nu mai pot fi
restituite in natura ori a serviciilor nedatorate, cel in cauza poate sa-si ia
un angajament de plata in scris, care constituie titlu executoriu.
Art. 108
(1) Raspunderea materiala pentru paguba cauzata unitatii poate fi stabilita
numai in cazurile in care aceasta a fost constatata in cel mult 3 ani de la
data producerii ei, iar in cazul restituirii sumelor sau a contravalorii
bunurilor ori serviciilor nedatorate, in cel mult 1 an de la data primirii
sumelor sau bunurilor ori de cind a beneficiat de serviciile nedatorate.
(2) Termenul de emitere a deciziei de imputare este de cel mult 60 de zile
de la data cind cel in drept sa emita decizia a luat cunostinta de producerea
pagubei.
(3) Decizia de imputare va fi motivata si va mentiona termenul in care
poate fi contestata si organul competent sa o solutioneze. Ea se comunica, in
termen de 15 zile de la emitere, celui obligat la plata sau restituire si
constituie titlu executoriu din momentul comunicarii.
(4) Dupa expirarea acestui termen, prejudiciul se imputa celui vinovat de
neluarea masurii de imputare.
Art. 109
(1) Suma stabilita pentru acoperirea daunelor se retine in rate lunare din
salariu, precum si din orice alte sume ce se cuvin persoanei in cauza din
partea unitatii la care aceasta lucreaza, in conditiile legii.
(2) Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul tarifar net lunar,
fara a putea depasi impreuna cu celelalte retineri pe care le-ar avea cel in
cauza, jumatate din acest salariu.
(3) Daca contractul de munca se desface inainte ca persoana in cauza sa fi
despagubit unitatea, iar aceasta se incadreaza la alta unitate, executarea se
va face de catre noua unitate, potrivit alineatului precedent, pe baza
transmiterii titlului executoriu de catre unitatea care a fost pagubita.
(4) In situatia in care cel in cauza nu s-a incadrat in munca intr-o alta
unitate, urmarirea se va face asupra oricaror bunuri ale sale, in afara de
bunurile exceptate prin lege de la urmarire.
(5) Urmarirea pentru acoperirea pagubelor se poate indrepta si impotriva
altei persoane decit cea care a provocat direct paguba, in cazurile prevazute
de lege.
Art. 110
Persoana care considera ca imputarea sau retinerea a fost facuta fara temei
sau cu incalcarea legii, precum si cea care dupa ce a semnat un angajament de
plata constata ca in realitate nu datoreaza partial sau total suma pretinsa de
unitate, se poate adresa cu contestatie la organul jurisdictional competent.
Acesta, la cererea persoanei in cauza, tinind seama de imprejurari, poate
hotari suspendarea executarii pina la solutionarea litigiului.
Art. 111
(1) Unitatea este obligata, in conditiile legii, sa despagubeasca persoana
incadrata in munca, in situatia in care aceasta a suferit, din culpa unitatii,
un prejudiciu in timpul indeplinirii indatoririlor de munca sau in legatura cu
serviciul.
(2) Unitatea care a platit despagubirile este obligata sa recupereze sumele
platite de la persoana vinovata de producerea pagubei, in conditiile art. 102
si urmatoarele.
CAP. 4
Timpul de munca si de odihna
Art. 112
(1) Durata timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamina si 8
ore pe zi.
(2) In cazul stabilirii pentru o anumita zi lucratoare din saptamina a unei
durate mai mici de 8 ore, timpul de munca in celelalte zile poate fi mai mare,
fara a depasi 9 ore pe zi.
Art. 113
(1) Pina la inlaturarea cauzelor care determina conditii de munca
vatamatoare, grele sau periculoase, la unele locuri de munca durata timpului de
munca pentru persoanele care lucreaza in astfel de conditii se reduce sub 8 ore
pe zi, fara ca aceasta sa duca la o scadere a remunerarii.
(2) Locurile de munca cu conditii vatamatoare, grele sau periculoase si
durata redusa a timpului de munca stabilit pentru fiecare dintre ele se
determina prin hotarire a Consiliului de Ministri. In acest scop, ministerele,
celelalte organe centrale si comitetele executive ale consiliilor populare
judetene si al municipiului Bucuresti vor face propuneri corespunzatoare, cu
avizul Ministerului Muncii, Ministerului Sanatatii si al Uniunii Generale a
Sindicatelor.
Art. 114
(1) Pentru persoanele al caror program de lucru se desfasoara in timpul
noptii, durata timpului de munca este mai mica cu o ora decit durata muncii
prestate in timpul zilei, fara ca aceasta sa duca la o scadere a remunerarii.
Prevederile acestui alineat nu se aplica si celor care au un program normal de
munca mai mic de 8 ore.
(2) In unitatile in care procesul de munca este neintrerupt sau unde
conditiile specifice ale muncii o impun, programul de lucru din timpul noptii
poate fi egal cu cel din timpul zilei. Munca prestata in timpul noptii, in
cadrul unui asemenea program, se plateste cu un spor de 15% din salariul
tarifar de incadrare, pentru orele lucrate in timpul noptii, daca aceste ore
reprezinta cel putin jumatate din programul normal de lucru. In mod
exceptional, Consiliul de Ministri poate aproba la unele unitati majorarea pina
la 25% din salariul tarifar a sporului pentru munca in timpul noptii.
(3) De sporul pentru munca de noapte beneficiaza si persoanele al caror timp
de lucru se stabileste in conditiile art. 113.
Art. 115
Se considera munca in timpul noptii aceea care se presteaza in intervalul
cuprins intre orele 22 - 6, cu posibilitatea abaterii, in cazuri justificate,
cu o ora in minus sau in plus fata de aceste limite.
Art. 116
In constructii, in industria forestiera, in agricultura precum si in alte
activitati cu conditii specifice, durata zilei de munca poate fi mai mare, in
conditiile si limitele stabilite prin hotarire a Consiliului de Ministri, de
comun acord cu Uniunea Generala a Sindicatelor, urmind ca in medie sa nu
depaseasca, lunar, trimestrial, semestrial sau anual, dupa caz, durata normala
a zilei de munca.
Art. 117
(1) In cursul programului de lucru se poate acorda o pauza pentru masa de
cel mult 1/2 de ora, care nu se include in durata timpului de munca. In
unitatile in care nu se poate intrerupe lucrul se va da posibilitatea ca masa
sa fie luata in timpul serviciului.
