ORDIN
Nr. 123/384 din 23 aprilie 2001
pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, continutul, compozitia,
fabricarea si etichetarea sucurilor din fructe si ale anumitor produse similare
ACT EMIS DE: MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI PADURILOR
Nr. 123 din 23 aprilie 2001
MINISTERUL SANATATII SI FAMILIEI
Nr. 384 din 11 iunie 2001
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 610 din 27 septembrie 2001
Ministrul agriculturii, alimentatiei si padurilor si ministrul sanatatii si
familiei,
vazand Referatul de aprobare nr. 118.528/2001, intocmit de Directia
generala strategii si politici in agricultura si industria alimentara din
cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, si Referatul de
aprobare nr. DB 4.192/2001, intocmit de Directia generala de sanatate publica
din cadrul Ministerului Sanatatii si Familiei,
avand in vedere prevederile art. 39 din Ordonanta Guvernului nr. 113/1999
privind reglementarea productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor,
in temeiul Hotararii Guvernului nr. 12/2001 privind organizarea si
functionarea Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor si al
Hotararii Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea si functionarea
Ministerului Sanatatii si Familiei, cu modificarile si completarile ulterioare,
emit urmatorul ordin:
Art. 1
Se aproba Normele cu privire la natura, continutul, compozitia, fabricarea
si etichetarea sucurilor din fructe si ale anumitor produse similare, prevazute
in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
Art. 2
Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, prin Directia generala
strategii si politici in agricultura si industria alimentara si prin directiile
generale pentru agricultura si industrie alimentara judetene, respectiv a
municipiului Bucuresti, precum si Ministerul Sanatatii si Familiei, prin
Directia generala de sanatate publica si directiile de sanatate publica
judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, vor aduce la indeplinire
prevederile prezentului ordin.
Art. 3
Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
si va intra in vigoare in termen de 12 luni de la data publicarii.
Ministrul agriculturii, alimentatiei si padurilor,
Ilie Sarbu
Ministrul sanatatii si familiei,
Daniela Bartos
ANEXA 1
NORME
cu privire la natura, continutul, compozitia, fabricarea si etichetarea
sucurilor din fructe si ale anumitor produse similare
CAP. 1
Dispozitii generale
Art. 1
Prezentele norme se refera la conditiile privind natura, continutul,
compozitia, fabricarea si etichetarea sucurilor din fructe si ale anumitor
produse similare destinate comercializarii.
Art. 2
Produsele mentionate si definite la art. 4 se comercializeaza numai daca
acestea corespund definitiilor si regulilor stabilite in prezentele norme.
CAP. 2
Natura, continutul, compozitia
Art. 3
In sensul prezentelor norme, materiile prime utilizate la fabricarea
sucurilor din fructe si a anumitor produse similare trebuie sa corespunda
urmatoarelor definitii si descrieri:
1. Fructele sunt produse proaspete sau conservate prin refrigerare, in
stare buna, nedeteriorate, ajunse la maturitate industriala, continand toti
constituentii esentiali necesari la producerea sucurilor si a nectarurilor din
fructe; rosiile nu sunt considerate fructe.
2. Piureul de fructe este un produs fermentabil, dar nefermentat, obtinut
prin pasarea partii comestibile a fructului intreg sau decojit, fara a inlatura
sucul.
3. Piureul de fructe concentrat este produsul obtinut din piure de fructe prin
eliminarea unei anumite proportii din continutul sau de apa.
4. Pentru fabricarea sucului din fructe se utilizeaza urmatoarele tipuri de
zaharuri:
a) zahar semialb;
b) zahar alb;
c) zahar extra alb;
d) dextroza monohidratata;
e) dextroza anhidra;
f) sirop de glucoza uscata;
g) fructoza.
5. Pentru producerea sucului din fructe obtinut din suc din fructe
concentrat si pentru producerea nectarului din fructe, in completarea tipurilor
de zaharuri mentionate la pct. 4 se pot utiliza si urmatoarele solutii:
a) sirop de glucoza;
b) solutie de zahar;
c) solutie de zahar invertit;
d) solutie apoasa de zaharoza, cu urmatoarele caracteristici:
- substanta uscata, minimum 62% din greutate;
- continut de zahar invertit, respectiv raportul de fructoza/dextroza 1,0
+/- 0,2-, maximum 3% din greutatea substantei uscate;
- culoarea in solutie, maximum 75 de unitati ICUMSA - Comisia
Internationala pentru Metode Uniforme de Analiza a Zaharului;
- cenusa insolubila, maximum 0,3% din greutatea substantei uscate;
- continutul de dioxid de sulf rezidual, maximum 15 mg/kg de substanta
uscata.