(2) Intervalul dintre 2 zile de munca este de cel putin 12 ore consecutive,
cuprinse intre sfirsitul programului de lucru dintr-o zi si inceputul
programului de lucru din ziua urmatoare. Acest interval poate fi mai mic - dar
nu sub 8 ore - la schimbarea turelor.
(3) Modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor, evidenta prezentei
persoanelor incadrate in munca, se stabilesc prin regulamentul de ordine
interioara.
Art. 118
(1) Prestarea muncii peste durata normala stabilita potrivit articolelor
precedente poate fi ceruta in urmatoarele cazuri:
a) pentru preintimpinarea sau inlaturarea efectelor calamitatilor sau altor
cazuri de forta majora, precum si in situatii care pericliteaza sanatatea sau
viata unor persoane;
b) pentru inlaturarea efectelor unor situatii neprevazute, care ar dauna
bunei functionari a serviciilor de aprovizionare cu apa si energie electrica,
de canalizare, a serviciilor postale si de telecomunicatii, a cailor si
mijloacelor de transport in comun, a instalatiilor de distribuire a
combustibilului;
c) pentru repararea dispozitivelor sau instalatiilor, in cazul in care
defectiunea acestora provoaca incetarea lucrului pentru mai multe persoane;
d) pentru prevenirea sau inlaturarea unor situatii care ar putea provoca
degradarea sau distrugerea materiilor prime, materialelor ori produselor.
(2) Munca peste durata normala in situatiile prevazute in alineatul
precedent se presteaza pe baza dispozitiei conducerii unitatii, data cu acordul
comitetului sindicatului.
Art. 119
Munca peste durata normala poate sa fie prestata si in alte situatii
deosebite, in legatura cu interesele productiei si ale muncii. In acest caz,
munca peste durata normala poate fi prestata pina la 120 ore pe an, pentru o
persoana, pe baza aprobarii prealabile a centralelor, ministerelor si
celorlalte organe centrale, comitetelor executive ale consiliilor populare
judetene si al municipiului Bucuresti, cu acordul uniunilor sindicatelor de
ramura. Prin hotarire a Consiliului de Ministri, cu acordul Uniunii Generale a
Sindicatelor, la propunerea organelor prevazute in alineatul precedent facuta
in urma consultarii colectivelor de munca, se va putea aproba pentru unele
unitati, in cazuri cu totul deosebite, efectuarea de ore suplimentare peste
plafonul de 120 ore anual, fara insa a se depasi 360 ore anual.
Art. 120
Orele in care o persoana presteaza munca peste durata normala a timpului de
lucru sint ore suplimentare si se compenseaza cu timp liber corespunzator. Daca
munca astfel prestata nu a putut fi compensata cu timp liber corespunzator, in
urmatoarele 30 de zile, si cel in cauza este de acord, orele suplimentare se
vor retribui cu un spor, dupa cum urmeaza:
a) 50% din salariul tarifar de incadrare pentru primele 2 ore de depasire a
duratei normale a zilei de lucru;
b) 100% din salariul tarifar de incadrare pentru orele ce depasesc primele
2 ore si pentru munca prestata in zilele de repaus saptaminal, zilele de
sarbatoare legala si in celelalte zile in care, potrivit dispozitiilor legale,
nu se lucreaza.
Art. 121
Nu se retribuie suplimentar munca prestata peste programul de lucru de
catre persoanele cu functii de conducere, precum si de catre cele a caror
activitate - datorita specificului muncii - nu se poate incadra in programul
normal de lucru; aceste persoane beneficiaza de o salarizare stabilita in
raport cu raspunderea si obligatiile ce le revin, precum si, dupa caz, de
indemnizatii si concedii suplimentare.
Art. 122
Programul de lucru pentru persoanele care lucreaza in tura continua, turnus
sau alte forme de organizare a timpului de lucru si in ore de garda pe unitate
de catre personalul medico-sanitar, precum si modalitatile de plata, se vor
stabili prin hotarire a Consiliului de Ministri, cu acordul Uniunii Generale a
Sindicatelor.
Art. 123
Orele prestate de persoanele incadrate in munca peste programul de lucru,
in scopul asigurarii serviciului pe unitate - cu exceptia celor care
indeplinesc functii de conducere a unitatilor - se compenseaza cu timp liber
corespunzator in urmatoarele 60 de zile.
Art. 124
(1) Persoana incadrata in munca are dreptul, in fiecare saptamina, la un
repaus de cel putin 24 de ore consecutive.
(2) Repausul saptaminal se acorda, de regula, duminica. In cazurile in care
procesul de productie nu permite intreruperea activitatii sau specificul
serviciului impune desfasurarea muncii si in ziua de duminica, conducerea
unitatii, cu acordul comitetului sindicatului, stabileste o alta zi din
saptamina, ca zi de repaus, cu conditia ca cel putin o data in 2 luni fiecarei
persoane sa i se asigure ziua de repaus saptaminal duminica. In cazuri
exceptionale, impuse de conditiile in care se desfasoara activitatea pe
santiere izolate, repausul saptaminal poate fi acordat, prin cumulare, intr-o
perioada mai lunga, cu consimtamintul persoanelor incadrate in munca.
(3) Zilele de sarbatoare legala si celelalte zile in care nu se lucreaza se
stabilesc prin lege.
Art. 125
(1) Persoanele incadrate in munca au dreptul - in conditiile legii - in
fiecare an calendaristic la un concediu de odihna platit, de 15 - 24 zile
lucratoare, in raport cu vechimea in munca.
(2) In afara concediului acordat in raport cu vechimea in munca, cei care
lucreaza in locuri de munca cu conditii vatamatoare, grele sau periculoase
beneficiaza de concedii suplimentare, in conditiile stabilite de dispozitiile
legale. De concedii suplimentare beneficiaza, potrivit dispozitiilor legale, si
cei care au functii de conducere a unitatilor si asimilatii lor.
(3) Concediul de odihna al personalului didactic se stabileste prin
statutul personalului didactic si se acorda in timpul vacantelor scolare sau
universitare.
Art. 126
(1) Concediul de odihna se efectueaza integral in fiecare an calendaristic;
concediul se poate acorda si fractionat, daca interesele serviciului o cer sau
la solicitarea celui in cauza, atunci cind interesele serviciului permit, cu
conditia insa ca una dintre fractiuni sa fie de cel putin 15 zile.
(2) Concediul de odihna care nu a putut fi efectuat din motive justificate
in cursul anului calendaristic pentru care se cuvine va fi efectuat in cursul
anului urmator, impreuna sau separat de concediul pentru acest an.
(3) Pentru perioada concediului de odihna, persoanele incadrate in munca
beneficiaza de o indemnizatie calculata pe baza salariului mediu realizat in
ultimele 12 luni si care li se plateste anticipat.
Art. 127
(1) Unitatile cu activitate sezoniera, precum si, in situatii deosebite,
alte unitati, pot acorda concedii fara plata, pe o perioada determinata, cu pastrarea
calitatii de persoane incadrate in munca a celor in cauza si mentinerea unor
drepturi ce decurg din aceasta calitate.
(2) Conditiile in care se pot asigura concedii fara plata de unitatile
prevazute in alineatul precedent se stabilesc prin hotarire a Consiliului de
Ministri.
Art. 128
Asigurarea folosirii judicioase a timpului liber fiind o problema de
interes social, organele de stat, sindicatele, celelalte organizatii obstesti,
fiecare unitate, trebuie sa se preocupe de conditiile necesare recreerii,
refacerii capacitatii de munca, largirii orizontului de cultura si de
cunoastere a tuturor celor ce muncesc. Oamenii muncii si familiile lor
beneficiaza de locuri de odihna si agrement, biblioteci, case de cultura,
cluburi, terenuri si baze sportive, precum si de alte conditii menite sa
contribuie la satisfacerea mereu crescinda a cerintelor si preferintelor in
folosirea timpului liber.
CAP. 5
Incetarea contractului de munca. Vechimea in munca
Art. 129
Raporturile de munca inceteaza la expirarea termenului pentru care a fost
incheiat contractul de munca sau ca urmare a incetarii acestuia, prin acordul
dintre persoana incadrata in munca si unitate, precum si prin desfacerea
contractului din initiativa uneia dintre parti.
Art. 130
(1) Contractul de munca poate fi desfacut, din initiativa unitatii, in
cazul cind:
a) unitatea isi reduce personalul prin desfiintarea unor posturi de natura
celui ocupat de cel in cauza ca urmare a reorganizarii;
b) unitatea isi inceteaza activitatea prin dizolvare;
c) unitatea se muta in alta localitate si are posibilitatea sa-si asigure
pe plan local cadrele necesare;
d) unitatea se muta in alta localitate, iar persoana incadrata nu accepta
sa o urmeze;
e) persoana nu corespunde, sub raport profesional, postului in care a fost
incadrata;
f) in postul ocupat de persoana incadrata in munca este reintegrat, pe baza
hotaririi organelor competente, cel care a detinut anterior acel post;
g) persoana incadrata in munca se pensioneaza pentru limita de virsta ori
pentru invaliditate de gradul I sau II;
h) cel mentinut sau reincadrat in munca dupa pensionarea sa pentru limita
de virsta nu mai este necesar;
i) persoana incadrata in munca savirseste o abatere grava sau incalca in
mod repetat obligatiile sale de munca, inclusiv normele de comportare in
unitate;
j) cel in cauza este arestat mai mult de 60 de zile;
k) persoana incadrata in munca este condamnata definitiv pentru o
infractiune in legatura cu munca sa, daca condamnarea o face necorespunzatoare
postului pe care il detine;
l) instanta penala a pronuntat interdictia de exercitare a profesiei,
temporar sau definitiv.
(2) Contractul de munca poate fi desfacut in temeiul lit. e, i sau k, in
termen de cel mult o luna de la constatarea, de catre conducatorul unitatii, a
imprejurarii care constituie temeiul desfacerii.
Art. 131
(1) In cazurile de desfacere a contractului de munca pentru motivele
prevazute in art. 130 alin. 1 lit. a - f, unitatea va acorda persoanei al carei
contract de munca a fost desfacut un preaviz de 15 zile lucratoare. In perioada
preavizului, aceasta persoana este obligata sa continue activitatea potrivit
programului de lucru.
(2) In cazul in care unei persoane i se desface contractul de munca fara ca
unitatea sa o incunostinteze din timp despre aceasta masura - neacordindu-i
preavizul de 15 zile lucratoare - aceasta persoana are dreptul sa primeasca, la
desfacerea contractului de munca, o indemnizatie egala cu salariul tarifar de
incadrare pe o jumatate de luna.
Art. 132
(1) La desfacerea, din initiativa unitatii, a contractului de munca va fi
consultat comitetul sindicatului. In cazul persoanelor incadrate in munca, care
sint membri ai comitetului sindicatului sau ai altor organe sindicale, va fi
consultat si organul sindical superior; in cazul celor alesi in organul de
conducere colectiva al unitatii sau in comisia de judecata, se va lua si
aprobarea organului care i-a ales.
(2) La desfacerea, din initiativa unitatii, a contractului de munca al
persoanei incadrate in munca, pe baza hotaririi organului de conducere
colectiva al unitatii, este necesara aprobarea acestui organ.
(3) In cazul persoanelor incadrate in munca de organul ierarhic superior,
desfacerea contractului de munca se face de acel organ.
Art. 133
(1) In cazul in care contractul de munca urmeaza sa fie desfacut din
initiativa unitatii pentru motivele prevazute in art. 130 alin. 1 lit. a - c, e
si f, aceasta este obligata sa ofere persoanelor in cauza trecerea in alta
munca corespunzatoare, solicitind in acest scop sprijinul organului ierarhic
superior si al organelor de repartizare in munca sau, dupa caz, sa ia masuri
pentru recalificarea acestor persoane.
(2) Unitatile au obligatia de a asigura trecerea pe locuri de munca
corespunzatoare a celor pensionati pentru invaliditate de gradul III, in cazul
imposibilitatii mentinerii lor in continuare in munca avuta la pensionare. De
asemenea, unitatile au obligatia sa repuna in munca detinuta anterior sau
intr-o munca corespunzatoare pregatirii lor pe cei care au intrerupt
activitatea ca urmare a pensionarii pentru invaliditate si au devenit capabili
de munca.
Art. 134
(1) Desfacerea contractului de munca, in toate situatiile, se stabileste
prin dispozitia scrisa a conducerii unitatii, cu aratarea motivelor, a
prevederilor legale pe care se intemeiaza, a termenelor, precum si a organelor
la care masura luata se poate ataca.