Art. 4
Sucurile din fructe si anumite produse similare, in intelesul prezentelor
norme, sunt definite si descrise dupa cum urmeaza:
1. a) sucul din fructe este sucul obtinut din fructe prin procese mecanice,
fermentabil, dar nefermentat, avand caracteristicile de culoare, aroma si
savoare tipice sucului din fructul de la care provine; in cazul citricelor
sucul provine din endocarp; zeama de citrice se poate obtine totusi din fructul
intreg, prin procese de productie corespunzatoare, prin care raportul
constituentilor din partea exterioara a fructului este redus la minimum;
b) produsul obtinut din sucul din fructe concentrat are caracteristici
organoleptice si analitice echivalente celor ale sucului obtinut din fructul de
acelasi tip descris la lit. a), daca este fabricat prin urmatoarele metode:
- reconstituirea raportului de apa extrasa din sucul concentrat, apa care
este adaugata avand caracteristici organoleptice, fizico-chimice si
microbiologice corespunzatoare prevederilor legale in vigoare pentru garantarea
calitatilor esentiale ale sucului;
- reconstituirea aromei prin intermediul substantelor volatile colectate pe
parcursul concentrarii sucului din fructul respectiv sau din sucul din fructe
de acelasi tip;
2. sucul din fructe concentrat este produsul obtinut din suc de fructe prin
eliminarea unei anumite proportii din continutul de apa; daca produsul este
destinat consumului direct, reducerea volumului sau nu va fi mai mica de 50%;
3. a) nectarul din fructe este produsul fermentabil, dar nefermentat,
obtinut prin adaugarea de apa si zaharuri sucului din fructe sau sucului din
fructe concentrat ori piureului din fructe sau piureului din fructe concentrat
sau unui amestec al acestor produse care respecta prevederile anexei care face
parte integranta din prezentele norme;
b) fructele stabilite la pct. II si III din anexa si caisele pot fi
utilizate separat sau in amestec pentru fabricarea nectarurilor, fara a adauga
zaharuri sau miere atunci cand continutul lor natural ridicat de zahar
justifica acest procedeu;
4. sucul din fructe deshidratat este produsul obtinut prin eliminarea a aproape
intregului continut de apa.
Art. 5
(1) Descrierile prezentate la art. 4 pct. 1 - 4 sunt specifice doar pentru
produsele definite in acestea si se utilizeaza in comert la caracterizarea lor.
(2) Produsul provenit dintr-o singura varietate de fructe poarta denumirea
acestuia, inlocuind cuvantul "fructe", sau insoteste toate
descrierile la care se face referire la art. 4.
CAP. 3
Fabricarea
Art. 6
La fabricarea sucurilor din fructe sunt autorizate numai urmatoarele
procedee:
1. amestecarea unuia sau mai multor tipuri de sucuri din fructe si/sau
piureuri din fructe;
2. tratarea se efectueaza cu:
a) acid L-ascorbic - E 300, in cantitatea necesara pentru producerea
efectului antioxidant;
b) nitrogen;
c) dioxid de carbon - E 290;
d) enzime pectolitice;
e) enzime proteolitice;
f) enzime amilolitice;
g) gelatina comestibila;
h) taninuri;
i) bentonita;
j) silicagel;
k) caolin;
l) mangal;
m) adjuvanti inerti de filtrare - perlite, azbest, diatomita spalata,
celuloza, poliamide insolubile;
3. procese fizice obisnuite si metode de tratare, cum sunt: tratarea la
cald, centrifugarea si filtrarea.