(2) Dispozitia de desfacere a contractului de munca se comunica in scris in
termen de 5 zile de catre unitate. Ea isi produce efectele de la data
comunicarii.
Art. 135
Desfacerea contractului de munca din initiativa persoanei incadrate in
munca se face cu un preaviz de 15 zile lucratoare; in cazul functiilor de
conducere, preavizul este de 30 zile. In perioada preavizului aceasta persoana
este obligata sa continue activitatea potrivit programului de lucru.
Art. 136
(1) In caz de anulare a desfacerii contractului de munca, unitatea este
obligata sa reincadreze in functia avuta pe cel caruia i s-a desfacut
contractul in mod nejustificat si sa-i plateasca pe timpul cit a fost lipsit de
salariu din aceasta cauza o despagubire calculata pe baza salariului sau mediu
realizat in ultimele 3 luni anterioare desfacerii contractului de munca.
(2) Daca persoana in cauza s-a incadrat intre timp intr-o functie cu o
retributie inferioara sau a realizat alte cistiguri mai mici, despagubirea
prevazuta in alineatul precedent va consta, pentru perioada respectiva, in
diferenta dintre salariul mediu realizat anterior desfacerii contractului de
munca si cistigul realizat intre timp.
(3) Persoana care cu rea-credinta a determinat aplicarea masurii desfacerii
contractului de munca, raspunde material, disciplinar si, dupa caz, penal.
Persoana vinovata de neexecutarea hotaririi de reintegrare raspunde fata de
unitate pentru plata despagubirii pe timpul de la pronuntarea hotaririi si pina
la executarea efectiva a acesteia.
Art. 137
(1) Timpul cit o persoana a desfasurat activitate pe baza unui contract de
munca constituie vechime in munca. De asemenea, constituie vechime in munca si
alte perioade de timp prevazute de lege.
(2) Conditiile in care o persoana incadrata are vechime in munca, vechime
neintrerupta in munca, vechime neintrerupta in aceeasi unitate, vechime in
functie, meserie sau profesie, precum si modul de calcul al acestora, sint
stabilite de lege, iar dovada se face cu carnetul de munca si cu alte acte sau
mijloace de dovada, in conditiile legii.
(3) Unitatea este obligata sa elibereze persoanelor incadrate in munca, la
incetarea contractului de munca, carnetul de munca, completat cu toate datele
la zi.
CAP. 6
Protectia muncii si asigurarile sociale
Art. 138
(1) Imbunatatirea continua a conditiilor de munca, grija pentru apararea
vietii si sanatatii oamenilor muncii in procesul de productie, pentru
prevenirea accidentelor de munca si imbolnavirilor profesionale, constituie o
preocupare permanenta a statului, o obligatie de prim ordin a tuturor
ministerelor si celorlalte organe centrale, a unitatilor economice si
institutiilor.
(2) Prin inzestrarea intreprinderilor cu masini si utilaje de inalta
tehnicitate, mecanizarea si automatizarea proceselor de productie, se asigura usurarea
efortului fizic al muncitorilor, securitatea muncii acestora, in care scop
statul aloca fonduri importante pentru protectia muncii.
Art. 139
(1) Masurile de protectie a muncii se stabilesc prin norme de tehnica
securitatii si de igiena muncii - pe locuri de munca, masini, utilaje, aparate,
instalatii, echipamente si procese tehnologice.
(2) Normele republicane de protectie a muncii sint obligatorii pentru toate
ramurile de productie; pentru locuri de munca cu un specific deosebit se stabilesc,
pe baza normelor republicane, de catre ministere si celelalte organe centrale,
norme de protectie departamentale.
Art. 140
(1) Parte integranta a procesului de productie, protectia muncii se va
asigura inca din faza de proiectare a obiectivelor si de realizare a
investitiilor - cladiri, instalatii, utilaje, echipamente, masini, aparate,
dispozitive - la amplasarea si exploatarea acestora, precum si la introducerea
de noi procese tehnologice, corespunzator nivelului stiintei si tehnicii moderne.
(2) Unitatile noi sau reutilate nu isi pot incepe activitatea, total sau
partial, decit cu autorizarea prealabila a organelor de protectie a muncii si a
organelor sanitare.
Art. 141
(1) Persoanele incadrate in munca au dreptul, in raport cu conditiile in
care se desfasoara activitatea, la echipament de protectie gratuit. De
asemenea, au dreptul, in conditiile legii, la echipament de lucru.
(2) Persoanelor care lucreaza in anumite conditii vatamatoare sau
periculoase li se acorda in timpul lucrului, potrivit dispozitiilor legale,
alimentatie speciala in scopul cresterii rezistentei organismului.
Art. 142
(1) Conducerile unitatilor au obligatia sa stabileasca, odata cu masurile
de realizare a planului de productie sau a sarcinilor de serviciu, masuri de
protectie corespunzatoare fiecarui loc de munca, inclusiv masuri pentru
prevenirea si combaterea poluarii mediului inconjurator. De asemenea, vor lua
masuri ca persoanele incadrate in munca sa cunoasca temeinic normele de
securitate si igiena a muncii, pe care trebuie sa le respecte in desfasurarea
activitatii lor.
(2) Conducerile unitatilor au obligatia sa analizeze periodic, impreuna cu
organele sindicale si sanitare, cauzele accidentelor de munca si imbolnavirilor
si sa ia masuri pentru inlaturarea factorilor nocivi care pericliteaza viata si
sanatatea oamenilor muncii.
Art. 143
(1) Raspunderea pentru realizarea deplina a masurilor de protectie a muncii
o au, potrivit atributiilor ce le revin, cei care organizeaza, conduc,
coordoneaza si controleaza procesele de munca in unitati.
(2) Persoanele incadrate in munca sint obligate sa cunoasca si sa respecte
integral normele de securitate si de igiena a muncii la locurile unde isi
desfasoara activitatea, sa foloseasca si sa intretina in bune conditii
mijloacele de protectie individuale ce le-au fost incredintate.
(3) Incalcarea dispozitiilor legale privitoare la tehnica securitatii si
igiena muncii se constata de organele ierarhic superioare, organele Inspectiei
de stat pentru protectia muncii, de organele sanitare si de organele sindicale
si atrage raspunderea disciplinara, administrativa, materiala sau penala, dupa
caz, potrivit legii.
Art. 144
(1) Asigurarile sociale pentru persoanele incadrate in munca in unitatile
socialiste de stat sint organizate de stat. Asistenta medicala in caz de boala
si accidente de munca, plata de ajutoare banesti in caz de pierdere temporara a
capacitatii de munca, sprijin pentru intarirea si refacerea sanatatii, plata
concediilor de maternitate, acordarea pensiilor, precum si alte masuri cu
caracter special, constituie expresia inaltei griji ce se acorda in societatea
noastra producatorilor tuturor bunurilor materiale si spirituale.
(2) Beneficiaza de dreptul la asigurari sociale, in conditiile legii, si
membrii de familie ai persoanei incadrate in munca.
Art. 145
(1) Asigurarile sociale se realizeaza prin:
a) indemnizatii acordate in caz de incapacitate temporara de munca
determinata de boala sau accident; pentru refacerea si intarirea sanatatii, in
caz de interzicere de catre organele medicale, ca masura preventiva, a
accesului la locul de munca, deces in familie, precum si in alte cazuri
prevazute de lege;
b) inlesniri in caz de trimitere la odihna si tratament in statiuni
balneoclimatice;
c) pensii pentru limita de virsta;
d) pensii in caz de invaliditate;
e) pensii pentru urmasi.
(2) De asemenea, persoanele incadrate in munca mai beneficiaza de:
a) asistenta medicala gratuita cu caracter profilactic si curativ pe timpul
tratamentului ambulatoriu si pe timpul internarii in spitale sau alte unitati
sanitare cu paturi;
b) medicamente si materiale sanitare gratuite necesare pe timpul actiunilor
cu caracter profilactic si al internarii in spital sau in alte unitati sanitare
cu paturi; medicamente si materiale sanitare necesare pentru tratamentul
ambulatoriu, in conditiile legii;
c) intretinere gratuita pe timpul internarii in spitale, alte unitati
sanitare cu paturi sau ambulatorii.
Art. 146
Contractul persoanei incadrate in munca nu poate fi desfacut din initiativa
unitatii in timpul incapacitatii temporare de munca in care primeste ajutoare
de asigurari sociale, in caz de graviditate, in timpul concediului de
maternitate si in perioada de alaptare, in perioada cit ingrijeste copilul
bolnav in virsta de pina la 3 ani, precum si in timpul cit sotul satisface
serviciul militar, in afara de cazurile prevazute la art. 130 alin. 1 lit. c,
d, g, j, k si l.
Art. 147
Persoanele incadrate in munca vor fi repartizate la alte munci decit cele
care le revin potrivit incadrarii lor, pe baza recomandarii medicale, in
perioada in care se afla sub tratament medical, fara ca prin aceasta sa le
scada salariul, pe o perioada de pina la 3 luni in cursul unui an
calendaristic.
Art. 148
(1) In vederea recuperarii sociale si profesionale a acelor persoane care,
fiind incadrate in munca, nu mai pot lucra in meseria sau profesia lor ca
urmare a unor accidente, boli profesionale sau altor boli care provoaca
invaliditate, se vor organiza cursuri de recalificare de catre intreprinderi,
ministere si celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor
populare judetene si al municipiului Bucuresti, sub indrumarea metodologica a
Ministerului Muncii si Ministerului Sanatatii.
(2) Statul sprijina calificarea si plasarea in munca a persoanelor
handicapate. Unitatile vor lua masuri pentru incadrarea in munca a acestor
persoane, tinind seama de criteriile si prioritatile stabilite prin dispozitiile
legale.
Art. 149
Cuantumul contributiei unitatilor pentru asigurarile sociale se stabileste
prin lege. Neplata cotizatiilor de asigurari sociale de catre unitate nu
lipseste persoanele incadrate in munca de ajutoarele materiale ce li se cuvin.
Art. 150
Deosebit de pensia de asigurari sociale, persoanele incadrate in munca
beneficiaza dintr-un fond constituit pe baza contributiei lor, pe principiul
mutualitatii, de o pensie suplimentara, ale carei conditii de acordare se
stabilesc prin lege.
CAP. 7
Munca femeilor si tinerilor
Art. 151
(1) In Republica Socialista Romania se da o inalta pretuire muncii femeii,
asigurindu-i-se dreptul de a ocupa orice functie sau loc de munca, in raport cu
pregatirea si capacitatea ei, creindu-i-se totodata conditiile pentru
dezvoltarea multilaterala a personalitatii sale. In remunerarea muncii pe care
o presteaza se aplica principiul "la munca egala cu barbatul, retributie
egala".
(2) Femeile incadrate in munca se bucura de masuri speciale de ocrotire a
sanatatii si de conditiile necesare ingrijirii si educarii copiilor.
Art. 152
(1) Femeile gravide si cele care alapteaza nu vor putea fi folosite la
locuri de munca cu conditii vatamatoare, grele sau periculoase, ori contraindicate
medical si nu vor putea fi chemate la ore suplimentare.
(2) Femeile gravide si cele care alapteaza, care se gasesc in situatiile
prevazute in alineatul precedent, vor fi trecute la alte locuri de munca, fara
ca prin aceasta sa li se scada salariul.
Art. 153
Munca femeilor in timpul noptii, in unitatile industriale, este admisa
numai in urmatoarele cazuri:
a) pentru femeile care detin functii de conducere sau functii cu caracter
tehnic care implica o raspundere deosebita;
b) pentru femeile care lucreaza in serviciile sanitare si de asistenta
sociala;
c) in cazuri de forta majora, daca se produce o intrerupere in functionarea
dispozitivelor si instalatiilor, cind defectiunea acestora provoaca incetarea
lucrului, precum si in cazul cind munca este necesara pentru salvarea de la o
pierdere inevitabila a materiilor prime, a materialelor ori produselor;
d) in alte situatii deosebite, in unele ramuri de productie stabilite prin
hotarire a Consiliului de Ministri cu acordul Uniunii Generale a Sindicatelor.
Art. 154
Femeile gravide, incepind din luna a sasea, si cele care alapteaza nu vor
fi repartizate la munca de noapte.
Art. 155
(1) Femeile au dreptul la concediu de maternitate platit, care se compune
dintr-un concediu prenatal de 52 zile si un concediu postnatal de 60 de zile.
(2) Daca nasterea se produce inainte de expirarea concediului prenatal,
concediul postnatal se prelungeste cu numarul zilelor de concediu prenatal
neefectuat.