Art. 7
Pentru sucuri provenite din unele tipuri de fructe sunt autorizate urmatoarele
procedee:
1. in cazul altor sucuri din fructe, in afara de cele din pere si struguri,
adaugarea de zaharuri in scopul indulcirii se face in urmatoarele conditii:
a) cantitativ, exprimata ca substanta uscata, sa nu depaseasca 15 g pe litrul
de suc in scopul de a le corecta;
b) cantitativ, exprimata ca substanta uscata, sa nu depaseasca:
- 40 g pe litrul de suc pentru sucul de mere;
- 200 g pe litrul de suc pentru lamai, chitra, bergamot si sucuri albe,
rosii sau de coacaze;
- 100 g pe litrul de suc in alte cazuri;
2. in cazul sucului din struguri, tratarea cu:
a) dioxid de sulf - E 220;
b) sulfit de sodiu - E 221;
c) sulfit acid de sodiu - E 222;
d) disulfit de sodiu - E 223;
e) disulfit de potasiu - E 224;
f) sulfit de calciu - E 226;
g) sulfit de calciu acid - E 227;
h) desulfitare prin procese fizice;
i) limpezire cu ajutorul cazeinei, albusului de ou si al altor albumine
animale;
j) dezacidificare partiala cu ajutorul hidroxidului de potasiu neutru sau
al carbonatului de calciu, la care se pot adauga mici cantitati de solutii
sarate de calciu duble ale acizilor D-tartric si L-malic, cu mentiunea ca la
produsele enumerate la lit. a) - g), in cantitatea totala exprimata ca dioxid de
sulf din suc, in forma in care se livreaza la consumator, nu depaseste 10 mg pe
litrul de suc;
3. in cazul sucului din ananas, adaugarea de acid citric - E 330 nu
depaseste 3 g pe litrul de suc.
Art. 8
(1) Adaugarea de zaharuri si de acid in acelasi suc din fructe este
interzisa.
(2) In cazul in care in acelasi suc sau nectar din fructe este adaugat mai
mult de un acid, suma cantitatilor din fiecare acid adaugat, exprimata ca
procentaj din cantitatea maxima autorizata, nu trebuie sa depaseasca 100.
Art. 9
Cu exceptia cazurilor pentru care exista alte prevederi in prezentele
norme, continutul de dioxid de sulf din sucul din fructe, determinat prin
analize, nu depaseste 10 mg pe litrul de suc.
Art. 10
(1) La obtinerea nectarurilor din fructe sunt autorizate numai urmatoarele
procedee:
a) amestecarea unuia sau mai multor tipuri de nectaruri din fructe, cu
adaos de suc din fructe sau piure din fructe;
b) metodele de tratare si procesele enumerate la art. 6 pct. 2.
(2) Sunt autorizate, de asemenea, urmatoarele procedee:
a) adaugarea de zaharuri intr-o cantitate ce nu depaseste 20% din greutatea
totala a produsului finit;
b) adaugarea unei asemenea cantitati de apa incat sucul din fructe si/sau
continutul de piure din fructe si aciditatea totala a produsului finit sa fie
mai mici decat nivelurile specificate in anexa; in cazul amestecurilor de
nectaruri din fructe, sucul si/sau continutul de piure si aciditatea totala sa
fie proportionala cu nivelurile specificate in anexa;
c) substituirea totala a zaharurilor cu mierea in cadrul limitei de 20%
specificate la lit. a);
d) in cazul productiei de nectaruri din fructe, obtinute exclusiv din piure
din fructe si/sau piure din fructe concentrat, din urmatoarele tipuri de
fructe: mere, pere sau piersici ori din amestecuri ale acestor fructe,
adaugarea de acid citric intr-o cantitate care sa nu depaseasca gramele date pe
litrul de produs finit, acidul citric putand fi inlocuit totusi, complet sau
partial, printr-o cantitate echivalenta de suc de lamaie.
Art. 11
La fabricarea sucurilor concentrate din fructe sunt permise numai
urmatoarele procedee:
1. metodele si procesele enumerate la art. 6 si 7, cu exceptia prevederilor
art. 7 pct. 1. Totusi adaugarea de zaharuri este autorizata numai pentru
sucurile concentrate din fructe, preambalate, destinate consumatorului final si
cu mentiunea ca indulcirea trebuie indicata in descrierea produsului; in acest
caz cantitatea totala de zaharuri utilizata, exprimata in corelatie cu volumul
de suc "obtinut din ... in forma concentrata", nu poate depasi limita
autorizata prevazuta la art. 7 pct. 1;
2. reconstituirea aromelor prin intermediul substantelor volatile colectate
pe parcursul concentrarii sucului din fructe de baza sau din sucul de fructe de
acelasi tip; adaugarea substantelor volatile de acelasi tip este obligatorie
pentru sucurile concentrate din fructe destinate consumului direct;
3. deshidratarea partiala a sucului din fructe prin alte metode sau procese
de tratare fizica decat incalzirea directa.