Art. 156
(1) Unitatile sint obligate sa acorde femeilor in cursul programului de
lucru pauze pentru alimentarea si ingrijirea copilului, de o jumatate de ora,
la intervale de cel mult 3 ore. La aceste pauze se adauga si timpul necesar
deplasarii dus si intors la locul unde se gaseste copilul. Timpul acordat
pentru alaptare, inclusiv deplasarile, nu poate depasi 2 ore zilnic. Pauzele se
acorda pina la implinirea de catre copil a virstei de 9 luni, putindu-se
prelungi pina la 12 luni in cazul copiilor prematuri, distrofici si celor care
necesita masuri deosebite de ingrijire, pe baza recomandarilor medicale.
(2) La cererea mamei, pauzele pentru alimentarea si ingrijirea copilului
vor fi inlocuite cu reducerea programului normal de lucru cu 2 ore zilnic.
(3) Pauzele si reducerea programului de lucru acordate in scopul
alimentarii si ingrijirii copilului se includ in timpul de munca si nu au
consecinte asupra remunerarii sau altor drepturi materiale.
Art. 157
Femeilor care au copii bolnavi mai mici de 3 ani li se vor acorda, cu
avizul medicului, concedii platite pentru ingrijirea acestora, care nu se
includ in concediul de odihna.
Art. 158
Femeile care au copii in virsta de pina la 6 ani, pe care ii ingrijesc, pot
lucra cu 1/2 norma, daca nu beneficiaza de crese sau camine; timpul cit au fost
incadrate in aceste conditii se considera, la calculul vechimii in munca, timp
lucrat cu o norma intreaga.
Art. 159
(1) Tineretul se bucura de grija deosebita a societatii noastre socialiste.
Pregatirea multilaterala, formarea si integrarea profesionala a tinerilor,
insusirea cunostintelor necesare pentru exercitarea unei profesii, se asigura
gratuit.
(2) Ministerul Educatiei si Invatamintului, celelalte ministere si organe
centrale, comitetele executive ale consiliilor populare, unitatile subordonate
acestora si scolile de toate gradele au indatorirea de a asigura o strinsa
imbinare intre pregatirea teoretica si pregatirea practica a elevilor si
studentilor, creind conditiile necesare pentru realizarea acestei sarcini.
(3) In tara noastra elevii, studentii, cei ce frecventeaza diverse forme de
pregatire beneficiaza de sprijin, sub forma de burse, manuale scolare si alte
materiale de studii, indemnizatii corespunzatoare aportului lor in productie pe
timpul pregatirii practice.
(4) Tuturor tinerilor li se asigura locuri de munca potrivit pregatirii,
aptitudinilor, aspiratiilor lor si nevoilor unitatilor.
(5) Tinerii au indatorirea sa manifeste o preocupare permanenta pentru
dezvoltarea spiritului de responsabilitate in rezolvarea sarcinilor, in munca
si invatatura, sa puna talentul si intreaga lor energie in slujba infloririi
patriei.
Art. 160
(1) Calificarea profesionala prin ucenicie la locul de munca se face pe
baza contractului de ucenicie si se realizeaza prin pregatire practica
desfasurata in unitati de productie sau de servire a populatiei si prin
pregatire teoretica.
(2) Ucenicii primesc pe timpul pregatirii bursa sau o indemnizatie
corespunzatoare aportului lor in productie si gratuit manuale scolare,
materiale de studiu, precum si alte drepturi stabilite de lege. Ei beneficiaza,
de asemenea, in toata perioada uceniciei de echipament de protectie, de
ajutoare materiale in cadrul asigurarilor sociale, de asistenta medicala si
medicamente gratuit, precum si de vacante scolare.
Art. 161
(1) Pentru protectia sanatatii lor, tinerii sub virsta de 18 ani, incadrati
in munca, nu pot fi repartizati la locuri de munca cu conditii vatamatoare,
grele sau periculoase si nu pot fi folositi la munca in timpul noptii.
(2) De asemenea, tinerii incadrati in munca, in virsta de pina la 18 ani,
nu pot fi folositi in munca peste durata legala a zilei de lucru, decit in
cazurile prevazute de art. 112 alin. 2 si art. 118.
Art. 162
Durata timpului de lucru al tinerilor intre 14 - 16 ani se stabileste la 6
ore pe zi, fara ca prin aceasta sa se aduca o scadere a remunerarii.
Art. 163
Pentru tinerii in virsta de pina la 18 ani, durata concediului de odihna
este de 18 - 24 zile lucratoare, diferentiata, potrivit legii, in raport cu
virsta, astfel incit cei mai tineri sa beneficieze de un concediu mai mare.
CAP. 8
Sindicatele
Art. 164
Sindicatele sint organizatii profesionale care se constituie in temeiul
dreptului de asociere prevazut de Constitutie si functioneaza pe baza
statutelor proprii ale Uniunii Generale a Sindicatelor, ale uniunilor pe ramuri
de activitate si ale organizatiilor sindicale din unitati.
Art. 165
(1) Sindicatele mobilizeaza masele pentru infaptuirea programului
Partidului Comunist Roman de edificare a noii societati, desfasurind o
sustinuta activitate pentru cresterea productivitatii muncii, calitatea
superioara a productiei, promovarea progresului tehnic, ridicarea nivelului de
pregatire a oamenilor muncii, pentru respectarea riguroasa a disciplinei in
productie si indeplinirea indatoririlor ce revin fiecarei persoane incadrate in
munca.
(2) Sindicatele servesc interesele oamenilor muncii, participind nemijlocit
la elaborarea si infaptuirea politicii partidului in domeniul asigurarii
conditiilor de munca si ridicarii continue a bunastarii celor ce muncesc. Ele
participa direct - pe toate treptele - la conducerea vietii economice si
sociale, reprezentantii lor facind parte din comitetele si consiliile oamenilor
muncii, din organele de conducere colectiva ale ministerelor si celorlalte
institutii centrale, precum si din Guvernul Republicii Socialiste Romania.
Art. 166
Prin intreaga lor activitate, sindicatele contribuie la dezvoltarea constiintei
socialiste a celor ce muncesc, in spiritul conceptiei materialiste despre lume
si societate, la cultivarea trasaturilor morale corespunzatoare principiilor
eticii si echitatii socialiste si comuniste; ele raspund de organizarea
activitatii cultural-artistice si sportive din unitati, folosind in acest scop
baza materiala proprie si mijloacele de care dispun unitatile socialiste, se
preocupa de buna organizare si folosire judicioasa a timpului liber al
oamenilor muncii, colaborind strins cu celelalte organizatii obstesti si cu
organele de specialitate.