Art. 12
La fabricarea sucului deshidratat din fructe este permisa deshidratarea
aproape totala a sucului din fructe prin alte metode sau procese de tratare
fizica decat incalzirea directa; reconstituirea substantelor volatile esentiale
din fructele de acelasi tip sau posibil recuperate in timpul deshidratarii este
obligatorie.
Art. 13
Metodele de tratare si procesele prezentate la art. 6, 10, 11 si 12 nu
trebuie sa dea nastere la substante care pot ramane in produsele tratate, in
cantitati care sunt periculoase pentru sanatatea umana.
CAP. 4
Etichetarea
Art. 14
(1) Actele normative in vigoare, referitoare la etichetarea produselor
alimentare, se aplica produselor definite la art. 4, tinandu-se seama de
conditiile suplimentare stabilite in prezentul articol.
(2) Denumirile sub care sunt comercializate produsele definite la art. 4
sunt denumirile rezervate acestora conform art. 5; totusi, pentru produsul
definit la art. 4 pct. 4 cuvantul "deshidratat" poate fi inlocuit cu
cuvantul "pudra" si poate fi insotit sau inlocuit de o mentiune
privind procesul tehnologic specific utilizat.
(3) Denumirile sub care sunt vandute produsele definite la art. 4 sunt
completate dupa cum urmeaza:
a) pentru produsele fabricate din doua sau mai multe tipuri de fructe, cu
exceptia utilizarii sucului din lamaie, conform art. 10 alin. (2) lit. d), dupa
o lista cuprinzand fructele utilizate in ordinea descrescatoare a greutatii
sucurilor din fructe sau a piureurilor incluse, acolo unde este cazul, dupa
reconstituire, utilizarea termenului "fructe" este facultativa;
b) pentru produsele cu adaos de zahar in limitele stabilite la art. 7 pct.
1 lit. b), completate cu cuvantul "indulcit", urmat de indicarea
cantitatii maxime de zaharuri adaugate, calculata ca substanta uscata si
exprimata in grame pe litru, cantitatea indicata nu poate depasi 15% din
cantitatea reala adaugata;
c) pentru nectarurile din fructe denumirea se completeaza cu mentiunea
"Contine pulpa de fructe", sau o descriere echivalenta.
Art. 15
Este obligatorie inscrierea listei cuprinzand ingredientele, supusa
urmatoarelor prevederi:
1. reconstituirea starii sale originale prin intermediul substantelor
strict necesare pentru aceasta operatiune:
a) la sucul din fructe, din sucul din fructe concentrat;
b) la piureul din fructe, din piureul din fructe concentrat;
2. reconstituirea aromei:
a) la sucul din fructe concentrat;
b) la sucul din fructe uscate;
3. substantele enumerate la art. 7 pct. 2 lit. a) - g) nu sunt considerate
ingrediente ale unuia dintre produsele definite la art. 4 cand continutul de
dioxid de sulf al acestor produse, asa cum a fost determinat prin analize, nu
depaseste 10 mg/l.
Art. 16
(1) Pe etichetele produselor definite la art. 4 este obligatorie indicarea
urmatoarelor mentiuni:
a) pentru sucul de fructe si nectarul obtinut in intregime sau partial
dintr-un produs concentrat, "Contine ... obtinut din concentrat" plus
denumirea produsului concentrat utilizat; aceasta mentiune apare in imediata
vecinatate a denumirii produsului, evidentiata cu caractere ingrosate;
b) pentru produsele definite la art. 4 pct. 1 - 3, al caror continut de
dioxid de carbon este mai mare de 2 g/l, "carbonatat";
c) pentru sucurile din fructe concentrate si sucurile din fructe uscate, o
indicatie privind cantitatea de apa ce trebuie adaugata pentru reconstituirea
produsului;
d) pentru nectarurile din fructe continutul minim real de suc din fructe,
piure din fructe sau amestecul acestor ingrediente, "Continutul de fructe:
minimum ...%".