Art. 167
Sindicatele participa nemijlocit, impreuna cu organele de stat competente,
la elaborarea si aplicarea tuturor reglementarilor privind drepturile si
obligatiile persoanelor incadrate in munca, precum si a celor privind protectia
muncii; se preocupa de aplicarea corecta a sistemului de remunerare a muncii;
urmaresc respectarea programului de lucru si a timpului de odihna, a celorlalte
masuri stabilite de legislatia muncii.
Art. 168
Impreuna cu comitetele si consiliile oamenilor muncii, sindicatele asigura
buna pregatire si desfasurare a adunarilor generale ale oamenilor muncii,
urmaresc crearea conditiilor care sa permita participantilor la aceste adunari
sa analizeze modul de realizare a planului, sa faca propuneri pentru
imbunatatirea activitatii, a conditiilor de munca si de viata ale personalului
incadrat in munca, actioneaza pentru indeplinirea hotaririlor adoptate si
solutionarea propunerilor facute in adunarile generale.
Art. 169
Organizatiile sindicale apara in fata organelor jurisdictionale de orice
fel si in fata organelor de stat si obstesti drepturile membrilor lor ce decurg
din legislatia muncii.
Art. 170
Conducerile unitatilor sint obligate sa sprijine activitatea sindicatelor,
asigurind conditiile materiale pentru buna desfasurare a acesteia. Ele au
totodata datoria sa examineze si sa rezolve propunerile organelor sindicale
menite sa contribuie la imbunatatirea activitatii unitatilor si conditiilor de
munca si de viata ale oamenilor muncii.
CAP. 9
Jurisdictia muncii. Controlul aplicarii legislatiei muncii
Art. 171
(1) Stricta respectare a legilor constituie o obligatie constitutionala
pentru toate unitatile socialiste si persoanele incadrate in munca.
(2) Colectivele de oameni ai muncii din unitatile socialiste trebuie sa
aduca o importanta contributie la intarirea legalitatii socialiste, pastrarea
si apararea avutului obstesc, combaterea oricaror manifestari de incalcare a
disciplinei, a normelor de etica si a regulilor de convietuire sociala.
(3) Analizarea in adunarile generale ale oamenilor muncii din unitati a
abaterilor care aduc atingere avutului obstesc ori care contravin regulilor
referitoare la pastrarea ordinii si disciplinei in munca, stabilirea
raspunderilor si luarea cu fermitate a masurilor ce se impun in fiecare caz,
precum si dezbaterea de catre colectivele largi ale oamenilor muncii si
exprimarea parerii acestora in legatura cu fapte de incalcare a legii ce
formeaza obiectul unor procese, trebuie sa constituie forme eficiente de
participare a maselor la asigurarea respectarii legilor si educarea socialista
a celor ce muncesc.
Art. 172
(1) Realizarea drepturilor ce li se cuvin pe baza activitatii desfasurate
este asigurata persoanelor incadrate in munca prin garantii juridice
corespunzatoare.
(2) Ele pot contesta sanctiunile disciplinare pe care le socotesc aplicate
fara temei sau cu incalcarea legii si orice masuri pe care le considera
nelegale, cerind restabilirea drepturilor incalcate. Orice nerespectare a
drepturilor persoanelor incadrate in munca atrage raspunderea persoanelor
vinovate.
(3) Litigiile dintre persoanele incadrate in munca si unitati, in legatura
cu incheierea, executarea si incetarea contractului de munca, sint litigii de
munca si se solutioneaza de catre comisiile de judecata, instantele
judecatoresti sau alte organe prevazute de lege.
Art. 173
(1) Comisiile de judecata sint organe obstesti de influentare si
jurisdictie, alese in adunari generale ale oamenilor muncii, prin care se
realizeaza participarea maselor largi la infaptuirea legalitatii si educarea
socialista a cetatenilor in spiritul promovarii unei atitudini corecte fata de
munca, intaririi si dezvoltarii avutului obstesc.
(2) Comisiile de judecata din unitati judeca litigiile de munca al caror
obiect nu depaseste o anumita valoare stabilita prin lege sau este neevaluabil
in bani si care se refera la:
a) litigiile dintre persoanele incadrate in munca si unitati in legatura cu
incheierea si executarea contractului de munca;
b) litigiile privind pretentii referitoare la drepturi in legatura cu
desfacerea contractului sau reintegrarea in munca in cazul cind nu se contesta
temeinicia si legalitatea acestor masuri;
c) orice alte litigii de munca ce nu sint date printr-o dispozitie expresa
a codului de fata sau din alta lege in competenta instantelor judecatoresti ori
a altor organe.
(3) Organizarea si functionarea comisiilor de judecata, procedura in fata
acestor organe, caile de atac impotriva hotaririlor pronuntate, precum si modul
de executare a acestora, se stabilesc prin lege.
Art. 174
Sint de competenta instantelor judecatoresti:
a) litigiile in legatura cu incheierea si executarea contractului de munca
al caror obiect depaseste o anumita valoare stabilita prin lege;
b) contestatiile impotriva desfacerii contractului de munca si litigiile
privind reintegrarea in munca, cu exceptia celor facute de persoanele cu
functii de conducere numite de organele ierarhic superioare, precum si de
directorii, directorii generali si asimilatii acestora din organele centrale.
Art. 175
(1) Sint de competenta organului administrativ ierarhic superior sau
organului de conducere colectiva, potrivit legii:
a) contestatiile impotriva sanctiunilor disciplinare care prin codul de
fata sau prin alta dispozitie legala nu a fost date in competenta judecatoriei
sau altor organe;
b) contestatiile impotriva desfacerii contractului de munca, precum si
litigiile privind reintegrarea in munca a persoanelor cu functii de conducere
numite de organele ierarhic superioare, precum si a directorilor, directorilor
generali si asimilatii acestora din organele centrale;
c) contestatiile impotriva redistribuirii de personal facuta cu prilejul
reducerii personalului din administratie sau din productie;
d) contestatiile in legatura cu acordarea de trepte si gradatii de
salarizare, impotriva diminuarii salariului tarifar pentru neindeplinirea
integrala a sarcinilor de serviciu, precum si cu privire la acordarea premiilor
si gratificatiilor.