(2) Mentiunile prezentate la alin. (1) lit. a), b) si d) trebuie sa apara
in acelasi camp vizual cu urmatoarele caracteristici:
a) denumirea sub care este vandut produsul;
b) cantitatea neta;
c) data durabilitatii minimale sau, in cazul alimentelor care din punct de
vedere microbiologic au un grad inalt de perisabilitate, "A fi utilizat
pana la ...";
d) concentratia alcoolica la bauturile continand alcool peste 1,2% din
volum.
(3) Adaugarea acidului L-ascorbic, asa cum este prevazut la art. 6 pct. 2,
nu implica trimiterea la vitamina C.
Art. 17
Regulile privind etichetarea produselor definite la art. 4 si indicate in
prezentele norme nu sunt obligatorii pentru produsele care au alta destinatie
decat livrarea ca atare catre consumatorul final sau catre agentii de catering.
CAP. 5
Dispozitii finale
Art. 18
Prezentele norme nu se aplica:
a) produselor destinate exportului in alte tari decat cele membre ale
Uniunii Europene;
b) alimentelor cu calitati nutritive speciale.
Art. 19
Prevederile art. 6 - 17 se aplica numai sucurilor din fructe, sucurilor din
fructe concentrate, nectarurilor din fructe si sucurilor din fructe uscate,
destinate consumului direct, precum si sucurilor din fructe concentrate,
utilizate la obtinerea sucurilor din fructe sau a nectarurilor destinate
consumului direct.
Art. 20
Prezentele norme sunt compatibile cu reglementarile comunitare in domeniu
si sunt armonizate cu prevederile Directivelor Consiliului CEE 93/77/1993 si
93/45/1993.
ANEXA 1
la norme
PREVEDERI SPECIALE
cu privire la nectarurile din fructe
___________________________________________________________________________
Continutul Continutul
minim total minim de suc
Nectaruri din fructe de acid si/sau de piure
obtinute din: exprimat (% din greutatea
ca acid tartric produsului
(g/l din produsul finit)
finit)
___________________________________________________________________________
I. Fructe fade in stare naturala cu adaos de suc
Fructul pasiunii 8 25
Quito maranjilos (Solanum quitoense) 5 25
Coacaze negre 8 25
Coacaze albe 8 25
Coacaze rosii 8 25
Coacaze 9 30
Sallow-thorn berries (Hippophae) 9 25
Porumbe 8 30
Prune 6 30
Quetsches 6 30
Scoruse de munte 8 30
Macese 8 40
Cirese acre 8 35
Alte cirese 6*) 40
Afine 4 40
Soc 7 50
Zmeura 7 40
Caise 3*) 40
Capsuni 5*) 40
Dude/Mure 6 40
Merisoare 9 30
Gutui 7 50
Lamai si chitre - 25
Alte fructe apartinand acestei
categorii - 25
II. Fructe cu acid scazut, carnoase sau puternic aromate cu sucuri
necomestibile in stare naturala
Mango - 35
Banane - 25
Guave - 25
Papaya - 25
Lyches - 25
Azeroles (Neapolitan medlars) - 25
Soursop (Annona muricata) - 25
Bullock's heart sau custard apple
(Annona reticulata) - 25
Sugar apples - 25
Rodii - 25
Fructe Cashew - 25
Prune spaniole (Spondia purpurea) - 25
Umbu (Spondia tuberosa aroda) - 30
Alte fructe apartinand acestei
categorii - 25
III. Fructe cu sucuri consumabile in stare naturala
Mere 3*) 50
Pere 3*) 50
Piersici 3*) 45
Citrice, cu exceptia lamailor si a
chitrelor 5 50
Ananas 4 50
Alte fructe apartinand acestei
categorii - 50
___________________________________________________________________________
*) Limita nu se aplica in cazul nectarurilor din fructe obtinute exclusiv
din piure din fructe si/sau piure din fructe concentrat ori obtinute din sucuri
din fructe si piure din fructe si/sau piure din fructe concentrat.