(2) Termenul de rezolvare a contestatiilor este de 30 de zile.
Art. 176
(1) Termenul de sesizare a organelor de solutionare a litigiilor de munca
este de 30 de zile de la data comunicarii, in cazul in care legea prevede
necesitatea unei comunicari, iar in celelalte cazuri, de la data cind cel
interesat a luat cunostinta de masura sau imprejurarea care a determinat
litigiul.
(2) Pentru orice pretentii banesti ale persoanelor incadrate in munca fata
de unitate - prejudicii suferite sau drepturi neacordate - termenul de sesizare
este de 3 ani de la data producerii pagubelor sau de la data cind drepturile
trebuiau sa le fie acordate.
Art. 177
(1) Persoana care a pierdut termenul de sesizare a organelor de jurisdictie
poate cere acestora, pentru motive temeinice, repunerea in termen.
(2) Cererea de repunere in termen se poate face in 15 zile de la incetarea
cauzei care a impiedicat sesizarea in termen.
(3) In cazul admiterii cererii, organul sesizat va proceda la solutionarea
litigiului.
Art. 178
In orice litigii de munca, dovada temeiniciei si legalitatii dispozitiei
sau masurii luate de unitate este in sarcina acesteia.
Art. 179
Cererile in fata oricaror organe sau instante, precum si toate actele
procedurale in legatura cu solutionarea litigiilor de munca si cu executarea
hotaririlor, sint scutite de taxa de timbru.
Art. 180
Ministerele si celelalte organe centrale de stat si obstesti, precum si
comitetele executive ale consiliilor populare, au obligatia sa ia masuri pentru
cunoasterea si respectarea legislatiei muncii si sa asigure controlul aplicarii
dispozitiilor legale privind raporturile de munca in unitatile din subordinea
lor.
Art. 181
(1) Ministerul Muncii, ca organ central de specialitate in problemele
muncii, exercita controlul aplicarii dispozitiilor legale referitoare la
raporturile de munca ale persoanelor incadrate in munca, din toate unitatile de
stat, cooperatiste si celelalte organizatii obstesti, precum si a celor
referitoare la raporturile de munca stabilite cu persoanele juridice, altele
decit unitatile socialiste, si cu persoanele fizice. Comitetele executive ale
consiliilor populare judetene si al municipiului Bucuresti, prin organele
locale de specialitate in problemele muncii, exercita controlul aplicarii
legislatiei muncii in toate unitatile din cuprinsul judetului si al
municipiului Bucuresti.
(2) Sindicatele organizeaza si exercita, potrivit legii si statutului lor,
controlul obstesc asupra respectarii dispozitiilor legale privind raporturile
de munca.
Art. 182
(1) Organele care exercita controlul respectarii dispozitiilor legale
privind raporturile de munca au obligatia sa ia sau, dupa caz, sa propuna
masuri in vederea tragerii la raspundere a celor vinovati.
(2) Totodata, organele de stat, in limita competentei lor, dau indicatii de
specialitate unitatilor controlate.
PARTEA a III-a
Dispozitii finale si tranzitorii
Art. 183
(1) Prevederile prezentului cod se aplica si raporturilor de munca dintre
unitatile socialiste si persoanele care presteaza munca la domiciliu,
raporturilor de munca stabilite cu persoane juridice, altele decit unitatile
socialiste. De asemenea, aceste prevederi se aplica si raporturilor de munca
dintre mestesugarii cu ateliere proprii si persoanele sau ucenicii pe care,
potrivit legii, ii pot incadra, precum si raporturilor de munca dintre
personalul casnic sau care efectueaza diferite lucrari si servicii si alte
persoane, pe baza unui contract de munca.
(2) Prevederile prezentului cod se aplica si raporturilor de munca dintre
organizatiile cooperatiste si celelalte organizatii obstesti si persoanele
incadrate in aceste organizatii, pe baza unui contract de munca.
(3) De asemenea, prevederile prezentului cod sint aplicabile si
raporturilor de munca dintre unitatile romane si cetatenii straini, in
conditiile stabilite de dispozitiile privind regimurile strainilor si ale
acordurilor in care Romania este parte, precum si raporturilor de munca dintre
cetatenii romani si societatile mixte care functioneaza pe teritoriul tarii.
Art. 184
Se recomanda organizatiilor cooperatiste si obstesti ca, in masura in care
nu exista prevederi in lege care sa le priveasca, sa reglementeze relatiile de
munca privind pe membrii lor, corespunzator principiilor cuprinse in prezentul
cod, adaptate la specificul lor de activitate.
Art. 185
Drepturile si obligatiile militarilor sint prevazute prin acte normative
speciale.
Art. 186
Prevederile prezentului cod al muncii nu se aplica raporturilor in care
prestarea unei munci se face pe baza unui contract de drept civil.
Art. 187
Dispozitiile prezentului cod se intregesc cu celelalte dispozitii ale
legislatiei muncii si, in masura in care nu sint incompatibile cu specificul
raporturilor de munca, cu dispozitiile legislatiei civile.
Art. 188
Prin unitati, ca parti in raporturile de munca cu persoanele incadrate in
baza unui contract de munca, se inteleg unitatile socialiste de stat,
organizatiile cooperatiste si celelalte organizatii obstesti.
Art. 189
Prin persoane cu functii de conducere, in sensul prezentului cod, se
inteleg conducatorii de unitati, numiti de organele superioare, directorii,
directorii generali si asimilatii acestora din organele centrale si locale,
sefii compartimentelor de munca ai unitatilor, precum si asimilatii lor,
prevazuti in nomenclatoarele de functii.
Art. 190
Plingerile impotriva desfacerii contractului de munca, precum si litigiile
privind reintegrarea in munca, pendinte la organele administrative ierarhic
superioare la data intrarii in vigoare a prezentului cod, vor fi solutionate de
aceste organe.
Art. 191
Prezentul cod al muncii intra in vigoare la 3 luni de la publicarea sa in
Buletinul Oficial al Republicii Socialiste Romania. Incepind de la aceeasi data
se abroga Codul muncii din 8 iunie 1950, cu modificarile ulterioare, precum si
orice alte dispozitii contrare.
Aceasta lege a fost votata de Marea Adunare Nationala in sedinta din 23
noiembrie 1972, intrunind din cele 427 voturi exprimate, 425 voturi pentru si 2
voturi impotriva.
Presedintele Marii Adunari Nationale,
STEFAN VOITEC